Legiuirea Caragea

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Legiuirea Caragea este primul cod de legi al Tării Românești fiind promulgat în anul 1818 pe vremea domneiei domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818). Prin acesta se stabileau noi taxe feudale pentru țărani, iar femeile erau excluse din viața politică.

Condițiile premergătoare adoptării Legiuirii Caragea[modificare | modificare sursă]

Prin acest cod de legi, domnitorul fanariot al Țării Românești, Ioan Gheorghe Caradja (prin naturalizare, devenit Ioan Gheorghe Caragea) a dorit să înlăture neajunsurile dreptului nescris, dar și pe cele ale dreptului scris, în vigoare la acea vreme: legile și hrisoavele domnești, de până atunci, cuprinzând „dispoziții prea puține, nedesăvârște și nedestoinice, [pentru] a cumpăni dreptatea fiecăruia”.[1]

Ioan Caragea, care avea o educație aleasă, dorea să se alinieze mișcării de înnoire juridică din țările vecine (de exemplu în Moldova, apăruse în 1814, „Adunarea de legi” scrisă de Andronache Donici)[2].  

Izvoare de drept utilizate în elaborarea Legiuirii Caragea[modificare | modificare sursă]

Izvoarele utilizate la redactarea Legiuirii Caragea sunt menționate în mod explicit în hrisovul (pitacul) de promulgare[3]: „Domnia mea, după a oblăduirei datorie, am întocmit prin sfat de obște (precum este știut), cu destulă osteneală, <această> pravilă ce este adunată din împărăteștile pravili și din pravilniceasca condică și din obiceiurile pământului ce s’au urmat până acum“.

Un alt izvor de drept al Legiuirii Caragea este Codul Civil francez, adoptat în anul 1804[4].

Structura Legiuirii Caragea[modificare | modificare sursă]

Potrivit domnului fanariot, Legiuirea Caragea trebuia să cuprindă alături de normele de drept civil și norme de drept penal, de drept public, de drept comercial, de drept procesual (civil și penal), dar și norme juridice, privind consolidarea instituției domniei[5].

Legiuirea Caragea era alcătuită din șase părți[6], primele patru părți cuprindea dispoziții de drept civil și de drept comercial, partea a cincea includea norme de drept penal, iar cea de-a șasea conținea norme de procedură judiciară[7].


Partea I. Despre obraze (persoane);

Partea a II-a. Despre lucruri (bunuri);

Partea a III-a. Despre tocmeli (contracte);

Partea a IV-a. Despre daruri si moșteniri (liberalități);

Partea a V-a. Despre vini (este un Cod Penal);

Partea a VI-a. Despre ale judecăților (Cod de Procedură).

Partea I - Despre obraze împarte persoanele după sex, după naștere și după capacitate, precizând, în baza izvoarelor juridice anterioare, că „femeile sunt depărtate de toate cinurilor politicești, stăpâniri și slujbe publice“[8]. Partea a III-a - Despre tocmeli prezintă condițiile juridice necesare încheierii contractelor, iar Partea a V-a - Despre vini este un foarte scurt și concis Cod Penal, unde sunt prezentate diferite infracțiuni: omor, tâlhărie (furt), dar și prevederi despre „martori mincinoși, furi, mofluzi, plastografi, țepuitori de bani, necinstitori“[9].

Partea a V-a se încheie cu Adaosu[10], în care sunt stipulate elementele vinilor și pedepselor de aplicat, pe care judecătorul trebuie să le ia în considerare la judecarea cauzei[11].

Elaborarea Legiuirii Caragea[modificare | modificare sursă]

Pentru elaborarea Legiuirii Caragea, Ioan Caragea i-a chemat pe cei mai învățați slujitori ai săi - juriștii Athanasios Hristopoulos și Nestor Craiovescu, care era și logofăt (adică șeful Cancelariei Domnești), dar și pe secretarul său, eruditul - Dionisie Fotino[12]. Aceștia au reușit într-un timp relativ scurt- un an și opt luni (2 octombrie 1816[13]- 9 iunie 1818[14]) să dea o formă finală Legiuirii Caragea.

Intrarea în vigoare a Legiuirii Caragea[modificare | modificare sursă]

Potrivit hrisovul (pitacul) de promulgare, emis și semnat Ioan Caragea la 9 august 1818, această „pravilă <Legiuirea Caragea> care s’au și dat în tipar, [...] urmează, după cuviință, a se pune și în lucrare, de aceea hotărîm ca de la zi întăi a viitorului Septembre <adică, 1 septembrie 1818> să se pue în lucrare și să înceapă toate judecătoriile țărei a judeca pricinile după această pravilă“[15].

Așadar, prin acest hrisov, domnul fanariot stabilește clar, data intrării în vigoare a Legiuirii Caragea.            

Legiuirea Caragea, cu titlul întreg Legiuire a prea Înălțatului și prea Pravoslavnicului Domn și Oblăduitoriu a toată Ungrovlahia, Io Ioan Gheorghe Caragea VV., cu toată cheltuiala Dumnealor Constandin Caracaș, Dohtor și Dumnealui Dumitrache Topliceanul, Biv Vel Sluger, tipărită în privileghiiata Tipografie a Dumnealor[16] a fost tipărită la București, in 1818, atât „în limba grecească, cât și [...] în limba rumînească“[17].

Ediția în limba română (cu caractere chirilice) a Legiuirii Caragea, este tipărită pe hârtie filigran[18].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ C. N. Brăiloiu (avocat, fostu judecătoru și ministru) - Legiuirea Caragea, a doa edițiune, completată cu legile ce au modificat-o și alte disposiții legislative speciale, decrete domnesci și circulare ministeriale, Bucuresti, Typografia Natională a lui Stephan Rassidescu, 1865, la pagina 199 - Porunca domnească a lui Ioan Caragea de punere în lucrare a legiuirei.
  2. ^ Gabriela Tomescu, Dionisie Fotino și cărțile sale, aflate în fondul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în Revista Litere. Revistă lunară de cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni, anul XXII, nr. 3-4 (252-253), martie-aprilie 2021, p. 150, ISSN 1582-0289.
  3. ^ Dem. D. Stoenescu (fost magistrat, avocat)- Vechile legiuiri romînești. Legiuirea Caragea (după ediția de la 1818), precedată de actele privitoare la întocmirea ei și adnotată cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație de la 1879-1900 și cu diferitele legiuiri modificatoare; Craiova, Tipografia Fane Constantinescu, 1905 paginile 18-19- Pitacul dat de Caragea prin care se promulgă codul.
  4. ^ Gabriela Tomescu, Dionisie Fotino și cărțile sale, aflate în fondul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în Revista Litere. Revistă lunară de cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni, anul XXII, nr. 3-4 (252-253), martie-aprilie 2021, p. 150, ISSN 1582-0289.
  5. ^ Gabriela Tomescu, Dionisie Fotino și cărțile sale, aflate în fondul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în Revista Litere. Revistă lunară de cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni, anul XXII, nr. 3-4 (252-253), martie-aprilie 2021, p. 150, ISSN 1582-0289.
  6. ^ C. N. Brăiloiu (avocat, fostu judecătoru și ministru) - Legiuirea Caragea, a doa edițiune, completată cu legile ce au modificat-o și alte disposiții legislative speciale, decrete domnesci și circulare ministeriale, Bucuresti, Typografia Natională a lui Stephan Rassidescu, 1865, p.201-431.
  7. ^ Gabriela Tomescu, Dionisie Fotino și cărțile sale, aflate în fondul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în Revista Litere. Revistă lunară de cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni, anul XXII, nr. 3-4 (252-253), martie-aprilie 2021, p. 150, ISSN 1582-0289.
  8. ^ C. N. Brăiloiu (avocat, fostu judecătoru și ministru) - Legiuirea Caragea, a doa edițiune, completată cu legile ce au modificat-o și alte disposiții legislative speciale, decrete domnesci și circulare ministeriale, Bucuresti, Typografia Natională a lui Stephan Rassidescu, 1865, p.202- Legiuirea Caragea, Ânteia Parte, Capu 1. Pentru bărbați și femei, pct.3.
  9. ^ C. N. Brăiloiu (avocat, fostu judecătoru și ministru) - Legiuirea Caragea, a doa edițiune, completată cu legile ce au modificat-o și alte disposiții legislative speciale, decrete domnesci și circulare ministeriale, Bucuresti, Typografia Natională a lui Stephan Rassidescu, 1865, p.387-394- Legiuirea Caragea, Partea a cincea-Pentru vini.
  10. ^ C. N. Brăiloiu (avocat, fostu judecătoru și ministru) - Legiuirea Caragea, a doa edițiune, completată cu legile ce au modificat-o și alte disposiții legislative speciale, decrete domnesci și circulare ministeriale, Bucuresti, Typografia Natională a lui Stephan Rassidescu, 1865, p.394-395- Legiuirea Caragea, Partea a cincea-Adaosu.
  11. ^ Gabriela Tomescu, Dionisie Fotino și cărțile sale, aflate în fondul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în Revista Litere. Revistă lunară de cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni, anul XXII, nr. 3-4 (252-253), martie-aprilie 2021, p. 151, ISSN 1582-0289.
  12. ^ Gabriela Tomescu, Dionisie Fotino și cărțile sale, aflate în fondul Colecțiilor Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în Revista Litere. Revistă lunară de cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni, anul XXII, nr. 3-4 (252-253), martie-aprilie 2021, p. 151, ISSN 1582-0289.
  13. ^ Dem. D. Stoenescu (fost magistrat, avocat)- Vechile legiuiri romînești. Legiuirea Caragea (după ediția de la 1818), precedată de actele privitoare la întocmirea ei și adnotată cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație de la 1879-1900 și cu diferitele legiuiri modificatoare; Craiova, Tipografia Fane Constantinescu, 1905 paginile 9-10 Pitacul prin care s-a înfințat o comisiune ca să întocmească un proect de codice.
  14. ^ Dem. D. Stoenescu (fost magistrat, avocat)- Vechile legiuiri romînești. Legiuirea Caragea (după ediția de la 1818), precedată de actele privitoare la întocmirea ei și adnotată cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație de la 1879-1900 și cu diferitele legiuiri modificatoare; Craiova, Tipografia Fane Constantinescu, 1905 paginile 14-15 - Anaforaua obștească a părinților Arhierei și a boerilor, adresată lui Caragea pentru primirea și votarea condicei.
  15. ^ Dem. D. Stoenescu (fost magistrat, avocat)- Vechile legiuiri romînești. Legiuirea Caragea (după ediția de la 1818), precedată de actele privitoare la întocmirea ei și adnotată cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație de la 1879-1900 și cu diferitele legiuiri modificatoare; Craiova, Tipografia Fane Constantinescu, 1905 paginile 18-20 - Pitacul dat de Caragea prin care se promulgă codul.
  16. ^ Margareta Tudor, Catalogul cărții vechi românești, din Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, Pitești, Editura Tiparg, 2007, ISBN (10) 973-735-196-7, p. 107-108.
  17. ^ Dem. D. Stoenescu (fost magistrat, avocat)- Vechile legiuiri romînești. Legiuirea Caragea (după ediția de la 1818), precedată de actele privitoare la întocmirea ei și adnotată cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație de la 1879-1900 și cu diferitele legiuiri modificatoare; Craiova, Tipografia Fane Constantinescu, 1905 paginile 18-20 - Pitacul dat de Caragea prin care se promulgă codul.
  18. ^ Margareta Tudor, Catalogul cărții vechi românești, din Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, Pitești, Editura Tiparg, 2007, ISBN (10) 973-735-196-7, p. 107-108.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Legiuirea Caragea, Wallachia, Andreiu Rădulescu, Academia Republicii Populare Romîne, Editura Academiei R.P.R., 1955
  • Legiuirea Caradja, ediție critică de A. Rădulescu și colab. București: Editura Academiei, 1995, 150 p

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Legiuirea_Caragea&oldid=14717136