Calea ferată transsiberiană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Calea ferată transsiberiană
Map Trans-Siberian railway.png
Calea ferată trans-siberiană
cu linie roșie; linia Baikal Amur cu verde
Date generale
lungime 9288 km
lățime 1524 mm
'
'
'
' {{{descrie5A}}}
' {{{descrie5B}}}
' {{{descrie5C}}}
' {{{descrie5D}}}
Stații principale
distanța în „km”
de Moscova
BSicon KBHFa.svg -Gara Iaroslav- Moscova
BSicon BHF.svg -282- Iaroslavl
BSicon BHF.svg -442- Nijni Novgorod
BSicon BHF.svg -956- Kirov
BSicon BHF.svg -1436- Perm
BSicon BHF.svg -1535- Kungur
BSicon BHF.svg -1771- Pervouralsk
BSicon BHF.svg -1777- granița Europa/Asia
BSicon ABZg+lr.svg -1816- Ekaterinburg
BSicon BHF.svg -2138- Tiumen
BSicon ABZg+lr.svg -2712- Omsk
BSicon ABZg+lr.svg -3220- Ob (oraș)
BSicon BHF.svg -3335- Novosibirsk
BSicon BHF.svg -3492- Iurga
BSicon BHF.svg -3565- Taiga (oraș)
BSicon BHF.svg -3914- Atcinsk
BSicon BHF.svg -4098- Krasnoiarsk
BSicon BHF.svg -4230- Uiar
BSicon BHF.svg -4350- Kansk
BSicon BHF.svg -4515- Taișet
BSicon BHF.svg -5118- Usolie-Sibirskoie
BSicon BHF.svg -5145- Angarsk
BSicon BHF.svg -5185- Irkutsk
BSicon BHF.svg -5306- Sliudianka
BSicon BHF.svg -5640- Ulan-Ude
BSicon ABZg+lr.svg -5655- Transmongolia
BSicon BHF.svg -6199- Cita
BSicon ABZg+lr.svg -6312- Transmanciuria
BSicon BHF.svg -7807- Svobodnîi
BSicon BHF.svg -7965- Belogorsk
BSicon BHF.svg -7985- Savitinsk
BSicon BHF.svg -8190- Oblucie
BSicon BHF.svg -8351- Birobidjan
BSicon BHF.svg -8521- Habarovsk
BSicon BHF.svg -8651- Viasemsski
BSicon BHF.svg -8756- Bikin
BSicon BHF.svg -8936- Dalnerecensk
BSicon BHF.svg -8874- Lesozavodsk
BSicon BHF.svg -9048- Spask-Dalni
BSicon BHF.svg -9177- Usuriisk
BSicon KBHFe.svg -9288- Vladivostok
'
' {{{descrie8}}}
' {{{descrie9}}}
' {{{descrie9A}}}
' {{{descrie9B}}}
' {{{descrie9C}}}
' {{{descrie11}}}
' {{{descrie12}}}
' {{{descrie13}}}
' {{{descrie14}}}
' {{{descrie15}}}
' {{{descrie15A}}}
' {{{descrie15B}}}
' {{{descrie15C}}}
' {{{descrie16}}}
' {{{descrie17}}}
' {{{descrie18}}}
' {{{descrie19}}}
' {{{descrie19A}}}
' {{{descrie19B}}}
' {{{descrie19C}}}
' {{{descrie20}}}
' {{{descrie21}}}
' {{{descrie22}}}
' {{{descrie23}}}
' {{{descrie23A}}}
' {{{descrie23B}}}
' {{{descrie23C}}}

Calea ferată transsiberiană (Транссибирская магистраль, Транссиб în limba rusă, sau Transsibirskaia maghistral', Transsib) este o rețea de cale ferată care leagă Moscova și partea europeană a Rusiei cu Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, China și Marea Japoniei.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Proiectul și finanțarea construcției transsiberianului au fost aprobate de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei. Fiul său, țarul Alexandru al III-lea al Rusiei a supravegheat construcția, numindu-l pe Serghei Witte director al Căilor ferate, în 1889. Bugetul imperial de stat a cheltuit 1 miliard 455 milioane ruble între 1891 și 1913, un record depășit numai de cheltuielile militare din primul război mondial.

În martie 1891, viitorul țar Nicolae al II-lea a inaugurat lucrările segmentului din extremul orient, la întoarcerea dintr-o vizită din Japonia. Pentru transportul familiei imperiale s-a stabilit construirea unui Tren al țarului.

Transsiberianul începe în St. Petersburg, la stația Moscova, și trece prin Moscova, Chelyabinsk, Omsk, Novosibirsk, Irkutsk, Cita, Blagoveshchensk, Habarovsk și se termină la Vladivostok. Are o lungime de 9288 km și trece prin 8 fuse orare.

Trans-manciurianul este o linie construită de Rusia, care trece prin teritoriul de nord-est al Chinei (Manciuria), și a fost folosită pentru scurtarea călătoriei spre Vladivostok.

Linia Baikal-Amur a fost construită ca alternativă la porțiunile transsiberianului care treceau prea aproape de granița cu China. Se desprinde din transsiberian în Taishet, la vest de lacul Baikal, ocolește lacul pe la nord, ajungând la oceanul Pacific în dreptul localității Sovetskaya Gavan. A fost construit pe porțiuni, în diferite perioade, începând cu anii ’30 și a fost terminat în 1991.

Necesitate a construcției și proiect[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea Siberiei era îngreunată de slabele legături de transport atât în cadrul regiunii, cât și între Siberia și restul țării. În afară de Marea Rută Siberiană, drumuri bune pentru transportul pe roți erau puține și foarte depărtate între ele. Timp de aproximativ cinci luni pe an, râurile erau principala cale de transport; în anotimpul rece al anului, marfa și pasagerii erau transportați cu sănii pe drumuri de iarnă, multe din care erau aceleași râuri, acoperite de gheață.

Primul vapor cu aburi de pe Obi, Osnova lui Nikita Miasnikov, a fost lansată în 1844; dar începutul a fost dificil și abia în 1857 transportul pe vapoare cu aburi a început să se dezvolte serios în sistemul hidrografic al Obiului. Vapoare cu aburi au început să opereze și pe Enisei în 1863, iar pe Lena și Amur în anii 1870s.

În timp ce Siberia de Vest, cu relieful său jos era relativ bine servită de giganticul sistem hidrografic ObiIrtîșTobolHulîm, marile râuri ale Siberiei de Est — Enisei, Angara Superioară (Râul Angara în aval de de Bratsk nu era ușor navigabil din cauza repezișurilor), și Lena — erau navigabile doar pe direcția nord-sud. O încercare de a remedia situația prin construcția Canalului Obi-Enisei nu au avut un succes deosebit. Doar o cale ferată ar fi fost o soluție eficientă la problemele de transport ale regiunii.

Primele proiecte feroviare din Siberia au apărut după terminarea Căii ferate Moscova-Sankt Petersburg în 1851.[1] Unul din primele proiecte a fost proiectul IrkutskCita, propus de antreprenorul american W. Collins și susținut de ministrul transporturilor Constantin Posiet al cărui scop era legarea Moscovei de râul Amur, și astfel, de Oceanul Pacific. Guvernatorul Siberiei, Nikolai Muraviov-Amurski, era nerăbdător să vadă un progres al colonizării orientului îndepărtat rusesc, dar planurile lui nu se puteau materializa de vreme ce coloniștii trebuia să importe grâne și alte alimente din Coreea.[2] La inițiativa lui Muraviov s-au efectuat studii în vederea construirii unei căi ferate în regiunea Habarovsk.

Până în 1880 guvernul central a ignorat practic aceste proiecte, din cauza slăbiciunii economice a Siberiei, a birocrației dificile și a temerilor de riscuri financiare. Ministrul de finanțe, contele Egor Kankrin scria:

Ideea de a acoperi Rusia cu o rețea feroviară nu doar că depășește orice posibilitate, dar chiar construirea unei căi ferate de la Petersburg la Kazan ar putea fi finalizată cel puțin peste câteva secole.[3]

Proiectarea a durat 10 ani. S-au luat în considerare și rute alternative ca:

Se spune că inițial linia a avut o buclă de 7 km, deoarece când a fost trasată linia pe hartă, țarul avea din greșeală un deget pus în drum.

Constructorii au evitat sugestiile (făcute cu scopul de face economii) de a instala feriboturi în loc de poduri, luându-se decizia de a construi o cale ferată neîntreruptă.

Construcție[modificare | modificare sursă]

Tren intrând într-un tunel, la vest de Kultuk
Gara Vladivostok, capătul Trans-siberianului

Construcția a început din plin în 1891, condusă și supravegheată de Serghei Witte, ministrul de finanțe din acea vreme.

La fel ca la Calea ferată transcontinentală americană, inginerii ruși au început construcția de la ambele capete, avansând spre centru. Din Vladivostok linia merge spre nord, de-a lungul malului drept al râului Ussuri, până la Habarovsk, pe fluviul Amur.

În 1890 a fost construit un pod peste fluviul Ural și astfel calea ferată a intrat în Asia. Podul peste fluviul Obi a fost construit în 1898, micul oraș Novonikolaevsk, fondat în 1883, devenind un important centru al Siberiei, Novosibirsk. În 1898 primul tren ajunge la Irkutsk, pe malul lacului Baikal. Construcția căii ferate continuă spre est, peste râurile Shilka și Amur, ajungând la Habarovsk. Porțiunea Vladivostok-Habarovsk fusese terminată ceva mai devreme, în 1897.

Soldații armatei ruse, precum și condamnații la muncă forțată din Sahalin și alte locuri au participat la construcție. Unul din cele mai mari obstacole a fost lacul Baikal, aflat la 60 km est de Irkutsk. Linia a fost întreruptă de fiecare parte a lacului, pentru traversare fiind folosit un feribot spărgător de gheață, de construcție englezească. Pe timp de iarnă se foloseau sănii pentru transportul pasagerilor sau mărfurilor dintr-o parte a lacului în cealaltă. După construirea liniei Amur în 1916, la nord de granița chineză, linia ferată Petrograd-Vladivostok a devenit continuă, și rămâne până în ziua de azi cea mai lungă din lume. Linia a fost electrificată, în perioada 1929-2002, permițând astfel dublarea greutății trenurilor, până la 6000 tone.

Urmări[modificare | modificare sursă]

Calea ferată transsiberiană a dat un avânt agriculturii siberiene, facilitând exporturile spre Rusia centrală și Europa. A influențat atât teritoriile pe care le lega direct, cât și pe cele de care era legată prin râuri navigabile.

În timp ce Siberia a început să exporte cereale ieftine spre vest, agricultura din Rusia centrală era în criză, datorită desființării iobăgiei, în 1861. Pentru a preveni eventuale conflicte sociale, în 1896 guvernul introduce o taxă pentru cerealele care treceau prin Celiabinsk și una similară în Manciuria. Aceasta a determinat modificarea exporturilor, acestea devenind pâinea și untul. Din 1896 până în 1913 Siberia a exportat în medie 501.932 tone de pâine anual.

Transsiberianul rămâne una din cele mai importante rute de transport în Rusia, aproximativ 30% din exporturile țării trecând pe aici. Linia e folosită de mulți turiști străini și de călători ruși.

Aproximativ 20.000 de containere sunt transportate spre Europa, Ministerul rus al transporturilor plănuind să mărească aceast număr la 100.000.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Marks, S.G. (1991). Road to Power: The Trans-Siberian Railroad and the Colonization of Asian Russia, 1850–1917. New York. ISBN 0-8014-2533-6 
  • en Thomas, Bryn (2003). The Trans-Siberian Handbook (ed. 6th ed.). Trailblazer. ISBN 1-873756-70-4 

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pe baza unui capitol din: Problem Regions of Resourse Type: Economical Integration of European North-East, Ural and Siberia. / Editori: V. V. Alexeev, M. K. Bandman, V. V. Kuleshov — Novosibirsk, IEIE, 2002. ISBN 5-89665-060-4.
  2. ^ G. Patrick March. Eastern Destiny: Russia in Asia and the North Pacific. Praeger/Greenwood, 1996. ISBN 0-275-95648-2. pp. 152-153.
  3. ^ Столетие железных дорог // Труды научно-технического комитета Комиссариата путей сообщения. Вып.20 — М., 1925. Secolul Căii Ferate // Lucrări ale comitetului tehnic și științific al Comisariatului pentru Comunicații. Numărul 20 — Moscova, 1925.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Calea ferată transsiberiană

Povestiri de călătorie: