Raionul Tarutino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Raionul Tarutino
Тарутинський район
—  Raion  —
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă

Țară Ucraina Ucraina
Regiune Odesa

Cod KOATUU⁠(uk) 5124700000

Reședință Tarutino
Orașe raionale
Așezări de tip urban
Comune
Sate

4
23
47

Guvernare
 - Guvernator Vasili Ivanov

Suprafață
 - Total 1.874 km²

Populație
 - Total 42,079 locuitori
 - Densitate 22.4 loc./km²

Poziția raionului Tarutino
Poziția raionului Tarutino

Raionul Tarutino este unul din cele 26 raioane administrative din regiunea Odesa din Ucraina, cu reședința în orașul Tarutino. A fost înființat în 1940, fiind inclus în componența RSS Ucrainene. Începând din anul 1991, acest raion face parte din Ucraina independentă. Este unul din cele 9 raioane ale regiunii care compun Basarabia istorică.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Celelalte 3 orașe ale raionului sunt: Berezina, Leipzig și Borodino.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența lingvistică a raionului Tarutino

     Rusă (32.93%)

     Bulgară (31.67%)

     Ucraineană (18.79%)

     Română (12.69%)

     Alte limbi (0.24%)

Conform recensământului din 2001, nu exista o limbă vorbită de majoritatea populației, aceasta fiind compusă din vorbitori de rusă (32,93%), bulgară (31,67%), ucraineană (18,79%), română (12,69%) și găgăuză (3,3%).[1]


La recensământul din 2001, 38% din locuitori s-au declarat bulgari, 25% ucraineni și 17% moldoveni/români. În perioada interbelică, zona era locuită preponderent de germanii basarabeni, colonizați aici de Rusia țaristă imediat după ocuparea Basarabiei.

Populația românească[modificare | modificare sursă]

Comunități de români se găsesc astăzi în Tarutino, probabil și în orășelul Berezina, dar mai ales în satele Cioara-Murza (singura localitate majoritar românească) și Manzâr. Probabil că mai sunt români și în cele 4 mici sate de la nord-est de Borodino, înșirate pe valea râului Ceaga: Evghenița, Răileni, Gura-Văilor și Gheorghieni-Vechi (unde se aflau comunități românești și înainte de război).

Populația unor sate interbelice integral românești a fost deportată după război, așa cum este cazul localităților Frumușica-Veche astăzi denumită села Старосілля (satul Staroselje, latitudine 46.3261, longitudine 29.4672), Frumușica-Nouă astăzi denumită села Краснянка (satul Krasnjanka, latitudine 46.2667, longitudine 29.4167, în care populația a putut reveni în anul 2006 mulțumită demersurilor lui Alexandru Pălărie) și Zoreni, astăzi ruinat.

Referințe, note[modificare | modificare sursă]