Portal:Moldova/Introducere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Moldova este, pe planul istoric, o regiune a Europei de răsărit, românească pe planul cultural și lingvistic, astăzi împărțită, din punct de vedere politic, între trei state : România, Republica Moldova și Ucraina.

În România modernă, Moldova este regiunea din nord-estul țării, cuprinzând teritoriul rămas din Principatul Moldovei după pierderea în 1775 a ținutului din nord-vest numit de atunci încoace Bucovina și în 1812 a jumătății de răsărit din Principat, numită de atunci încoace Basarabia. Ținutul Herța este un teritoriu din regiunea Moldova ocupat de trupele sovietice în urma ultimatumului sovietic din iunie 1940 deși Herța nu era revendicată în textului ultimatumului : este astăzi inclus în regiunea Cernăuți din Ucraina.

Regiunea istorică Moldova (culori) și statele actuale (granițele în roșu).
Judeţele interbelice din care era alcătuită regiunea Moldova sunt colorate cu albastru.
România interbelica, hartă de epocă

Astăzi, regiunea Moldova din România se întinde pe o suprafață de 35.806 km² (reprezentând 39,5% din cei 90.669 km² ai întregii regiuni istorice), fiind acoperită de următoarele opt județe :

Regiunile învecinate regiunii Moldova din România sunt:

  • în nord-vest : Bucovina cu 10.441 km² - 11,5% din regiunea istorică Moldova - împărțită între România (sud) și Ucraina (nord);
  • în nord și est : Basarabia cu 44.422 km² - 49% din regiunea istorică Moldova - împărțită între Republica Moldova (centru) și Ucraina (nord și sud, partea de sud fiind cunoscută și sub denumirea de Bugeac);
  • în sud : Dobrogea și Muntenia;
  • în vest : Transilvania.

Populația regiunii Moldova din România este de 4.284.062 locuitori domiciliați în cele opt județe ale regiunii, care este astfel cea mai populată din țară. Locuitorii de baștină ai regiunii sunt Moldovenii, aceștia făcând parte din poporul Român, denumire și apartenență care sunt contestate în țările Comunității Statelor Independente (entitatea succesoare a fostei Uniuni Sovietice). În aceste țări, există articole din constituție și legi conforme chenarului sovietic, care obligă institutele de statistică să socotească « Românii » și « Moldovenii » ca fiind două etnii diferite, prima locuind numai în România inclusiv în regiunea Moldova (locuitori care, în înțelesul acestor state, nu sunt « Moldoveni »), a doua locuind excluziv în statele foste sovietice (astfel că locuitorii acestor state care se declară « Români » sunt numărați separat de « Moldoveni », fiind socotiți « minoritate națională » în propria lor țară).