Dietanolamină
Nu confundați cu Dietilamină.
| Dietanolamină | |
 | |
 | |
| Identificare | |
|---|---|
| Număr CAS | 111-42-2 |
| ChEMBL | CHEMBL119604 |
| PubChem CID | 8113 |
| Formulă chimică | C₄H₁₁NO₂[1]  |
| Masă molară | 105,079 u.a.m.[2] |
| Proprietăți | |
| Densitate | 1,097 g/cm³[3] la 25 °C |
| Punct de topire | 82 de Fahrenheiti[4] |
| Punct de fierbere | 268,8 °C[5] la 101,325 kilopascali |
| Solubilitate | 95 de gram per 100 gram of solventi[4] |
| Presiune de vapori | 0,01 millimetre of mercury[4] |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text  | |
Dietanolamina sau DEA este un compus organic cu formula chimică HN(CH2CH2OH)2. Este atât o amină, cât și un diol (două grupe hidroxil în moleculă).
Obținere[modificare | modificare sursă]
La nivel industrial, trietanolamina este obținută în urma reacției dintre oxidul de etilenă și amoniac în soluție apoasă. În urma reacției se obțin și trietanolamina și etanolamina, dar raportul poate fi controlat prin stoechiometrie.[6][7]
Utilizări[modificare | modificare sursă]
Dietanolamina este utilizat la nivel industrial pentru procesul de obținere al morfolinei, care are loc în urma reacției de deshidratare în prezență de acid sulfuric:[6]
Ditazolul este un derivat de dietanolamină. Dietanolamidele sunt derivații amidici ai DEA, formați cu acizii grași, și sunt compuși amfifili.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b „dietanolamină”, DIETHANOLAMINE (în engleză), PubChem, accesat în
- ^ „dietanolamină”, DIETHANOLAMINE (în engleză), PubChem, accesat în
- ^ https://www.chemicalbook.com/ChemicalProductProperty_DE_CB5852839.htm Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0208.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Basic laboratory and industrial chemicals: A CRC quick reference handbook[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b Klaus Weissermel; Hans-Jürgen Arpe; Charlet R. Lindley; Stephen Hawkins (). „Chap. 7. Oxidation Products of Ethylene”. Industrial Organic Chemistry. Wiley-VCH. pp. 159–161. ISBN 3-527-30578-5.
- ^ Matthias Frauenkron, Johann-Peter Melder, Günther Ruider, Roland Rossbacher, Hartmut Höke “Ethanolamines and Propanolamines” in Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry 2002 by Wiley-VCH, Weinheim doi:10.1002/14356007.a10_001