Mel Brooks

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mel Brooks
MelBrooksApr10.jpg
Mel Brooks, în aprilie 2010
Nume la naștere Melvin Kaminsky
Născut(ă) 28 iunie 1926
Statele Unite New York, SUA
Căsătorit(ă) cu Florence Baum (1953-62, divorțat), 3 copii
Anne Bancroft (1964-2005, pînă la decesul ei), 1 copil (Max Brooks)
Premii Oscar
Cel mai bun scenariu original
1968 The Producers
Premii Emmy
Premiul Emmy pentru cel mai bun scenariu
1967 The Sid Caesar, Imogene Coca, Carl Reiner and Howard Morris Special
Premiul Emmy pentru cel mai bun actor invitat într-un serial de comedie
1997, 1998, 1999 Mad About You
Premii Tony
Premiul Tony pentru cel mai bun musical
2001 The Producers
Premiul Tony pentru cel mai bun scenariu
2001 The Producers
Alte premii
Premiul Saturn pentru cel mai bun regizor
1975 Young Frankenstein
Premiul Grammy pentru cel mai bun album de comedie
1999 2000 Year Old Man
Premiul Grammy pentru cea mai bună muzică într-un serial de comedie
2002 Recording "The Producers": A Musical Romp with Mel Brooks
Premiul Grammy pentru cel mai bun album înregistrat după un musical
2002 The Producers

Mel Brooks (născut Melvin Kaminsky[1], la 28 iunie 1926, New York) este un regizor, actor, scenarist și producător de film american.

Laureat al premiului Oscar. De-a lungul carierei sale a mai câștigat trei premii Emmy, trei premii Grammy, trei premii Tony și a fost nominalizat de patru ori pentru Globul de Aur.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Mel Brooks s-a născut în New York (cartierul Brooklyn), la 28 iunie 1926, într-o familie evreiască de proveniență germano-rusă[2], numele său real fiind Melvin Kaminsky. Tatăl său, Maximilian Kaminsky, era originar din portul baltic german Danzig (actualmente Gdansk, în Polonia), iar mama sa Kate Kaminsky (născută Brookman) era originară din Kiev.[3]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a înrolat în armata SUA, cu gradul de caporal.

După război, Mel Brooks a intrat în lumea show-bizz-ului, începând să cânte ca pianist și baterist în cluburile din New York. Cu această ocazie și-a ales pseudonimul Mel Brooks, pentru a se deosebi de trompetistul Max Kaminsky, celebru la acea vreme.[4] A început apoi să apară pe scenă, precum și la câteve posturi de radio, ca „stand-up comic”.

Tot în acea perioadă, Mel Brooks a început să lucreze ca scenarist în show-bizz. Împreună cu Woody Allen, Neil Simon și alții, a scris scenarii pentru Sid Caesar’s Your Show of Shows, care a devenit ulterior Caesar’s Hour.

A lucrat împreună cu Buck Henry la realizarea filmului de televiziune Get Smart, difuzat între 1965 - 1970.

Primul film realizat de Mel Brooks, The Critic, (un scurt-metraj de animație regizat de Ernest Pintoff) a primit un Premiu Oscar în anul 1963.

Mel Brooks s-a căsătorit în 1964 cu actrița Anne Bancroft (cu care a avut un fiu, Max Brooks, născut în 1972); cei doi au format o familie până la decesul actriței (2005).

Scenariul scris de Mel Brooks pentru filmul The Producers („Producătorii”) a fost un mare succes, filmul câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original în 1968. În timpul realizării acestui film l-a întâlnit pe actorul Gene Wilder cu care a colaborat ulterior, în multe din filmele sale.

În anul 1970, al doilea lungmetraj al lui Mel Brooks, The Twelve Chairs („Douăsprezece scaune”), o ecranizare a nuvelei omonime scrise de Ilf și Petrov, nu a fost prea bine primit de către criticii de film de la Hollywood; a fost caracterizat ca fiind „prea evreiesc”.[4]

Gene Wilder i-a propus în 1974 un scenariu original: Young Frankenstein („Tânărul Frankenstein”), o parodie a filmului Frankenstein realizat în anii '30. Acest nou film s-a numărat printre cele mai reușite din filmografia lui Mel Brooks. În rolul lui Igor a jucat Marty Feldman, restul distribuției fiind completat de Teri Garr, Cloris Leachman, și Peter Boyle. Într-un rol secundar, cel al unui pustnic orb, a apărut și Gene Hackman.

Mel Brooks şi soţia sa Anne Bancroft la Festivalul de Film de la Cannes din 1991

În 1976, Mel Brooks a avut un nou mare succes cu filmul Silent Movie („Comedie mută”), pe care l-a realizat pornind de la o idee îndrăzneață: primul lung-metraj mut de comedie după patru decenii de la introducerea filmului sonor la Hollywood. Distribuția filmului i-a cuprins (în afara lui Mel Brooks, în rolul principal) pe Dom DeLuise, Marty Feldman, Sid Caesar și Bernadette Peters. De asemenea, în film au apărut (jucându-și propriile personaje) Paul Newman, Burt Reynolds, James Caan, Liza Minnelli, Anne Bancroft și, în mod ironic, Marcel Marceau, care rostește singura replică sonoră din acest film mut: „Non!”[4]

Primul film realizat de Mel Brooks în calitate de producător unic a fost High Anxiety (1977), o parodie a filmelor lui Alfred Hitchcock. Scenariul a fost scris de Brooks, Ron Clark, Rudy De Luca și Barry Levinson. În distribuție au figurat Mel Brooks, Madeline Kahn, Cloris Leachman, Harvey Korman, Ron Carey, Howard Morris și Dick Van Patten. Filmul parodiază filmele clasice ale lui Hitchcock: Vertigo, Spellbound, Psycho, Păsările, North by Northwest, Dial M for Murder și Suspiciune.

În 1987 a regizat filmul Spaceballs, o parodie a filmelor SF, cu trimitere îndeosebi la Star Wars. În acest film au jucat Bill Pullman, John Candy, Rick Moranis, Daphne Zuniga, Dick Van Patten, Joan Rivers, Dom DeLuise și, bineînțeles, Mel Brooks.

Mel Brooks a mai regizat filmele Life Stinks (1991), Robin Hood: Men in Tights (1993) și Dracula: Dead and Loving It (1995).

În 2005 a avut un rol vocal în filmul animat Robots. A lucrat apoi la un serial de televiziune numit Spaceballs (filme de animație, continuare la filmul Spaceballs din 1987); premiera a avut loc la 21 septembrie 2008.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Regizor și scenarist[modificare | modificare sursă]

Producător[modificare | modificare sursă]

Actor[modificare | modificare sursă]

Premii obținute[modificare | modificare sursă]

De-a lungul prodigioasei sale cariere artistice, Mel Brooks a fost recompensat cu mai multe premii de prestigiu, printre care:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Parish, James Robert, It's Good to Be the King: The Seriously Funny Life of Mel Brooks (2007), Wiley, ISBN 0-471-75267-3
  2. ^ All about Jewish Theatre - Mel Brooks, accesat 6 aprilie 2012
  3. ^ Filmreference.com - Mel Brooks Biography, accesat 6 aprilie2012
  4. ^ a b c Wakeman, John, World Film Directors, vol. 2, H. W. Wilson Company, 1988, pp. 162-167.

Legături externe[modificare | modificare sursă]