Geoid

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Anomaliile câmpului gravimetric al Pământului

Geoidul este forma convențională imaginată a suprafeței terestre și se definește ca fiind nivelul mediu al mărilor și oceanelor în stare liniștită, prelungit pe sub continente, la care se referă verticala locului.

Definit de Gauss ca figură matematică a Pământului, geoidul este o figură echipotențială, perpendiculară în orice punct al ei la direcția accelerației gravitaționale, adică la verticala dată de firul cu plumb. Suprafața geoidului, numită și suprafață de nivel zero, reprezintă suprafața de referință pentru determinarea cotelor.[1]

În cazul măsurătorilor geodezice curente (trilaterații, triangulații, poligonometrie), geoidul se poate aproxima cu un elipsoid de rotație, turtit la poli, având semiaxa mare (ecuatorială) de circa 6.380 km. De asemenea, pentru lucrări geodezice de precizie mai mică, suprafața geoidului se poate aproxima și cu suprafața unei sfere de rază medie egală cu 6.370 km.

Definiție matematică[modificare | modificare sursă]

1. Ocean
2. Ellipsoid
3. Deformaţie locală
4. Continent
5. Geoid

Fiecare punct este accelerat pe Pământ la gravitatea \overrightarrow g. Această accelerare derivă din potențialul gravitațional W, astfel încât:

\overrightarrow g= \overrightarrow{\operatorname{grad}}(W)

Suprafețele unde potențialul de gravitate W este constant sunt echipotențiale de gravitate. Un geoid este un echipotențial de greutate aproape de suprafața nivelului mediu al mării. Cum orientarea câmpului gravitațional variază pe suprafața Pământului, un geoid nu se suprapune exact cu elipsoidul. Forma unui geoid suferă un efect de „denaturare”, datorită distribuției neuniforme a greutății pe suprafața Pământului și în interiorul lui. Prezența unui munte, de exemplu, crează o deformare a suprafeței geoidului.

În concluzie, suprafața geoidului este neregulată datorită eterogenității masei Pământului, denivelărilor scoarței terestre și curenților oceanici. În acest sens este necesar ca geoidul să fie definit față de o figură geometrică cât mai apropiată de forma lui. Acesta este elipsoidul de rotație.[2]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • *** Manualul inginerului geodez, Vol I-II / 1973 și vol. III / 1974, coordonator Nicolae Oprescu, Editura Tehnică, București, 1972-1974.
  • Bănică Sorin, Benea Ionel, Herișanu Gheorghe - Sisteme Informaționale Geografice și Prelucrarea datelor geografice, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008
  • Nicolae Zegheru, Mihai Gabriel Albotă, Dicționar enciclopedic de geodezie, topografie, fotogrammetrie, teledetecție, cartografie și cadastru, Editura Nemira, București, 2009.
  • Prof. univ. dr. ing. Ghițău Dumitru, Geodezie fizică, Universitatea "Transilvania" din Brașov, 2010.

Legături externe[modificare | modificare sursă]