Teoria umorală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cei patru apostoli de Albrecht Dürer-
o ilustrare a celor patru temperamente

Teoria umorală sau Teoria celor patru umori a fost introdusă de către medicii antici greci și romani, continuatori ai școlii lui Hippocrate, pornind de la teoria elementelor a lui Empedocle, în care elemnetele fundamentale erau: pământul, apa, aerul, focul[1].

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cuvântul umoare provine din latinescul umor, care la rându-i provine din greca veche și însemna "lichid", "licoare", "aromă".

Istoric[modificare | modificare sursă]

Teoria celor patru umori își are originea în Egiptul antic și în Mesopotamia[2]. Este sistematizată apoi de vechii greci în jurul anului 400 î.Hr.


Cele patru umori, precum și elementele, anotimpurile și temperamentele corespunzătoare
Umoarea Anotimp Element Organ Calități Denumire clasică Denumire modernă Caracter
Sânge Primăvară Aer Ficat cald & umed sangvin artizan curajos, optimist, iubitor
Bilă galbenă Vară Foc Vezică biliară cald & uscat coleric păzitor caracter labil
Bilă neagră Toamnă Pământ Splină rece & uscat melancolic rațional despotic, neliniștit, iritabil
Flegmă Iarnă Apă Creier/Plămâni rece & umed flegmatic idealist calm, fără emoții

Hippocrate este cel care a aplicat cel mai mult această teorie în medicină. Teoria umorală a devenit teoria celor patru temperamente și avea să influențeze și concepțiile lui Galenus (131 - 201), care considera umorile se formează în corp și că anumite alimente , stările climatice, precum și anuimite perioade ale vieții pot modifica ponderea celor patru elemente.

Galen considera că dezechilibrul celor patru umori, numit dyscrasia, este cauza celor mai multor boli, iar sănătatea este dată de eucrasia, echilibrul acestora.

În medicina islamică, Avicenna (980 - 1037) a extins teoria celor patru temperamente în scrierea sa "Canon de medicină" pentru a cuprinde aspecte emoționale, mentale, de conștiință și fizice ale organismului.[3]

Cele patru umori în concepția lui Avicenna
Proba cald rece umed uscat
Stări morbide Febră Reumatism Astenie Slăbiciune
Tulburări funcționale deficit de energie deficit de putere digestivă digestie dificilă .
Senzații subiective gust amar, sete excesivă, arsuri cardiace inapetență pentru lichide salivație excesivă, somnolență insomnie, slăbiciune
Simptome fizice puls accelerat, oboseală încheieturi moi diaree, pleoape umflate, piele aspră piele aspră
Interacție cu vremea vara: foarte nefavorabilă iarna: foarte nefavorabilă . toamna: nefavorabilă

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Wittendorf, Alex (1994) - Tyge Brahe, G.E.C.Gad. p.45
  2. ^ Sudhoff, Karl (1926) - Essays in the History of Medicine, Medical Life Press, New York, pp. 67, 87, 104
  3. ^ Lutz, Peter L. (2002) - The Rise of Experimental Biology: An Illustrated History, Humana Press, p. 60, ISBN 0-89603-835-1

Legături externe[modificare | modificare sursă]