Uliu porumbar

Uliul porumbar
	Uliul porumbar (Accipiter gentilis):; pasăre tânără
Stare de conservare
	; Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Încrengătură:	Chordata
Clasă:	Aves
Ordin:	Falconiformes
Familie:	Accipitridae
Gen:	Astur
Specie:	A. gentilis
Nume binomial
	Astur gentilis;
Subspecii
	A. g. albidus (Menzbier, 1882); A. g. apache (van Rossem, 1938); A. g. arrigonii (Kleinschmidt, 1903); A. g. atricapillus (Wilson, 1812); A. g. buteoides (Menzbier, 1882); A. g. fujiyamae (Swann & Hartert, 1923); A. g. gentilis (Linnaeus, 1758); A. g. laingi (Taverner, 1940); A. g. marginatus (Piller & Mitterpacher, 1783); A. g. schvedowi (Menzbier, 1882)
	Răspândirea speciei pe harta lumii. Zonă de cuibărire (vara) Habitat permanent (tot anul) Zonă de iernare
	Modifică text

Țipătul uliului porumbar

Capul unui exemplar din specia *Accipiter gentilis*

Uliul porumbar (Astur gentilis) este o pasăre răpitoare de talie mijlocie (50–65 cm) din familia accipitridelor (Accipitridae), ordinul falconiformelor (Falconiformes), cu un penaj cafeniu-cenușiu pe spate, pieptul albicios cu dungi transversale întunecate, mai rare pe coadă, care are pene albe la rădăcină. Are coadă lungă, aripi scurte, late și cu vârful rotunjit. Tinerii prezintă pete lunguiețe pe abdomen. Adulții au deasupra ochiului o sprânceană de culoare deschisă. Are un zbor rapid și foarte abil printre copaci, cu planări întrerupte de câteva bătăi dese din aripi, atacând și prăzi mai mari decât el. Atacă păsări și mamifere mici, mai ales din mediul împădurit. Cuibărește prin copacii din mijlocul pădurilor, în arbori la șes ori în regiunea de deal, mai rar la munte în Europa, nordul și centrul Asiei, nord-vestul Africii, America de Nord și Mexic. Cuibărește în România și Republica Moldova, unde rămâne și în sezonul rece. În Dicționarul limbii române, tom XVII, elaborat de Academia Română^[2] se menționează că pentru uliul porumbar mai există variantele: uli porumbac, uli mare, uli cenușiu.

Taxonomie

Uliul porumbar a fost descris oficial în 1758 de naturalistul suedez Carl Linnaeus în a zecea ediție a lucrării sale Systema Naturae sub denumirea binomială Falco gentilis.^[3]^[4] Anterior, a fost inclus în genul Accipiter. Când studiile filogenetice moleculare au descoperit că Accipiter era polifiletic, genul a fost divizat pentru a crea genuri monofiletice.^[5]^[6] Genul Astur a fost reintrodus pentru a cuprinde uliul porumbar și alte opt specii care fuseseră anterior incluse în Accipiter. Genul reintrodus fusese introdus inițial în 1799 de naturalistul francez Bernard Germain de Lacépède.^[7] Denumirea științifică este latină; astur înseamnă „uliu”, iar gentilis este „nobil” sau „blând”, deoarece în Evul Mediu doar nobilimea avea voie să înalțe uliu porumbar pentru falconerie.^[8]

Habitat

Uliul porumbar populează pădurile (în special cele de conifere) cu poieni mari și spații deschise adiacente, biotopuri în care aceasta vânează de preferință. Activitatea sa de pasăre de pradă se extinde în câmpii, pajiști mărginite de garduri vii, mlaștini și lacuri cu malurile împădurite. În general, evită totuși spațiile deschise de mari dimensiuni.

În unele țări, uliul s-a adaptat la mediul urban: în Rusia (în apropiere de Moscova, în timpul iernii, în Olanda (Amsterdam), în Letonia (Riga) și în Germania (Köln).^[9]

Subspecii și distribuția lor

Conform lui Alan P. Peterson^⁠(d), această specie este alcătuită din următoarele subspecii:

Accipiter gentilis gentilis (Linnaeus, 1758) – Europa și nord-vestul Africii.
Accipiter gentilis gallinarum (Ch. L. Brehm, 1831) – Europa Centrală; este inclusă în prezent în subspecia Accipiter gentilis gentilis.
Accipiter gentilis albidus (Menzbir, 1882) – nord-estul Asiei (Siberia și Kamceatka);
Accipiter gentilis apache (van Rossem, 1938) – sud-vestul Statelor Unite ale Americii;
Accipiter gentilis arrigonii (Kleinschmidt, 1903) – Corsica și Sardinia;
Accipiter gentilis atricapillus (Wilson, 1812) –America de Nord;
Accipiter gentilis buteoides (Menzbir, 1882) – nordul Eurasiei, din Suedia până la râul Lena, iernează la sud în Europa Centrală și Asia Centrală.
Accipiter gentilis fujiyamae (Swann & Hartert, 1923) – estul Asiei și Japonia.
Accipiter gentilis laingi (Taverner, 1940) – insulele Vancouver, Columbia Britanică, arhipelagul Haida Gwaii;
Accipiter gentilis marginatus (Piller & Mitterpacher, 1783) – Balcani;
Accipiter gentilis schvedowi (Menzbir, 1882) – estul Asiei de la Urali până în Priamurie și la sud până în centrul Chinei, iernează la sud de Himalaya și Indochina.

Accipiter gentilis striatulus nu mai este recunoscută de către majoritatea clasificărilor taxonomice.

Note

↑ BirdLife International (2012). „Accipiter gentilis”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2012.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Accesat în 16 iulie 2012.
↑ Academia Română, Dicționarul limbii române, tom XVII: Ț-U. București, Editura Academiei Române, 2010, ISBN978-973-27-1994-7
↑ Linnaeus, Carl (1758). Systema Naturae per regna tria naturae, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, differentiis, synonymis, locis (în Latin). 1 (ed. 10th). Holmiae (Stockholm): Laurentii Salvii. p. 89.
↑ Mayr, Ernst; Cottrell, G. William, ed. (1979). Check-List of Birds of the World. 1 (ed. 2nd). Cambridge, Massachusetts: Museum of Comparative Zoology. p. 346.
↑ Catanach, T.A.; Halley, M.R.; Pirro, S. (2024). „Enigmas no longer: using ultraconserved elements to place several unusual hawk taxa and address the non-monophyly of the genus Accipiter (Accipitriformes: Accipitridae)”. Biological Journal of the Linnean Society. doi:10.1093/biolinnean/blae028. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
↑ Mindell, D.; Fuchs, J.; Johnson, J. (2018). „Phylogeny, Taxonomy, and Geographic Diversity of Diurnal Raptors: Falconiformes, Accipitriformes, and Cathartiformes”. În Sarasola, J.H.; Grange, J.M.; Negro, J.J. Birds of Prey: Biology and conservation in the XXI century. Cham, Switzerland: Springer. pp. 3–32. ISBN 978-3-319-73744-7.
↑ Gill, Frank; Donsker, David; Rasmussen, Pamela, ed. (august 2024). „Hoatzin, New World vultures, Secretarybird, raptors”. IOC World Bird List Version 14.2. International Ornithologists' Union. Accesat în 21 august 2024.
↑ Jobling, James A. (2010). The Helm Dictionary of Scientific Bird Names. London: Christopher Helm. pp. 57, 171-172. ISBN 978-1-4081-2501-4.
↑ Rutz, C., Raum-zeitliche Habitatnutzung des Habichts - Accipiter gentilis - in einem urbanen Lebensraum, Diplom-Arbeit, Univ. Hamburg 2001: S. 22ff

Lectură suplimentară

Mihai C. Băcescu, Păsările în nomenclatura și viața poporului român. București, Editura Academiei R.P.R., 1961, 441 p.

Vezi și

Legături externe

Uliu porumbar, Accipiter gentilis. Societatea Ornitologica Romana (SOR)^{[nefuncțională]}
Uliul porumbar: cea mai urâtă pasăre din România, 9 aprilie 2013, Nicu Pârlog, Descoperă
en Accipiter gentilis. The IUCN Red List of Threatened Species
en Northern Goshawk Accipiter gentilis. BirdLife International
en Northern Goshawk, Accipiter gentilis. Birds of North America (BNA)
fr Autour des palombes, Accipiter gentilis. Oiseaux.net
ru Accipiter gentilis (Linnaeus, 1758) - Тетеревятник. Институт проблем экологии и эволюции им. А.Н. Северцова Российской академии наук Arhivat în 11 octombrie 2016, la Wayback Machine.
en Northern goshawk (Accipiter gentilis). ARKive Arhivat în 19 iunie 2016, la Wayback Machine. Video
Materiale media legate de Astur gentilis la Wikimedia Commons

[IUCN2012-1] BirdLife International (2012). „Accipiter gentilis”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2012.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Accesat în 16 iulie 2012.

[2] Academia Română, Dicționarul limbii române, tom XVII: Ț-U. București, Editura Academiei Române, 2010, ISBN978-973-27-1994-7

[3] Linnaeus, Carl (1758). Systema Naturae per regna tria naturae, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, differentiis, synonymis, locis (în Latin). 1 (ed. 10th). Holmiae (Stockholm): Laurentii Salvii. p. 89.

[4] Mayr, Ernst; Cottrell, G. William, ed. (1979). Check-List of Birds of the World. 1 (ed. 2nd). Cambridge, Massachusetts: Museum of Comparative Zoology. p. 346.

[5] Catanach, T.A.; Halley, M.R.; Pirro, S. (2024). „Enigmas no longer: using ultraconserved elements to place several unusual hawk taxa and address the non-monophyly of the genus Accipiter (Accipitriformes: Accipitridae)”. Biological Journal of the Linnean Society. doi:10.1093/biolinnean/blae028. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)

[6] Mindell, D.; Fuchs, J.; Johnson, J. (2018). „Phylogeny, Taxonomy, and Geographic Diversity of Diurnal Raptors: Falconiformes, Accipitriformes, and Cathartiformes”. În Sarasola, J.H.; Grange, J.M.; Negro, J.J. Birds of Prey: Biology and conservation in the XXI century. Cham, Switzerland: Springer. pp. 3–32. ISBN 978-3-319-73744-7.

[ioc-7] Gill, Frank; Donsker, David; Rasmussen, Pamela, ed. (august 2024). „Hoatzin, New World vultures, Secretarybird, raptors”. IOC World Bird List Version 14.2. International Ornithologists' Union. Accesat în 21 august 2024.

[8] Jobling, James A. (2010). The Helm Dictionary of Scientific Bird Names. London: Christopher Helm. pp. 57, 171-172. ISBN 978-1-4081-2501-4.

[9] Rutz, C., Raum-zeitliche Habitatnutzung des Habichts - Accipiter gentilis - in einem urbanen Lebensraum, Diplom-Arbeit, Univ. Hamburg 2001: S. 22ff

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]