Afonso al II-lea al Portugaliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Afonso al II-lea, Rege al Portugaliei (pronunţia AFI în portugheză ɐˈfõsu;), sau Affonso (portugheza veche), Alfonso sau Alphonso (portughezo-galiciană) sau Alphonsus (limba latină), supranumit Cel gras (portugheză o Gordo), al treilea rege al Portugaliei, s-a născut în Coimbra, pe 23 aprilie 1185, şi a murit pe 25 martie 1223 în acelaşi oraş. A fost al doilea fiu al lui Sancho I al Portugaliei şi a Dulcei Berenguer de Barcelona (Infanta Aragonului), dar cel mai mare dintre supravieţuitori. Afonso a urcat pe tron în 1212.

Ca rege, Afonso al II-lea a avut propria metodă de guvernare. Tatăl său Sancho I şi bunicul său Afonso I fuseseră preocupaţi în primul rând de confruntarea militară cu vecinii castilieni şi cu maurii din sud. Afonso nu a fost interesat de expansiunea teritorială, şi a reuşit să asigure pacea cu Castilia pe durata domniei sale. Cu toate acestea, unele oraşe, precum Alcácer do Sal în 1217, au fost cucerite de la mauri de către nobili acţionând din iniţiativă proprie. Asta nu înseamnă că Afonso avea un caracter slab sau laş. Primii ani ai domniei sale au fost marcaţi de dispute interne cu fraţii şi surorile sale. Regele a putut menţine liniştea în cadrul frontierelor sale numai scoţându-i în afara legii şi exilându-i pe fraţii săi.

Din moment ce chestiunile militare nu erau prioritare, Afonso a organizat statul, asigurând puterea centralizată. A creat primul cod de legi scrise ale Portugaliei. Legile se refereau în primul rând la proprietatea privată, la justiţia civilă, şi la emiterea monezii. Afonso a trimis de asemenea ambasadori în regatele europene din afara Peninsulei Iberice, iniţiind relaţii comerciale cu majoritatea.

Alte reforme au privit relaţia cu Papa. Pentru ca papa să recunoască independenţa Portugaliei, bunicul său, Afonso I, a trebuit să ofere numeroase privilegii Bisericii. Acestea au dus la crearea unui stat în stat. Odată ce statutul de ţară al Portugaliei a fost confirmat, Afonso al II-lea şi-a permis să reducă din puterea clerului, şi să folosească o parte din fondurile Bisericii Romano-Catolice pentru necesităţile statului. Aceste măsuri au avut drept rezultat un conflict diplomatic între papalitate şi Portugalia. După ce a fost excomunicat pentru îndrăzneala sa de către Papa Honoriu al III-lea, Afonso al II-lea a promis reconcilierea cu Biserica, dar a murit în 1223, înainte să facă vreun efort serios în acest sens.

[modifică] Note

• Acest articol conţine text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicaţie aparţinând domeniului public.