Victor Neumann

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Victor Neumann
Victor Neumann.PNG
Victor Neumann
Date personale
Născut (66 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din București
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj  Modificați la Wikidata
OrganizațieCatholic University of the West[*]  Modificați la Wikidata
Victor Neumann

Victor Neumann (n. la Lugoj, regiunea Timișoara) este istoric și filozof al culturii, profesor de istoria modernă a României și istoria modernă a Europei la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.

Este cofondator – împreună cu profesorul Armin Heinen de la Universitatea din Aachen – și director (din 2008) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este colaborator periodic al revistelor culturale românești Orizont (Timișoara), Timpul (Iași), Observator Cultural (București), Revista 22 (București), Dilema/Dilema Veche (București), Apostrof (Cluj), Idei în Dialog (București), Altitudini (București), etc., publicând peste 500 de articole. A primit premii și distincții pentru merite deosebite în activitatea științifică, didactică și artistică.

Biografia[modificare | modificare sursă]

Studii gimnaziale și liceale la Ineu. Studii superioare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie. Licențiat (1976) în istorie și științe sociale cu o teză despre contribuția periodicelor de limbă română, maghiară și germană la afirmarea istoriografiei din Transilvania în secolul al XIX-lea. Coordonatorul tezei: prof. dr. Pompiliu Teodor. Studii doctorale la Universitatea din București, Facultatea de Istorie, finalizate (1992) cu teza intitulată Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est (1750-1850), coordonator acad. Răzvan Theodorescu. Studii postdoctorale la universități și institute din București, Berlin, Bonn, Paris, Viena, Budapesta, Amsterdam-Wassenaar, Washington, D.C. sub îndrumarea lui Paul Cornea, Alexander Scheiber, Domokos Kosáry, Clemens Heller, Maurice Aymard, Reinhart Koselleck.

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

Muzeograf la Muzeul Golești (1976) și la Muzeul Banatului din Timișoara (1977-1980); profesor de liceu la Timișoara (1981-1985), consilier al ministrului culturii (1990-1992); cercetător științific principal (Institutul de Teorie Socială al Academiei Române din București (1992-1994), Institutul Intercultural din Timișoara (1994-1996); Institutul de Științe ale Educației din București (1996-1998); conferențiar (1998) și profesor (2001-) titular la Universitatea de Vest din Timișoara; Cercetător științific principal I, Institutul de Studii de Istorie și Cultură a Banatului Academia Română, Filiala Timișoara (2008-).

Experiență națională/internațională (didactică și de cercetare)[modificare | modificare sursă]

  • Cercetător științific invitat: Maison des Sciences de l'Homme, Paris, 1991/1999; International Research and Exchanges Board (IREX), Washington, D.C., 1993; Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, 1999;
  • Bursier Elias al Academiei Române, afiliat la Institut für Osteuropaische Geschichte, Universitatea din Viena, 1995;
  • Bursier NATO, 1995-1997;
  • Bursier Fulbright, afiliat la Universitatea Catolica a Americii din Washington, D.C., 2000-2001;
  • Profesor invitat la: Universitatea din Angers, 1999, 2004; Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta, 1999; Ecole Pratique des Hautes Etudes, Universitatea Sorbona din Paris, 2004; Universitatea din Viena (2003-2004) etc.;
  • Proiect CNCSIS, Centrul de Studii Americane a Unversității din București, 2007-2010; Proiect Volkswagen Stiftung, 2008-2012, fondarea - împreună cu prof. Armin Heinen - a Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală <Reinhart Koselleck>, cooperare între Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Aachen etc.
  • Director de proiect de cercetare CNCS: Istoria conceptelor și istoria conceptuală - aplicații novatoare în istoriografiile română și est-europeană, Universitatea de Vest din Timișoara - 2011-2014.

Activitate academică[modificare | modificare sursă]

Cărți de autor[modificare | modificare sursă]

În română[modificare | modificare sursă]

  • Tentația lui Homo Europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est, Editura Științifică, București, 1991, 278p. ISBN 973-44-0008-8; Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura ALL, București, 1998, 240p. ISBN 973-571-212-1; Ediția a III-a revăzută, Polirom, Iași, 2006, 308 p. ISBN (10) 973-46-0347-7; traducerea în limba engleză, în SUA: The Temptation of Homo Europaeus, East European Monographs Boulder, Colorado, Columbia University Press, New-York, 1993, Traducere de Dana Miu, 269 p. ISBN 0-88033-281-6); traducere în limba sârbă: Iskusenja Homo Europaeusa, Pesic i Sinovi, Beograd, 2011.
  • Vasile Maniu – Monografie istorică, Editura Facla, Timișoara, 1984, 210 p.
  • Convergențe spirituale (Studii privind relațiile culturale și politice în Europa Centrală și de Est, 1750-1850), Editura Eminescu, 1986, 214 p.
  • Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice, Editura Amarcord, Timișoara, 1996, 290 p. ISBN 973-9244-09-2
  • Identități multiple în Europa regiunilor. Interculturalitatea Banatului/Identités multiples dans l’Éurope des regions. L’Interculturalité du Banat, Hestia, 1997, 145 p. ISBN 973-9192-61-6
  • Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei Oriental-Centrale, Editura Atlas – Du Style, București, 1999, 260 p. ISBN 973-99275-4-8
  • Ideologie și Fantasmagorie. Perspective comparative asupra gândirii politice în Europa Est-Centrală, Editura Polirom, Iași, 2001, 224 p. ISBN 973-683-560-X
  • Istorie Individuală vs. Istorie Colectivă. Prim-rabinul Ernest Neumann, O restituire de prof.univ.dr. Victor Neumann, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, 111p. ISBN 973-8215-79-X
  • Neam, Popor sau Națiune? Despre Identitățile Politice Europene, Editura Curtea Veche, București, 2003. Ediția a II-a adăugită, Editura Curtea Veche, București, 2005, 229p. ISBN 973-669-154-3
  • Interculturalitatea Banatului, Art Press - Institutul European Publishing House, Timisoara - Iassy, 2012
  • Conceptul de natiune la români si unguri: un studiu despre identitatile politice; Iași, Institutul European, 2013
  • Conceptualizarea istoriei și limitele paradigmei naționale, Editura Rao, 2015

În engleză[modificare | modificare sursă]

  • Between Words and Reality: Studies on the Politics of Recognition and Changes of Regime in Romania, Council for Research of Values and Philosophy – The Catholic University of America, Washington, D.C., 2001, 200 p. ISBN 1-56518-161-1
  • Conceptually Mystified: East-Central Europe Torn Between Ethnicism and Recognition of Multiple Identities, Enciclopedică Publishing House, Bucharest, 2004, 230 p. ISBN 973-45-0484-3
  • The End of a History: The Jews of Banat from the Beginning to Nowadays, The University of Bucharest Publishing House, Bucharest, 2006, 243 p. ISBN 973-737-135-6
  • Essays on Romanian Intellectual History, Editura Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 2008, 227 p. ISBN 978-973-125-141-7; ediția a doua Institutul European, 2013 ISBN 978-973-611-950-7

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Conceptul de Istorie de Reinhart Koselleck, Traducere din germană în română (împreună cu Patrick Lavrits) și studiu introductiv de Victor Neumann, (Cf. Geschichtliche Grundbegriffe. Historisches Lexikon zur politisch-sozialen Sprache in Deutschland, Band 2, Klett-Cota, 2004, p. 625-717), Editura Universității Al. Ioan Cuza, Iași, 2005, 130 p. ISBN 973-703-082-6

Ediții coordonate[modificare | modificare sursă]

  1. Identitate și Cultură. Studii privind istoria Banatului, (Editor coordonator), Editura Academiei Române, București, 2009.
  2. Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice, (Editor coordonator împreună cu Armin Heinen), Editura Polirom, Iași, 2010.[1][2]
  3. Cinci concepte ale gândirii politice românești, (Editor coordonator împreună cu Henriete Richer), Editura Brumar, Timișoara, 2011.
  4. Key concepts of Romanian history: alternative approaches to socio-political languages (together with Armin Heinen), translated by Dana Mihailescu, Central European University Press, Budapest-New York, 2013

Despre operă[modificare | modificare sursă]

Citate din texte ce referă la contribuțiile lui Victor Neumann[modificare | modificare sursă]

Dr. JAMES P. NIESSEN (Rutgers University) în Libraries & Culture, Texas University Press, nr.41.3, 2006, nota 15, p. 327 : “The national pride invested in these three collections (Teleki, Bathyány and Brukenthal) … could not obscure the fact that they were, as Victor Neumann has put it…, <cultural channels> that facilitated complex encounters among geographically or culturally distant peoples and intellectual schools. The collections, and their readers, were extremely varied”.

Prof. univ. dr. MARCEL CORNIS-POPE (eseist, istoric literar, Virginia Commonwealth University), JOHN NEUBAUER (University of Amsterdam), în Towards a History of the Literary Cultures in East-Central Europe: Theoretical Reflections. Occasional Papers. American Council of Learned Society, nr.52, 2002: “Beginning in the eighteenth century, this region (Banat) inhabited by Romanians, Serbs, Germans, Hungarians, Jews, Slovaks, Turks, and Armenians, developed a genuine <transethnic> East European civilization (see Neumann, Identités multiples dans l’Europe des Regions. L’Interculturalité du Banat). As the great <turning plate> between Vienna and Constantinople, the Banat area redefined Europe itself as an intercrossing of multiple traditions, rather than a homogeneous cultural space. As Victor Neumann puts it, <If not entirely a Mitteleuropa, [the Banat was] in any case a Kleineeuropa, synthesizing the civilizations of the East and West> (The Temptation of homo europaeus)”.

Prof.univ.dr. BOGDAN MURGESCU (Universitatea din București), în Dilemateca, nr.14, iulie 2007, p. 32: “Cartea lui Victor Neumann (Tentația lui homo europaeus) poate fi citită însă și ca o reflectare a frământărilor unui grup intelectual cu vocație cosmopolită, afectat de izolaționismul și de reacționarismul ultimului deceniu al “epocii Ceaușescu”, care a încercat să-și clădească un univers al normalității în lumea cărților și ideilor și care, atunci când opreliștile au fost ridicate prin Revoluție, a încercat să-și afirme identitatea europeană într-un mod nuanțat și echilibrat. Demersul său este dominat de aderența la ideile Luminilor, de refuzul încrâncenărilor naționale și religioase, de opțiunea pentru laicism și pentru un triptic de idei-forță menite să-i apropie pe oameni: apropiere-cunoaștere-comunicare. În mod evident, Victor Neumann empatizează cu intelectualii modernității timpurii, cu felul cum ei au încercat să-și cultive vocația cărturărească și europenitatea în condiții deloc favorizante”.

Acad. ALEXANDRU ZUB (Membru al Uniuni Scriitorilor, Președinte al Secției de Istorie a Academiei Române), din recenzia la cartea lui Victor Neumann, Convergențe spirituale, Editura Eminescu, București, 1986, revista Familia, nr.4, 1987, p. 4-5: ... pornind de la nevoia de cunoaștere mai adâncă a provinciei natale, Banatul, în legătură în legătură cu care a publicat deja numeroase contribuții revuistice, el (Victor Neumann) a ajuns la formula integrării acestei provincii într-un context mai larg, central și sud-est european, ideea de confluență spirituală impunându-i-se ca una dintre cele mai fertile pentru istoria zonei în cauză... Ideile emise aici sunt raportate eseistic la reperele apusene din aceeași perioadă, repere identificate cu precizie, dar și cu interes pentru inerentul coeficient de ajustare locală. Nu e vorba de o translație pură și simplă a ideilor, ci de asimilarea lor, ceea ce presupune adaptabilitate la exigențele locului.... Paralela întreprinsă de autor între scrieri istorice din puncte diferite ale zonei e demnă de interes și ar putea fi extinsă util, căci identifică trasee ideatice, postulate naționale, obsesii colective. Istoria se împletește inextricabil cu istoriografia în demonstrația propusă de autor, care trasează cele două domenii ca pe o realitate unică. Urmărind, în altă articulație a volumului, pentru aceeași epocă, mijloacele de cunoaștere și de apropiere între popoarele din regiune, el relevă multiple interferențe, aspecte de viață spirituală unitară (unitate în diversitate!), elemente de sinteză în spațiul culturii... Este meritul lui Victor Neumann de a fi schițat, cu economie de mijloace, o problematică dintre cele mai interesante, la a cărei aprofundare e chemat să participe el însuși în viitor”.

Prof.univ.dr. PAUL CORNEA (istoric literar, Universitatea din București), în nota introductivă la cartea Victor Neumann, Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice, Ed. Amarcord, Timișoara, 1996: „Dl. Neumann e, în același timp, un pasionat descoperitor de izvoare inedite, în stare să îmbogățească substanțial sursele documentare disponibile și un spirit sintetic, apt să organizeze în mari întreguri semnificative materia disparată și dispersată a cunoașterii. Volumul valorifică, pe de-o parte, îndelungate și anevoioase cercetări în arhivele austriece, maghiare și române, întreprinse la Budapesta, Viena, București, Alba-Iulia, Târgu-Mureș, Oradea etc. Pe de altă parte, autorul prelucrează critic și scrupulos întreaga bibliografie consacrată problemei în țara noastră și-n spațiul Europei Centrale. Rezultatul e de certă relevanță: în numeroase puncte dl. Neumann umple vidul informativ, în altele, D-sa revizuiește opiniile tradiționale și fixează convingător reperele unor interpretări de largă amplitudine”.

Dr. LIVIU VÂNĂU (George Fox University) în Religion in Eastern Europe, Princeton Theological Seminary, Volum XVI, 6, Octombrie 1996: “There are voices, like that of Victor Neumann, suggesting that "the intercultural education is an alternative to the East European nationalism, and one of the few educational means able to prevent the nationalisms. Among the coordinates of this type of education, Neumann speaks about <creating intellectual premises which will transcend the so-called specificities>”.

Acad. FLORIN CONSTANTINIU (istoric), notă despre cartea lui Victor Neumann, Tentația lui homo europaeus, ediția a II-a, Editura All, 1997, în ziarul Național: “Această triadă: apropiere-cunoaștere-comunicare este fundamentală pentru evoluția societății românești de astăzi și pentru regenerarea pe o bază sănătoasă a relațiilor României cu vecinii și cu alte state. Dacă vrem să ne eliberăm din reflexele tribalismului, ale îngustimii naționale, ale exclusivismului etnic, trebuie să încurajăm apropierea, cunoașterea și comunicarea cu cei de altă părere, cu cei de altă credință, cu cei de alt neam decât noi. Dacă vrem să fim europeni, nu geografic (oricum suntem), ci și spiritual, atunci lectura cărții dlui Victor Neumann ne pune în contact cu o experiență, e drept îndepărtată în timp, dar plină de sugestii fecunde pentru noi, cei de astăzi”.

Dr. Adrian MARINO (Istoric literar, Uniunea Scriitorilor), în revista Cuvântul, nr.8, 1998, despre cartea Victor Neumann, Tentația lui homo europaeus: „<Tentațiile> sale definesc un concept esențial, o întreagă stare de spirit, o zonă continentală spirituală și culturală de importanță istorică și o metodă de studiu a istoriei ideilor. Merită, efectiv, să privim mai îndeaproape astfel de preocupări... Victor Neumann scrie o istorie a ideilor în sens european și liberal. Este un spirit raționalist, antimistic, antitotalitar și antiobscurantist de vocație...”.

Prof. univ. dr. MARIA TODOROVA (University of Illinoys, SUA) în Balcanii și Balcanismul, Editura Humanitas, 2000, p. 84. : “O privire mai profundă indică o identitate care oscilează nervos la granița redeschisă între Balcani și Europa Centrală și, în general, între vest și est, <o regiune întruchipând tranziția între Occident și marele Orient asiatic>” (trimitere la cartea The Temptation of homo europaeus).

Prof. univ. dr. MAX DEMETER PEYFUSS (istoric, traducător din literatura română în limba germană, Universitatatea din Viena) în revista Österreichische Osthefte. Zeitschrift für Mittel-, Ost und Südosteuropaforschung, nr. 1, an. 42, Viena, 2000, p. 113-115. Der 1953 geborene und durch mehrere Publikationen in westlichen Sprachen bestens ausgewiesene Banater Historiker Victor Neumann bietet mit seinen Buch “Geschichte der Juden in Rumänien“ eine Aufsatzsammlung zum Thema – eine monographische Aufarbeitung bleibt weiterhin ein Desideratum, das erst nach umfangreichen und langwieriegen Quellenstudien zu erwarten sein wird. Auf eine breite Quellen- und Literaturkenntnis kann aber auch Neumann zuruckgreifen, der nicht nur rumänische Archive kennt sondern auch in Budapest und Wien gearbeitet hat... Speziell zum Judentum in seiner engeren Heimat hat Neumann eine rumänische Monographie “Geschichte der Juden im Banat” vorgelegt die auch in Englischer Sprache vom Diaspora Research Institute der Universität Tel Aviv veröfflintlicht wurde”.

Dr. ANDREI CORNEA (eseist, Universitatea din București), în Observator Cultural, nr.113, 2002: „Recenta carte (Ideologie și Fantasmagorie, Polirom, 2001) a istoricului Victor Neumann strânge o suită de eseuri semiautonome care, sub aspectul perioadei și al domeniului studiate, se întind de la epoca și teoriile lui Herder și până la programul Proclamației de la Timișoara din 1990. Nu-i puțin și nu-i nici lipsit de oarecare curaj să intersectezi între coperțile aceluiași volum, să zicem, filoanele austro-marxismului cu teoriile extremei drepte din România interbelică, ori federalismul lui A.C. Popovici sau Karl Renner de dinainte de 1914, cu naționalismul iacobin al lui Kossuth de la 1848. Neumann are acest curaj, iar finalitatea imediată a demersului acesta istorico-comparativ apare cu limpezime: o denunțare a naționalismului, mai ales în variantele sale central și sud-est-europene, centrate în jurul mitologicului Volk, al exaltării „națiunii etnice“, considerată omogenă în interior și autosuficientă față de exterior, și, ca atare, adesea ostilă modernizării, urbanizării și occidentalizării... Victor Neumann nu dă sentințe, nu impune cititorului ce să creadă; explicit, el rămâne credincios «obiectivismului» stilistic și conceptual al istoricului profesionist...”.

Dr. ANTONELA CAPELLE-POGACEAN (Centre d’Etudes et des Recherches Internationales, Paris), din recenzia la cartea luik Victor Neumann, Ideologie și Fantasmagorie, Editura Polirom, Iași, 2001, publicată în revista Balkanologie, Paris, nr. 1-2/2002: “Le champ historiographique roumain a connu depuis la chute du régime de Ceausescu une pluralisation des approches, des thématiques et des discours, une diversification des outils théoriques et méthodologiques. Les ouvrages de l'historien Victor Neumann participent, eux, au mouvement de renouveau… Familier des cultures roumaine, hongroise, juive et allemande, se mouvant avec aisance dans l'espace des sciences sociales de langue anglaise, française et allemande, l'historien de Timisoara a pour terrain de recherche l'aire centre-est-européenne, approchée dans sa diversité culturelle d'une part, et de l'autre, dans une perspective interdisciplinaire”.

Prof. univ. dr. ANTON STERBLING (Regensburg Universität, Germania), în Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Germania), an 14, nr. 2, 2002, p. 130-131, p. 130, din recenzia la cartea lui Victor Neumann, Between Words and Reality. Studies on the Politics of Recognition and the Changes of Regime in Contemporary Romania): “Diese neuen Forschungsbemühungen, die in den letzten Jahren auch in Rumänien deutlich an Breite und Tiefe gewonnen haben, gehen offenbar von der Erkenntnis aus, dass die Erarbeitung und Vermitlung europäischer und universalistischer Positionen zunächst eine gründliche, analytische und kritische Auseinandersetzung mit überkommenen, nicht zuletzt durch totälitare Herrschaftsverhältnisse geprägten Denkstrukturen, Stereotypen und Vorurteil voraussetzen“.

Dr. REBECCA HAYNES (School of Slavonic and East European Studies, University College London), în revista Slavonic and East European Studies Review, 81, 3, 2003, p. 589-591: “Neumann sees the Banat as the multicultural model not just for Romania, but for Romania within a diverse and tolerant Europe… Professor’s Neumann volume (Between Words and Reality, CRVP, The Catholic University of America, Washingnton, D.C., 2001) is therefore recommended for students of contemporary Romanian social and political history, as well as those seeking to understand Romania from a regional and cross-cultural perspective”.

Conf. univ. Dr. FLORIN LOBONȚ (Universitatea de Vest din Timișoara/Royal Holloway- University of London), în revista Observator Cultural, nr. 257, 2005, p. 13-14 : “Cartea (Neam, Popor sau Națiune, Editura Curtea Veche, ed. I, 2003, ed. a II-a, 2005, traducere în engleză sub titlul Conceptually Mystified. East-Central Europe Torn Between Ethnicism and Recognition of Multiple Identities, Editura Enciclopedică, 2004) se recomandă ca o lectură mai mult decît utilă unui spectru relativ larg de cititori, respectiv tuturor celor preocupați de raportul dintre identitatea individuală și cea de grup, de crizele și conflictele pe care acesta le poate le poate declanșa, de cadrele ideatice și emoționale care i-au generat diversele forme și manifestări… textul reprezintă un foarte bun exemplu de analiză sistematică a originii și traiectoriilor unor importante coordonate ale culturii politice, folositor multor intelectuali deschiși... În fine, dar nu în ultimul rînd, opusculul se adresează studenților, cărora profesorul universitar Victor Neumann le oferă o mostră de investigare și soluționare a unei realități problematice, potențial conflictuale, care-i privește direct, în cea mai mare măsură, și în a cărei abordare detașarea științifică și responsabilitatea trebuie să reprezinte singurele criterii atitudinale”.

Conf. univ. Dr. FLORIN LOBONȚ (Universitatea de Vest din Timișoara/Royal Holloway- University of London), text reprodus după volumul VICTOR NEUMANN - ISTORICUL ȘI OPERA, editori Miodrag Milin și Florin Lobonț, Editura RAO, București, 2018: „Între istoricii contemporani ale căror scrieri mi-au influențat reflecția asupra istoriei, Victor Neumann ocupă un loc foarte important, nu doar datorită tematicilor și modului în care le-a abordat, ci și numeroaselor (chiar dacă mult mai puține decât mi-aș fi dorit) schimburi de idei desfășurate „pe viu” în întruniri și discuții formale și informale de-a lungul a peste două decenii de colaborare academică. Ca profesor și mentor al tinerilor cercetători, a format numeroase generații de studenți și cercetători care îi datorează în mare măsură deschiderile de orizont științific și profesional de care se bucură în prezent. Însă nu despre acest aspect doresc să scriu în cele ce urmează, nici despre detaliile cercetărilor și reflecțiilor întreprinse constant și consecvent cu o mare și degajată subtilitate. Ca truditor în câteva subdomenii ale filosofei, mă voi referi doar la câteva dintre contribuțiile lui Victor Neumann pe care le socotesc importante în planurile filosofiei și epistemologiei istoriei, filosofiei politice și studiilor culturale.

Încă de la primele lucrări prin care s-a făcut remarcat în plan național și internațional (începând cu Tentația lui homo europaeus), revizuite și îmbunătățite continuu, o opțiune metodologică fermă a fost asumată și cultivată fără abatere: aceea de a reuni în egală măsură materia primă documentară culeasă din arhive și biblioteci cu perspective și cadre interpretative filosofice, epistemologice și critic-culturale care să permită contextualizări și comparații multidirecționale flexibile și în permanență deschise. Lecturile repetate ale lucrarilor lui Victor Neumann mi-au dezvăluit afinitățile sale cu numeroși gânditori importanți, istorici, filosofi și politologi, printre care Fernand Braudel, Karl Popper, R.G. Collingwood, Raymond Aron, Reinhard Koselleck sau Hannah Arendt.

Chiar dacă, în fapt, au fost dezvoltate aproape simultan, cu accente diferite pe unele sau altele, contribuțiile originale ale istoricului Victor Neumann la istoria intelectuală a întregului areal geografic de care s-a ocupat și se ocupă ar putea probabil începe cu reflecțiile sale asupra modernizării, în special cea petrecută în regiunile Europei Centrale și de Est. Sprijinindu-se atât pe o impresionantă bază documentară, cât și pe o profundă cunoaștere a proceselor de modernizare petrecute în apusul continentului, el a analizat și a explicat sistematic, atât în cercurile de intelectuali consacrați cu preocupări în domeniu, cât și în fața studenților și a publicului larg interesat, mecanismele și fațetele modernizării petrecute „de sus în jos”. Pornind de la elite, în bună parte intelectuali provenind din sau având tangență cu mediile princiare sau nobiliare puțin numeroase, Victor Neumann a fost preocupat de vulnerabilitățile și riscurile unor procese importate și adesea adaptate inadecvat sau chiar resemnificate radical în raport cu spațiile lor culturale și religioase de origine. De la Tentația lui homo europaeus la Ideologie și fantasmagorie, trecând prin Between Words and Reality. Studies on the Politics of Recognition and the Changes of Regime in Contemporary Romania și Essays on Romanian Intellectual History, prin zecile de studii, capitole și articole publicate în țară și în străinătate ori prin nenumăratele prelegeri și conferințe susținute, discursul său relevă un simț al nuanțelor și o cunoaștere exemplară a particularităților zonale, cultural-lingvistice și religioase din regiunile Europei Centrale și de Sud-Est. Toate acestea i-au permis să exploreze și să explice comparativ și nuanțat realități complexe, aproape necunoscute marilor istorici occidentali.

Perspectiva interdisciplinară, proiectată asupra tuturor temelor abordate, i-a permis istoricului urmărirea stăruitoare și „descâlcirea” prin analize atente și explicații clare a complicatelor țesături de linii de forță și direcții de circulație a cărților, ideilor și intelectualilor în spații ale căror melanje culturale și lingvistice par celor mai mulți imposibil de înțeles în mod științific. Pe măsură ce și-a publicat cărțile și studiile, una din mizele cărturărești cele mai mari ale lui Victor Neumann – aceea de a convinge tot mai multe medii academice occidentale prestigioase să renunțe la ideea că Europa centrală și răsăriteană este un conglomerat de regiuni obscure cu o importanță marginală în raport cu marile fenomene și tendințe istorice ale modernității timpurii și târzii – a fost câștigată. Nu am nicio îndoială că Victor Neumann a reușit mai bine decât oricare alt istoric român să demonstreze caracterul paradigmatic al modelelor multi- și interculturale de existență pe perioade de timp îndelungate a unor regiuni  transfrontaliere ale Mitteleuropei. El a înțeles confruntările, transferurile și diferențele dintre Weltanschauung-urile cultural-politice ale acestei părți a continentului și acelea din proximitățile ei. De fapt, aș merge și mai departe și aș afirma că, fie și doar sub acest aspect (care, de altfel, nu e singurul), realizările în plan științific-istoriografic îi conferă lui Victor Neumann un greu de contestat loc de frunte nu doar în rândul istoricilor români, ci și între cei ai Europei Centrale și Răsăritene și un loc însemnat în comunitatea academică internațională în ansamblul ei.     

Contribuția majoră a istoricului se regăsește nu doar în cercetarea istorică de nivel național și internațional, ci și în teoria și epistemologia istoriei, în filosofia cultural-politică a Europei Centrale și a Europei de Sud-Est, studiile și inovațiile în domeniul istoriei conceptuale fiind remarcabile. Convins de justețea crezului hermeneutic al lui Reinhart Koselleck potrivit căruia structurile conceptuale configurează sensurile prezente la nivelul actorilor istorici, Victor Neumann a mers mai departe și a analizat sensurile existente în mintea istoricilor înșiși. Acestei duble provocări create de încercarea gadameriană de fuziune a orizonturilor dintre încărcăturile semantice ale conceptelor trecutului și cele pe care istoricii înșiși le introduc cu scopul organizării trecutului, Victor Neumann îi răspunde printr-o atentă și echilibrată analiză a clivajelor extensiunii conceptelor, corect identificate în funcție de propriile lor confluențe și de propriile lor epoci. Din asemenea eforturi stăruitoare au rezultat semnalarea și eliminarea unor confuzii semantice privitoare la concepte foarte importante precum trib (neam), popor, națiune, centru, periferie, multiculturalitate, transculturalitate, etc., prea adesea utilizate nediferențiat și în necunoștință de cauză atăt de ideologi și oameni politici, cât și de numeroși istorici.  De exemplu, cercetarea conotațiilor etno-naționale și a sorgintei germano-prusiene romantice a conceptului de națiune în Europa Centrală și în Europa de Sud-Est, precum și descoperirea suprapunerii lui mai degrabă cu cel de Volk decât cu nation-ul civic francez au fost inovatoare prin anvergura interdisciplinară a analizei și argumentării și prin identificarea supraviețuirii până astăzi a acestor sensuri la nivelul discursurilor politic-identitare din statele Europei căreia îi aparținem.

Asemenea terapeuților care descoperă și conștientizează cauzele unor traume reprezententând începutul necesar al vindecării, Victor Neumann a insistat și insistă argumentat asupra nevoii de clarificare și de însănătoșire cultural-politică prin recuperarea adaptată la prezent a acelei părți din universalismul cosmopolit iluminist care descurajează exclusivismul, marginalizarea și ierarhiile inter- și intracomunitare. Acest efort, desfășurat nu doar în lucrări științifice, ci și în presa culturală și în mijlocul comunității, în fața publicului larg, reprezintă o fațetă importantă a implicării și educării civice a publicului și a contribuției lui Victor Neumann ca istoric și personalitate publică la recuperarea valorilor și spiritului toleranței, plurilingvismului și deschiderii către celălalt. Toate acestea le cercetează și le promovează – uneori în condiții mai puțin prielnice – de decenii.     

În fine, poate cea mai însemnată contribuție, profund legată de cele deja amintite – și de fapt perfect complementară cu acestea – este teoretizarea, atât de importantă pentru filosofie, istorie intelectuală ori politologie, ca să numesc doar câteva domenii de studiu și reflecție – a conceptului de identitate. Explorarea și explicațiile date acestui concept se leagă de toate celelalte concepte și teme majore cercetate. Ele converg și-și dezvăluie deplina forță și potențialul atât constructiv, cât și distructiv, în extensiunile și angajările acționale în plan social-politic, militar, juridic, economic și general-atitudinal ale conceptului de identitate colectivă. În special în lucrările recente (Conceptualizarea istoriei și limitele paradigmei naționale, 2015), identitatea este prezentată sub forma eterogenităților sociale alimentate de pluralismele lingvistice, religioase și culturale ale zonelor de interferență, ale regiunilor de frontieră și ale celor transfrontaliere din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est, regiuni foarte bine cunoscute de autor.      

În plan strict metateoretic, filosofico-istoric, Victor Neumann încearcă să prevină tentaţia de a face trecutul “mai uşor de mînuit”, “mai puţin complicat”, tentație resimţită de istorici în general și de istoricul ideilor în particular. În prezentarea unui trecut mai puţin complex ori polisemic decît prezentul, uneori, tentaţia “domesticeşte” trecutul, alteori, îl caricaturizează. Reintroducerea unui sens al contingenţei şi al complexităţii nu-i înlesnește istoricului observarea tendinţelor pe <durate lungi> sau identificarea evoluţiei ideilor, a vieţii politice ori economice. Însă, după cum înțelegem la tot pasul din opera autorului, face posibil ca asemenea tendinţe să nu poată fi privite ca ivindu-se din senin, sugerează caracterul difuz al graniţelor dintre ele şi posibilitatea coexistenţei unora aparent contradictorii, nesincrone sau atemporale.

Ca gânditor care s-a delimitat continuu de agende politice și a denunțat tentativele de confiscare a trecutului în slujba acestora, Victor Neumann a sancționat permanent tendințele manifestate de numeroși istorici de a impune un sens unic, absolut asupra Istoriei, fiind convins că doar multiplicarea interpretărilor privind sensul istoriei şi abandonarea “marii naraţiuni”, caricaturizante, pot asigura libertatea gândirii noastre istorice. Pentru cititorul avizat, deschis către interdisciplinaritătea istoriei, filosofiei, gândirii politice, studiilor culturale, literaturii, geografiei și antropologiei istorice (și nu numai), scrierile lui Victor Neumann arată o preocupare constantă pentru partea teoretico-metodologică. Ele cultivă comprehensiunea (Verstehen) istorică către care ar trebui să tindă istoricul, neputând fi asociate unei forme unice de interpretare. Comprehensiunea nu este o simplă metodă asociată unei singure perspective, ci un obiectiv complex ce necesită corectări permanente, un tip distinct de cunoaştere ce poate fi atins printr-o varietate de metode complementare. O interpretare, oricît de concludentă, rămîne un caz unic imaginat, o ipoteză. Caracterul raţional al schemelor astfel construite nu face decât să întărească ipoteticul conexiunilor luate în considerare, fiind alimentat, cum ar spune Raymond Aron, de echivocul fundamental conţinut în motivele, pretextele şi justificările agenţilor istorici. Atitudinea aceasta nu face din Neumann un adept al relativismului, ci un cercetător, teoretician și metateoretician care se distanțează precaut de retorica Istoriei Universale şi a obiectivismului rigid al unicității și completitudinii – adversare ale competiţiei interpretărilor istorice. Refuzînd validitatea unor asemenea categorii, sarcina care-i rămâne istoricului e aceea de a promova un spectru mai larg de reprezentări conceptuale, reprezentarea de acest tip fiind considerată de autor fundamentală în înţelegerea trecutului. E un mod de a-i da sens istoriei, adică de a-i aduce perpetua absenţă într-o posibilă şi niciodată încheiată prezenţă și, foarte important, de a găsi modalităţi de a o supune comparativ judecăţilor în absenţa criteriilor transcendentale, imuabile, respinse constant de către autor.

O atare formă de înţelegere înfăţişează o unitate inteligibilă sau continuă în care latura contextuală este suplimentată la Victor Neumann de o latură textuală. Socotită de nesusţinut, distincţia istoriografică modernă dintre istoria ca trecut şi istoria ca text scris despre trecut este înlocuită cu o istoricizare auto-reflexivă (pe măsură ce ia fiinţă) a textului istoric privit epistemologic (investigînd modurile în care e posibilă cunoaşterea istorică) şi ontologic (ca obiect). Un asemenea text, în care istoricul se apleacă critic atît asupra creaţiei reprezentării, cît şi asupra modurilor în care trecutul e reprezentat ca istorie, permite ca, prin situarea istoricului în relaţie cu evenimentele din text, alteritatea infinită a trecutului istoric per se – rămasă centrul de greutate al scrierii istorice – să fie sursa unei neîmpliniri permanente, un mijloc de a face din trecut o problemă continuă a prezentului, nu o filă de catalog. Astfel, din perspectiva lui Neumann, istorismul rămîne într-adevăr studiul schimbării şi pînă şi evenimentele socotite problematice în termenii reprezentării de către cei ce nu vedeau că “problematic este în primul rînd conceptul de istorie înțeleasă ca desfășurare cu sens unic, închis, de tip scenariu” (după cum ar spune istoricul britanic Dan Stone) –, îşi menţin forţa de a chestiona convenţiile prezentului.

De asemenea, prin propriul parcurs și curaj de a aborda teme și metode puțin agreate la nivelul peisajului istoriografic general din România și din regiune, Victor Neumann ne atrage atenția asupra caracterului denaturant al obişnuinţei şi grabei noastre de a categorisi autorii pe “şcoli”, “mişcări”, “curente”, avînd ca rezultat neglijarea celor ce nu se încadrează cu uşurinţă nicăieri, dar care contribuie constant la adâncirea înțelegerii noastre istorice.

De la Tentația lui homo europaeus și până la Conceptualizing Modernity in Multi- and Intercultural Spaces, filosofia abordării realităților investigate ne dezvăluie (atât în text, cât și în subtext), într-un crescendo neîntrerupt, convingerile autorului că reconstrucțiile proiecțiilor teleologice lasă de dorit, deoarece structura lor de tip scenariu le transformă în narațiuni care au scopul de a istoriciza speculativ faptele (în sens hegelian și herderian) prin impunerea de modelări de desfășurări prestabilite la nivelul discursului istoricului. Nu numai istoricii tradiționaliști, ci și criticii și istoricii culturali sunt subtil și permanent criticați de Neumann pentru stagnarea lor la nivelul pozitivismului naiv și pentru că se sprijină adesea pe presupuneri filosofice în genul celor de mai sus, insuficient conștientizate, care le contrazic concluziile cu privire la natura culturii, modernității sau civilizației. În analizele, dar mai ales în metaanalizele prezente în textele de maturitate ale lui Victor Neumann, transpare argumentul că în special întrebările istorice cruciale, atât de necesare înțelegerii civilizației moderne, necesită înțelegerea mereu împrospătată factual și interpretativ a ceea ce se află încorporat în trecutul nostru și relația acestuia cu prezentul.

Rezumând o parte din cele de mai sus: subtextul reflecției sale despre trecut leagă direct scrierile lui Neumann de filosofie  în general, de filozofia istoriei în particular. „Neîncheierea socotelilor” cu trecutul prin continua împrospătare a acestuia cu sensuri noi, are nevoie de câmpuri permanent reînnoite ale interogării și criticii constructive, mai curând decât de descrieri dogmatizatoare ale continuității liniare și închiderii. Drept exemple ale unei astfel de rigidități dogmatice indicate de autor am amintit deja o parte dintre conceptele-cheie ale istoriei cărora le-a consacrat ani îndelungați de studiu minuțios, - de la „națiune” și „popor”, până la cele de „centru” și „periferie”- atât de închise în semanticile unilaterale fie ale parti-pris-urilor naționaliste, fie ale reducționismelor epistemologice involuntare datorate decontextualizării și absenței comparațiilor și corelațiilor.

Alături de ceea ce Victor Neumann a realizat deja, am indicii clare că analize filosofice, istoric-culturale și politologice prezentate în lucrări precum Ideologie și fantasmagorie (2001),  Key Concepts of Romanian History (2008; 2013), Peculiarities of the Translation and Adaptation of the Concept of Nation in East-Central Europe: The Hungarian and Romanian Cases in the Nineteenth Century (2012) ori în foarte recentul studiu Conceptualizing Modernity in Multi- and Intercultural Spaces: The Case of Central and Eastern Europe (2017), vor fi extinse către arii tematice și conceptuale conexe.

Analizele critice de mai mică anvergură ale ideilor unor gânditori diverși, de la Vico, Michelet, Herder și Fichte la Habermas, C. Taylor și Harvey Siegel, dar și a numeroși reprezentanți ai spațiilor culturale românesc, maghiar, sârb, ceh și nu numai, anunță noi studii teoretice asupra marilor confluențe intelectuale care au configurat modernitatea Europei, de la marile proiecte de emancipare la răsturnări de paradigme științifice și epistemologice ale istoriei. Alături de importanța pur științifică a analizei la care a fost supus, conceptul de identitate colectivă are și o dimensiune militantă, fiind exemplară pentru aspirația lui Victor Neumann de a deschide spațiile și culturile Europei Centrale și de Est  (căzute în omogenismele naționalismului etnic și exclusivist) către universalismul, europenitatea și toleranța specifice cosmopolitismului trans- și intercultural visat de intelectualii luminiști ai modernității timpurii”.

Prof. DAN STONE (membru al CARR - Centre for Analysis of the Radical Right și profesor de istorie modernă la Royal Holloway, Universitatea din Londra): Prima dată cînd am vizitat Timișoara, în anul 2002, orașul arăta cenușiu, deprimant și distrus de îngrozitorul regim comunist al lui Ceaușescu. Astăzi, orașul este subiectul unei transformări remarcabile; iminența anului 2021, cînd orașul va deveni Capitală Culturală Europeană, a adus restaurarea zonei centrale, iar Timișoara a redevenit ceea ce era odată: un mîndru oraș central european. Într-adevăr, stînd în Piața Unirii, cu clădirile sale baroce magnific colorate, te simți ca în Linz sau în oricare alt important oraș habsburgic. Orașul renăscut include multe indicii care îl diferențiază de restul României. Deși a rămas aproape în totalitate monocultural, o școală germană, teatre maghiare și germane, o mică, dar prosperă comunitate evreiască, o catedrală sîrbă, numele unor străzi și denumirea satelor învecinate, prezența comunității rome – considerată inferioară – ne amintesc, în mare parte, că Timișoara a fost odată un oraș multicultural, înainte ca acest termen să fie inventat, un model pentru multele naționalități amestecate în imperiul parodiat de Robert Musil1 sub numele de Kakania.

Pe lîngă prezența numeroaselor corporații multinaționale, astăzi cea mai numeroasă minoritate nou apărută în oraș este cea italiană, care a cumpărat terenuri în jurul orașului pentru cultivarea roșiilor. Deși nu există cale de întoarcere către un oraș în care diversele comunități au coabitat, dacă nu întotdeauna armonios, măcar împărțind același spațiu, revirimentul Timișoarei nu este bazat pe nostalgia Mitteleuropei, ci pe recunoașterea faptului că orașul trebuie să fie deschis dacă dorește să prospere din nou. Pentru că Timișoara a fost și rămîne o parte a Banatului, regiune care cuprinde teritorii din România, Ungaria și Serbia. Așa cum remarcă Răzvan Theodorescu, autorul „Cuvîntului înainte“ al cărții, Banatul „a fost, în momente diferite, ducat proto-românesc, pămînt angevin, pașalîc otoman, provincie habsburgică cu administrație românească, ungurească sau iugoslavă. Astfel, el este un loc ce rămîne, geografic și spiritual, un pod cultural, un spațiu al conexiunilor“.

Nu voi vorbi aici despre capitolele dedicate, în carte, epocii luminilor, administrației habs­burgice, presei de limbă germană sau sistemului de educație, oricît de interesante ar fi acestea. Ceea ce vreau să arăt este că istoria Timișoarei ne amintește că naționalismul și consecințele sale – care sînt observate înde­obș­te cu brutalitate și severitate în Banat – sînt invenții de dată recentă. În pofida tuturor încercărilor de după Primul Război Mondial de separare a comunităților și, în mod special, după cel de-Al Doilea, acesta din urmă afectîndu-i în mod special pe maghiari și pe români, Banatul este o regiune a cărei istorie nu poate fi atribuită unui singur grup național sau discutat exclusiv în termeni de drepturi naționale bazate pe rădăcini și apartenențe.

Slobodan Bjelica ne amintește că Banatul a fost divizat după Primul Război Mondial, iar istoriografiile naționale ale regiunii au avut de suferit de atunci și pînă astăzi, fiecare omițînd contribuția celeilalte. Cu toate acestea, Timi­șoara însăși a rămas în perioada dintre războaie un oraș multicultural, majoritatea locuitorilor fiind vorbitori de germană, urmați de maghiari, români, sîrbi, slovaci, croați, ruteni și alte naționalități. Amestecul religios a fost la fel de complex, cu romano-catolici, creștin-ortodocși, evrei, calvini, luterani, greco-catolici, unitarieni și alte culte reprezentate. Așa cum observă Victor Neumann, amalgamul comunităților din oraș „a făcut adeseori imposibilă identificarea cetățenilor săi cu o anumită naționalitate, căsătoriile mixte fiind numeroase“.

Toate acestea se vor schimba după 1945. Neumann susține că, pînă și în perioadele instituirii regimului comunist și a „comunismului naționalist“ al lui Ceaușescu, Timișoara a fost caracterizată de „coabitarea pașnică în care identitatea urbană era mai importantă decît afilierea la o anumită comunitate lingvistică sau religioasă“. Această afirmație atinge o coardă oarecum nostalgică, dar există dovezi care să o susțină. Probabil cea mai puternică mărturie este ceea s-a întîmplat cu evreii din Banat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. România a fost un aliat al Germaniei naziste, iar sub conducerea lui Ion Antonescu a fost responsabilă de uciderea a 350.000 de evrei. Aceștia i-au inclus pe evreii din Trans­nistria, zona din Ucraina dintre rîurile Nipru și Bug, zonă ocupată de România (singura parte din Uniunea Sovietică ocupată de altă țară decît Germania) și pe cei deportați din regiunile nou-dobîndite ale Basarabiei și Bucovinei de Nord. Evreii din nordul Transilvaniei, regiune prin care Hitler a „răsplătit“ Ungaria în 1940, au fost deportați la Auschwitz în momentul în care Ungaria a fost ocupată de germani, după martie 1944. Dar evreii din Banat au supraviețuit. Exista, desigur, antisemitism și în Banat (într-o țară în care etnonaționalismul era norma, ar fi fost greu să fie altfel), iar regimul nazist nu a încetat să încurajeze nazificarea populației locale etnic germane. Însă mulți dintre cetățenii Timișoarei au fost nepăsători în fața acestei ideologii; un grup de intelectuali timișoreni i-au scris lui Antonescu în 1941, spunînd: „Oricare ar fi percepția noastră asupra evre­ilor, sîntem creștini și ființe umane… și tremurăm la ideea că cetățenilor unui stat, fără a avea vreo vină, le sînt confiscate posesiunile, iar aceștia sînt alungați din țara în care s-au născut, în pămîntul căreia sînt îngropate de sute de ani oasele părinților, bunicilor și străbunicilor lor“.

Urmare a intervențiilor demnitarilor locali pe lîngă Antonescu – cele mai remarcabile fiind ale Mitropolitului Nicolae Bălan și ale omului politic de prim rang Iuliu Maniu –, planurile regimului pentru deportarea evreilor au fost abandonate în 1942. Chiar dacă acțiunile lui Antonescu s-au datorat în mod special temerilor despre modul în care România va fi tratată de aliați la sfîrșitul războiului, existența acestor intervenții vorbește mult despre viața civică din Banat. Vorbește mult și despre viața orașelor.

Încercarea Timișoarei de a păstra propria moștenire multiculturală și de a proiecta realitatea trecutului către viitor reprezintă în mod cert un instrument de marketing – marea majoritate a populației de astăzi este română, iar satele sîrbești sau germane, în afara denumirii, păstrează puține din trăsăturile lor originale. Cu toate acestea, recunoașterea valorii trecutului multicultural și dorința de a-l celebra în prezent reprezintă o replică nu doar la naționalismul românesc, un fenomen aflat în creș­tere, ci și la gîndirea radicală de dreapta care se manifestă astăzi în Europa. Istoria Timișoarei a fost de-a lungul secolelor una a populațiilor eterogene; monoculturalismul este un fenomen foarte recent, promovat de comunism aproape la fel de mult ca și de fascism. Cartea lui Neumann are multe calități – este minunat prezentată, acoperă un număr mare de teme și este frumos ilustrată –, dar, mai presus de toate, reprezintă o reamintire a lucrurilor pe care extrema dreaptă își dorește să le distrugă, încercînd să schimbe o scenă vibrantă, prosperă într‑o lume a uniformității și conformității”.

Acad. ALEXANDRU ZUB (Președintele Secției de Istorie a Academiei Române, director al Institutului A.D. Xenopol din Iași), în volumul Romanogermanica. Secvențe istoriografice, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2006, p. 11: Nuclee de cercetare a relațiilor cu lumea germană s-au înfiripat în marile centre, reluând tradiții care, de la finele secolului XIX până la jumătatea celui următor, dăduseră rezultate semnificative... Mici nuclee s-au format la București (Al.Duțu...), la Cluj (P.Teodor ...), la Iași (D. Berlescu...), la Sibiu (un întreg centru de studii inițiat de Carol Gölner), la Tg. Mureș (Grigore Ploeșteanu), la Timișoara (Victor Neumann...), fortificând o direcție tematică dintre cele mai bine conturate în istoriografia ultimei jumătăți de secol”.

Dr. Marin MARIAN-BĂLAȘA (etnograf, Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, Președinte Asociația Romanian Fulbright Alumni în revista Altitudini, nr. 2007: “De curând, prof. Victor Neumann, coleg ARFA istoric si filosof al culturii, a ținut la Academia Română o prelegere de excepție. Sub titlul Istoria conceptuală și deconstrucția limbajelor social politice - o contribuție la înnoirea metodologică a istoriografiei române, a prezentat, de fapt, un proiect demn de a face școală. De a face, adică, un curent epistemic coagulator de numeroase forțe intelectuale. Prin aceasta, cultura egal istorică și istoriografică, cât și cultura politică, ar putea ajunge la performanțe, actualizări și competențe nu numai compatibile cu modernitatea occidentală, ci și la o mai autentică, adecvată și subtilă cunoaștere de sine. Deși propunerea lui Victor Neumann se referă la revizitarea analitică a conceptelor istorice și politice, ea reprezintă o abordare generalizabilă. Căci toate disciplinele - umanioarele mai ales - ar avea nevoie de o deconstrucție în sensul revizuirii analitice și hermeneutice în sens non-ideologic și apolitic. Iar exemplul istoriografiei conceptuale pe care o lansează profesorul Neumann ar putea fi foarte bun pentru întreaga gândire și aplicație academică din Romania actuală”.

Prof.univ.dr. MARCEL CORNIS-POPE (istoric literar, Virginia Commonwealth University) în volumul Mythistory and narratives of the nation in the Balkans, edited by Tatiana Aleksić, Cambridge Scholars Publishing, 2007 : “Recent scholars have been more willing to recognize the multiculturality of the region north and south of the Danube. According to Victor Neumann, beginning in the eighteenth century, the Banat region embracing the two sides of the river and inhabited by Romanians, Serbs, Germans, Hungarians, Jews, Slovaks, Turks, and Armenians, developed the rudiments of a ‘transethnic’ East European civilization (see Identități)”.

DAN-ALEXANDRU CHIȚĂ (Romanian Political Science Review . vol. XI . no. 2 . 2011): "Victor Neumann's book is a challenge to all narrow-minded local historians who haven't been familiarized to Western histories of nations and nationalisms. The most remarkable trait of Victor Neumann's book is the respectable academic level of discussing the question addressed by the book: it is obvious that the Romanian scholar did his homework and gained from the professional excellence of one of the best universities in the world. Victor Neumann brings a fresh air of pure cosmopolitism in a still largely 19th century-like community of local historians. If it would only be for this, the book under review turns into a precious historical gemstone".

Membru în asociații profesionale și colective de redacție[modificare | modificare sursă]

Membru în Comisia de experți ARACIS pentru acreditare a studiilor de master în științe umaniste, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (2009-2011); Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2010); Membru al Grupului de Studii de Istorie Conceptuală Europeană cu sediul la Helsinki (din 2010); Membru al Academiei Germano-Române cu sediul la Mainz (din 2010); Membru al Academiei Sârbe de Științe ale Educației (din 2010). Membru și vicepreședinte al Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (Organism de Specialitate al Administrației Publice Centrale a României) (din 2011).

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

A primit premii și distincții pentru merite deosebite în activitatea științifică, didactică și artistică. De pildă: Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române pentru volumul: Tentația lui Homo Europaeus. Geneza spiritului modern în Europa Centrală și de Sud-Est, Editura Științifică, București, 1991; Ordinul Național Serviciul Credincios în gradul de Cavaler conferit de Președinția României pentru promovarea tradițiilor culturale specifice fiecărei comunități etnice, a valorilor autentice ale artei universale și pentru crearea unui spațiu de exemplară conviețuire de civilizație românească; Diplomă de Excelență pentru promovarea imaginii Timișoarei, acordată de către Primăria Timișoara, 2005; Diplomă de Excelență acordată de Universitatea de Vest din Timișoara pentru promovarea proiectelor de cercetare internațională, 4 octombrie 2010.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ România, prin ochii istoricilor străini, 30 ianuarie 2011, Florin Mihai, Jurnalul Național, accesat la 17 iulie 2012
  2. ^ Istoria României va renunța la cuvântul „Satana“, 21 iunie 2011, Manuela Golea, România liberă, accesat la 30 mai 2013

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri