Paleografie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Paleografia (din limba greacă παλαιοσ palaios = vechi şi γραφειν grafein = a scrie) este o ştiinţă care se ocupă cu studierea manuscriselor vechi, indiferent de limba folosită (limba greacă veche, limba latină clasică sau medievală, etc.) cu datarea şi stabilirea autenticităţii acestora.
Paleografia este o disciplină prealabilă a filologiei. Ea se confruntă cu două categorii de dificultăţi:
- 1. Grafia aceleiaşi scriei a evoluat în mod constant (carolingiană, gotică, slavonă), şi trebuie descifrate caraterele folosite la aceste texte.
- 2. Multe texte abundă în abrevieri, folosite pentru a economisi spaţiu, deoarece era nevoie de o piele de oaie pentru fiecare pagină de pergament. Pentru o Biblie, chiar şi cu abrevieri, era necesară o întreagă turmă de oi. Prin urmare, un specialist în paleografie (un paleograf) trebuie să cunoască toate abrevierile folosite în epoca scrierii documentului.
Pe baza acestor cunoştinţe, paleograful transcrie textul, adică realizează o versiune modernă, în care înlocuieşte asbrevierile cu cuvintele integrale.
În anul 1924 s-a deschis, la Bucureşti, „Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie”. [1]
