Gumă de mestecat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Guma de mestecat
Gumă Turbo

Guma de mestecat (din engleză chewing gum) este un tip de produs făcut tradițional din cauciuc natural sau un tip de cauciuc sintetic numit poli-izobutilenă. Acesta este folosit mai des din motive economice, dar cauciucul natural este totuși folosit pe plan regional și în Japonia.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cea mai veche gumă datează din epoca Neolitică. Veche de 5000 de ani, din coajă de mesteacăn a fost găsit la Kierikki, Yli-Ii, Finlanda. Substanța avea proprietăți antiseptice. Aztecii foloseau o substanță pe bază de cauciuc natural pentru a-și împrospăta respirația. De asemenea, vechii greci foloseau guma de mastica, obținută din rășina arborelui de mastica, originar din insula greceasca Chios.

Alte dovezi de jur împrejurul lumii indică folosirea unor substanțe pe bază de plante sau rășină pe post de gumă de mestecat. Obiceiul a ajuns la englezi și americani prin intermediul indienilor americani care foloseau o substanță pe bază de rășină de molid. În 1848 John B. Curtis a produs și vândut prima gumă de mestecat pe bază de rășină de molid. În 1850 a apărut o nouă gumă pe bază de parafină care a întrecut guma pe bază de rășină în vânzări.

Guma de mestecat modernă a apărut în 1860 când a fost adus cauciucul natural din Mexic pentru a fi folosit ca un un substitut pentru cauciucul sintetic. Nu a putut fi folosit astfel, dar o dată introdus în industria gumei de mestecat a dominat piața.

1848 John B. Curtis a făcut și vândut prima gumă de mestecat, care se numea State of Maine Pure Spruce Gum (gumă pură de molid din statul Maine).
1850 Curtis a început să vândă gume aromate făcute din parafină, produse mai populare decât guma din rășină.
1869 William Finley Semple a fost primul care a patentat o rețetă de gumă de mestecat.
1871 Thomas Adams a patentat o mașina pentru fabricarea gumei.
1880 John Colgan a descoperit o metodă pentru prelungirea perioadei pentru care guma reține gustul.
1888 Tutti-Frutti, un produs al companiei Adams, a fost prima gumă vândută la tonomat. Mașinăriile au fost așezate inițial în gurile de metrou din New York.
1899 Franklin V. Canning, un farmacist din New York, a inventat guma Dentyne.
1906 Frank Fleer a inventat prima gumă de mestecat pentru baloane, numită Blibber-Blubber.
1914 A fost creată marca Wrigley Doublemint. Responsabili pentru adăugarea extractelor de mentă și fructe în guma de mestecat au fost William Wrigley, Jr. și Henry Fleer.
1928 A fost inventată guma de mestecat de culoare roz.[1]

Uz în armată[modificare | modificare sursă]

SUA au împărțit gumă de mestecat soldaților de pe front pe durata Primului Război Mondial pentru a-i ajuta să se concentreze și să îndure mai bine stresul.

Efecte[modificare | modificare sursă]

Dinți[modificare | modificare sursă]

Folosirea gumei de mestecat fără zahăr, îndulcită cu xylitol sau sorbitol, ajută la prevenirea cariilor.[2]

Cancer[modificare | modificare sursă]

Inițial s-a presupus că ingredientul acetat de vinil este carcinogen, dar nu s-au găsit dovezi în această direcție.

Înghițirea gumei[modificare | modificare sursă]

Atâta vreme cât cantitatea de gumă este mică și nu sunt înghițite și alte obiecte de care s-ar putea lipi, guma trece prin stomac și intestine la fel de repede ca orice mâncare.

Campanii de interzicere a gumei de mestecat[modificare | modificare sursă]

Numeroase campanii de interzicere a gumei de mestecat au avut loc în special în școli și spații publice pentru probleme de curățenie și mediu.

Efecte asupra mediului[modificare | modificare sursă]

Sunt cunoscute o serie de efecte în cazul utilizării neadecvate (de fapt a colectării "deșeului" după folosire). Acest efect apare în momentul găsirii gumei de mestecat (după folosire; utilizare) în diverse locuri: pe bănci, pe stradă, pe stâlpii de iluminat, etc. Acest efect nu apare dacă folosim locurile pentru depozitarea deșeurilor.

Tipuri cunoscute de gumă de mestecat[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Guma de mestecat, o istorie timpurie, Business Magazine.
  2. ^ Deshpande A, Jadad AR (2008). „The impact of polyol-containing chewing gums on dental caries: a systematic review of an original randomized controlled trials and observational studies”. JOURNAL OF THE AMERICAN DENTAL ASSOCIATION 139 (12): 1602–1614. PMID 19047666. http://jada.ada.org/cgi/content/full/139/12/1602. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Gumă de mestecat