Solaris (film din 1972)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Solaris
Солярис
Solyaris ussr poster.jpg
Afișul filmului
Regizor Andrei Tarkovski
Scenarist Fridrikh Gorenshtein
Andrei Tarkovski
După un roman de:
Stanisław Lem
Producător Viaceslav Tarasov
Distribuitor Visual Programme Systems (UK, 1973)
Director de imagine Eduard Artemyev
Montaj Ludmila Feiginova
Muzică Vadim Yusov
Distribuție Natalia Bondarciuc
Donatas Banionis
Jüri Järvet
Nicolai Grinko
Anatolie Solonițin
Premiera Franța:
13 mai 1972 (1972-05-13) (Cannes Film Festival)
URSS:
20 martie 1972 (1972-03-20)
Durata 165 min.
Țara Uniunea Sovietică
Limba originală rusă
Disponibil în română dublat sau subtitrat
Buget 1 milion $ (4 mil. ruble)
Pagina Cinemagia
Pagina IMDb
Acest articol este despre film lui Andrei Tarkovski. Pentru alte semnificații vezi Solaris (dezambiguizare).

Solaris este un film rusesc regizat de Andrei Tarkovski și apărut în 1972. Filmul, care este o ecranizare a romanului cu același nume al lui Stanislav Lem, scriitor polonez de literatură științifico-fantastică, urmărește cu mare fidelitate acțiunea operei literare originale. Romanul Solaris aparține genului science fiction și este considerat ca făcând parte din marea literatură universală, alături de „Seniorii războiului” de Gérard Klein, de romanele fraților Strugațki, de seria Dune de Frank Herbert și de operele scriitorilor Isaac Asimov, Arthur C. Clarke etc.

Romanul lui Stanislav Lem Solaris a mai fost ecranizat ulterior, Solaris, în 2002, în Statele Unite, de către Steven Soderbergh, avându-i ca protagoniști pe George Clooney în rolul lui Kris Kelvin și pe Natascha McElhone.

Detalii tehnice[modificare | modificare sursă]

  • Durata - 165 minute
  • Durata unor versiuni difuzate în străinătate - 144 minute
  • Perioada producerii - 1969-1972
  • Anul difuzării - 1972
  • Color.
  • Scenariul - Andrei Tarkovski, Friedrich Gorenstein, după romanul omonim al lui Stanislaw Lem
  • Imaginea - Vadim Iusov
  • Decorurile - Mihail Romadin
  • Muzica - Eduard Artemiev și J.S. Bach (Preludiu coral în Fa minor)
  • Montajul - Ludmila Feighinova.
  • Distribuție - Donatas Banionis (Kris Kelvin), Natalia Bondarciuc (Harey), Iuri Iarvet (Snaut), Anatoli Solonițîn (Sartorius), Vladislav Dvorjețki (Berton), Nikolai Grinko (tatăl lui Kris), Sos Sarkissian (Gibarian). Producător: Mosfilm.

Sinopsis[modificare | modificare sursă]

Acțiunea, plasată într-un viitor nedefinit, urmărește itinerariul astronautului Kris Kelvin, trimis în misiune pe planeta Solaris pentru a elucida misterele observate de predecesorul său, pilotul Berton. Ca și ceilalți solaristicieni, Kris îl bănuiește pe Berton de lipsă de probitate științifică, tratând cu ironie avertismentele acestuia de a se purta „moral" cu planeta investigată.

Kris sosește la stația solariană, locuită de câțiva colegi, pe care o găsește însă într-o stare de semiabandon. Primirea lui este foarte rece și neprietenoasă. Sinuciderea recentă și inexplicabilă a cercetătorului Gibarian, precum și stagnarea prelungită a cercetărilor au creat o stare de descurajare în restul echipajului (format din Snaut și Sartorius). În plus, presupusa nevroză de care suferise Gibarian pare să-i fi copleșit și pe ceilalți membri, care se comportă ciudat: se pare că ei sunt vizitați - cu adevărat - de halucinații.

Kris află că fenomenele misterioase au apărut după iradierea Oceanului solarian cu un fascicul de raze X de înaltă energie (raze ucigașe pentru materia vie) - măsură interzisă de etica deontologică a cercetării științifice. Cu încetul se înțelege că Oceanul se răzbună acum, acționând similar asupra cercetătorilor, radiografiindu-le conștiința și materializându-le remușcările de conștiință. Din asta rezultă cele mai ciudate apariții, care îi dezvăluie pe astronauți și îi fac să se rușineze de propriile gânduri. În acest mod Kris este vizitat de materializarea sau „copia" fostei sale iubite Harey, de a cărei sinucidere se simte vinovat. Astfel retrăiește cu „ea” momente din trecutulul lor de pe Pământ. În ciuda „inumanității" de care este acuzată inițial de ceilalți, Harey pare a se umaniza treptat și a se elibera de dependența psihologică totală de Kris. Conflictele cu copia lui Harey se înmulțesc, Kris chiar o ucide, dar falsa Harey reapare din neantul remușcărilor lui ca și când nu s-ar fi întâmplat nimica.

Filmul își mută treptat centrul de greutate dinspre științifico-fantastic spre o dezbatere despre morala științei și despre adevăratele valori ale umanității. Scena finală îl prezintă pe Kris care se odihnește citind într-o colibă idilică și liniștită înconjurată de pomi, ca și când s-ar fi reîntors deja pe Pământ și ar fi uitat demult de toate necazurile. Dar imaginea se transformă încet într-o totală, se recunoaște brusc că de fapt coliba se află pe o insulă infimă în mijlocul Oceanului: se deduce că ea este doar o altă materializare a amintirilor lui Kris, care acum s-a împăcat cu situația de pe Solaris, de pe care nu se va mai reîntoarce niciodată.

Legături externe[modificare | modificare sursă]