Exoplanetă
O exoplanetă (sau planetă extrasolară) este o planetă care ori își are orbita în jurul unei alte stele decât Soarele, aparținând deci unui alt sistem planetar decât sistemul nostru solar, ori se mișcă liber prin galaxie.
În galaxia noastră există miliarde de stele, și se apreciază că peste 15 % din ele dispun de planete care le înconjoară. Există, de asemenea, și planete care orbitează în jurul stelelor pitici cenușii sau planete care se mișcă liber prin galaxie.
Descoperirea exoplanetelor este dificilă deoarece ele se află la distanțe imense și nu dispun de lumină proprie. În iunie 2011 erau deja descoperite peste 500 planete extrasolare. Masa acestor planete este de ordinul masei planetei Jupiter. [1] Marea majoritate a lor au fost detectate prin intermediul observațiilor asupra vitezei radiale și a altor metode indirecte, mai degrabă decât cu ajutorul unor imagini reale. [1]
O altă metodă folosită la descoperirea exoplanetelor este tehnica lentilelor de microgravitație, care se bazează pe deviația luminii de la o stea, atunci când aceasta se află în spatele câmpului gravitațional al unei alte stele [2].
Au fost descoperite și câteva exoplanete extragalactice.
Exoplanetele sunt importante și pentru eventuala existență a vieții extraterestre, deoarece stelele nu pot adăposti viață, fiind prea fierbinți pentru aceasta.
Cuprins |
Istoria descoperirilor [modificare]
Prima descoperire publicată care a fost confirmată a avut loc în 1988; o planetă în jurul stelei Gamma Cephei a fost detectată de astronomii canadieni Bruce Campbell, G. A. H. Walker și Stephenson Yang.
Metode de detecție [modificare]
Definiție [modificare]
Nomenclator [modificare]
Proprietăți generale [modificare]
Descoperiri notabile [modificare]
O planetă extrasolară (exoplanetă) deosebită este Gliese 581 c, care a fost descoperită în aprilie 2007 la Observatorul astronomic din Geneva: ea prezintă temperaturi de suprafață între 0 și 40 °C. Ca urmare, dacă acolo ar exista apă, atunci ea s-ar afla în stare lichidă, îndeplinind astfel măcar una dintre condițiile necesare pentru existența vieții extraterestre. Distanța până la Gliese 581 c este de 20,5 ani-lumină.
O altă exoplanetă notabilă este HR 8799 c. Se află în constelația Pegasus. Este o planetă uriașă tânără (are mai puțin de 60 milioane de ani). Masa ei este de 3.000 de ori mai mare decât cea a Pământului, iar distanța de la Pământ este de 130 ani-lumină. A putut fi studiată prin vizualizare directă cu ajutorul telescopului VLT din Chile (vezi mai sus), ocazie cu care analiza spectrografică a dezvăluit constituția sa: metan amestecat cu oxid de carbon. Viața extraterestră pe HR 8799 c este foarte puțin probabilă.
Exoplaneta Corot-9b a fost descoperită încă de acum câțiva ani la French Space Agency, Agenția Spațială Franceză. În martie 2010 a fost publicat un articol detailat despre aceasta. Este vorba de o planetă gazoasă care apare în constelația Șarpele și are mărimea lui Jupiter. Planeta se aseamănă bine cu Pământul în ceea ce privește temperaturile la suprafață, acestea variind între -20 și +160 °C. O rotație completă în jurul stelei sale centrale durează 95 de zile pământene. Din păcate însă distanța până la Corot-9b este copleșitoare: circa 1.500 ani-lumină.
Septembrie 2010: Este descoperită exoplaneta Gliese 581 g. Multe caracteristici ale ei se aseamănă cu cele ale Pământului, astfel încât pe ea ar fi posibilă o formă de viață extraterestră.
Note [modificare]
- ^ a b J. Schneider (2010). „Interactive Extra-solar Planets Catalog”. The Extrasolar Planets Encyclopedia. http://exoplanet.eu/catalog.php. Accesat la 12 martie 2010.
- ^ Articolul în germană Neue Population von Exoplaneten / Völlig losgelöst (Nouă populație de exoplanete / Total desprinse), în Spektrum der Wissenschaft, sept. 2011, p. 12
Proiecte de căutare [modificare]
- University of California Planet Search Project
- The Geneva Extrasolar Planet Search Programmes
- PlanetQuest distributed computing project
- SuperWASP Wide Angle Search for Planets
Resurse [modificare]
- NASA's PlanetQuest
- The detection and characterization of exoplanets
- Beyond Our Solar System by NASA's Solar System Exploration
- German Center for Exo-Planet Research Jena/Tautenburg
- Astrophysical Institute & University Observatory Jena (AIU)
- The Extrasolar Planets Encyclopaedia
- exosolar.net 3D Flash StarMap (2000 Stars and all known Exoplanets)
- Transiting Exoplanet Light Curves Using Differential Photometry
- Table of known planetary systems
- Extrasolar Planet XML Database
- searchable dynamic database of extrasolar planets and their parent stars
- List of important exoplanets
- Extrasolar Planets – D. Montes, UCM
- Extrasolar Visions
- Exoplanets at Paris Observatory
- NASA Star and Exoplanet Database (NStED)
- Planetary Society Catalog of Exoplanets
- „Exoplanet Habitable Zone Candidates: exoplanets in terms of their historical chances for residing in the habitable zone”. www.planetarybiology.com. http://www.planetarybiology.com/hz_candidates/.
- „Exoplanets in relation to host star's current habitable zone”. www.planetarybiology.com. http://www.planetarybiology.com/exoexplorer_planets/.
- „exoExplorer: a free Windows application for visualizing exoplanet environments in 3D”. www.planetarybiology.com. http://www.planetarybiology.com/exoexplorer/.
- Frontiers and Controversies in Astrophysics: Discovering Exoplanets — a free course and lecture series by Prof. Charles Bailyn of Yale University
Noutăți [modificare]
- Exoplanets Exhibit at the American Museum of Natural History in New York City
- First direct image of an exoplanet from universetoday.com
- 6–8 Earth-Mass Planet Discovered orbiting Gliese 876
- Newfound World Shatters Distance Record from space.com
- Oldest Known World from space.com
- Earth Sized Planets Confirmed from space.com
- „On the possible correlation between the orbital periods of extrasolar planets and the metallicity of the host stars”. Wiley Interscience. http://www3.interscience.wiley.com/journal/118763068/abstract?CRETRY=1&SRETRY=0. Accesat la 20 august 2008.
- John T. Trauger & Wesley A. Traub (2007). „A laboratory demonstration of the capability to image an Earth-like extrasolar planet”. Nature 446 (7137): 771–773. doi:. PMID 17429394. http://www.nature.com/nature/journal/v446/n7137/full/nature05729.html.
- Mark R. Swain, Gautam Vasisht & Giovanna Tinetti (2008). „The presence of methane in the atmosphere of an extrasolar planet”. Nature 452 (7185): 329–331. doi:. PMID 18354477. http://www.nature.com/nature/journal/v452/n7185/full/nature06823.html.
- Artie P. Hatzes & Günther Wuchter (2005). „Astronomy: Giant planet seeks nursery place”. Nature 436 (7048): 182–183. doi:. PMID 16015311. http://www.nature.com/nature/journal/v436/n7048/full/436182a.html.
- Didier Queloz (2006). „Extrasolar planets: Light through a gravitational lens”. Nature 439 (7075): 400–401. doi:. PMID 16437096. http://www.nature.com/nature/journal/v439/n7075/full/439400a.html.
- Giovanna Tinetti, Alfred Vidal-Madjar, Mao-Chang Liang, Jean-Philippe Beaulieu, Yuk Yung, Sean Carey, Robert J. Barber, Jonathan Tennyson, Ignasi Ribas, Nicole Allard, Gilda E. Ballester, David K. Sing & Franck Selsis (2007). „Water vapour in the atmosphere of a transiting extrasolar planet”. Nature 448 (7150): 169–171. doi:. PMID 17625559. http://www.nature.com/nature/journal/v448/n7150/full/nature06002.html.
- „Radio Detection of Extrasolar Planets: Present and Future Prospects” (PDF). NRL, NASA/GSFC, NRAO, Observatoìre de Paris. http://www.ece.vt.edu/swe/lwa/memo/lwa0013.pdf. Accesat la 15 octombrie 2008.
- APOD: Likely first direct image of extra-solar planet
Vezi și [modificare]
Legături externe [modificare]
- Stele cu planete extrasolare descoperite
- 10 planete fascinante din afara Sistemului Solar, 26 ianuarie 2011, Alexandru Safta, Descoperă
- Viata este posibila in spatiul extrasolar, 19 februarie 2008, Georgiana Fefea, Descoperă
- ZIUA KEPLER: În căutarea noilor Pământuri, 5 martie 2009, Andreea Zaporojanu, Descoperă
- Galaxia noastră găzduiește sute de miliarde de planete, 12 ianuarie 2012, Descoperă
- Mii de miliarde de planete din galaxia noastră ar putea găzdui viață, 30 martie 2012, Descoperă
- Rezultat uimitor: miliarde de planete locuibile în Galaxia noastră - câți extratereștri?, 27 mai 2012, Evenimentul zilei
- Astronomii au descoperit o exoplanetă care seamănă cu cele din sistemul nostru solar, 18 martie 2010, Realitatea TV
- en Despre Exoplanete la Observatorul din Geneva
|
|||||||||||||||||