Albert Ursul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Albert (supranumit Ursul) (n. cca. 110018 noiembrie 1170) a fost primul markgraf de Brandenburg (ca Albert I) de la 1157 până la moarte și, pentru scurtă vreme, duce de Saxonia între 1138 și 1142.

Viața[modificare | modificare sursă]

Albert a fost unicul fiu al contelui Otto de Ballenstedt cu Eilika, fiica ducelui Magnus de Saxonia din dinastia Billungilor. El a moștenit domeniile tatălui său din nordul Saxoniei în 1123, iar la moartea mamei sale, în 1142, a dobândit jumptate din teritoriile Billungilor. Albert a un vasal loial față de ducele Lothar I de Saxonia (viitorul rege și împărat), din partea căruia, în jur de 1123, el a primit Marca de Luzacia, situată la răsărit deposesunile sale; după ce Lothar a devenit rege al Germaniei în 1125, Albert l-a însoțit în campania nefericită din Boemia din 1126, în timpul căreia s-a aflat pentru scurtă vreme prizonier.

Obstacolele întâmpinate de Albert în Saxonia i-au stăvilit din dorința de a-și extinde dominația în acea regiune. După moartea cumnatului său, Henric al II-lea, markgraf al unei mici regiuni pe malul Elbei numite Marca Nordului (Nordmark), în 1128, Albert, dezamăgit din cauză că nu a primit acest fief pentru sine, l-a atacat pe Udo, moștenitorul de drept, motiv pentru care a fost deposedat de Luzacia de către Lothar. În pofida acestui fapt, Albert s-a deplasat în Italia în 1132 în cortegiul regal, iar serviciile aduse lui Lothar cu acea ocazie au fost recompensate în 1134, prin învestirea sa ca markgraf al Mărcii Nordului, care rămăsese din nou fără conducător.

Odată stabilit cu fermitate în Marca Nordului, Albert și-a îndreptat atenția către slab populatele teritorii de la nord și de la est. Vreme de trei ani el a fost ocupat cu campaniile împotriva populației slave ale venzilor. Dat fiind că aceștia erau păgâni, acțiunile lui Albert erau privite ca război sfânt, iar supunerea slavilor și creștinarea lor au constituit scopul cruciadei împotriva venzilor din 1147, la care Albert a luat parte. Manevrele diplomatice s-au dovedit mai pline de succes și în urma unei înțelegeri cu ultimul principe al venzilor din regiunea Brandenburgului, Pribislav, Albert a intrat în posesia acestui district atunci când principele a murit în 1150. Preluând titlul de "makrgraf de Brandenburg", el și-a extins suprafața mărcii sale, a încurajat migrația germană, a statornicit episcopii plasându-le sub protecția sa, astfel încât a devenit întemeietorul Mărcii de Brandenburg în 1157, pe care moștenitorii săi — Casa de Ascania — au deținut-o până când dinastia s-a întrerupt în 1320.

Sigiliul lui Albert Ursul.

În 1137 Conrad al III-lea al Germaniei, regele Germaniei din dinastia Hohenstaufenilor, l-a deposedat pe vărul lui Albert, Henric "cel Mândru" de ducatul său saxon, care a fost atribuit lui Albert, în cazul în care acesta l-ar fi putut cuceri. După câteva succese inițiale în eforturile sale de a prelua posesiunile vărului său, Albert a fost alungat din Saxonia, ca și din Marca Nordului de către Henric, și constrâns să caute refugiu în sudul Germaniei. Atunci când pacea s-a încheiat cu Henric în 1142, Albert a renunțat la Ducatul de Saxonia și a primit comitatele de Weimar și Orlamünde. Este posibil ca la acel moment Albert să fi fost numit arhi-șambelan al Imperiului, poziție care ulterior le-a asigurat markgrafilor de Brandenburg drepturile de principi electori.

În 1158, o dispută cu fiul lui Henric, Henric al III-lea "Leul", duce de Saxonia, a fost întreruptă printr-un pelerinaj în Țara Sfântă. În 1162, Albert l-a însoțit pe împăratul Frederic Barbarossa în Italia, unde s-a distins în asedierea și distrugerea Milanului.

În 1164, Albert s-a alăturat unei ligi a principilor, constituite împotriva lui Henric Leul. Prin încheierea păcii în 1169, Albert și-a divizat teritoriile între cei șase fii ai săi. El a încetat din viață în 13 noiembrie 1170, posibil în Stendal, și a fost înmormântat la Ballenstedt.

Piatra memorială a lui Albert din citadela de la Spandau.

Familie și urmași[modificare | modificare sursă]

Albert a fost căsătorit în 1124 cu Sofia de Winzenburg (d. 25 martie 1160), cu care a avut următorii copii:

  1. Otto (n. 1126/1128–d. 7 martie 1184), succesorul lui Albert ca markgraf de Brandenburg
  2. Herman, conte de Orlamünde (d. 1176)
  3. Siegfried de Anhalt (d. 24 octombrie 1184), episcop de Brandenburg (1173–1180), apoi arhiepiscop de Bremen (1180–1184)
  4. Henric (d. 1185), canonic în Magdeburg
  5. Albert of Ballenstedt, conte de Ballenstedt (d. după 6 decembrie 1172)
  6. Dietrich (Theodoric), conte de Werben (d. după 5 septembrie 1183)
  7. Count Bernard (n. 1140–d. 9 februarie 1212), conte de Anhalt, apoi duce de Saxonia ca Bernard al III-lea (1180-1212)
  8. Hedwiga (d. 1203), căsătorită cu markgraful Otto al II-lea de Meissen
  9. O fiică, măritată în cca. 1152 cu Vladislau al Boemiei
  10. Adelaida (d. 1162), călugăriță în Lamspringe
  11. Gertruda, căsătorită în 1155 cu ducele Diepold de Moravia
  12. Sibila (d. cca. 1170), abatesă de Quedlinburg
  13. Eilika

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Albert Ursul