Santoni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Harta teritoriului Santonilor de Auguste Lacurie.
Santoni la Muzeul arheologic Saintes.
Santoni la Muzeul arheologic Saintes.

Poporul Santoni (în latină Santones) era un popor galic care ocupa, în Antichitate, un teritoriu care cuprindea viitoarea provincie a Saintonge, adică în prezent departamentul francez Charente-Maritime, cu vestul departamentului Charente și nordul Gironde. A dat numele său orașului Saintes. Angoumois ar fi putut fi atașat la teritoriul Santonilor înainte de instituirea sa ca o cetate independentă, acest lucru fiind încă discutat de specialiști[1].

Epoca celtică[modificare | modificare sursă]

Data exactă a instalării Santonilor în Saintonge este necunoscută. S-ar putea să fie vorba pur și simplu de descendenții populațiilor locale din epoca bronzului[1], amestecați treptat cu celții care au sosit între secolele al V-lea și al II-lea î.Hr. Capitala lor era oppidum-ul Pons până la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr. Ei făceau comerț cu sare pe care o extrăgeau din situri de coastă acum îndepărtate în interior. Conform altor ipoteze, ar fi putut să se stabilească abia la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr., venind din sudul Germaniei (Agri Decumates)[2].

Descopertele arheologice din întreg teritoriul sunt extrem de numeroase.

Monumentele marcau mormintele sau locurile sacre: au fost găsite stâlpi în formă de obeliscuri trunchiate la Roullet-Saint-Estèphe[3].

Activități[modificare | modificare sursă]

Uneltele agricole se găsesc pe multe locuri, mori de cereale, solzi de țesător, creuzete de bronz. Jgheaburi de sare și stâlpii cuptorului marchează activitatea legată de sare.

Pe calea navigabilă, se atestă comerțul cu sare, precum și comerțul cu vin, în recipiente marcate cu sigiliile din Barzan și Courcoury[3].

Războaiele Galice[modificare | modificare sursă]

În anul 60 î.Hr., Santonii acceptă să primească întregul popor al Helveților, care se confruntă cu amenințarea unei invazii din partea germanilor și intenționează să-i instaleze în Estuarul Gironde, pe care îl dominau la acea vreme. Cezar, conștient de dubla amenințare pe care o reprezintă această deplasare a populației și de pericolul pentru Toulouse, bogată în grâu[4], și de consolidarea poziției Santonilor, îi invadează și îi anexează în anul 58 î.Hr., fără a întâmpina rezistență. El rechiziționează navele santonilor și pictavilor. Acesta este începutul războaielor galice.

Santonii răspund apelului lui Vercingetorix. Probabil că teritoriul lor este amputat ca represalii (pierderea Estuarului Girondei), unde sunt instalați Biturigii Vivisci, veniți din Centrul Galiei[2]. Începe astfel procesul lor de romanizare.

Perioada galo-romană[modificare | modificare sursă]

Monedă a Santonilor din secolul I in Cabinetul Medaliilor[n 1].
Ocuparea sitului Fâ[n 2].

Construcțiile de vile sunt numeroase. Încă din timpul domniei lui Octavianus Augustus, orașul Saintes, denumit atunci Mediolanum Santonum, joacă un rol important, devenind încă din Secolul I î.Hr. capitala civitas santonum (orașul Santonilor, o subdiviziune administrativă romană) și a provinciei Gallia Aquitania.

Capitala celei mai mari provincii a Galiei, Saintes este dotată cu numeroase monumente: amfiteatrul din Saintes, arcul lui Germanicus, un arc votiv care se află în trecut pe podul peste Charente și a fost mutat, băile termale la Saint-Saloine și un apeduct[8].

Charente romanizată este străbătută de Via Agrippa (Saintes-Lyon) (începutul anilor 30 î.Hr.) fondată pe traseul galo-roman existent Lyon-Saintes, dar și de un drum nord-sud care se intersectează cu aceasta în apropierea teatrului Bouchauds. Aceste drumuri și râul, navigabil de la mare până la Angoulême, permiteau un comerț important. Cognac și Jarnac erau porturi mari cu depozite la Merpins, Crouin și Chatenet.

Barzan (situl Fâ[n 2]) care era deja portul maritim al santonilor a devenit o importantă cetate portuară gallo-romană cu clădirile sale publice, inclusiv băile romane, depozitele, templele, locuințele. Este și o rută comercială pentru staniu extras din mine, printre altele din Cornouaille.

Este o mulțime de așezări ale veteranilor legiunii pe întreg teritoriul (toate Coulonges[n 3] și cadastrul lor caracteristic - centuriatio[n 4]).

Santonii au fost complet romanizați. Ei au adoptat limba, cultura, instituțiile și obiceiurile romane, cel mai probabil sub influența puternică a administrației și a societății romane din acea perioadă.

Antichitatea târzie[modificare | modificare sursă]

În perioada cuprinsă între secolele IV și V, santonii au fost creștinați. Totuși, conform legendei, se spune că Sfântul Eutrope, episcop de Saintes și martir, ar fi început să creștineze regiunea Saintes chiar mai devreme.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Departamentul de monede, medalii și antichități al Bibliotecii Naționale a Franței păstrează, comunică și pune în valoare colecțiile de numismatică și antichități ale Bibliotecii Naționale a Franței. Este cunoscut și sub numele de Cabinetul Medaliei sau Cabinetul Regelui[5].Este succesorul Cabinetului de Medalii al regilor Franței și este unul dintre cele mai vechi muzee franceze. A fost deschis pentru erudiți încă din mijlocul secolului al XVIII-lea și pentru un public mai larg începând din 1791. Într-un fel, și-a păstrat denumirea originală: este situat pe locul tradițional al BnF, (58 rue de Richelieu / 5 rue Vivienne), în Arondismentul 2 din Paris.
  2. ^ a b Situl arheologic Barzan, în Charente-Maritime, găzduiește o importantă așezare gallo-romană, care a fost obiectul unor săpături arheologice programate începând din 1994. Fotografiile aeriene și săpăturile arheologice au dezvăluit prezența unei așezări portuare gallo-romane de mare importanță (templu monumental gallo-roman, terme, forum, teatru...) situată între comunele Barzan, Talmont-sur-Gironde și Arces-sur-Gironde[6] din departamentul Charente-Maritime. Este aproape sigur că acest oraș gallo-roman, a cărui apogeu este în secolul al II-lea, este Novioregum menționat în Itinerarium Antonini[7]. Acest oraș ar putea fi, de asemenea, Portus Santonum (portul Santonilor) descris de Ptolemeu.
  3. ^ Coulonges este numele mai multor comune franceze.
  4. ^ Centuriatio (sau, mai des, limitatio[9]) a fost o metodă de măsurare a terenurilor folosită de romani. În multe cazuri, diviziunile de terenuri bazate pe acest sondaj formau un sistem de câmpuri, adesea numit în timpurile moderne cu același nume. Potrivit lui O. A. W. Dilke[10], centurierea a combinat și a dezvoltat caracteristici ale măsurătorilor de teren prezente în Egipt, Etruria, orașele grecești și mediul rural grecesc. Centurierea se caracterizează prin dispunerea regulată a unei rețele pătrate trasate cu instrumente de măsură. Aceasta poate apărea sub forma de drumuri, canale și parcele agricole. În unele cazuri, aceste parcele, atunci când erau formate, erau atribuite veteranilor romani din armată într-o nouă colonie, dar ele ar putea fi, de asemenea, returnate locuitorilor indigeni, cum s-a întâmplat la Orange (Franța)[11]. Studiul acestei metode este foarte importantă pentru reconstruirea istoriei peisajului în multe regiuni unde se află vestigii ale imperiului roman.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Buisson et Gomez de Soto, « Les « Ecolismiens », les Santons et les autres. De l’identité de l’Angoumois celtique et gallo-romain, ou de l’usage contemporain des traditions érudites erronées », dans Territoires celtiques. Espaces ethniques et territoires des agglomérations protohistoriques d’Europe occidentale (actes du XXIVe colloque international de l’AFEAF, Martigues, 1-4 iunie 2000), Paris, Errance, 2002, Format:Pp..
  2. ^ a b Tranoy, Laurence (). „Mediolanum Santonum, Saintes: de la fondation jusqu'à l'époque julioclaudienne” (PDF). Simulacra Romae: de la fondation jusqu’à l’époque julio-claudienne (în franceză). Alicante : Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes. Accesat în . 
  3. ^ a b Archéologia Nr. 447. Les gaulois entre Loire et Dordogne (în franceză).
  4. ^ Iulius Cezar (). Guerre des Gaules (în franceză). Paris: éd. Charpentier. p. 10. 
  5. ^ „Département des monnaies, médailles et antiques” (în franceză). bnf.fr. Accesat în .  site-ul oficial, pagina de prezentare a departamentului
  6. ^ Revue de l'Aquitaine historique, numéro 46, septembre 2000 (în franceză)
  7. ^ Robin, Karine; Lorenz, C. (). „Novioregum, ville portuaire antique”. Archéologia (în franceză). 430: 36–45. ISSN 0570-6270. Accesat în . 
  8. ^ Saintes, société d'archéologie et d'histoire de Charente-Maritime, 1980.
  9. ^ Dilke, Oswald A. W. (). The Roman Land Surveyors (în engleză). p. 134. ISBN 90-256-1000-5. 
  10. ^ Dilke, Oswald A. W. (). The Roman Land Surveyors (în engleză). p. 34. ISBN 90-256-1000-5. 
  11. ^ Piganiol, André (). „Les documents cadastraux de la colonie romaine d'Orange”. XVIe Supplément à Gallia (în franceză). Accesat în . 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Santoni&oldid=16215501