Lumânare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O flacără a lumânării.

O lumânare este o sursă de lumină şi de căldură, formată dintr-un fitil introdus într-un bloc solid de combustibil. Până în secolul XIX, lumânările s-au produs folosind grăsime. Astăzi, majoritatea lor sunt produse din ceară de parafină, dar ele se pot crea folosind şi alte substanţie, precum gel, soia sau ceară de albine. Producătorul lumânărilor se numeşte lumânărar.

În timp ce combustibilul se topeşte, lumânarea devine tot mai scurtă. Părţile fitilului care nu evaporează combustibil sunt aprinse, cu scopul de a limita lungimea lui expusă şi a reţine temperatură la nivelul echilibrat.

[modifică] Istorie

În Roma, în jurul secolului întâi, lumânările erau făcute dn substanţele unei plante. Egiptenii şi cretanii le preparau din ceară de albine, încă din 3000 î.e.n.. Primele lumânări erau produse din diferite forme de grăsime naturală, ceară şi seu. Parafina a fost distilată prima dată în 1830 şi a revoluţionat confecţionarea lumânărilor, deoarece era un material necostisitor, ce producea o lumânare inodoră de calitate. Industria a fost ulterior devastată, o dată cu distilarea kerosenului (numit şi ulei de parafină, sau simplu, parafină, ceea ce ducea la confuzii). Recent, lumânările pe bază de răşină, care sunt transparente, au fost dezvoltate şi se afirmă că ar dura mai mult decât cele tradiţionale, din parafină.

[modifică] Folosire

Înainte de apariţia electricităţii, lumânările şi lămpile de ulei erau folosite ca modalităţi de iluminare. Până în secolul XIX, lumânările erau folosite mai des în estul Europei. În vestul Europei şi în zona mediterană predominau lămpile de ulei. Astăzi, lumânările sunt folosite cu rol estetic şi parfumat, pentru a crea o ambianţă caldă sau romantică sau pentru iluminare de urgenţă în cazul uneui scurt-circuit. Lumânările parfumate sunt folosite la aromaterapie.