Renzo Piano
| Renzo Piano | |
 Renzo Piano () | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (89 de ani)[1][2][3][4]  Genova, Italia[5] |
| Număr de copii | 4 |
| Cetățenie |  Italia[6] |
| Ocupație | arhitect politician |
| Locul desfășurării activității | Italia Berlin Milano Paris Torino New York City Genova |
| Limbi vorbite | italiană[7][8] franceză |
| Activitate | |
| Alma mater | Politehnica din Milano[*] |
| Organizație | China |
| Partid politic | politician independent |
| Premii | Legiunea de Onoare, cl. V[*] () Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*] ()[9] medaglia d'oro ai benemeriti della cultura e dell'arte[*] ()[10] Medalia Regală de Aur[*] ()[11] prix de l'Équerre d'argent[*] () Premiul Pritzker () Premiul Erasmus ()[12] Praemium Imperiale[*] ()[13] Medalia de Aur AIA[*] () 京都賞思想・芸術部門[*] ()[14] ...încă 9 |
Modifică date / text  | |
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Renzo Piano (n. 14 septembrie 1937, Genova, Italia) este un arhitect italian.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Renzo Piano s-a născut în 1937 într-o familie de constructori. El a studiat și apoi a predat ore la Universitatea Tehnică din Milano (cea mai mare universitate tehnică din Italia). A absolvit universitatea în anul 1964 și a început să lucreze cu structuri de categorii ușoare și adăposturi de bază. Din 1965 până în 1970 el a lucrat cu Louis Kahn și cu Z.S. Makowsky.
Apoi a mai lucrat împreună cu Richard Rogers din 1971 până în 1977, cel mai faimos proiect al lor realizat împreună cu arhitectul Italian Gianfranco Franchini fiind “Centrul Georges Pompidou” din Paris (1971). De asemenea, a avut o colaborare îndelungată cu inginerul Peter Rice, cu care și-a împărțit practica între anii 1977 – 1981 (Atelierul Piano și Rice).
În 1981 Piano fondează Atelierul de Construcții Renzo Piano, care acum are 150 angajați și menține oficiile din Paris, Genova și New York City.
În 1994 Renzo Piano învinge în competiția internațională pentru lucrarea Auditorium din Roma, complex muzical multi-funcțional situat în nordul orașului, inaugurat în 2002.
În 1999, Piano a proiectat ceasul intitulat ”Jelly Piano (GZ159)” pentru colecția de vară a SWATCH. Designul ceasului este clar și mecanismele interioare au fost expuse la Centrul de design Georges Pompidou.
Pe 18 martie 2008, el a devenit cetățean de onoare al Sarajevo, Bosnia și Herzegovina.
Extinderea de artă lui Piano la Institutul de Artă din Chicago include 24500 m2 aripa cu 5600 m2 din spațiul galeriei numită Aripa Modernă, ce a fost deschisă la 16 mai 2009. Aceasta include „covorul zburător”, o protecție solară ce planează deasupra acoperișului și un pod din oțel cu lungime de 190m ce conecteazăMillenium Park la o terasă, sculptură care duce într-un restaurant de la etajul trei al aripii.
Proiectele sale curente includ „The Shard” cel mai înalt zgârie-nori al Europei, ce a fost inaugurat la 6 iulie 2012, și „Centro de Arte Botin”. Fundația Botin, cea mai mare fundație în Spania, va investi în jur de 150 milioane de USD pentru construcția și programarea noului Centru Botin ce va devine o referință internațională în cultură și educație pentru dezvoltarea creativității prin artă.
În iunie 2020, alături de alți arhitecți, maeștri bucătari, laureați ai premiului Nobel pentru economie, manageri de organizații internaționale, acesta este semnatarul apelului în favoarea economiei mov („Pentru o renaștere culturală a economiei”) apărut în Corriere della Sera,[15] El País[16] și Le Monde.[17]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ „Renzo Piano” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
- ↑ „Renzo Piano” (în germană). Mitglieder der Akademie der Künste[*]. Wikidata Q138312732. Accesat în .
- ↑ „Renzo Piano” (în engleză). Ratingen: Structurae. LCCN 2004564817. Wikidata Q1061861. Accesat în .
- ↑ „Renzo Piano” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. OL 19088695W. Wikidata Q237227. Accesat în .
- ↑ Herbert Muschamp (), „Renzo Piano Wins Architecture's Top Prize”, The New York Times (în engleză), accesat în
- ↑ „Renzo Piano” (în engleză). Museum of Modern Art online collection[*]. Wikidata Q73268604. Accesat în .
- ↑ Bibliothèque nationale de France. „Renzo Piano” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- ↑ „Renzo Piano”. CONOR.SI[*]. Wikidata Q16744133.
- ↑ „Dettaglio decorato” (în italiană). Presidency of the Italian Republic[*]. Accesat în .
- ↑ „Dettaglio decorato” (în italiană). Presidency of the Italian Republic[*]. Accesat în .
- ↑ (PDF) https://riba-prd-assets.azureedge.net/-/media/Files/Awards/2024/Royal-Gold-Medal-winners-1980-to-2024.pdf?rev=1f3606d7f48c4000917cd54d46036f68. Accesat în . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ https://erasmusprijs.org/prijswinnaars/renzo-piano/. Accesat în . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ https://www.praemiumimperiale.org/en/laureate-en/laureates-en. Accesat în . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ https://www.kyotoprize.org/en/laureates/. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ „Per un rinascimento culturale dell'economia”. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în .
- ↑ „"Por un renacimiento cultural de la economía": el manifiesto de una veintena de intelectuales para una nueva época”. El País (în spaniolă). . Accesat în .
- ↑ „En dépit de son importance croissante, le culturel n'a pas suffisamment été pensé comme un écosystème”. Le Monde (în franceză). . Accesat în .
