Mihai Vâlsan
| Mihai Vâlsan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Brăila, România |
| Decedat | (67 de ani) Antony, Région parisienne, Franța |
| Cetățenie |  România Franța |
| Religie | islam Sufism Shadhili[*] Islamul sunit |
| Ocupație | diplomat traducător |
| Limbi vorbite | limba franceză |
| Activitate | |
| Pregătire | René Guénon |
Modifică date / text  | |
Mihai Vâlsan (n. , Brăila, România – d. , Antony, Région parisienne, Franța) a fost diplomat, translator și învățat sufi musulman român, membru al unei ramuri a confreriei Shadhiliyyah și discipol al lui René Guénon. Este cunoscut și sub numele Shaykh Mustafa 'Abd al-'Aziz, nume pe care l-a adoptat după convertirea la islam.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Mihai Vâlsan s-a născut în anul 1907 la Brăila. Ajunge la București unde urmează cursurile de logică și metafizică ale lui Nae Ionescu. În 1934, odată cu popularizarea fenomenului misterios de la Maglvait, Vâlsan este tot mai interesat de figura lui Petrache Lupu. Profund tulburat după experiența de la Maglavit, Vâlsan ia legătura cu René Guénon, bun cunoscător al ocultismului și al spiritismului, ale cărui cărți circulau și în România interbelică. Vâlsan a corespondat intens cu René Guénon, aflat pe atunci la Cairo, pe tema Maglavitului. Prin Guénon, Vâlsan intră în contact cu spiritualitatea islamică și cu sufismul. La sugestia lui Guénon, Vâlsan pleacă la Paris în 1936 pentru a-l întâlni pe Jean Reyor (omul de încredere al lui Guénon din Franța). Tot la recomandarea lui Guénon, Vâlsan s-a convertit la islam sub numele de Mustafa 'Abd al-'Aziz, și a fost inițiat în confreria sufită a lui Shaykh Ahmad Al-Alawi prin Frithjof Schuon. Din anul 1938, Vâlsan devine consilier financiar al Consulatului României de la Paris, dar părăsește această funcție din cauza preocupărilor sale spirituale.[1][2]
Rămas la Paris, Mihail Vâlsan a devenit un reputat învățat musulman și lider local al acestei ramuri a marii confreri Shadiliyyah. Vâlsan a fost foarte interesat de opera lui Ibn 'Arabi pe care l-a considerat drept cea mai înaltă autoritate a spiritualității sufite și a tradiției islamice. Astfel, Vâlsan a devenit translator prolific specializat în traducerea și interpretarea operei lui Ibn 'Arabi. A contribuit activ la revista Études Traditionnelles a lui Guénon , devenind redactor șef al acesteia. De asemenea, a corespondat cu prietenul său Vasile Lovinescu, inițiat și el în confreria sufită a lui Schuon, dar a avut contacte și cu Mircea Eliade. A fost de două ori căsătorit, a avut mai mulți copii și a călătorit în Orientul Mijlociu, ajungând și la Mecca. În cele din urmă, Mihai Vâlsan a murit în jurul anului 1974 în Franța.[3]
În Franța și Belgia (țările unde este cunoscut), Vâlsan este perceput ca un important gânditor musulman european al secolului XX, discipol al lui René Guénon și al Școlii Tradiționaliste, opuse modernismului. El a considerat hinduismul, taoismul și islamul ca fiind „cele trei forme principale ale gândirii tradiționale prezente, reprezentând Orientul Mijlociu, Extremul-Orient și Orientul Apropiat ca reflecte a celor trei aspecte ale Domnului Lumii”. Creștinismul, aflat în declin în Occident, nu mai putea reprezenta o cale inițiatică autentică. Vâlsan a considerat că întreaga operă a lui Guénon este de expresie islamică, dar tradusa printr-un limbaj universal, percepându-l pe Guénon ca un adevărat maestru și continuator al moștenirii spirituale al lui Ibn Arabi. Din acest motiv, Vâlsan este perceput în mediile sufite europene drept fondator al studiului operei lui Ibn Arabi în Occident.[4]
Continuatorii operei lui Mihai Vâlsan au fost principalii săi discipoli: Maurice Gloton, Michel Chodkiewicz și Charles-André Gilis (Abdur-Razaq Yahya), dar și fiul său, Muhammad Vâlsan.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Claudio Mutti, Guénon în România, traducere de Elena Pîrvu, București, Editura Vremea, 2003.
- ^ MerchantPro, Michel Valsan, Edituraherald.ro
- ^ Claudio Mutti, Guénon în România, traducere de Elena Pîrvu, București, Editura Vremea, 2003.
- ^ Michel Vâlsan, Omul Universal. Islamul și funcțiunea lui René Guénon, traducere de Teodoru Ghiondea, București, Editura Herald, 2010.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]La fonction de Rene Guenon et le sort de l'Occident, 1951, p. 213 (Iul., Aug., Sept., Oct., Nov.; nr. 293-294-295).
L' Islam et la fonction de Rene Guenon, 1953, p. 14 (Ian.-Febr.; nr. 305).
L'Initiation chretienne (Reponse a M. Marco Pallis), 1965, p. 148 (Mai-Iunie si Iulie-Aug.; nr. 389-390).
La question de l' Initiation chretienne: mise au point, 1968, p. 142 (Martie-Apr., Mai-Iunie si Iulie.-Aug.; nr. 406-407-408).
Etudes si Documents d' Hesychasme, 1968, p. 153 (Martie-Apr., Mai-Iunie si Iul.-Aug.; nr. 406-407-408).
L'Oeuvre de Guenon en Orient. 1969, p. 32 (Ian.-Febr.; nr. 411).
Les Livres (Rene Guenon, Le Symbolisme de la Croix, reeditare in format de buzunar: colectie 10/18). 1971, p. 35 (Ian.-Febr.; nr.423).
Textes sur la Connaissance supreme. (Le Livre des Instructions; La question posee par Ibn Sawdakin; Sens metaphysique de la formule "Allahu Akbar"), 1952, p.125 (Apr. Mai; nr. 299); p. 182 (Iunie; nr. 300).
Le Livre de l'Extinction dans la Contemplation, 1961, p. 26 (Ian.-Febr.; nr. 363); p. 89 (Martie-Apr.; nr. 364); p. 144 (Mai-Iunie; nr. 365).
Une instruction sur les Rites fondamentaux de l'Islam, 1962, p. 23 (Ian.-Febr.; nr. 369).
Le Livre d'enseignement par les formules indicatives des gens inspires, p. 54 (Martie-Apr.; nr. 400); p. 113 (Mai-Iunie; nr. 401); p. 245 (Nov.-Dec.; nr. 404); p. 73 (Martie-Apr., Mai-Iunie si Iulie-Aug.; nr. 406-407-408).
Le Coffre d'Heraclius et la tradition du "Tabut" adamique, p. 266 (Nov.-Dec.; nr. 374); p. 37 (Ian.-Febr.; nr. 375).
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
| Control de autoritate |
|  |
|---|
| Acest articol biografic despre un român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |