Boudica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Boudica

Boadicea Haranguing the Britons, pictură de John Opie
Deces circa 60–61, Britannia
Alte nume Boudicca, Boadicea, Buddug
Ocupație Regina Icenilor
Soț(ie) Prasutagus

Boudica (cunoscută și ca Boudicca sau Boadicea, decedată în 61) a fost soția lui Prasutagus conducătorul tribului Brit al icenilor dependent de Roma, locuitori ai regiunii Norfolk de azi în Britania de Est. După moartea soțului, armatele romane i-au cucerit teritoriul, ceea ce i-a dat impuls de a conduce răscoala antiromană din anul 61.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Norfolk. Regiunea unde locuiau icenii

Descrierea Boudicăi[modificare | modificare sursă]

Descrierea acestei femei poate fi găsită în lucrările Lui Tacitus, sau Dio Cassius, cu toate că la ambii e practic identică. Ambii remarcă, că Boudica era de sânge regal, de înălțime înaltă, avea o minte ageră. Părul ei era roșcat și drept, lung până la talie, voce aspră și o vedere pătrunzătoare. De obicei purta o tunică colorată, la fel și o manta.

Soțul ei, conducătorul Prasutag, era regele icenilor, care locuiau în regiunea Norfolk de azi. Aceste pământuri practic nu erau sub controlul Romei, deoarece în timpul cuceririi Britaniei de către imperatorul Claudius în anul 43, icenii s-au unit cu armatele lui în calitate de aliați. În anul 47, în timpul încercării lui Publius Octorius Scapula de a-i dezarma, ei au reușit de a-și apăra dreptul lor la independență. Prasutag era mai în vârstă decât soția sa și a trăit o viață lungă. Pentru a-și păstra neamul, el, la fel ca pe ambele fiice ale sale, l-a făcut comoștenitor al tronului pe imperatorul roman.

A "tolera" independența regatelor unite era o practică romană normală cu condiția că regatul se lăsa ca moștenire imperatorului roman după moartea conducătorului curent a regatului. Astfel, de exemplu, au fost anexate la imperiu provinciile Bitinia Și Galatia (Galația). La fel, Legea romană permitea lăsarea moștenirii numai pe linia bărbătească. De aceea, toate încercările lui Prasutag de a păstra pe tron familia sa au fost zădarnice. După moartea sa, regatul său a fost anexat la Imperiul Roman. Pământul și averea au fost confiscate. Averea nobililor și a robilor erau deja egale. Potrivit lui Tacitus, Boudica a fost biciuită, iar fiicele ei au fost violate. La fel a fost prădată trezoreria lui Prasutag, care mulți ani a trăit din banii romani.

Statuia lui Boudica lângă Westminister

Răscoala[modificare | modificare sursă]

În anul 61, când guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus a condus compania pe insula Anglesey (numită de romani — Mona), care era refugiu pentru rebelii britani și cetate pentru druizi, icenii, susținuți de vecinii lor numeroși, inclusiv de trinobanți, au ridicat o răscoală. Au fost inspirați de exemplul lui Armenius, Conducătorului tribului german al Heruscilor (lat. Cherusci), care în anul 9 a ridicat o răscoală împotriva romanilor alungându-i de pe pământul său. Cassius scrie, că înainte de răscoală, Boudica s-a rugat mult și a oferit jertfe lui Andraste — zeița victoriei.

Țelul primar al răsculaților a fost Camulodunum (modernul Colchester), fasta capitală a trinobanților. Orașul a fost asediat. 200 de soldați trimiși de procuratorul Deceneu la cererea asediaților au fost ușor învinși. În două zile orașul a căzut. Quintus Petilius Cerialis, viitorul guvernator al Britaniei, pe atunci comandantul Legiunii a IX-a spaniolă, a încercat să elibereze orașul, însă a fost zdrobit și nevoit de a fugi în Galia.

Aflând despre răscoală, Gaius Suetonius Paulinus a mers la apărarea provinciei. Scopul lui era de a apăra orașul Londinium (actuala Londră), cucerit în anul 43 de romani. Însă, văzând că nu are timp să se pregătească de asediu, și ținând cont de înfrângerea lui Petilius, a decis să lase orașul, pentru a salva restul teritoriului. Londinium a fost lăsat la dispoziția răsculaților, care au ars orașul, l-au prădat și i-au tăiat pe toți romanii rămași în oraș.

Următorul oraș care a fost distrus a Verulamium (modernul St. Albans). În trei orașe au fost omorâți circa 17 000 de oameni. Nimeni nu a fost luat ostatic. Cassius descrie detaliat evenimentele, spunând că oamenii simpli erau spânzurați, tăiați, ridicați pe cruci, dar cei nobili, în special femeile, erau omorâte prim metode aspre, fiind aduse ca jertfă zeiței Andraste.

Înăbușirea răscoalei[modificare | modificare sursă]

Suetonius și-a adunat forțele la West Midlands, pe Watling Street. Din părți, armata era înconjurată de pădure. Forțele lui numărau 10 000 de oameni, printre care era și Legiunea a XIV-a, subdiviziunea Legiunii a XX-a. Totuși, armata Boudicăi era de câteva ori mai mare decât cea a lui Suetonius, și număra peste 230 000 de oameni.

Tacitus scrie, că Boudica își conducea armata de pe un car, adresându-se înainte de bătălie oamenilor săi cu un discurs, în care îndemna să nu fie considerată drept o regină nobilă, care se răzbună pentru regatul pierdut, ci o femeie obișnuită, care se răzbună pentru bătaia de joc asupra ei, și abuzurile împotriva fiicelor ei. Zeii erau de partea lor, o Legiune, care l-i s-a opus, a fost distrusă, deci le vor distruge și pe altele. Ea, femeie, era gata mai degrabă să moară, decât să trăiască ca roabă, îndemnându-i la acesta și pe oamenii ei.

Însă romanii, mai iscusiți în bătălii deschise, corp la corp, s-au opus numărului prin iscusință. La începutul luptei, romanii au aruncat înspre Briți, care se îndreptau înspre ei, mii de sulițe. Soldații romani, care și-au epuizat deja sulițele, distrugeau a doua linie de Briți. Nesuportând atacul, briții au luat-o la fugă, dar calea de retragere le-a fost blocată de carele familiilor lor. Astfel, romanii i-au ajuns și i-au distrus.

Tacitus scrie că, văzând înfrângerea, Boudica a luat otravă. Conform cu Cassius, ea s-a îmbolnăvit după înfrângere și a murit în curând. Conform cu ambele surse, înmormântarea ei a fost mare.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Până în ultimul deceniu al secolului XX, numele acestei regine era des pronunțat Boadicea, probabil, datorită faptului că ea așa era numită în lucrările lui Tacitus. Numele ei e diferit în diferite surse. Astfel la Tacitus: Boadicea sau Boudicea; la Cassius — Βουδουικα, Βουνδουικα, sau Βοδουικα. Cel mai probabil, numele ei provine de la cuvântul celtic "bouda" — victorie. Cuvântul boudīko însemna la celți "purtător de victorie". Nume asemănătoare existau în Lusitania — care se scria Boudica, în Bordeaux — Boudiga. La moment, pronunția corectă a acestui nume se consideră Boudica (conform cu regulile din limba galeză și irlandeză, celor mai apropiate față de limba celților).

În secolul XIX, în timpul conducerii reginei Victoria, figura Boudicăi era înconjurată de un fel de cult romantic — nu în ultimul rând pentru că numele ei înseamnă "Victoria", la fel ca numele reginei.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Civilizații antice, coordonatoare, autoare, Catherine Salles
  • Istoria lumii pentru toți. Antichitatea”, autori: Magda Stan, Cristian Vornicu
  • Totul despre armata romană”, autor, Adrian Goldsworthy
  • Aldhouse-Green, M., Boudica Britannia: Rebel, War-Leader and Queen (Harlow, Pearson Longman, 2006).
  • Böckl, Manfred (2005) (în German). Die letzte Königin der Kelten [The last Queen of the Celts]. Berlin: Aufbau Verlag 
  • Cassius Dio Cocceianus (1914-1927). Dio's Roman History. 8. Earnest Cary trans. Cambridge, MA: Halvard University Press. http://www.archive.org/details/diosromanhistory08cassuoft 
  • Collingridge, Vanessa (2004). Boudica. London: Ebury 
  • de la Bédoyère, Guy (2003). „Bleeding from the Roman Rods: Boudica”. Defying Rome: The Rebels of Roman Britain. Tempus: Stroud 
  • Dudley, Donald R; Webster, Graham (1962). The Rebellion of Boudicca. London: Routledge 
  • Fraser, Antonia (1988). The Warrior Queens. London: Weidenfeld and Nicolson 
  • Godsell, Andrew (2008). „Boadicea: A Woman's Resolve”. Legends of British History. Wessex Publishing 
  • Hingley, Richard; Unwin, Christina (2004). Boudica: Iron Age Warrior Queen. London: Hambledon and London 
  • Roesch, Joseph E. (2006). Boudica, Queen of The Iceni. London: Robert Hale Ltd 
  • Tacitus, Cornelius (1948). Tacitus on Britain and Germany. H. Mattingly trans. London: Penguin 
  • Tacitus, Cornelius (1989). The Annals of Imperial Rome. M. Grant trans. London: Penguin 
  • Taylor, John (1998). Tacitus and the Boudican Revolt. Dublin: Camvlos 
  • Webster, Graham (1978). Boudica. Totowa, NJ: Rowman and Littlefield 
  • Cottrell, Leonard (1958). The Great Invasion. Evans Brothers Limited 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Boudica