Antonín Dvořák

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Antonín Dvorak
Dvorak1.jpg
naștere: 8 septembrie 1841 in Nelahozeves
deces: 1 mai 1904 in Praga
{{{punct-3}}} {{{descrie3}}}
{{{punct-4}}} {{{descrie4}}}
{{{punct-5}}} {{{descrie5}}}
{{{punct-6}}} {{{descrie6}}}
{{{punct-7}}} {{{descrie7}}}
{{{punct-8}}} {{{descrie8}}}
{{{punct-9}}} {{{descrie9}}}
{{{punct-11}}} {{{descrie11}}}
{{{punct-12}}} {{{descrie12}}}
{{{punct-13}}} {{{descrie3}}}
{{{punct-14}}} {{{descrie14}}}
{{{punct-15}}} {{{descrie15}}}


Antonín Leopold Dvořák (n. 8 septembrie 1841, Nelahozeves – d. 1 mai 1904, Praga; numele său se pronunță aproximativ 'dvo-jac) a fost un compozitor de muzică clasică originar din regiunea Boemia din Cehia. Antonin Dvorak s-a născut la data de 8 septembrie 1841 în satul Nehalozeves, așezat pe malul Vltavei, în apropiere de Praga. Ca fiu al unui măcelar-cafegiu, a deprins primele îndeletniciri ale meseriei de la tatăl său, iar primele noțiuni muzicale le va învăța de la organistul orașului Zlonice.[1] Tatăl viitorului compozitor avea un han țărănesc iar mama lui era în serviciul unei familii princiare pe nume Lobkowitz din apropierea satului natal.[2]

Antonin va crește în ambianța atmosferei de la țară și din fragedă copilărie va cânta împreuna cu copiii țăranilor melodiile populare și va deprinde cântările bisericești în biserica satului alături de coriștii bisericii. Este atras de dansurile tinerilor de la țară, iar acest lucru îi va influența definitiv tehnica compoziției de mai târziu, ce-l va face celebru în întreaga lume.

Unul dintre primii lui profesori de muzică, Josef Spitz, organist de meserie, îl va învăța să cânte la vioară și nu după mult timp, Antonin la vârsta de 8 ani va intra în mica orchestră de pe lângă hanul tatălui său. [3]

După ce va termina stagiul școlar în satul natal, în anul 1853 va fi găzduit de unchiul său în orașelul Zlonice și va studia pianul, vioara și viola precum și teoria muzicii și canto coral cu profesorul Antonin Liechmann (1808-1879). Despre acest profesor compozitorul își va amintii cu drag pe tot parcusul vieții, mai cu seamă că acesta îl va iniția în aprofundarea tradițiilor naționale muzicale ale Cehiei. Un rol important în formarea muzicală a lui Dvorak îl vor avea cantorii bisericii de la care tânărul Antonin va învăța meșteșugul cântărilor bisericești în tradiția husită. Cehia se va confrunta începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea cu o serie de mișcări socio-politice și religioase în care un rol important l-a jucat Jean Hus. Acesta a fost influențat în gândirea lui de mișcarea lui Wycliffe din Anglia. Acestă influență a dat naștere mișcărilor religioase de eliberare națională, în care protestantismul a jucat un rol important în dezvoltarea și întărirea trăsăturilor naționale ale culturilor popoarelor Europei din care făcea parte și Cehia. Spre deosebire de umanism, la care a aderat un număr mic de persoane, protestantismul s-a dovedit a fi o reformă religioasă în sânul lumii catolice care a cuprins o mare parte a Europei și s-a transformat într-un curent de masă care s-a răspândit din Anglia până în Franța si Germania iar apoi în Cehia și Polonia. Protestantismul din punct de vedere cultural a jucat un rol pozitiv în viața socială a Europei și a cultivat un interes sporit pentru cultura și limba națională și mai cu seamă pentru cântecul popular.[4]

Principiul “cine cântă, acela se roagă de două ori” preluat din tradiția patristică răsăriteană s-a potrivit perfect pe structura spirituală a poporului ceh. Jean Hus a studiat muzica populară și el însuși a compus muzica populara. N-a fost însă un compozitor în înțelesul propriu al cuvântului, dar melodiile lui s-au răspândit cu repeziciune și în acestă atmosferă a colindelor cehe și a melodiilor populare s-a format și tânărul Antonin Dvorak.

Mișcarea husită s-a bucurat în mediul religios din Cehia și de activitatea unui alt renumit reformator, Ieronim de Praga, unul dintre savanții culturii cehe cu titluri universitare la patru universități europene. Ieronim de Praga va continua munca de culturalizare a cehilor începută de Jean Hus și s-a folosit de muzică pentru a răspândi pe mai departe principiile învățăturilor husite. Va alcătui un tratat muzical ce abordează principiile teoretice ale muzicii în special ale polifoniei. Ieronim de Praga va răspândi și muzica instrumentală în biserică, folosind în culegerile lui vechi cântece populare cehe. Influența melosului popular în cultura muzicală bisericească din Cehia a făcut ca unele producții muzicale ale Missei să fie aproape în întregime de sorginte populară.

Tradiția muzicală a Cehiei din perioada husită a dezvoltat genul cântecului coral și al imnului religios, care au dobândit cu timpul un caracter național.

Mișcarea husită a avut un ecou larg în vestul Europei și a influențat într-o oarecare măsură și protestantismul german inițiat de cunoscutul reformator Martin Luther. Acesta îl consideră pe Jean Hus pricipalul promotor al ideilor reformei din vestul Europei.

La începutul secolului al XVII-lea Cehia va cunoaște dominația habsburgică și timp de aproape 300 de ani limba cehă a fost interzisă, cărțile și monumentele de cultură în special culegerile de cântece au fost distruse. Cantorii, adepți ai mișcării husite de altă dată au continuat și pe mai departe să culeagă cântecele populare și au păstrat în felul acesta originalitatea culturii muzicale cehe. Profesorul Liechmann s-a remarcat și el printr-o astfel de muncă de culegere și de notare a cântecelor populare, ce aveau și o destinație religioasă. El a observat talentul tânărului Antonin, care sub îndrumarea sa făcea progrese remarcabile. Tânărul Dvorak va compune primele piese instrumentale, scrise în cea mai mare parte pe teme melodice populare și de dans cehe, pe care compozitorul de mai târziu le-a îndrăgit toată viața.

[1] Dicționar Mari Muzicieni, sub coordonarea Antonine Golia si Marc Vignal, traducere si completări privind compozitori români, de Oltea Șerban-Pârâu, editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, p. 154;

[2] Antonin Dvorac, Viața în imagini, Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R.P.R, București, 1959, p. 4;

[3]  Ibidem

[4] R.I.Gruber, Istoria Muzicii universale, volumul 1, editura muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R, București, 1963, p. 328-329;

Legături externe[modificare | modificare sursă]