Bernard de Spanheim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Statuia lui Bernhard de Spanheim din Klagenfurt

Bernard de Spanheim (sau Sponheim) (n. 1176 sau 1181 – d. 4 ianuarie 1256) a fost duce de Carinthia vreme de 54 de ani, de la 1202 până la moarte.

Familia[modificare | modificare sursă]

Bernard era un vlăstar al nobilei case de Sponheim originară din Franconia renană, care în 1122 moștenise teritoriul imperial al Carintiei. Tatăl său era ducele Herman al II-lea de Carintia, care domnise între 1161 și 1181. Acesta a fost inițial succedat de către fratele mai mare al lui Bernard, ducele Ulrich al II-lea, care a domnit vreme de două decenii, însă a murit fără a avea urmași direcți la 10 august 1202, drept pentru care Bernard a devenit duce. Mama lui Bernard era Agnes de Babenberg, fiica Henric al II-lea, duce de Austria și de Bavaria. Anterior, Agnes fusese căsătorită cu regele Ștefan al III-lea al Ungariei.

Bunicii paterni ai lui Bernard erau markgraful Engelbert al III-lea de Istria de Istria și Matilda de Sulzbach.

Domnia[modificare | modificare sursă]

Bernard fusese deja regent al ducatului carintian încă de când fratele său, ducele Ulrich al II-lea, se îmbolnăvise grav, din 1199. În conflictul dintre Casa de Hohenstaufen și cea de Welf pentru tronul Germniei, Bernard a urmat inițial politica fratelui său de sprijinire a rudei lor, Filip de Suabia, care fusese ales rege romano-german din 1198. Cu toate acestea, ulterior el s-a apropiat de Welf-ul Otto al IV-lea de Braunschweig după asasinarea lui Filip în 1208. În 1213, Bernard a schimbat din nou tabăra, trecând de partea nepotului lui Filip, Frederic al II-lea de Hohenstaufen, care în cele din urmă a avut câștig de cauză.

Bernard a obținut controlul asupra pasului Loibl, de importanță strategică, conducând către Marca de Carniola în sud, unde fiul său Ulrich (viitorul Ulrich al III-lea) devine în 1248 markgraf, în urma căsătoriei cu Agnes de Andechs, fiică a ducelui Otto I de Merania. De asemenea, el este creditat cu întemeierea Kostanjevica (Landstraß), abație cisterciană în Carniola inferioară în jurul lui 1234, ca și al viitoarei capitale a Carintiei, Klagenfurt, unde și-a mutat reședința din 1246. Bernard este înmormântat în abația Sankt Paul im Lavanttal.

Căsătorie și urmași[modificare | modificare sursă]

În 1213, Bernard a fost căsătorit cu Judith, fiică a regelui Ottokar I al Boemiei din dinastia Přemysl cu a doua regină a acestuia, Constanța, fiică a regelui Béla al III-lea al Ungariei. Bernard și Judith au avut patru copii cunoscuți:

  • Ulrich al III-lea (n. cca. 1220-d. 1269), duce de Carintia (1256-1269) și markgraf de Carniola (din 1248)
  • Bernard de Carintia.
  • Margareta de Carintia.
  • Filip de Carintia (d. 21/22 iulie 1279), arhiepiscop de Salzburg între 1247 și 1256 și patriarh de Aquileia între 1269 și 1273.

Atunci când ducele Ulrich al III-lea a murit fără moștenitori direcți, fratele său Filip a emis pretenții asupra domeniilor din Carintia și Carniola și chiar a obținut titlul feudal de la regele Rudolf I al Germaniei în 1275. Cu toate acestea, Filip nu a reușit să obțină câștig de cauză în fața vărului său primar, regele Ottokar al II-lea al Boemiei, care în 1268 semnase un tratat de moștenire cu ducele Ulrich.

Note[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Bernard de Spanheim