Uroborus
Uroborus (cunoscut și sub numele de Uroboros sau Ouroboros) este un simbol antic asemănător unui șarpe sau dragon care își înghite propria coadă formând cu ajutorul corpului un cerc. A fost folosit de-a lungul istoriei pentru a înfățișa multe lucruri, dar de cele mai multe ori el simbolizează unitatea primordială, ciclul nesfârșit al timpului și al universului. Uroborus a fost foarte important în simbolismul religios și mitologic și a fost folosit frecvent și în ilustrații alchimice. În secolul al XIX-lea a fost interpretat după unii psihologi cum ar fi Carl Gustav Jung, ca având o anumită influență asupra psihicului uman.
Înfățișări și semnificații[modificare | modificare sursă]
Este numit οὐροβóρος în limba greacă și "uroborus" în limba latină, numele lui însemnând "cel care își devorează coada". Deoarece câteva texte antice vorbesc despre el ca despre un șarpe de lumină ce locuiește în rai, în prezent se crede că imaginea lui este inspirată din forma circulară a galaxiei noastre.
Filosoful Platon descria o ființă care se devora pe ea însăși, și care era prima viețuitoare a universului. Era nemuritoare, avea forma unui cerc, era un animal perfect construit. Această ființă, probabil un uroborus, nu avea nevoie de ochi pentru că nu exista nimic în jurul ei, deci nu avea ce vedea, nu avea nevoie de urechi, pentru că nu avea ce auzi, și nu respira, fiindcă în jurul ei nu exista atmosferă. Nu avea nici organe pentru a primi hrana, a o digera și a elimina resturile, pentru că fiind înconjurată de vid, nimic nu intra și nimic nu ieșea din corpul ei. Ea era astfel construită încât pierderile organismului ei reprezentau propria hrană. Creatorul lumii nu a înzestrat-o nici cu mâini, pentru că această ființă primordială nu avea nici ce să ia și nici de cine să se apere. Deși nu avea picioare, se putea mișca, dar numai în cerc, devorându-și coada.
În unele reprezentații, uroborus este jumătate luminos, jumătate întunecat, evocând la fel ca Yin și Yang dualitatea naturii și a tuturor lucrurilor, dar și că forțele opuse nu sunt în conflict, ba chiar se armonizează și se completează. În alchimie, uroborus sugerează natura ciclică. Uroborus mai este întâlnit și în gnosticism și ermetism.
De multe ori, uroborus poate fi și o metaforă a autoreflexiei, a meditației și autoanalizei. Sugerează recrearea sinelui, permanenta reîntoarcere și reînnoire.
Uroborus în diferite mitologii și religii[modificare | modificare sursă]
Uroborus este unul din cele mai vechi simboluri mistice din lume. El apare în credințele aztecilor, chinezilor, scandinavilor, etc.
Antichitate[modificare | modificare sursă]
Cei mai vechi dragoni de tip "uroborus" au apărut în China, în timpul culturii Hongshan (4700-2200 î.Hr.). În zona Mării Mediterane au apărut pentru prima dată în Egiptul Antic, în jurul anului 1600 î.Hr. Din Egipt, uroborus a parcurs un drum către Fenicia, iar de acolo la filosofii greci.
Mitologia nordică[modificare | modificare sursă]
În mitologia nordică, imaginea lui uroborus este preluată de șarpele gigantic Jormungand, fiul lui Loki și al Angrbodei. El este cel care înconjoară lumea oamenilor, Midgard, trăind în ocean, și devorându-și coada, din cauza dimensiunilor sale uriașe. Jormungand va fi unul din giganții care vor aduce sfârșitul lumii, Ragnarok.
Hinduism[modificare | modificare sursă]
În religia hindusă, un dragon uroborus încolăcește cu trupul lui țestoasa gigantică, care îi susține pe cei patru elefanți, care la rândul lor suportă lumea.
Mitologia aztecă[modificare | modificare sursă]
În mitologia aztecă, zeul suprem Quetzalcoatl este înfățișat uneori sub forma unui uroborus.
Religia Ashanti[modificare | modificare sursă]
Șerpii sunt animale sacre în religiile vest-africane, cum este Ashanti. Divinitatea Aidophedo are înfățișarea unui șarpe care își mușcă singur coada.
