Sfântul Vicențiu și Grenadine

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sfântul Vicențiu și Grenadine
Saint Vincent and the Grenadines
Drapelul insulelor Sfântul Vicențiu și Grenadinele Stema insulelor Sfântul Vicențiu și Grenadinele
Deviză„Pax et justitia” (latină)
„Pace și Justiție”
ImnSt Vincent Land So Beautiful
Amplasarea insulelor Sfântul Vicențiu și Grenadinele
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Kingstown
13°10′N 61°14′V / 13.167°N 61.233°V / 13.167; -61.233
Limbi oficiale limba engleză
Sistem politic Democrație parlamentară și Monarhie constituțională
 -  Monarh Regina Elisabeta a II-a
 -  Guvernator general Sir Frederick Ballantyne
Independență
 -  Față de Regatul Unit 27 octombrie 1979 
Suprafață
 -  Total 389 km² (locul 198)
 -  Apă (%) neglijabil
Populație
 -  Estimare 2013 103.000 (locul 196)
 -  Densitate 307 loc/km² (locul 39)
PIB (PPC) estimări 2011
 -  Total 1.259 miliarde USD[1] 
 -  Pe cap de locuitor 11.700 USD[1] 
PIB (nominal) estimări 2011
 -  Total 695 milioane[1] 
 -  Pe cap de locuitor 6.342 USD[1] 
IDU (2007) 0.772 (mediu) (locul 91)
Monedă Dolar est-caraiban (XCD)
Prefix telefonic +1784
Domeniu Internet .vc
Fus orar UTC-4

Sfântul Vicențiu și Grenadine (Saint Vincent and the Grenadines) este o țară insulară în lanțul Antilelor Mici, în special în partea de sud a Insulelor Windward, care se află la capătul sudic al frontierei de est a Mării Caraibelor unde aceasta întâlnește Oceanul Atlantic.

Date generale[modificare | modificare sursă]

Este un teritoriu de 389 km2 alcătuit din insula principală Sfântul Vicențiu și două treimi din Insula Grenadine, care sunt un lanț de insule mai mici ce se întinde de la sud de Insula Sfântul Vicențiu către Grenada. La nord de Sfântul Vicențiu se află Sfânta Lucia, la est de Barbados. Sfântul Vicențiu și Grenadine sunt dens populate (peste 300 locuitori/km²) având 120.000 de persoane. Capitala este Kingstown, care este, de asemenea, principalul său port. Țara are o istorie colonială franceză și britanică, iar acum este stat în interiorul organizației Commonwealth și Comunității Caraibelor (CARICOM).

Istoria[modificare | modificare sursă]

Insula cunoscută acum sub numele de Insula Sfântul Vicențiu a fost numită Hairouna ("Pământul celor binecuvântați") de către nativii caraibieni. Caraibienii au împiedicat agresiv așezarea europenilor pe insulă până în secolul al XVIII-lea. La acel moment, foștii sclavi africani, care au fost fie naufragiați sau care au evadat din Barbados sau Sfânta Lucia și Grenada, au căutat refugiu pe insula Sfântul Vicențiu. Ei s-au amestecat cu caraibienii și au devenit cunoscuți sub numele de garifuna sau caraibieni negri.

Începând din 1719, coloniștii francezi au obținut controlul asupra insulei Sfântul Vicențiu și au început cultivarea de cafea, tutun, indigo, bumbac și trestie de zahăr. Aceste plantații au fost lucrate de sclavi africani. În 1763, Franța a cedat controlul insulei englezilor. Cu toate acestea, francezii au reinvadat insula în 1779. Francezii au recâștigat controlul după debarcarea de la Calliaqua, lângă Fortul Duvernette. Englezii au recâștigat în cele din urmă insula în temeiul tratatelor de la Versailles (1783). Aceste tratate au fost tratate auxiliare la Tratatul de la Paris (1783), prin care Marea Britanie a recunoscut în mod oficial sfârșitul Revoluției americane.

Între 1783 și 1796, a existat un conflict între britanici și negrii caraibieni, care au fost conduse de Joseph Chatoyer. În 1796 generalul britanic Sir Ralph Abercromby a pus capăt conflictului, strivind o revoltă a cărei principal instigator a fost francezul Hugues Victor. Mai mult de 5.000 de negrii caraibieni au fost deportați în cele din urmă la Roatán, o insulă din largul coastelor Honduras.

Sclavia a fost abolită în 1834. A urmat o perioadă de ucenicie, care s-a încheiat în 1838. După terminarea acesteia, rezultatul a fost scăderea forței de muncă pe plantații, iar acest lucru a dus la imigrarea muncitorilor din alte țări către insula Sfântul Vicențiu. La sfârșitul anilor 1840 mulți imigranți portughezii au ajuns din Madeira și între 1861 si 1888 au sosit muncitori din India de Est. Condițiile au rămas aspre atât pentru foștii sclavi cât și pentru lucrătorilor imigranți agricoli, scăderea prețului zahărului în lume a făcut ca economia să stagneze până la începutul secolului.

De la 1763 până la independența în 1979, Sfântul Vicențiu a trecut prin diferite etape ale statutului colonial sub britanici. Un reprezentant a fost autorizat în 1776, guvernul coloniei coroanei a fost instalat în 1877, un consiliu legislativ a fost creat în 1925, și sufragiul universal pentru adulți a fost acordat în 1951.

În timpul perioadei sale de control al insulei Sfântul Vicențiu, britanicii au făcut mai multe încercări eșuate de a afilia insula cu alte insule Windward. Acest lucru ar fi simplificat controlul Marii Britanii asupra regiunii printr-o administrare unificată. În anii 1960, mai multe insule regionale sub control britanic, inclusiv Sfântul Vicențiu, au făcut, de asemenea, o încercare de a se unifica independent. Unificarea ar fi fost numită Federația Indiile de Vest și ar fi fost rezultatul dorinței de a-și câștiga libertatea de sub dominația britanică. Încercarea a eșuat în 1962.

Harta Sfântul Vicențiu și Grenadinele

Insulei Sfântul Vicențiu i-a fost acordat de către Marea Britanie statutul de "asociat al statalității" pe 27 octombrie 1969. Acest lucru i-a dat insulei Sfântul Vicențiu controlul complet asupra afacerilor sale interne. La data de 27 octombrie 1979, în urma unui referendum, Sfântul Vicențiu și Grenadinele au devenit ultimele din Insulele Windward care și-au obținut independența.

Dezastrele naturale au făcut parte din istoria țării. În 1902, vulcanul La Soufrière a erupt, provocând moartea a 2.000 de persoane. Multe terenuri agricole au fost avariate, iar economia s-a deteriorat. În aprilie 1979, vulcanul La Soufrière a erupt din nou. Deși nimeni nu a fost ucis, mii de oameni au fost evacuati, și din nou au existat pagube agricole. În 1980 și 1987, uraganele au compromis plantațiile de pe care se recoltau banane și nuci de cocos. 1998 și 1999 au văzut, de asemenea, uragane foarte active, cu uraganul Lenny în 1999, care a provocat pagube importante pe coasta de vest a insulei.

La data de 25 noiembrie 2009, a avut loc un referendum, în care alegătorii au fost invitați să aprobe o nouă constituție, care ar transforma țara într-o republică, înlocuind-o pe Regina Elisabeta a II-a din calitatea de șef al statului, cu un președinte. O majoritate de două treimi a fost necesară, dar referendumul a fost respins deoarece a avut 29019 voturi (55.64 la sută) împotrivă și 22,493 voturi (43.13 la sută) pentru.[2]

Politică[modificare | modificare sursă]

Sfântul Vicențiu și Grenadinele este o democrație parlamentară și monarhie constituțională în cadrul Commonwealthul Națiunilor, cu Regina Elisabeta a II-a ca șef al statului, care poartă titlul de Regina Sfântului Vicențiu și Grenadinele. Regina nu are reședința în insule și este reprezentată în țară de către Guvernatorul General al Sfântului Vicențiu și Grenadinele, în prezent Sir Frederick Ballantyne.

Biroul Guvernatorului General are cea mai mare parte a funcțiilor ceremoniale, inclusiv prin deschiderea "Casei Adunării" și numirea oficialilor guvernamentali. Controlul guvernului revine Prim Ministrului ales și cabinetului lui sau al ei. Există o opoziție parlamentară care este condusă de liderul opoziției. Actualul prim ministru este Dr. Ralph Gonsalves.

Țara nu are formal forțe armate, deși poliția include o unitate specială de servicii.

Sfântul Vicențiu și Grenadinele este un membru cu drepturi depline și face parte din Comunitatea Caraibelor (CARICOM), Alianța Bolivariană pentru America (ALBA) și Organizația Statelor Est-Caraibiene (OECS). Alegerile generale ale țării au avut loc pe 13 decembrie 2010.

Geografia[modificare | modificare sursă]

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Parohiile

Administrativ, Sfântul Vicențiu și Grenadinele este împărțită în șase parohii. Cinci parohii sunt pe insula Sfântul Vicențiu, în timp ce a șasea este alcătuită din restul insulelor. Kingstown este situat în parohia Sfântul Gheorghe și este capitala și centrul administrativ central al națiunii. Charlotte este cea mai mare parohie.

Parohia Capitala
Charlotte Georgetown
Grenadines Port Elizabeth
Saint Andrew Layou
Saint David Chateaubelair
Saint George Kingstown
Saint Patrick Barrouallie

Economie[modificare | modificare sursă]

Agricultura, dominată de producția de banane, este cel mai important sector al economiei acestei mici țări cu venituri medii. Sectorul serviciilor, bazat mai ales pe o industrie turistică în creștere, este de asemenea important. Guvernul nu a avut succes la introducerea de noi industrii, și o rată ridicată a șomajului de 22% continuă să creeze probleme. Dependența continuă de o singură cultură reprezintă cel mai mare obstacol în calea dezvoltării insulelor. Furtuni tropicale au șters porțiuni importante din culturi atât în 1994 cât și 1995.

Sectorul turismului are un potențial considerabil pentru dezvoltare în următorul deceniu. Recenta filmare a filmului "Pirații din Caraibe " pe insulă, de asemenea, a contribuit la creșterea turismului și expune țara către lumea largă. Creșterea recentă a fost stimulată de puternica activitate în sectorul de construcții și o îmbunătățire în turism.

Un nou impuls este de așteptat să fie furnizat de noul aeroport internațional, care este în prezent în construcție. Există un sector de producție mic și un sector financiar mic care a creat îngrijorări din cauza legilor privind secretul bancar. În plus, nativii din Bequia sunt autorizați să vâneze până la patru balene cu cocoașă pe an, în cadrul cotelor de subzistență.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Populația astfel cum s-a stabilit în iulie 2009 a fost de 104.574. Compoziția etnică a fost astfel: 66% persoane de culoare, 20% de origine mixtă, 6% din India de Est, 4% caucaziene (în principal origine portugheză), 2% amerindieni caraibieni și 3% alte origini entice. Cei mai mulți sunt descendenți ai oamenilor din Africa care au fost aduși pe insulă pentru a lucra plantațiile. Există alte grupuri etnice, cum ar fi cei de origine portugheză (din Madeira) și cei de origine indiană (India de Est), aceste grupuri au fost aduse pentru a lucra pe plantații după abolirea sclaviei de britanici, mai există și sirieni care trăiesc pe insulă. Există, de asemenea, o populație în creștere din China și o minoritate considerabilă de rase mixte.

Sfântul Vicențiu și Grenadinele are o rată înaltă de emigrare. Cu șomajul extrem de ridicat și sub-ocuparea, creșterea populației rămâne o problemă majoră.

Limba[modificare | modificare sursă]

În timp ce limba oficială este limba engleză, localnicii vorbesc un dialect cunoscut sub numele de creola vicențiană.[3][4][5] Engleza este utilizată, în educație, guvernare, religie și alte domenii formale, în timp ce creola este folosită în situații neoficiale, acasă și între prieteni. Diferite grupuri etnice, de asemenea, încă mai folosesc limba lor maternă, cum ar fi portugheza și bhojpuri (dialect indian).

Sport[modificare | modificare sursă]

Sfântul Vicențiu și Grenadinele are o ligă de fotbal proprie, și anume NLA Premier League, și, de asemenea, o echipă de fotbal națională. Cel mai bun fotbalist al țării este Ezra Hendrickson, care este fostul căpitan al echipei naționale. El a jucat la mai multe cluburi din SUA și acum este antrenor secund la MLS Seattle Sounders FC.[6]

Sfântul Vicențiu și Grenadinele are de asemenea o echipă națională de rugby, echipă ce se află pe locul 74 în lume.

Muzica[modificare | modificare sursă]

Muzica din Sfântul Vicențiu și Grenadinele include toba mare, calypso, soca, steelpan și, de asemenea, reggae.

Imnul național este "St Vincent Land So Beautiful", care a fost adoptat după independența din 1979, a fost scris de Phyllis Joyce McClean Punnett iar muzica a fost a lui Joel Bertram Miguel.

Comunicațiile[modificare | modificare sursă]

În 2005, Sfântul Vicențiu și Grenadinele a avut 22.500 de linii telefonice terestre. Sistemul său de telefonie terestru este complet automat și acoperă întreaga insulă și toate insulele Grenadine locuite. În 2004, existau 57.000 de telefoane mobile. Există acoperire pentru telefonie mobilă în majoritatea insulelor. Țara are doar nouă posturi de radio FM și o stație AM. Ea are o stație de televiziune și un singur furnizor de televiziune prin cablu.

Pista aeroportului Mqs

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Saint Vincent and the Grenadines”. International Monetary Fund. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2012/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=46&pr.y=14&sy=2009&ey=2012&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=364&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGDP%2CPPPPC%2CLP&grp=0&a=. Accesat la 21 aprilie 2012. 
  2. ^ Constitutional reform referendum defeated in St. Vincent & the Grenadines
  3. ^ Gordon, Raymond G., Jr. (ed.) (2005). „Ethnologue: Languages of the World, 15th edition”. Dallas, TX: SIL International. http://www.ethnologue.com/show_country.asp?name=VC. 
  4. ^ St. Vincentians”. everyculture.com. http://www.everyculture.com/wc/Rwanda-to-Syria/St-Vincentians.html. 
  5. ^ Country Fact Sheet on Saint Vincent and the Grenadines”. Research Directorate of the Immigration and Refugee Board of Canada. http://www.irb-cisr.gc.ca/en/research/publications/index_e.htm?docid=306&cid=0&version=printable&disclaimer=show. 
  6. ^ http://www.soundersfc.com/Team/Coaches/Ezra-Hendrickson.aspx

Alte lecturi[modificare | modificare sursă]

  • Bobrow, Jill & Jinkins, Dana. 1985. St. Vincent and the Grenadines. 4th Edition Revised and Updated, Concepts Publishing Co., Waitsfield, Vermont, 1993.
  • CIA Factbook entry
  • Gonsalves, Ralph E. 1994. History and the Future: A Caribbean Perspective. Quik-Print, Kingstown, St. Vincent.
  • US Dept of State Profile
  • Williams, Eric. 1964. British Historians and the West Indies, Port-of-Spain.

Legături externe[modificare | modificare sursă]