Războiul Mic în Ungaria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Războiul Austro-Turc (1526-1552)
Parte a

Regatul Ungariei (împărțită între Zapolya și Ferdinand) în jurul anului 1550
Informații generale
Perioadă 1526 – 1552
Loc Ungaria
Rezultat Indecisiv
Casus belli Asediul turc asupra Vienei; Luptele pentru tron din Ungaria
Modificări teritoriale Ungaria împărțită între Zapolya și Ferdinand
Combatanți
Monarhia Habsburg Austria
 Sfântul Imperiu Roman
 Spania
Emblem of the Papacy SE.svg Statele Papale
 Boemia
CoA of the Kingdom of Croatia.svg Regatul Croației
Coat of arms of Hungary.svg Ungaria lui Ferdinand [1]
 Imperiul Otoman
 Principatul Moldovei
Coat of arms of Hungary.svg Ungaria lui Zapolya
 Țara Românească
Despotatul Sârb
 Franța[2][3][4]
Conducători
Monarhia Habsburg Ferdinand I Coat of arms of Hungary.svg Ioan Zapolya
Imperiul Otoman Soliman I
Pierderi
necunoscut necunoscut

Războiul Austro-Turc din 1526-1552 sau războiul mic este o serie de conflicte dintre austrieci și aliații lor pe de o parte și Imperiul Otoman pe de altă parte, în urma asediului Vienei. Ambele părți au avut de suferit pierderi grele.

Începutul războiului[modificare | modificare sursă]

În urma asediului de la Viena din 1529, Ferdinand I a lansat un contraatac în 1530 pentru a recâștiga inițiativa și a răzbuna distrugerea armatei de către Soliman. Armata austriacă a lansat un atac asupra Budei, la care Ioan I Zápolya, regele Ungariei, rezistă, dar Ferdinand capturează niște forturi la Dunăre,o frontieră strategică vitală.

Răspunsul lui Soliman a venit în 1532 în fruntea unei armate masive, de peste 120.000 de oameni, să atace Viena. Ferdinand și-a retras armata, lăsând doar 700 de oameni cu tunuri și arme pentru a apăra Kőszegul. Marele vizir al turcilor, Ibrahim Paşa, nu a realizat cât de slab era apărat Kőszegul. Cu toate acestea, datorită conducerii curajoase a căpitanul croat Nikola Jurisic, orașul a respins toate atacurile.

Pacea și continuarea războiului[modificare | modificare sursă]

Ferdinand și Soliman au semnat un tratat de pace. Ioan Zapolya a fost recunoscut ca rege al Ungariei și vasal otoman. Cu toate acestea, turcii au recunoscut teritoriului sub regulă habsburgică.

Acest tratat nu i-a mulțumit nici pe Ferdinand, nici pe Ioan Zapolya. Ferdinand a hotărât să îi dea o lovitură decisivă lui Ioan prin trimiterea „generalilor celor mai capabili” pentru a ocupa Osijekul, încălcând astfel tratatul. Asediul a fost un dezastru similar cu bătălia la Mohács, o armată otomană zdrobindu-i pe austrieci. Soliman a trimis însă o armată de 8.000 de călăreți pentru a ataca orașul Otranto din sudul Italiei în același an. Trupele au fost retrase din Italia, după ce o invazie franceză gândită să se coordoneze cu eforturile otomane nu s-a mai concretizat.

Habsburgii au suferit o nouă umilință la asediul Budei. Ioan Zapolya a murit în 1540. După vestea morții lui Ioan a urmat un atac austriac asupra Budei. Dar rugămințile văduvei lui Ioan adresate lui Soliman au fost fără răspuns și în 1541, generalul Rogendorf a fost învins lângă Buda. În anul următor atacul Budapestei a fost reluat.

În aprilie 1543, Soliman a lansat o altă campanie, în Ungaria, și alte cetăți din Ungaria au rămas sub control otoman. În urma alianței franco-otomane, otomanilor li s-au furnizat armate franceze în Ungaria: unitatea de artilerie franceză a fost trimisă și anexată la armata otomană. În august 1543, Imperiul Otoman a asediat Esztergomul și l-a cucerit. Alte orașe capturate în timpul acestei campanii au fost: Siklós și Seghedin, cu scopul de a proteja mai bine Buda.

Acordul de pace între austrieci și turci a rezistat până în 1552, când Soliman a decis sa atace Egerul. Asaltul a fost fără succes, localnicii punând victoria pe seama „sângelui de taur” (vin), pe care femeile li-l dădeau constant. Victoria maghiaro-habsburgică de la Eger a venit după o perioadă de pierderi grele în Ungaria.

Urmări[modificare | modificare sursă]

Soliman a mai lansat un atac în Ungaria în 1566, crezând că o victorie acolo i-ar putea da fericirea de care avea nevoie la bătrânețe. El era mult prea bătrân pentru campanii militare și, deși a murit în timpul bătăliei de la Szigetvár, campania sa a avut succes, soldându-se cu cucerirea unor vaste teritorii din Ungaria de la austrieci, care au suferit multe înfrângeri.


Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://books.google.com/books?id=4AuJvd2Tyt8C&pg=PA328#v=onepage&q=&f=false
  2. ^ The Ottoman Empire and early modern Europe by Daniel Goffman, p.111 [1]
  3. ^ Firearms of the Islamic world, p.38
  4. ^ The Cambridge History of Islam, p.328