Vasile Pascu (pictor)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vasile Pascu (pictor)
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupație pictor Modificați la Wikidata

Vasile Pascu (n. 27 ianuarie 1910 - d. 30 decembrie 1978) a fost un pictor din România care a pictat circa 107 biserici.

Formarea[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 27 ianuarie 1910, în cătunul Giurgeni, comuna Corni din județul Tecuci. Părinții săi, Mihai și Maria Pascu, erau oameni modești, țărani cu frica lui Dumnezeu. Dragostea pentru Dumnezeu și credința, pe care le-a avut pe tot parcursul vieții, i-a fost insuflată de mic, atât de către părinți cât și de bunicul său.[1] Artistul păstrează multe amintiri din perioada copilăriei, pe care o descrie mai târziu în jurnalul sau ținut din 1964 până în 1970, an în care este arestat. Multe dintre aceste amintiri sunt legate de perioada tulbure a războiului, văzută prin ochii unui copil de 6 ani, precum plecarea sătenilor și a tatălui pe front, îmbolnăvirea bunicilor de tifos și moartea bunicii Maria, venirea rușilor, adânca durere a bunicului cauzată de pierderea pe front a fiului Vasile, manifestată prin compunerea de doine și poezii.

A fost student la clasa profesorului Octav Băncilă la Academia de Arte Frumoase din Iași, secția Pictură. A absolvit în anul 1934, fiind premiat cu medalie de argint.

Cariera și viața personală[modificare | modificare sursă]

După absolvirea "Academiei de Belle-Arte" a fost profesor de desen și caligrafie la Școala Normală din Vaslui, între anii 1934-1935, iar între 1935-1939 a ocupat același post, dar la liceul "Cuza Voda" din Huși. Deși era considerat prea tânăr, susținut însă de Partenie Ciopron, care a văzut încă de atunci în entuziastul artist un viitor mare pictor de biserici, i se eliberează prima autorizație de pictură pe teritoriul Moldovei și Sucevei.

Anul 1935, cât încă mai era profesor, poate fi numit anul de debut în pictura bisericească a lui Vasile Pascu. Prima dată se urcă pe schele la Biserica Mănăstirii „Precista” din Vaslui, alături de pictorul Sebastian Constantinescu din Argeș. A fost o perioadă fericita din viata lui, așa cum notează și în jurnal: "Cât am pictat la Maica Precista m-am simțit ca un fericit. Eram nebun de bucurie că pot și eu învăța această branșă atât de frumoasă. Aici vedeam toată fericirea și importanța viețuirii pe schele, muncind inspirat și vesel". Timpul petrecut la Vaslui și-l amintește cu multă plăcere, așa cum notează în jurnal: "Zilele petrecute la Vaslui atât ca profesor, cât și ca pictor-ucenic, le socotesc ca fiind cele mai strălucite zile din viața mea. Am avut o satisfacție nebună cât am stat pe aceste meleaguri ale lui Ștefan cel Mare. Zilnic zburam, parcă eram un înger fericit, deși eram mărunțel de statură, nedezvoltându-mă din cauza mizeriei prin care am trecut prin viața de student la Iași".[2] În perioada 1934-1940 pictează biserica din Lipovat, alături de Sebastian Constantinescu, face desenele, în stil renascentist, pentru Schitul Voivodina din Huși, iar în 1939 pictează biserica „Sf. Dumitru” din Bârlad. Cât timp este concentrat la Ismail face peste 500 acuarele, pe care le împarte la ofițeri, subofițeri și secretari ai regimentului.

În anul 1940, în urma unui examen la Ministerul Cultelor și Artelor, obține autorizația de pictor bisericesc, primind calificativul foarte bine, pe întreaga țară, atât la proba scrisă cât și la cea practică, ce a constat în pictarea unei compoziții în ulei (scena Iisus în grădina Ghetsimani) și copierea unei icoane vechi. Verona, fiind unul dintre examinatori, l-a întrebat de ce nu a tratat un subiect mai ușor, că doar e tânăr, iar el a răspuns: „Tocmai pentru că-s tânăr trebuie să pictez ceva mai greu. Altfel cum voi putea picta o biserica?[3].

Pe 10 noiembrie 1940, în urma cutremurului are un vis în care îi apare Iisus Hristos: "Iată, Vasile, așa cum am stat eu pe Cruce, tu să-mi faci o troiță mare, s-o pictezi, căci și orașul acesta loc istoric este". Construiește troița care va avea 7 metri înălțime, cu 3 brațe verticale și orizontale, toate pictate: pe o față scena Răstignirii, unele praznicare, în medalioane Sfinții Mucenici, iar pe cealaltă parte Maica Domnului, alte praznicare și cuvioși în medalioane.

În 1942 este chemat la Tiraspol, la Regimentul 28 Infanterie, pe front, sub comanda colonelului Alexandru Batcu, care, auzind de talentul sau, îl roagă să picteze biserica părăsită din satul Vizirica. Vestea despre lucrarea minunată de la Vizirica s-a răspândit în toată Odessa până la Stalingrad. Numeroși generali au fost curioși să vadă biserica. În seara de 26 octombrie 1942, orele 18, a avut loc logodna cu Nicuța, urmând ca la Focșani să se facă și cununia religioasă, nașii fiind chiar colonelul Batcu și soția sa. Ceremonia a fost impresionantă, biserica a fost arhiplină, toți militarii țineau în mână lumânări aprinse ca la Paști, iar localnicii ruși priveau curioși obiceiul românesc de nuntă. Se încheie astfel un capitol important din viata pictorului Vasile Pascu, care la 32 de ani își întemeiază o familie și știe cu certitudine care este drumul pe care să-l urmeze în viață. Dacă odată cu pictarea bisericii din Vizirica a crezut că a atins apogeul carierei sale de pictor, anii care au urmat i-au dovedit că nu era decât la jumătatea drumului către vârful muntelui.

Între anii 1942-1947 nu se cunoaște activitatea artistica a pictorului, dar au loc două momente importante în viața noii familii și anume nașterea celor două fete: Lenuța (30 septembrie 1943) cea care va alege același drum de pictor de biserici, chiar dacă pentru o perioadă scurta de timp, și Mioara (13 noiembrie 1946). La 8 martie 1949, ora 7, se naște al treilea membru al familiei Pascu, Mihaela. În 1950 pictează doar iconițe pentru întreținerea familiei. Anul 1954 este din nou o mare bucurie pentru familia Pascu pentru ca la 23 februarie, ora 20, se naște Eugenia, al cincilea copil.

Între 1959-1962 donează Școlii Medii Nr. 2 de fete „Al. I. Cuza” două tablouri: "portretul domnitorului Al. I. Cuza" și "Portretul lui Mol Ion-Roata", își dedică o perioadă picturii de șevalet, iar la sfârșitul anului 1959 începe pictura la fresca bisericii „Sf. Voievozi” din Albești Delești, spală, renovează și pictează biserica „Sf. Ilie” din Brăila, pictează în tempera cu ou fosta biserica greco-catolică trecută în folosința bisericii ortodoxe, de la Tăuți. În 1961 pictează tabloul istoric "Mihai Viteazul refuză birul turcilor" și câteva panouri pentru Liceul de fete „Al. I. Cuza”, pictează biserica Adormirea „Maicii Domnului” de la Gherla, pictează gratis aceasta biserică "pentru că Maica Domnului acum 400 de ani s-a arătat unui cioban și a spus să se facă aici un altar".[4]

În 1962 începe lucrările la biserica Sf. Nicolae Copou, Iași, pictura in fresca, în stil mozaic. Pe 17 aprilie 1962 îl cunoaște pe Corneliu Baba, care a pictat icoanele de pe catapeteasmă, și primește multe cuvinte de admirație din partea lui, acesta considerând pictura realizată de Vasile Pascu „cea ma frumoasa pictură din Iași”. De asemenea, Cicerone Iordăchescu, decan și profesor la Facultatea de Teologie, licențiat în filosofie, l-a vizitat în numeroase rânduri, urcându-se chiar pe schele pentru a urmări îndeaproape pictura.[5] În 1963 termină fresca din pridvorul bisericii „Sf. Nicolae Copou”, unde pentru 2 săptămâni este ajutat la pictură de fetele lui, Lenuța și Mioara. În noiembrie începe pictura la biserica „Sf. Spiridon” din Galați, ilustează în tuș desenele din cartea cu proza lui Ion Creanga versificată de profesorul universitar din Iași, Constantin Oiescu.

În 1965 pictează 16 iconițe pentru parohia din Nereju, Vrancea și 2 iconițe la parohia din Răstoaca. Pictează biserica Horea din Sanislau, Maramureș, unde este ajutat de fiica lui, Lenuța, iar la sfințire au participat I.P.C. Arhim. dr. Paul Augustin, vicar eparhial și P.S. Tit Simedrea. Începe pictura la biserica Sf Gheorghe din Sadova, unde le are ca ajutoare pe Mihaela și Gina, fetele mai mici. În octombrie lucrează gratuit la spălarea și renovarea picturii în ulei de la biserica „Sf. Spiridon” din Focșani, monument istoric.

În 1966 începe pictura la biserica Arhanghelii Mihail și Gavril din Carei, construită în 1752. În octombrie a lucrat la spălarea și restaurarea picturii în ulei a lui Constantin Luchian din 1916, de la biserica „Sf. Dumitru” din Negra Sarului, Suceava, unde a lucrat gratis. Pictează peste 100 de peisaje în tempera, acuarelă și ceară. Pictează gratuit în ceară la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Vatra Dornei, fosta biserică luterană, fiind prima sa lucrare în ceară.

Pe 6 aprilie 1971 tribunalul Militar Iași îl condamnă la 10 ani de detenție, fiind învinuit pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste fiind grațiat un an mai târziu, în august.

Pe 30 decembrie 1978 moare în mijlocul familiei.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bărbulescu, Roxana. VASILE PASCU - O VIAȚĂ PENTRU ARTĂ 
  2. ^ Bărbulescu, Roxana. VASILE PASCU - O VIAȚĂ PENTRU ARTĂ 
  3. ^ Bărbulescu, Roxana. VASILE PASCU - O VIAȚĂ PENTRU ARTĂ 
  4. ^ Bărbulescu, Roxana. VASILE PASCU - O VIAȚĂ PENTRU ARTĂ 
  5. ^ Bărbulescu, Roxana. VASILE PASCU - O VIAȚĂ PENTRU ARTĂ 

Legături externe[modificare | modificare sursă]