Arsène Wenger
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Arsène Wenger OIB (n. 22 octombrie 1949, Strasbourg) este un antrenor de fotbal francez. Antrenează în prezent pe Arsenal F.C.. Este cel mai de succes antrenor din istoria clubului, din punct de vedere al trofeelor câştigate, şi cel mai longeviv antrenor din punct de vedere al meciurilor disputate pe banca echipei - peste 600 din martie 2007[1]. Wenger este singurul antrenor non-britanic care a câştigat o „dublă” în Anglia, performanţă atinsă în 1998 şi 2002. În 2004, a devenit primul antrenor din istoria Premier League neînfrânt în niciun meci de campionat. Wenger are diplomă de inginer şi un master în economie[2], obţinute la Universitatea din Strasbourg. Pe lângă franceză, este fluent în alsaciană, germană şi engleză; se descurcă într-o oarecare măsură în italiană, spaniolă şi japoneză[3].
[modifică] Cariera de jucător
Cariera de jucător a lui Wenger nu a fost una impresionantă. A început să joace ca fundaş la diverse cluburi amatoare, în timp ce studia la Institut Européen d'Etudes Commerciales Supérieures de Strasbourg („Institutul European de Studii Superioare Comerciale din Strasbourg”), din cadrul Robert Schuman University. A obţinut un master în economie în 1971.
Wenger a devenit jucător profesionist în 1978, debutând la RC Strasbourg într-un meci împotriva celor de la Monaco. A jucat doar douăsprezece meciuri pentru echipă, incluzând două în sezonul 1978-79, în care echipa sa a câştigat Ligue 1. A jucat în Cupa UEFA în acelaşi sezon, un singur meci. În 1981 a obţinut diploma de antrenorat şi a fost numit antrenor la echipa de juniori a clubului.
[modifică] Cariera de antrenor
Wenger a devenit antrenor de seniori pentru prima dată la AS Nancy, în 1984, dar nu s-a bucurat de succes; în urma celui de-al treilea şi ultim sezon al său la echipă, Nancy a terminat pe locul 19 şi a fost retrogradată în Ligue 2. Lucrurile s-au schimbat odată cu numirea sa la AS Monaco în 1987. A câştigat campionatul în 1988 (în chiar primul sezon) şi Cupa Franţei în 1991, şi a adus la echipă jucători precum Glenn Hoddle, George Weah sau Jürgen Klinsmann. L-a adus de asemenea pe Youri Djorkaeff de la RC Strasbourg, care pe atunci avea doar 23 de ani; viitorul câştigător al Cupei Mondiale a terminat pe locul 1 în clasamentul golgeterilor din Ligue 1 (cu 20 de goluri) în ultimul sezon petrecut de Wenger în Franţa. Wenger a refuzat oferte de la Bayern München şi de la echipa naţională de fotbal a Franţei, pentru a rămâne loial lui Monaco[4], dar în mod ironic a fost concediat după ce a început prost sezonul 1994-95[5]. A antrenat timp de 18 luni echipa japoneză Nagoya Grampus Eight, câştigând cu ea „Cupa Împăratului”, denumirea Cupei în Japonia. A dus echipa de pe ultimele poziţii pe locul doi în ligă[4]. La Grampus, l-a angajat pe fostul antrenor de la Valenciennes FC, Boro Primorac, ca antrenor secund (îl cunoscuse în timpul scandalului din 1993 privind un meci aranjat al lui Olympique de Marseille); Primorac avea să rămână omul de încredere al lui Wenger de-a lungul anilor[6].
Wenger devenise între timp prieten al pe atunci vicepreşedintelui lui Arsenal, David Dein, după ce ei doi se întâlniseră la un meci Arsenal-Queens Park Rangers în 1988[7]. După ce Bruce Rioch a demisionat în august 1996, Gérard Houllier, pe atunci director tehnic la Federaţia Franceză de Fotbal, l-a recomandat pe Wenger lui David Dein, în vara lui 1996[8]. Arsenal a confirmat numirea sa pe 28 septembrie 1996, şi a preluat oficial echipa pe 1 octombrie. Wenger a fost primul antrenor din istoria lui Arsenal provenit din afara Marii Britanii sau Irlandei. Deşi înainte fusese propus ca potenţial candidat pentru postul de director tehnic la Federaţia Engleză de Fotbal, Wenger era destul de puţin cunoscut în Marea Britanie[9].
Chiar dinainte să preia în mod formal controlul echipei, Wenger începuse să o modeleze după viziunea sa, cerând conducătorilor să îi aducă pe mijlocaşii francezi Patrick Vieira şi Rémi Garde cu o lună înainte să fie oficial antrenor. Primul său meci la echipă a fost o victorie cu 2-0 în faţa celor de la Blackburn Rovers, pe 12 octombrie 1996. La primul sezon al lui Wenger la echipă, Arsenal a terminat pe locul trei şi a ratat calificarea în Liga Campionilor la golaveraj.
În al doilea sezon (1997-98), Arsenal a câştigat atât Premiership cât şi Cupa FA, a doua „dublă” din istoria clubului; Arsenal se distanţase la 12 puncte de Manchester United cu două etape înainte de final. Cheia succesului a fost defensiva „moştenită” de Wenger : Tony Adams, Steve Bould, Nigel Winterburn, Lee Dixon şi Martin Keown, precum şi noile achiziţii ale lui Wenger : Emmanuel Petit, Marc Overmars, şi adolescentul Nicolas Anelka.
În următoarele sezoane Arsenal a participat la lupta pentru titlu. În 1999 au fost la doar un punct de Manchester United în campionat, iar Manchester a eliminat-o pe Arsenal în prelungirile semifinalei din Cupa FA. Arsenal a pierdut apoi finala Cupei UEFA în faţa celor de la Galatasaray S.K. şi finala din 2001 a Cupei FA în faţa celor de la Liverpool. Wenger a continuat să aducă jucători noi la echipă, precum Sol Campbell, Fredrik Ljungberg, Thierry Henry şi Robert Pirès.
[modifică] Note
- ^ In terms of length of tenure, George Allison's 13 years in charge of Arsenal between 1934 and 1947 is more than Wenger's 10½ (as of March 2007), but Allison's period included the entirety of the Second World War, where no official football was played, and thus Wenger has overseen more matches.
- ^ A few things you may not know about Arsène Wenger. Football365.com.
- ^ Amy Lawrence Q&A on Arsène Wenger. bbc.co.uk.
- ^ a b ESPNsoccernet: Arsene Wenger. ESPNsoccernet. Accesat la data de 2006-12-26.
- ^ http://au.sports.yahoo.com/060926/3/wkn2.html
- ^ The Independent - Ten years of Wenger: how he plotted the French revolution
- ^ Ten Years of Wenger: a week of celebration. Arsenal.com. Accesat la data de 2006-10-09.
- ^ Regrets? I've had more than a few, says title-chasing Wenger. Times Online. Accesat la data de 2006-10-23.
- ^ Press at a glance: Tuesday 7 December 1998. ANR. Accesat la data de 2006-10-09.
