Nicolae Leonard

Nae Leonard
"Prințul Operetei" - Nae Leonard
Informații generale
Data și locul nașterii	13 decembrie 1886, Bădălan, Galați
Data și locul decesului	24 decembrie 1928, Câmpulung
Gen muzical	Operetă
Case de discuri	Columbia, Gramophone Concert Record

Nicolae Leonard sau Nae Leonard (n. 13 decembrie 1886, Bădălan, Galați - d. 24 decembrie 1928, Câmpulung) a fost un tenor supranumit "Prințul operetei". Fiul mecanicului de locomotivă gălățean Constantin Nae și al Carolinei Schäffer, soția maistrului său. La Galați îi poartă numele Teatrul Muzical Nae Leonard.

Biografie cronologică

• 1886, 13 decembrie - Se naște la Galați Leonard Nae, viitorul tenor.
• 1887, martie - Încetează din viață Carolina Schäffer, mama sa.
• 1887, octombrie - Constantin Nae părăsește Galațiul și, împreună cu fiul său, se mută în Buzău.
• 1888, ianuarie - Constantin Nae se recăsătorește cu Elena și se mută în casa ei din "ulița de peste linie" din Buzău.
• 1888, martie - Constantin Nae își cere transferul la depoul CFR din Buzău.
• 1893 - Nae Leonard începe școala primară.
• 1893, decembrie – Premiantul Nae Leonard, cu cununiță pe cap, este pus să cânte și să recite la serbarea școlară cântecelul Șoldan Viteazul, al lui Vasile Alecsandri. Serbarea a avut loc la Teatrul Moldavia unde micuțul „artist" pășea țanțoș pe scenă, în costum de dorobanț, purtând pușca pe umăr și având pe cap o căciulă fumurie cu pană de cocoș într-o parte. După alte strofe și crâmpeie de proză, Leonard își încheia monologul făcând câteva mișcări copilărești, după cum cerea rolul. Apoi, cu un salut hotărât de adevărat ostaș, micul dorobanț își bomba pieptul, își punea pușca pe umăr și, făcând o întoarcere reușită, pornea spre fundul scenei, în aplauzele entuziaste ale întregului public spectator, format din profesori, părinți, elevi și rudele acestora. Prima apariție pe scena de la Moldavia din Buzău a fost primul succes pe care Leonard l-a obținut, de copil, în teatru.
• 1897 – Nae Leonard absolvă cele 4 clase la Școala Primară nr. 1 din Piața Dacia din Buzău.
• 1897 – Nae Leonard se înscrie la liceul "Al. Hâjdeu" (denumit mai târziu "B.P. Hasdeu"). Leonard învăța foarte ușor limba franceză, memoriza la perfecție textele și muzica de operă și operetă. Avea pasiune și pentru vioară, începând să ia lecții cu profesorul buzoian N. Athanasiu.
• 1899, primăvara – Leonard, alături de prietenul său Maximilian, începe seria plimbărilor prin parcul "Crâng" din Buzău.
• 1900, vara – Se stinge din viață, în urma unei boli de piept, Elena, cea de-a doua sotie a tatalui sau.
• 1900 – Constantin Nae, devenit între timp șeful depoului CFR Buzău, își pregătește mutarea în Capitală.
• 1900, august – Constantin și fiul său, Leonard, ajung în București locuind în casa bunicii lui Leonard situată lângă fabrica de bere "Luther".
• 1900, toamna – Leonard devine intern la Institutul Ottescu din Calea Dorobanților 16-18.
• 1916 – Este distribuit într-un nou rol în opera „Werther”, cu care va avea un nou succes. Din păcate tot acum fosta trupă Grigoriu începe să se destrame. Soția sa pleacă în Moldova, odată cu începerea primului război mondial, tenorul rămânând la București, unde o va cunoaște pe cea care avea să-i devină a treia soție, Dora Stauermann.
• 1920 – Pe 19 ianuarie se creează Sindicatul artiștilor dramatici și lirici. Sala „Teatrului Liric” este luată din ordinul Primăriei, iar compania condusă de Maximilian și Leonard se stabilește, în cele din urmă la Timișoara, unde va cunoaște câteva succese, dar din nefericire sala va fi mistuită de flăcări. Trupa va înteprinde turnee la Arad și Oradea.
• 1922 – Trupa se mută din nou la București, dar din cauza declinului operetei, nu va înregistra succese răsunătoare, iar Maximlian se retrage cu totul din trupă, intrând în cea a soților Bulandra.
• 1924 – Leonard se îmbolnăvește. Va primi două propuneri de angajament din Franța și pleacă la Paris, unde este angajat în urma unei audiții.
• 1925 – Are loc debutul la Lyon, în „Baiadera”, reprezentând un mare succes. Se reîntoarce în țară, dar nu reușește să relanseze opereta pe meleagurile bucureștene, fiind rechemat în Franța, unde va începe turneul în orașul Marsilia. Bolnav, cu frisoane și temperatură, Leonard va juca de parcă nu a avut nimic, având un succes fulminant. Urmează o serie de 40 de spectacole de mare succes susținute la Marsilia, cu săli arhipline.
• 1926 – Cântă la Paris, la „Mogador”. Revine la București, unde pune în scenă opereta „Contesa Maritza”, dar nu va avea decât 10 spectacole cu succese îndoielnice. Starea sănătății sale se înrăutățește.
• 1928 – Joacă la „Alhambra” în opereta „Fritz”. Dă 50 de spectacole la rând, iar datorită sănătății sale, face tot mai greu față, are accese de tuse chiar pe scenă, iar la ultimul spectacol se prăbușește pe scenă, iar spectacolul se suspendă. Este internat într-un sanatoriu și nu după multă vreme este transportat la Câmpulung, unde locuia acum tatăl său.

Pe 24 decembrie se stinge din viață, în casa tatălui său, pe când asculta la gramofon, placa pe care era imprimată o arie din „Contesa Maritza”, interpretată de el.

Copilăria

Nae Leonard copil

Nicolae Leonard s-a născut la 13 decembrie 1886 la Galați într-o familie de oameni simpli: tatăl său era mecanic de locomotivă. Armoniile chipului i-au dat în viață, fără greș, perfecțiune; nu atât pentru el, cât pentru bucuria celorlalți. S-au abandonat primăverilor, să le înfrumusețeze, să fie mai dulci, nimbându-le cursul cu noblețea figurii, princiare. La determinarea senzitivei romanțioase mame, pruncul urmează să primească un nume completamente ieșit din comun, Leonard. Tatăl, fiu de brutar se arată la început contrariat de numele ales, pentru prima oară auzit de el. Botezul se întinde trei zile și trei nopți, cu Bădălanul nins, dezlănțuit peste căsuța fericirii. La scurt timp, mama moare. Mecanicul de locomotivă uită repede grațiile Dunării albastre. Se recăsătorește. Leonard are o altă mamă, care nu e a lui și care se poartă sever cu el. Nu-i ia în seamă firea lipicioasă, comunicativă, prietenoasă. E indiferentă până și la frumusețea ce sare în ochi și de care vorbește toată mahalaua. Probabil își zice: nu e din pântecele meu, copilul vienezei... Tatăl, care îl iubește cu adevărat, e mai mult dus, pufăind impetuos fumul locomotivei. Țîncul îi așteaptă nerăbdător abaterile pe-acasă, căci știe că o să fie îmbrățișat, luat pe genunchi, mîngîierile calde răvășindu-i buclele, făcîndu-l să uite în acele clipe trista nedreaptă copilărie care-i crește anii. Într-o bună zi însă, datorită serviciului, Constantin Nae se mută cu familia la Buzău. Angajat să deservească linia ferată particulară Buzău-Nehoiaș. Se stabilește „peste linie”, în fața gării, unde trag din greu muncitele gospodării ale sârbilor pripășiți ca producători de zarzavaturi. Nimerește în curte cu o familie, Maximilian. Familie nevoiașă, în care mama (tatăl murise de o boală grea) abia face față să-și crească fata și trei băieți. Ultimul, pe nume Velimir. Acesta trece din școală în scoală și, condiționat, să nu i se retragă hainele și ghetele cumpărate de un unchi, se hotărăște să se țină regulat de carte. La școală, dovedește ușurință în a memoriza poezii, afurisenia uneia din ele, de George Sion. A nimerit, odată, și la teatru, plecând după actul I, crezând că „drăcovenia” se sfârșise... Între el, oricum „experimentatul”, Leonard începe o fragedă prietenie. Fumul locomotivelor de manevră din gară nu ține seama și întunecă nu numai cerul de deasupra, ci și dorința de libertate. Străzile Buzăului sunt ale lui și-i îmbrățișează copilăria întocmai părintelui cînd revine din „cursă". Începe să-și dea seama de adevărata lui fire. Excelează în devotament și dăruire.

Casa părintească

Mișcîndu-se în acest univers al său, la fel de silitor, termină clasele primare și intră la liceul "Hașdeu", visînd să ajungă ceva. În timpul acesta, mai marele Maximilian, evoluează, dă și mai tare în haimanalâc.

Leagănul teatrului muzical românesc rămâne Craiova. Mult înaintea Bucureștilor, urbea olteană, încărcată de aurul latifundiarilor, beneficiase de o strălucită trupă, ai cărei corifei (cântăreți, comici) ridicaseră vitregiile începuturilor teatrale cu acest dulce inimos gen. În special în operetă ei au consfințit roadele dăruirii lor... Nemergînd teatrul, moșierii cheltuindu-se în străinătate, Mamzelle Nitouche, Girofflé-Giroffla, Frumoasa Elena, Boccaccio, Clopotele din Corneville, Fata mamei Angot, Briganzii, Mascotta, Choufleuri, Clereta în concentrare (voga creațiunilor franțuzești) ridică lumea în extaz, exercitând mirajul încântătoârelor tulburătoare seri.

În aste vremi bechere, când oamenii fac numai ceea ce le trece prin cap și le dictează inima, Constantin Nae își dă băiatul la un pension, renumitul Institut Otescu, din Calea Dorobanți. Gălățeanul-buzoian descinde aici într-un mediu propice artelor. E luat repede de iureș, aproape ca într-o întrecere. Remarcă cum Anton (Tony) Bulandra, băiatul farmacistului de la Târgoviște, mai mare ca el cu câțiva ani, își tot „repară” dicțiunea cu metoda meșterului său de la Conservator, Nottara. E atent la „vocalizele” lui Demetrescu de Sylva, care ia lecții de canto cu profesorul de la liceul Matei Basarab, Tache Popescu. Când Nonna Otescu, băiatul directorului pensionului, arpegiază pe clapele clavirului, în încercări componistice, e numai urechi.

Nae Leonard - Cia Grigoriu

Tinerii se produc între ei, poartă discuții, emit păreri. E o atmosferă de caldă frățietate, în care talentul extra-școlar al fiecăruia face ce poate.

Începuturi

În 1900 Maximilian sosește la București, trimis de directorul liceului buzoian, Basil Iorgulescu, să dea examen la Conservator. Cu o poezie de Theodor Speranția, reușește. Reînoadă prieteșugul cu Leonard. Descoperă în el un altul, mult mai matur, și care-i pomenește permanent de aspirații artistice. N-are cum să-i contrazică visul, deoarece el însuși cîntă deja cuplete în Cișmigiul vînzolelii de slujnice și ordonanțe... Studios însă, meticulos, aplicat, îi atrage atenția să se țină și de liceu. Drept răspuns, Leonard pierde cartea pe drum. Nici un alt gînd, decît să devină artist, nu-i mai ostoiește febra minții și aiurările sufletului robit. Nerăbdător, își pune toată nădejdea în seîndurile mirifice ale scenei! Într-una din veri, aflându-se la o rudă la Botoșani, profită de venirea în turneu a lui Poenaru, și-l atacă din nou. Face audiția, desfășurîndu-se cu aplomb. Directorul-artist e cucerit definitiv de calitățile și stăruința adolescentului, și-i susține încrederea.

Nae Leonard în „Dragoste în zăpadă”

În 1903, toamna Poenaru își instalează trupa la Focșani, excelent oraș de teatru, pe care-l socotește un soi de fief al lui. Urmează să înceapă repetițiile. Leonard aleargă spre urbea rodului amețitor ca un școlar ieșit pe poartă la plecarea în vacanță. Are 16 ani și un număr de luni. Angajat tenor în cor leagă prietenie, din prima zi, cu un alt corist, brăilean, George Niculescu, bas. Recomandându-se artiști tâmplarul surâde îngăduitor; probabil știe ce-l așteaptă. De la prima repetiție vocile amândurora fac impresie. Încep în cor opereta Pericola. Tricoul de scenă al lui Leonard e numai găuri și ca să nu se cunoască, găsește soluția: cu grimonul de machiaj își colorează pielea, în nuanță. Neavând pantofi de scenă și neexistînd nici în garderoba companiei, pur și simplu își întoarce ghetele pe dos. La scurt timp i se dă un rol de bătrân. Îl compune cu un haz atât de suculent, cu atâta dăruire, că succesul serii e al lui. A doua zi, în mizericordia de la Moritz-dulgherul, întrecerile celor doi ridică rumegușul în tavan și vântură talașul pe fereastra larg deschisă. Deocamdată lemnarul nu-și dă seama dacă atare reclamă îi va atrage clientela. Ca niciodată, focșănenii amatori de distracție și să risipească banii, se abțin. Nu vin la spectacole. Poenaru pune opera comică a lui Adam, De-aș fi rege. Distribuie în rolul pescarului Pifear pe Leonard; în prințul Kador, basul de la Brăila. Gândește că aceste noi nume vor atrage publicul. Directorul nu poate plăti, încît Leonard, ca și ceilalți tineri, se mulțumește și cu 25 de bani pe zi. Caracterizîndu-l un susținut dar de convingere, știind unde să apese pe melodramaticul vieții, obține de la restauratorul Vlădescu masă, pe sponci, pentru trupă, pe credit. Și așa, anotimpul strugurilor se duce pe coarda razachiei. Nici un semn de îndreptare. Poenaru totuși se îndârjește, mai speră. Sălile stăruie goale ca un cerc de recruțare după încorporare.

Cariera

Cu aceeași cămașă descinde la Iași.

Nae Leonard în „Prinț și bandit”

La câteva zile (1 ianuarie 1904) cortina se ridică la Sidoli cu „De-aș fi rege”. Renumitul Băjenaru în rolul Zephoris ilustrează și restul principalelor partituri: Margareta Dumitrescu, viitoarea Margareta Dan, Pepy Mohr, Leontina Ioanid, Alexandru Bărcănescu, Iosif Klein. Între începători, buni la de toate: Demion, Gheorghiu-Klampas, Caretaș-Vermont, Cristescu Piele-lungă, George Niculescu, Leonard. Sala este aproape goală la spectacol. La al doilea spectacol este și mai puțină lume. Iar la următorul, gura Mafaldei-Leibovici se dovedește complet mincinoasă: nu se vinde nici un biet bilet și deci nu se poate juca. Ca dezastrul să fie complet, la Naționalul ieșean opereta „Vagabonzii de Ziehrer”, cu Lucreția Brezeanu și Soreanu, aduși de la București, rupe pământul. Alunecați pe ghețușcă, actorii se refugiază în bârlogul de la hotel, unde, în ultima cameră a coridorului, Leonard împarte mizeria, mai târziu urgia, cu George Niculescu, în același pat, și cu Gheorghiu-Klampas.

Focșănenii, îndrăgostiți de teatru, repetă figura, nu arată interes trupei lui Poenaru. Pe parcursul unei luni se joacă într-o pivniță, Teatrul Lupescu, un singur spectacol cu Pericola și un altul cu Fetița dulce. La para lumânărilor, în cabinele de sub scenă, actorii, neavând cu ce se demachia, bucătarul unui restaurant, să intre gratis, le aduce o cratiță cu untură, să le servească drept vaselină. Lui Poenaru îi trebuie cinci lei pe zi să-și hrănească angajații și numai când îi găsește, de împrumut, beneficiarii au parte să mănânce un ficat și ceva pâine, total cinsprezece bani. Ca să facă rost de bani de drum, Maximilian își vinde paltonul; fără să-și scoată geamantănașul de la Moritz-dulgherul, basul Niculescu ia drumul bărbierii părintești la Brăila; Demion rămîne acasă la Focșani; și Piele-lungă se pierde în lume, pe urmele lui Danielache. Leonard rămâne cu Poenaru, alăturându-i-se și Gheorghiu-Klampas. Directorul aranjează ca tustrei să se producă la varieteul „Regal”, în asociație. Program: o comedie într-un act, Poenaru o romanță, Leonard și Klampas duetul ofițerilor din Vagabonzii. Și tot așa, seară de seară, întreaga lună cât joacă la șantan. Zile calme, asigurate, în care Leonard are răgazul să împrumute de la Poenaru noianul sfaturilor meseriei de artist. În plus, cîștigă experiența de a se băga cât mai în sufletele consumatorilor, producându-se, altfel decât la teatru, în imediata lor apropiere. Simte că e chestiune de inimă, se face la precizie ascultat, urmărit în ce face, frumusețea și farmecul lui fiind pelerină înstelată în nopțile cabaretului. Dansatoarele ce bat „Brîulețul" și „Banul Mărăcine" și mai la urmă își destind grațiile pe la mese, îl pîndesc, îndrăgostite, care pe care... Suflă vînt de nebunie cu el și școlărițele, din cursul superior, încep să-l urmărească, de frumos ce e! Una din ele, Roro, își imploră părinții, s-o ia la șantan.

Nae Leonard în „Contele de Luxemburg”

La Rașca este angajat cu 120 de lei pe lună. Enorm, față de pustiul ieșean și izbeliștea focșăneană! Al. P. Marinescu îl distribuie, la început, într-un rol de bătrân, în Fetița dulce. Cântăreț și actor în plin, dovedește supremă maturitate. Fire apropiată, câștigă nu numai publicul, ci și întreaga trupă. Imediat directorul îi dă al doilea rol, după cel principal deținut de Achil Popescu, în opereta „Vânt de primăvară”. Excepționalele calități înaintează peste rampă în plin București. Vara lui 1904 trece vorbindu-se insistent despre el. Toamna, compania Marinescu se desface. Leonard n-are a aștepta, căci este numaidecât solicitat de o formație de turneu condusă de tenorul Alexandru Bărcănescu și Niculescu-Buzău. Trupă bună, repertoriu de operă și operetă axat pe vocea tenorului conducător, care studiase la Viena, și a renumitei primadone Mara d'Asty. Leonard este angajat cu 140 de lei pe lună. Turneul decurge destul de bine.

Neșansa Bărcănescului ivește orbitoare stea. Fără pregătire specială, fără repetiții, Leonard, nu că „salvează” ci triumfă! Ca de În sorții lui trebuie tălmăcită grația divină. De la Fălticeni înainte ovațiile sunt în întregime ale lui. Cu o singură repetiție intră în toate rolurile lui Bărcănescu, orașele fiind date peste cap de vrăjitoria scenică a noului excepțional artist. Succesul îi este atât de categoric că are îndrăzneala să anunțe un „beneficiu”, la Constanța, în care nu crede nimeni din trupă. Face o rețetă record, neîntâlnită până la el: 950 de franci! La Călărași triumful îi este indescriptibil, încât după câteva zile, primește la Severin, o scrisoare de la un admirator călărășean care-i comunică, nici mai mult nici mai puțin, că împreună cu prietenii săi, uluiți și ei de așa văpaie artistică, i-au strîns suma de 4 000 de franci pe care i-o va înmâna la București în cursul lunii mai. Întreaga trupă, neobișnuită cu asemenea basm, opinează că cineva i-a făcut o farsă. Dar capotarea lui Alecu Bărcănescu și înălțarea, în plin, a lui Leonard, se dusese ca vântul, cum se petrece la teatru, și ajunsese și la București, la Oteteleșanu, unde Constantin Grigoriu pusese, în vara ce trecuse, bazele primei companii permanente de operetă. Intrigat Grigoriu trimite pe Băjenaru la Târgoviște să vadă care este adevărul, cum merge la scenă acest tânăr, de se vorbește atâta de stăruitor despre el. Băjenaru îl ascultă în „De-aș fi rege”, în „Carmen”, în „Bal mascat”. Este total cucerit de splendida surpriză. Astfel ajunge Leonard în trupa de la Oteteleșanu, angajat cu 200 lei lunar.

Înregistrari

După toate peripețiile avute în primii ani ai carierei, Nae Leonard începe să înregistreze numeroase discuri la casa de discuri Gramophone Concert Record. În următoarea parte a carierei acesta se bucură de cele mai importante prestigii ale sale. În perioada 1927 - 1928 acesta înregistreaza numeroase discuri la casa de discuri Columbia Records. Tot atunci joacă la „Alhambra” în opereta „Fritz”. Acolo acesta dă 50 de spectacole la rând, iar datorită sănătății sale, face tot mai greu față, are accese de tuse chiar pe scenă, iar la ultimul spectacol se prăbușește pe scenă, iar spectacolul se suspendă. Moare pe data 24 decembrie 1928, în casa tatălui său.

Volume despre Nae Leonard

• Th. Bălan - "Leonard", ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R, București 1965
• Stelian Ionescu-Angel - "Astă seară cîntă Leonard", ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R, București 1970
• Gaby Michailescu - "Leonard, soldatul de ciocolată", ed. Muzicală, București 1984

Legături externe

• Nae Leonard - viața și opera. Site omagial