Vasile Răducă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vasile Răducă
Date personale
Născut (63 de ani) Modificați la Wikidata
Târgoviște, România Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație teolog[*]
profesor
preot Modificați la Wikidata
Activitate
Premii Ordinul Meritul Cultural ()

Vasile Răducă (n. 6 noiembrie 1954, Târgoviște) este un teolog român, care predă cursuri de Teologie dogmatică și simbolică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, unde deține în prezent și funcția de prodecan.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Vasile Răducă s-a născut la data de 6 noiembrie 1954 în orașul Târgoviște. A urmat cariera teologică pentru început sub îndrumarea maicilor de la Mănăstirea Dealu, aflată în apropierea orașului. Apoi a urmat cursurile universitare la Institutul Teologic Ortodox din București și cursuri post-universitare la același institut, apoi la universitățile din Tesalonic - Grecia (1980-1984) și Fribourg - Elveția (1982-1984).

A obținut titlul științific de Doctor în Teologie al Universității din Fribourg (1984) și al Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1990).

În anul 1990 devine asistent universitar la Catedra de Omiletică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București și tot în același an este hirotonit preot pentru Biserica Kretzulescu din București, unde slujește și astăzi.

Din anul 2000 ocupă funcția de Prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, precum și pe cea de profesor universitar la Catedra de Teologie Morală din cadrul aceleiași Facultăți. Este președintele Comisiei de Bioetică din cadrul Patriarhiei Române.

Este căsătorit și tată a doi copii.

Distincții[modificare | modificare sursă]

A fost decorat în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria G - „Cultele”, „în semn de apreciere deosebită pentru activitatea susținută în domeniul cultelor, pentru spiritul ecumenic și civic dovedit și pentru contribuția avută la întărirea legăturilor interconfesionale, de bună și pașnică conviețuire între toți oamenii”.[1]

Opera publicistică[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Allotriosis - la chute et la restauration de l'home chez Gregoire de Nysse (Fribourg, 1985), tradusă și în românește sub titlul de "Antopologia Sfântului Grigorie de Nyssa", la Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996;
  • Ghidul creștinului ortodox de azi (Editura Humanitas, București, 2000);
  • Monahismul Egiptean - de la singurătate la viața de obște (Editura Nemira, București, 2003);

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Prof. Răducă a tradus mai multe lucrări teologice din limbile franceză, germană, latină și greacă, dintre care menționăm următoarele:

  • Michel Quenot - Icoana-fereastră spre Absolut (prefață și traducere din lb. franceză, Editura Enciclopedică, București, 1993);
  • Vladimir Losky - Teologia mistică a Bisericii de Răsărit (studiu introductiv și traducere din lb. franceză, Editura Anastasia, București, l993; ediția a II-a revizuită și îmbunătățită, Editura Bonifaciu, 1998);
  • Paul Evdokimov - Femeia și mântuirea lumii (traducere din lb. franceză, Editura Christiana, București, 1993) - în colaborare;
  • Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul - Epistole (traducere din lb. greacă, Editura All, București, 1994);
  • Paul Evdokimov - Prezența Duhului Sfânt în tradiția Bisericii Ortodoxe (traducere din lb. franceză cu studiu introductiv, Editura Anastasia, București, 1995, ediția a II-a, 2004);
  • Paul Evdokimov - Cunoașterea lui Dumnezeu (traducera din lb. franceză și prefață, Editura Christiana, București, 1995);
  • Christoph Schönborn - Icoana lui Hristos (traducere din lb. germană și prefață, Editura Anastasia, București, 1996);
  • Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului - Despre Duhul Sfânt (traducere din lb. latină, studiu introductiv și note, Editura Anastasia, București, 1997);
  • Michel Quenot - Înviere și icoană (traducere din lb. franceză și prefață, Editura Christiana, București, 1999);
  • Didim din Alexandria - Despre Duhul Sfânt (traducere din lb. latină cu studiu introductiv și note, Editura Sophia, București, 2001);
  • Georgios Mantzartdes - Globalizare și mondializare (traducere din lb. greacă, Editura Bizantina, București, 2003) ș.a.

Studii și articole[modificare | modificare sursă]

De asemenea, el a publicat o mulțime de articole de bioetică (în care tratează probleme ca: avortul, eutanasia, contracepția, fertilizarea "in vitro" etc.) în diferite publicații ortodoxe ca: "Studii Teologice", "Biserica Ortodoxă Română", "Ortodoxia" etc. Menționăm unele dintre acestea:

  • Pronia și libertatea persoanei în gândirea lui Origen, în "Studii teologice" nr. 5-6, 1982;
  • Voința și libertatea în gândirea Sfântului Grigore de Nyssa, în "Studii teologice" nr. 1-2 , 1983;
  • Voința și libertatea în concepția lui Martin Luther, în "Studii teologice" nr. 3-4, 1984;
  • Perspective ortodoxe asupra Creației, în "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-2, 1988;
  • Duhul Sfânt și lucrarea lui în Creație, în "Îndrumătorul bisericesc", nr. 5, 1988;
  • Duhul Sfânt și lucrarea lui în Biserică, în "Îndrumătorul bisericesc", 1989;
  • Sfânta Scriptură în cultul Bisericii, în "Glasul Bisericii", nr. 3-4/1992;
  • Căsătoria – Taină a comuniunii și a desavârșirii persoanei, în "[Studii teologice" nr. 3-4/1992;
  • Rolul formativ al religiei, în "Studii teologice" nr.1-3, 1994;
  • Familia - factor de educație morală, în "Ortodoxia", nr. 3-4/1995;
  • Parohia - spațiu misionar, în "Ortodoxia", nr. 3-4/1996;
  • Bioetica, familia și morala creșină, în "Studii teologice" nr. 3-4, 1999;
  • Credința deistă și credința mântuitoare, în "Studii teologice", nr. 3-4, 2001;
  • Învățământul românesc și prostituția, în "Morala, factor de stabilitate socială" (Editura Ministerului de Interne, 2002);
  • Avortul, în "Vestitorul Ortodoxiei" nr. 336/2004;
  • Eutanasia, în "Vestitorul Ortodoxiei" nr. 342/2004;
  • Transplantul de organe, în "Ortodoxia" nr. 4/2004;
  • Planificare familială și controlul nașterilor, în "Anuarul FTOB", 2004;
  • Rigas Velestinilis, un precursor al Drepturilor omului în spațiul românesc al secolului al XVIII-lea, în "Glasul Bisericii" ș.a.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]