Reforma radicală
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Definirea mişcării
Reforma radicală reprezintă o reacţie împotriva simbiozei dintre puterea ecleziastică şi cea seculară prezentă în Biserica Catolica şi păstrată de Protestantismul teritorial. Această aripă a Reformei a fost numită „radicală” fiindcă milita pentru o reformare completă, până la rădăcină, a Bisericii şi a Statului [cuvântul radical provine din latinescul radius – rădăcină].
[modifică] Grupările care compuneau Reforma radicală
Mişcarea radicală era constituită din multe grupări distincte, între care existau vaste diferenţe şi puţină cooperare. Aceste grupări au fost considerate a fi parte din aceeaşi mişcare, din Reforma radicală, datorită unor elemente comune de doctrină sau practică. Ceea ce le separa, însă, era mult mai pertinent decât ceea ce le asemăna. Întregii Reforme radicale i-a fost dat, eronat şi peiorativ, apelativul de Anabaptism de către polemiştii Catolici şi Protestanţi. Cercetarea modernă a reuşit o diferenţiere a taberelor care compuneau împreună Reforma radicală. George H. Williams împarte radicalii în trei mari grupări distincte: Spiritualişti, Anabaptişti (re-botezători) şi Raţionalişti evanghelici. Spiritualiştii au fost împărţiţi la rândul lor în raţionali (Sebastian Franck), evanghelici (Caspar Schwenckfeld) şi revoluţionari (Thomas Münzer, liderul războiului ţărănimii din 1524-1525, Andreas Carlstadt). Şi între Anabaptişti se disting trei grupări distincte: Evanghelicii (cei mai proeminenţi lideri ai lor au fost Conrad Grebel, Balthasar Hubmaier, Michael Sattler, Menno Simons, Pilgram Marbeck), Contemplativii (Hans Denck, Ludwig Hatzer, Adam Pastor) şi Revoluţionarii, faimoşi pentru regatul apocaliptic de la Münster (liderii lor erau Melchior Hofmann, Jan de Mathijs şi Jan Bockhold de Leyden). Raţionaliştii evanghelici erau numiţi şi unitarieni, fiindcă respingeau doctrina Trinităţii. După mijlocul secolului XVI mulţi unitarieni au adoptat teologia sociniană. Cei mai cunoscuţi lideri ai lor erau Laelius şi Faustus Socinus şi Michael Servetus.
[modifică] Caracteristicile Reformei radicale
Două mari puncte comune îi apropiau pe radicali, între care, de altfel, exista o mare varietate de doctrine şi practici şi totodată puţină cooperare. Primul punct consta într-o aversiune faţă de implicarea autorităţilor seculare în probleme de religie. Al doilea punct consta în opoziţia faţă de botezul pruncilor, pe care radicalii îl considerau ca nefiind nici necesar mântuirii, nici validat de Scripturi. Dincolo de aceste puncte comune, diferenţele dintre grupările taberei radicale erau ireconciliabile. Spiritualiştii insistau asupra iluminării interioare a Duhului Sfânt, care revela adevăruri noi. Aceste revelaţii le numeau „Cuvântul interior”. Ei respingeau întru totul botezul şi Euharistia şi credeau că în biserică oamenii erau legaţi doar de experienţa comună pe care Duhul le-o dădea în iluminarea interioară. Au fost foarte răspândiţi în Germania. Aripa revoluţionară a Spiritualiştilor, condusă de Thomas Munzer şi Andreas Carlstadt a condus Războiul Ţărănimii din 1524-25, în urma căruia peste 100.000 de ţărani au fost ucişi de armatele nobiliare, cu concursul liderilor catolici şi protestanţi ai Germaniei.
Anabaptiştii au reprezentat cea mai semnificativă parte a Reformei radicale. Au cunoscut un mare succes în toate zonele în care disidenţa medievală (Waldenzi, Picarzi, Husiţi, etc.) a slăbit puterea papală. Erau larg răspândiţi în Ţările de Jos, Germania, Elveţia, Austria şi Moravia. Respingeau asocierea Bisericii cu Statul, conceptul de Biserică Universală, botezul pruncilor, ocuparea slujbelor de magistraţi, purtarea armelor şi jurămintele. Credeau că Biserica este corpul credincioşilor separaţi de lume prin botezul primit voluntar pe baza mărturiei credinţei personale. Credeau în suficienţa Sfintelor Scripturi în tot ce ţinea de credinţă şi practică. Militau pentru libertate religioasă pentru toţi oamenii. Erau cunoscuţi ca oameni paşnici, muncitori şi de o mare puritate morală. O aripă a lor, hutteriţii, se opuneau deţinerii de proprietate privată şi practicau comunitarianismul. Anabaptiştii revoluţionari, răspândiţi în Germania şi în Ţările de Jos, au declanşat revolta de la Münster (1535-1536), anunţând instaurarea Împărăţiei lui Cristos pe pământ, ce urma să aibă capitala la Münster. După alungarea episcopului catolic şi a opoziţiei, liderii revoltei au condus oraşul spre o multitudine de excese. Oraşul a căzut sub asediul armatelor episcopale şi nobiliare, iar toţi cei implicaţi au fost executaţi. Anabaptiştii revoluţionari nu aveau altceva în comun cu restul Anabaptiştilor decât practicarea botezului adulţilor, dar aceasta a fost suficient pentru catolici şi protestanţi să îi identifice pe toţi Anabaptiştii cu acea minoritate fanatică. Această confuzie intenţionată a adus numeroase valuri de persecuţie asupra unor grupări inocente şi inofensive. La început Reformatorii au înclinat spre adoptarea poziţiei Anabaptiste cu privire la botez şi suficienţa Scripturilor, dar şi-au schimbat poziţia din teama de a nu pierde sprijinul populaţiei şi al autorităţilor seculare, fiind acuzaţi de aceştia de oprire la jumătatea drumului.
Raţionaliştii evanghelici respingeau doctrina Trinităţii şi sacramentele. Erau umanişti creştini şi tindeau să respingă orice ţinea de credinţă şi nu putea fi confirmat de raţiune. Promovau libertatea religioasă, şi acolo unde au putut exercita influenţă asupra autorităţilor, au făcut-o, obţinând libertate religioasă pentru toţi supuşii teritoriului respectiv. Abia spre mijlocul secolului XVI au început să adopte botezul adulţilor, ca simbol al identificării cu Cristos. Au fost larg răspândiţi în Polonia şi Transilvania.
[modifică] Istoria generală a radicalilor
Radicalii au fost crunt persecutaţi în întreaga Europă, atât în teritoriile catolice, cât şi în cele protestante. Multe mii au fost executaţi prin ardere pe rug, sabie sau înec. Spre sfârşitul secolului XVI, cei persecutaţi au găsit un refugiu în Ţările de Jos, în Polonia şi Transilvania, teritorii unde se decretase toleranţă sau libertate religioasă pentru oricine. Cele mai multe grupări au fost exterminate, deşi unele au supravieţuit până astăzi. Dintre spiritualişti mai există astăzi Schwenckfeld-ienii. Moştenitorii Anabaptiştilor sunt Menoniţii, Hutteriţii, Amish-ii şi Baptiştii. Biserica Unitariană a supravieţuit în Transilvania, în special printre secui.
