Deportarea grecilor sovietici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Deportarea grecilor sovietici a fost o serie de transferuri forțate a cetățenilor sovietici de etnie greacă ordonate de liderul sovietic I. V. Stalin. Deportările au avut loc în 1942, 1944 și 1949 și i-au afectat în principal pe greci pontici de pe litoralul Mării Negre și a dus la purificarea etnică a acestei regiuni. Există estimări care indică un număr de aproximativ 50.000 de greci care au fost deportați.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Recensământul sovietic din 1926 a înregistrat 213.765 greci [2] iar cel din 1939 286.000 de greci.[3] Pe 9 august 1937 a fost emis Ordinul NKVD Nr. 00485Cu privire la lichidarea grupurilor diversioniste și de spionaj poloneze și a grupurilor și organizațiilor POW[4]”(rusă О ликвидации польских диверсионно-шпионских групп и организаций ПОВ). Mai târziu, obiectivul ordinului a fost extins pentru includerea letonilor, germanilor, estonilor, finlandezilor, grecilor, iranienilor și chinezilor.[5]

În rândurile grecilor sovietici nu s-a manifestat o activitate contrarevoluționară însemnată[6]. O excepție notabilă a fost anticomunistul Constantine Kromiadi⁠(d), un grec caucazian, care a devenit adjunctul lui Andrei Vlasov în timpul ocupației germane a zonei apusene a Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[7]

Grecii sovietici au fost deportați în trei valuri în timpul transferurilor de populație în Uniunea Sovietică.

Unul dintre deportații greci, care se născuse lângă Suhumi, care a fost trimis în deportare în 1949 în regiunea Pahtaral din Uzbekistan, a rememorat aceste evenimente:[15]

„Întregul sat, aproape 200 de familii, a fost deportat, aici, în regiunea Pahtaral în 1949   .... Nimeni nu ne-a explicat de ce suntem exilați sau unde mergem. Am avut două ore să ne adunăm lucrurile ... În perioada 16 iunie - 10 august am călătorit. Aproximativ opt sau zece familii în fiecare vagon de marfă, cu animalele ... După ce am ajuns, îmi amintesc că eram încă un copil, majoritatea oamenilor mureau de diaree. Apa era rău mirositoare. Sora mea, care era mult mai în vârstă, a murit din cauza tuberculozei la vârsta de 27 de ani, la aproximativ un an după ce am ajuns.”

Pe 25 septembrie 1956 a fost emis Ordinul MVD N 0402 prin care au fost ridicate toate restricțiile aplicate persoanelor deportate în așezările speciale.[16] După acest moment, grecii sovietici au ales să se reîntoarcă la casele lor, sau au emigrat în Grecia.

Explicația oficială a deportărilor din 1949 a fost necesitatea curățării zonelor de frontieră ale URSS de „elementele nesigure din punct de vedere politic”.[17] Istoricul de origine rusă Alexander Nekrich⁠(d) a considerat că o cauză posibilă a deportării grecilor în 1949 a fost alianța dintre Grecia și Regatul Unit. Alți cercetători au considerat că a fost vorba de o pedeapsă colectivă datorită faptului că grecii comuniști au pierdut în luptele din Războiul Civil Grec din 1946-1949.[18]

În 1938, 20.000 de greci sovietici au emigrat în Grecia.[19] Între anii 1965 și 1975, alți 15.000 de greci au emigrat din Uniunea Sovietică în Grecia.[20] Spre deosebire de alte grupuri etnice „pedepsite” în perioada stalinistă, grecii sovietici nu au fost niciodată reabilitați oficial în perioada sovietică sau postsovietică.[21]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Voutira 2011, p. 170.
  2. ^ Voutira 2011, p. 131.
  3. ^ Kubiiovych & Struk 1984, p. 97.
  4. ^ Polska Organizacja Wojskowa (Organizația Militară Poloneză) a fost o organizație militară secretă creată de Józef Piłsudski în august 1914. Sarcinile sale au fost de a aduna informații și de a sabota dușmanii poporului polonez
  5. ^ Marshall 2010, p. 335.
  6. ^ a b Bugay 1996, p. 91.
  7. ^ Thomas 2015, p. 16.
  8. ^ Richmond 2008, p. 115.
  9. ^ Bugay 1996, p. 87.
  10. ^ a b c Bugay 1996, p. 88.
  11. ^ Polian 2004, p. 153.
  12. ^ a b Bugay 1996, p. 92.
  13. ^ de Waal 2010, p. 155.
  14. ^ Kaya 2002, p. 19.
  15. ^ Voutira 2011, p. 230.
  16. ^ Bugay 1996, p. 94.
  17. ^ Polian 2004, p. 169.
  18. ^ Voutira 2011, p. 173.
  19. ^ Olson, Pappas & Pappas 1994, p. 274.
  20. ^ Olson, Pappas & Pappas 1994, p. 275.
  21. ^ Popov 2016, p. 61.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bugay, Nikolay (). The Deportation of Peoples in the Soviet Union. New York City: Nova Publishers. ISBN 9781560723714. OCLC 36402865. 
  • Kaya, Bülent (). The Changing Face of Europe: Population Flows in the 20th Century. Council of Europe. ISBN 9789287147905. LCCN 2007397168. 
  • Kubiiovych, Volodymyr; Struk, Danylo Husar (). Encyclopedia of Ukraine, Volume 2 (ed. revised). University of Toronto Press. 
  • Marshall, Alex (). The Caucasus Under Soviet Rule. Routledge. ISBN 9781136938252. LCCN 2010003007. 
  • Olson, James Stuart; Pappas, Lee Brigance; Pappas, Nicholas Charles (). An Ethnohistorical Dictionary of the Russian and Soviet Empires. Westport, Conn.: Greenwood Publishing Group. ISBN 9780313274978. LCCN 93018149. 
  • Polian, Pavel (). Against Their Will: The History and Geography of Forced Migrations in the USSR. Budapest; New York City: Central European University Press. ISBN 9789639241688. LCCN 2003019544. 
  • Popov, Anton (). Culture, Ethnicity and Migration After Communism: The Pontic Greeks. Routledge. ISBN 9781317155805. LCCN 2015034247. 
  • Richmond, Walter (). The Northwest Caucasus: Past, Present, Future. Routledge. ISBN 9781134002498. LCCN 2008001048. 
  • Thomas, Nigel (). Hitler's Russian & Cossack Allies 1941–45. Bloomsbury Publishing. ISBN 9781472806888. 
  • Voutira, Eftihia (). The 'Right to Return' and the Meaning of 'Home': A Post-Soviet Greek Diaspora Becoming European?. LIT Verlag Münster. ISBN 9783643901071. 
  • de Waal, Thomas (). The Caucasus: An Introduction. Oxford University Press. ISBN 9780199750436. LCCN 2009052376. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]