Tatiana Baramzina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Tatiana Baramzina
Tatyana Baramzina.jpg
Tatiana Baramzina
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Glazov, Rusia Modificați la Wikidata
Decedată (24 de ani) Modificați la Wikidata
Smalyavichy[*], Belarus Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăSmalyavichy District[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluimoarte nenaturală[*] (gunshot[*]) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Soviet Union (1924–1955).svg URSS Modificați la Wikidata
Ocupațielunetist
telefonist[*] Modificați la Wikidata
StudiiPerm State Pedagogical University[*]
Central Women's Sniper Training School[*]  Modificați la Wikidata
Activitate
Ramurainfanterie  Modificați la Wikidata
GradulGefreiter  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieRăzboiul Germano-Sovietic
Al Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiOrdinul Lenin ()
Erou al Uniunii Sovietice (Modificați la Wikidata

Tatiana Baramzina (în rusă Татья́на Никола́евна Барамзина́, n. , Glazov, Rusia – d. , Smalyavichy[*], Belarus) a fost o femeie lunetist sovietică din Al Doilea Război Mondial. Este creditată cu minim 36 de soldați inamici împușcați mortal. După ce a fost rănită în luptă, a fost capturată, torturată și executată de soldații germani la Smolevici (în rusă Смолевичи), în Regiunea Minsk. Baramzina a fost identificată ulterior numai după păr și după rămășițele uniformei.[1] A primit postum titlul de erou al Uniunii Sovietice și Ordinul Lenin la 24 martie 1945.[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născută în orașul Glazov în Udmurtia, ea a fost a cincea din cei șase copii născuți dintr-o familie de muncitori. Tatăl ei, Nikolai Makarovici, era muncitor la calea ferată, iar mama, Marfa Mitrofanovna, era gospodină. În anii noilor reforme politico-economice (NPE), tatăl ei a început să vândă pâine „în conformitate cu brevetul său din categoria a doua” și a fost lipsit de dreptul la vot. După moartea sa în 1931, Marfa Mitrofanovna a început să vândă în locul lui Nikolai și s-a ocupat de redobândirea dreptului la vot. Ea nu a încetat acest comerț și în 1933 casa i-a fost confiscată.[1] Tania a crescut ca o fată curajoasă și puternică din punct de vedere fizic. După absolvirea liceului în 1934, Baramzina a absolvit Institutul Pedagogic de Stat din Glazov și a petrecut doi ani predând la o grădiniță dintr-o școală din Kacikașur. La 2 noiembrie 1937, ea a depus cererea de aderare la Komsomol și a fost acceptată o lună mai târziu. A devenit membru al Societății Crucea Roșie din Rusia și al OSOAVIAIIM (înrusă ОСОАВИАХИМ, Союз обществ содействия обороне и авиационно-химическому строительству СССР) și a învățat să tragă cu pușca. În 1940, s-a înscris la Universitatea din Perm, iar când Germania a invadat Uniunea Sovietică, a început să frecventeze seara cursurile de asistente medicale în perioada în care antrenamentul s-a intensificat.[3][4]

Marele Război Patriotic[modificare | modificare sursă]

În 1943, ea s-a înscrisă la Școala centrală pentru femei de pregătire a lunetiștilor (în rusă Центральная женская школа снайперской подготовки), după care a fost trimisă în aprilie 1944 pe cel de-al Treilea Front Bielorus. În luptă, ea a ucis 16 soldați inamici cu o pușcă de lunetist, dar în curând vederea ei a început să scadă. Refuzând demobilizarea, Tatiana s-a reprofilat ca telefonistă.[1]

La 22-23 iunie 1944, în bătăliile din apropierea satului Maloie Morozovo, sub focul artileriei grele, a reparat o linie telefonică distrusă de 14 ori.[1]

La 5 iulie 1944, Tatiana Baramzina (ca parte a Batalionului 3 Infanterie, Regimentul 252 de Infanterie, Divizia 70 Infanterie, Armata a 33-a de pe al Treilea Front Bielorus) a fost parașutată în spatele liniilor inamice pentru a efectua o misiune de luptă - pentru a captura pozițiile din spatele inamicului și pentru a le menține până la sosirea forțelor principale.[1] În marșul de lângă satul Pekalin din districtul Smolevici din regiunea Minsk, batalionul s-a ciocnit cu forțe inamice superioare. În bătălia care a urmat, datorită pregătirii ei medicale, a oferit asistență răniților aflați sub focul inamic.[3] Văzând superioritatea dușmanului, a dat ordin răniților să se retragă în pădure, iar celor care nu au putut să se deplaseze - să se ascundă în fortificațiile subterane. Tatiana Baramzina a tras până la ultimul glonț, împușcând peste 20 de soldați inamici. Prin capturarea fortificațiilor subterane, naziștii au împușcat răniții adăpostiți acolo cu pistoale antitanc Panzerbüchse[5] de mare putere. Tatiana a fost torturată mult timp pentru a divulga informații privind numărul de trupe și regimentul din care fac parte: corpul ei a fost tăiat cu un pumnal, ochii i-au fost scoși, sânii i-au fost tăiați, o baionetă i-a fost înfiptă în stomac. În cele din urmă a fost ucisă cu o lovitură de pistol anti-tanc în cap. A fost identificată numai după rămășițele uniformei și a părului.[1]

Tatiana Baramzina a fost îngropată într-o groapă comună din satul Volma. În 1963 rămășițele au fost transferate într-un mormânt din satul Kalita din districtul Smolevici, regiunea Minsk.[6][7]

Moștenire[modificare | modificare sursă]

I s-au oferit postum la 24 martie 1945 cele mai înalte distincții ale Uniunii Sovietice: Erou al Uniunii Sovietice și Ordinul Lenin (pentru serviciul militar exemplar).[2] Mai multe monumente în memoria sa au fost ridicate: în Perm, Glazov și Ijevsk.[8] Străzi din Minsk, Glazov, Ijevsk, Perm sau Podolsk au fost numite în memoria Tatianei.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f ru Cochin Gleb - Tatiana pe Strada Proletarilor. Adus 20 noiembrie 2012. Arhivat la 2 decembrie 2012
  2. ^ a b Sakaida, Henry (). Heroines of the Soviet Union 1941–45 (în engleză). Bloomsbury Publishing. p. 56. ISBN 9781780966922. 
  3. ^ a b c ru Simonov, Andrei. „Барамзина Татьяна Николаевна (Tatiana Baramzina)”. warheroes.ru. Accesat în . 
  4. ^ ru „Неизвестные страницы жизни Героя Советского Союза Т.Н. Барамзиной”. gasur.ru. Accesat în . 
  5. ^ Bishop, general editor, Chris (). The encyclopedia of weapons of World War II. New York: MetroBooks. p. 209. ISBN 1-58663-762-2. Accesat în . 
  6. ^ Владимир. „Татьяна Барамзина сражалась в тылу врага, была связистом и снайпером”. www.iz-article.ru. Accesat în . 
  7. ^ „Таня с улицы Пролетарской”. kr-znamya.ru (în rusă). Accesat în . 
  8. ^ ru Slavă eternă eroilor Marelui Război Patriotic. Școala Educațională Specială nr. 5 a orașului Glazov. Adus la 29 noiembrie 2012

Vezi și[modificare | modificare sursă]