Sari la conținut

Sauropoda

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Sauropod)
Sauropoda
Fosilă: 210–65 mln. ani în urmă Triasic – Cretacic
Schelet de Apatosaurus, la Carnegie Museum.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: †Dinosauria
Subordin: †Sauropodomorpha
Infraordin: †Sauropoda
Marsh, 1878
Subgrupuri[1]
Modifică text Consultați documentația formatului

Sauropoda sau sauropodele (sauro- + -pod, "picior de șopârlă"), este un infraordin al saurischienilor. Ei au avut gâtul foarte lung, cozi lungi, capete mici (în raport cu restul corpului), si picioare foarte groase. Sauropodele sunt remarcabile pentru dimensiunile enorme ale unor specii, grupul incluzând cele mai mari animale care au trăit pe Pământ. Cele mai cunoscute sauropode sunt Brachiosaurus, Diplodocus, și Apatosaurus (care, în conformitate cu clasificarea actuală, este un sinonim pentru Brontosaurus). Sauropodele apărut pentru prima dată la sfârșitul Triasicului, aceste sauropode primitive făcând parte din grupul Prosauropoda. Prin Jurasic (acum 150 milioane de ani), sauropozii au devenit foarte răspândiți (în special diplodocidele și brachiosauridele). Până la sfârșitul Cretacicului, sauropodele aveau o distribuție aproape la nivel mondial. Cu toate acestea, ca și restul dinozaurilor (exceptând păsările), au dispărut la sfârșitul Cretacicului. Resturi fosilizate de sauropozi au fost găsite pe fiecare continent, inclusiv în Antarctica.

Numele Sauropoda a fost inventat de O.C. Marsh în 1878, și este derivat din limba greacă, înseamnând "picior de șopârlă".[2] Sauropodele (sau sauropozii) sunt unul dintre grupurile cele mai cunoscute de dinozauri, datorită dimensiunilor lor mari.

Descoperirile fosilelor complete de sauropozi sunt rare. Multe exemplare sunt aproape complet lipsite de cap, vertebre de la coadă și membre.

Descriere

[modificare | modificare sursă]

Sauropodele au fost animale erbivore, patrupede, de multe ori cu dinți spatulați (în formă de spatulă: larg la bază, îngust la vârf), și cu gâtul foarte lung.[3] Ele au avut capetele mici, corpuri masive, și cozi lungi. Picioarele din spate erau groase, drepte, și puternice, cu cinci degete, deși doar trei interioare (sau, în unele cazuri, patru). Membrele anterioare au fost mai degrabă mai zvelte, groase ca niște piloni, pentru sprijinirea greutății.

Mărime

[modificare | modificare sursă]
Mărimea comparată cu a unui om, a câtorva sauropode gigantice.

Caracteristica importantă a sauropodelor a fost dimensiunea lor. Chiar și sauropodele pitice, cum ar fi Europasaurus (între 5 și 6 metri) s-au numărat printre cele mai mari animale din ecosistemul lor. Singurele lor concurente în ceea ce privește dimensiunile sunt balenele albastre. Dar, spre deosebire de balene, sauropozii au fost animale terestre.

Unele, cum ar fi diplodocidele, posedau cozi extrem de lungi, pe care le foloseau pentru a descuraja sau răni prădătorii,[4] sau pentru a face un boom sonic.[5] Supersaurus, 33-34 metri lungime,[6] a fost cel mai lung sauropod cunoscut, dar alte sauropode, cum ar fi Diplodocus, au fost, de asemenea, extrem de lungi. Cel mai lung animal terestru care trăiește astăzi, pitonul reticulat, ajunge la o lungime de 8,7 metri.[7]

Brachiosauridele, au fost extrem de înalte, cu umeri mari si gât extrem de lung. Sauroposeidon a fost, probabil, cel mai înalt sauropod, ajungând la aproximativ 18 metri (60 de picioare) înălțime, recordul anterior fiind deținut de Mamenchisaurus. Prin comparație, girafa, cel mai înalt animal de astăzi, are doar 4,8 - 5,5 m înaltime.

Unele au fost incredibil de masive: Argentinosaurus a fost, probabil, cel mai greu sauropod, având între 80 și 100 de tone metrice (90 - 110 tone), deși Paralititan, Antarctosaurus, și Argyrosaurus au avut dimensiuni comparabile. Există dovezi a unui titanosaurian chiar mai masiv, Bruhathkayosaurus, care ar fi cântărit între 175 și 220 de tone metrice (190-240 tone). Cel mai mare animal de pe pământ in viață astăzi, este elefantul de savană, ce cântărește nu mai mult de 10 tone metrice (11 tone net).

Printre cele mai mici sauropode erau Ohmdenosaurus (4 m lungime), titanosaurul pitic Magyarosaurus (5,3 m lungime) și brachiosauridul pitic Europasaurus, care avea 6,2 m lungime ca adult.[8] De asemenea, notabil este diplodocoidul Brachytrachelopan, care a fost cel mai scurt membru al grupului său, din cauza gâtului. Spre deosebire de alți sauropozi, ale căror gâturi puteau crește de până la de patru ori mai mari decât lungimea corpului, gâtul lui Brachytrachelopan a fost mai scurt decât coloana sa vertebrală.

Saci de aer

[modificare | modificare sursă]

Împreună cu alți dinozauri saurischieni (cum ar fi păsările și alte theropode), sauropozii au avut un sistem de saci de aer, evidențiați prin crestături și cavități goale în cea mai mare parte a vertebrelor lor. Oasele goale, pneumatice, sunt o trăsătură caracteristică tuturor sauropozilor.[9]

Oasele asemănătoare cu ale păsărilor, a făcut ca, cel puțin un exemplar de sauropode găsite în secolul al 19-lea (Ornithopsis) să fie inițial identificat greșit ca un pterozaur (o reptilă zburătoare).[10]

Armură

[modificare | modificare sursă]
Ampelosaurus reconstruit.

Unele sauropode au avut armură. Mai mulți titanosauri, cum ar fi Saltasaurus și Ampelosaurus, a avut plăci osoase mici care acopereau anumite porțiuni din corpurile lor.

Dentiție

[modificare | modificare sursă]

Un studiu realizat de Michael D'Emic și de colegii săi de la Universitatea Stony Brook au arătat că sauropozii își schimbau dinții mari pentru a ține pasul cu apetitul lor. Studiul a sugerat că Nigersaurus, de exemplu, își înlocuia fiecare dinte la fiecare 14 zile, Camarasaurus, la fiecare 62 zile, iar Diplodocus la fiecare 35 de zile.[11] Dinții lui Camarasaurus luau mai mult timp ca să crească decât dinții lui Diplodocus, deoarece aceștia erau mai mari.[12]

A fost, de asemenea, remarcat de către D'Emic și echipa sa că diferențele dintre dinții sauropodelor au indicat, o diferențe în dietă. Diplodocus mânca plante mici (ce erau deasupra pământului) iar Camarasaurus mânca frunzele de pe ramurile aflate la înălțimi mari și mijlocii. Potrivit oamenilor de știință, dietele lor diferite au ajutat la coexistarea speciilor de sauropode.[11][12]

Paleobiologie

[modificare | modificare sursă]

Ecologie

[modificare | modificare sursă]

Când sauropozii au fost descoperiți, dimensiunea lor imensă a făcut ca mulți oameni de știință să le compare cu balenele moderne de astăzi. Cele mai multe studii din secolele XIX și XX au ajuns la concluzia că sauropodele erau prea mari pentru a se sprijinii pe pământ, și, prin urmare, că trebuiau să fi fost, în principal, animale acvatice. Cele mai multe restaurări ale sauropodelor în primele trei trimestre ale secolului XX, le-au descris ca fiind scufundate parțial sau complet în apă.[13] Această noțiune, a fost pusă la îndoială la începutul anilor '50, atunci când un studiu de Kermack, în 1951, a demonstrat că în cazul în care animalul s-ar fi scufundat în câțiva metri de apă, presiunea ar fi de ajuns pentru a turti în mod fatal plămânii și căile respiratorii.[14]

În 2004, D.M. Henderson a menționat că, datorită sistemului sacilor de aer, sauropozii ar pluti, și nu ar fi fost în pericol de colaps pulmonar din cauza presiunii apei în timpul înotului.[13] În timp ce sauropozii nu au fost acvatici așa cum sunt reprezentați din punct de vedere istoric, există dovezi că au preferat habitatele umede și de coastă. Urmele de sauropod sunt de obicei găsite în zona coastelor sau în zonele inundabile, iar fosilele de sauropozi sunt adesea găsite în medii umede sau amestecate cu fosile de organisme marine.[13]

Turmă și relația cu puii

[modificare | modificare sursă]
Unele sauropode, ca Alamosaurus sanjuanensis, formau turme în funcție de vârstă.

Multe fosile, indică faptul că sauropodele erau animale gregare, care formau turme. Cu toate acestea, modul de formare al turmelor varia între specii. Unele fosile, de exemplu, dintr-un sit arheologic din Argentina, perioada Jurasicului Mediu, par a arăta că turmele erau formate din indivizi de diferite grupe de vârstă, pui și adulți. Cu toate acestea, o serie de alte sit-uri indică faptul că multe specii de sauropode au călătorit în turme, repartizate pe vârstă, cu tineri care formează turmele separat de adulți. Astfel de strategii au fost găsite la Alamosaurus, Bellusaurus și unele diplodocide.[15]

Într-o analiză a probelor pentru diferite tipuri genealogice, Myers și Fiorillo au încercat să explice de ce sauropozii par a fi format de multe ori turme separate. Studiile microscopice arată că sauropozii mai tineri au avut diete care diferă de la omologii lor adulți; astfel turma împreună, nu ar fi fost la fel de productivă ca turmă separată, fiindcă membrii nu se puteau hrăni în mod coordonat. Această diferență dintre tineri și maturi a influențat diferitele strategii de hrănire și turmă.[15]

Cast of Toni, un pui de diplodocid.

Deși Myers și Fiorillo au ajuns la concluzia că sauropodele nu-și îngrijeau puii,[15] oamenii de știință care au studiat turmele de sauropozi mixte, au sugerat că aceste specii și-au îngrijit puii pentru o perioadă mai lungă de timp, înainte de a ajunge la maturitate.[16] Un studiu din anul 2014 a sugerat că între momentul de depunere al oului și momentul ecloziunii, trecea o perioadă cuprinsă între 65 și 82 zile.[17]

Postură

[modificare | modificare sursă]
Diplodocus de Charles R. Knight, 1911

De la începutul studiului lor, oamenii de știință, cum ar fi Osborn au speculat că sauropodele ar putea sta pe picioarele din spate, folosind coada ca un al treilea "picior", fiind asemeni unui trepied.[18] Intr-un document 2005, Rothschild și Molnar au motivat că, dacă sauropozii ar fi adoptat o postură bipedă, atunci ar fi dovezi de fracturi ale membrelor anterioare. Cu toate acestea, nici o fractură nu a fost găsită după ce au examinat un număr mare de schelete de sauropozi.[19] Heinrich Mallison (în 2009) a fost primul cercetător care a studiat potențialul fizic al sauropodelor pentru a sta într-o poziție de trepied. El a descoperit că, titanosaurs a avut o coloană vertebrală deosebit de flexibilă, care, în postură de trepied, ar fi transmis tot efortul asupra mușchilor. De asemenea, este puțin probabil ca brachiosauridele ar putea sta sus, pe picioarele din spate, deoarece centrul lor de greutate ar fi fost mult mai departe decât la alte sauropode, ceea ce ar provoca o instabilitate.[20]

Pe de altă parte, diplodocidele, pae să fi fost bine adaptate pentru a sta într-o poziție de trepied. Diplodocidele au avut centrul de greutate direct pe șolduri, oferindu-le un mare echilibru pe două picioare. Diplodocidele au avut, de asemenea, cele mai mobile gâturi dintre sauropozi, un brâu pelvian foarte musculos, și vertebrele cozii cu o formă specială, care ar permite cozii să suporte greutatea în punctul în care a atins solul. Mallison ajuns la concluzia că diplodocidele au fost mai bine adaptate la statul pe două picioare decât elefanții, care fac acest lucru ocazional în sălbăticie.

Postura capului și gâtului

[modificare | modificare sursă]
Reconstrucția câtorva gâturi de sauropode, arătând postura și lungimea.

Poziția capului sauropodelor este controversată, deoarece nu se știe dacă sauropozii a avut capetele în poziție verticală sau orizontală. Afirmația că gâturile lungi ale sauropodelor au fost folosite pentru a se hrăni din de copaci foarte înalți, a fost pusă în discuție pe baza calculelor energiei necesare pentru tensiunea arterială la nivelul capului, dacă acesta a fost ținut în poziție verticală.[21] Aceste calcule sugerează că ar trebui preluat aproximativ jumătate din consumul său de energie numai pentru a nu-și pierde cunoștiința.[22] Mai mult, pentru a furniza sânge la cap într-o poziție verticală, tensiunea arterială ar fi trebuit să fie de aproximativ 700 mmHg (= 0,921 bari), la inima. Pentru acest lucru, inima ar fi trebuit să bată de 15 ori mai repede decât la o balenă de dimensiuni similare.[23] Acest fapt sugerează că gâtul lung a stat, de obicei, în poziție orizontală, pentru a le permite să se hrănească cu plante pe o arie foarte largă, fără a fi nevoie să economisească un potențial mare de energie.

Studii asupra struțului, a cărui structură a gâtului este apropiată de cea a sauropozilor, a relevat faptul că sauropodele nu ar fi putut avea gâturile atât de flexibile ca cele pe care mass-media le-a portretizat. Studiile efectuate de Matthew Cobley au relevat că flexibilitatea gâtului ar fi fost limitată la un grad considerabil. Aceasta descoperire arată, de asemenea, că sauropozii ar fi trebuit să se mute cu totul în jurul zonelor ce acces mai bun la vegetație. Cu toate acestea, studiul nu a implicat alte animale cu gâtul lung, cum ar fi girafele, și nu poate fi complet confirmat fără dovezi suplimentare.[24][25][26]

Locomoție

[modificare | modificare sursă]
Urme de sauropod.
Urmele unui sauropod.

Urmele fosile au fost descoperite pe mai multe continente.Urmele au ajutat la reconstrucția anumitor aspecte biologice, inclusiv anatomia picioarelor din spate. În general, urmele picioarelor din față sunt mult mai mici decât urmele picioarelor din spate, și de multe ori, sunt în formă de semilună. Ocazional s-au descoperit și urme de gheare conservate, și ajuta la confirmarea teoriei conform căreia sauropodele și-au pierdut ghearele sau chiar degetele labelor anterioare.[27]

Istoria descoperirilor

[modificare | modificare sursă]
Prima reconstrucție a unui sauropod (scheletul unui Camarasaurus supremus). De John A. Ryder, 1877.
Reconstrucție modernă a unui schelet de Camarasaurus.

Prima fosilă de sauropod care a fost descrisă științific a fost un singur dinte.[28] Această fosilă a fost descrisă de către Edward Lhuyd în 1699, dar nu a fost recunoscută ca o reptilă preistorică la momentul respectiv.[29] Dinozaurii au fost considerați ca un grup abia peste mai mult de un secol . Richard Owen a publicat prima descriere științifică modernă despre sauropozi în 1841, în lucrarea sa denumită Cetiosaurus și Cardiodon. Din Cardiodon fuseseră descoperiți doar 2 dinți de inimă (de unde a primit și numele), care nu au putut fi identificați, dincolo de faptul că proveneau de la o reptilă mare, necunoscută anterior. Owen a crezut că Cetiosaurus a fost o reptilă marină gigant, legată de crocodilii moderni (numele său înseamnă "șopârlă balenă").

Un an mai târziu, când Owen a inventat numele Dinosauria, nu a inclus Cetiosaurus și Cardiodon în acest grup.[30]

În 1850,Gideon Mantell a recunoscut natura dinosauriană a mai multor oase atribuite lui Cetiosaurus de către Owen. Mantell a observat că oasele piciorului conțin o cavitate medulară, o caracteristică a animalelor terestre. El a atribuit aceste specimene pentru noul gen Pelorosaurus, și le-a grupat împreună cu dinozaurii. Cu toate acestea, Mantell încă nu a recunoscut relația cu Cetiosaurus. [10]

Următorul sauropod găsit, dar descris și identificat greșit au fost un set de șolduri și vertebre descrise de Harry Seeley în 1870. Seeley a constatat că vertebrele au fost foarte ușor construite pentru dimensiunea lor și conțin deschideri pentru saci de aer. Astfel de saci erau cunoscuți atunci doar la păsări și pterozauri, și Seeley a considerat că vertebrele provin de la un pterozaur. El a numit noul dinozaur Ornithopsis ("față de pasăre") din această cauză.[10]

Când exemplarele mai complete de Cetiosaurus au fost descrise de Phillips în 1871, el a recunoscut în cele din urmă că animalul e un dinozaur legae de Pelorosaurus.[31] O reconstrucție aproximativă a unui schelet complet de sauropod a fost produsă de John A. Ryder, bazat pe rămășițele lui Camarasaurus, deși multe caracteristici erau încă inexacte sau incomplete, până la descoperirile ulterioare și studiile biomecanice.[32] De asemenea, în 1877, Richard Lydekker numit un alt Cetiosaurus relativ, Titanosaurus, pe baza unei vertebre izolată.[10]

În 1878, un sauropod mai complet a fost găsit și descris de către Othniel Charles Marsh, care l-a numit Diplodocus. Pe baza aceastei descoperiri, Marsh a creat un grup nou care să conțină Diplodocus, Cetiosaurus și rudele lor, pentru a le diferenția de celelalte grupuri majore de dinozauri. Marsh a numit acest grup Sauropoda, sau "picioare de șopârlă".[10]

Clasificare

[modificare | modificare sursă]
Sauropode, de la dreapta la stânga: Camarasaurus, Brachiosaurus, Giraffatitan și Euhelopus.

Clasificarea sauropodelor s-a stabilizat în mare parte în ultimii ani, deși există încă unele incertitudini, cum ar fi plasarea lui Euhelopus, Haplocanthosaurus, Jobaria și Nemegtosauridae.

Cladogramă după o analiză prezentată de către Sander și colegii săi în 2011. [33]

Sauropoda

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Holtz, Thomas R. Jr. (2012) Dinosaurs: The Most Complete, Up-to-Date Encyclopedia for Dinosaur Lovers of All Ages, Winter 2011 Appendix.
  2. ^ Marsh, O.C. (). „Principal characters of American Jurassic dinosaurs. Part I"”. American Journal of Science and Arts. 16: 411–416. 
  3. ^ Michael P. Taylor, Mathew J. Wedel (). „Why sauropods had long necks; and why giraffes have short necks”. PeerJ. 1: e36. doi:10.7717/peerj.36. PMC 3628838 Accesibil gratuit. PMID 23638372. The necks of the sauropod dinosaurs were by far the longest of any animal... 
  4. ^ Bakker, Robert (1994). "The Bite of the Bronto" Earth 3:(6):26–33.
  5. ^ Peterson, Ivars (martie 2000). „Whips and Dinosaur Tails”. Science News. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  6. ^ Lovelace, David M.; Hartman, Scott A.; Wahl, William R. (). „Morphology of a specimen of Supersaurus (Dinosauria, Sauropoda) from the Morrison Formation of Wyoming, and a re-evaluation of diplodocid phylogeny”. Arquivos do Museu Nacional. 65 (4): 527–544. 
  7. ^ Murphy JC, Henderson RW. 1997. Tales of Giant Snakes: A Historical Natural History of Anacondas and Pythons. Krieger Pub. Co. 221 pp. ISBN 0-89464-995-7.
  8. ^ Martin Sander, P.; Mateus, Octávio; Laven, Thomas; Knötschke, Nils (). „Bone histology indicates insular dwarfism in a new Late Jurassic sauropod dinosaur”. Nature. 441 (7094): 739–41. doi:10.1038/nature04633. PMID 16760975. 
  9. ^ Wedel, M.J. (2009). "Evidence for bird-like air sacs in Saurischian dinosaurs Arhivat în , la Wayback Machine.". (pdf) Journal of Experimental Zoology, 311A: 18pp.
  10. ^ a b c d e Taylor, M.P. (2010). "Sauropod dinosaur research: a historical review". In Richard Moody, Eric Buffetaut, David M. Martill and Darren Naish (eds.), Dinosaurs (and other extinct saurians): a historical perspective. HTML abstract.
  11. ^ a b D’Emic, Michael D.,Whitlock, John A., Smith, Kathlyn M., Fisher, Daniel C., Wilson, Jeffrey A. (). „Evolution of High Tooth Replacement Rates in Sauropod Dinosaurs”. PLOS ONE. 8 (7): e69235. doi:10.1371/journal.pone.0069235. PMC 3714237 Accesibil gratuit. PMID 23874921. 
  12. ^ a b Barber, Elizabeth (). „No toothbrush required: Dinosaurs replaced their smile every month”. Christian Science Monitor. Accesat în . 
  13. ^ a b c Henderson, D.M. (2004). "Tipsy punters: sauropod dinosaur pneumaticity, buoyancy and aquatic habits." Proceedings of the Royal Society of London B, 71: S180–S183. doi:10.1098/rsbl.2003.0136
  14. ^ Kermack, K.A. (). „A note on the habits of sauropods”. Ann. Mag. Nat. Hist. 4: 830–832. 
  15. ^ a b c Myers, T.S.; Fiorillo, A.R. (). „Evidence for gregarious behavior and age segregation in sauropod dinosaurs”. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology. 274: 96–104. doi:10.1016/j.palaeo.2009.01.002. 
  16. ^ Coria, R.A. (). „On a monospecific assemblage of sauropod dinosaurs from Patagonia: implications for gregarious behavior”. GAIA. 10: 209–213. 
  17. ^ Graeme D. Ruxton , Geoffrey F. Birchard , and D. Charles Deeming (2014) Incubation time as an important influence on egg production and distribution into clutches for sauropod dinosaurs. Paleobiology 40(3):323-330. 2014 doi: http://dx.doi.org/10.1666/13028
  18. ^ Osborn, H. F. (). „A Skeleton of Diplodocus, Recently Mounted in the American Museum”. Science. 10 (259): 870–4. doi:10.1126/science.10.259.870. PMID 17788971. 
  19. ^ Rothschild, B.M. and Molnar, R.E. (). „Sauropod Stress Fractures as Clues to Activity”. În Carpenter, K. and Tidswell, V. (eds.). Thunder Lizards: The Sauropodomorph Dinosaurs. Indiana University Press. pp. 381–391. ISBN 0-253-34542-1. 
  20. ^ Mallison, H. (2009). "Rearing for food? Kinetic/dynamic modeling of bipedal/tripodal poses in sauropod dinosaurs". P. 63 in Godefroit, P. and Lambert, O. (eds), Tribute to Charles Darwin and Bernissart Iguanodons: New Perspectives on Vertebrate Evolution and Early Cretaceous Ecosystems. Brussels.
  21. ^ Bujor, Mara. „Did sauropods walk with their necks upright?”. ZME Science. 
  22. ^ „Raising the sauropod neck: it costs more to get less”. Biol. Lett. 5 (3): 317–9. iunie 2009. doi:10.1098/rsbl.2009.0096. PMC 2679936 Accesibil gratuit. PMID 19364714. 
  23. ^ „Hearts, neck posture and metabolic intensity of sauropod dinosaurs”. Proc. Biol. Sci. 267 (1455): 1883–7. septembrie 2000. doi:10.1098/rspb.2000.1225. PMC 1690760 Accesibil gratuit. PMID 11052540. 
  24. ^ Cobley MJ, Rayfield EJ, Barrett PM (). „Inter-Vertebral Flexibility of the Ostrich Neck: Implications for Estimating Sauropod Neck Flexibility”. Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences. 8 (8): e72187. doi:10.1371/journal.pone.0072187. 
  25. ^ n.d (). „Ostrich Necks Reveal Sauropod Movements, Food Habits”. Science Daily. Accesat în . 
  26. ^ Ghose, Tia (). „Ouch! Long-necked dinosaurs may actually have had stiff necks”. NBC News Live Science. Accesat în . 
  27. ^ Riga, B.J.G.; Calvo, J.O. (). „A new wide-gauge sauropod track site from the Late Cretaceous of Mendoza, Neuquen Basin, Argentina”. Paleontology. 52 (3): 631–640. doi:10.1111/j.1475-4983.2009.00869.x. 
  28. ^ Delair, J.B.; Sarjeant, W.A.S. (). „The earliest discoveries of dinosaurs: the records re-examined”. Proceedings of the Geologists' Association. 113: 185–197. doi:10.1016/S0016-7878(02)80022-0. 
  29. ^ Lhuyd, E. (1699). Lithophylacii Britannici Ichnographia, sive lapidium aliorumque fossilium Britannicorum singulari figura insignium. Gleditsch and Weidmann: London.
  30. ^ Owen, R. (1842). "Report on British Fossil Reptiles". Part II. Report of the British Association for the Advancement of Science, Plymouth, England.
  31. ^ Phillips, J. (1871). Geology of Oxford and the Valley of the Thames. Oxford: Clarendon Press, 523 pp.
  32. ^ Osborn, H.F., and Mook, C.C. (1921). "Camarasaurus, Amphicoelias and other sauropods of Cope". Memoirs of the American Museum of Natural History, n.s. 3:247-387 and plates LX-LXXXV.
  33. ^ doi:10.1111/j.1469-185X.2010.00137.x
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
v • d • m
Dinozauri
categorie • clasificare • listă
Ordine dinozauri
Ere dinozauri
Discipline conexe
dinozauri cu pene • evoluția dinozaurilor • extincția dinozaurilor non-aviari
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sauropoda&oldid=15687471