Imperiul Roman de Răsărit, Imperiul Bizantin sau Bizanțul sunt termeni folosiți, în mod convențional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala la Constantinopol. Denumirea oficială era Ρωμανία, Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων (Basileía Romaíon), Imperiul Roman.
Nu există un consens în ceea ce privește data de început a perioadei bizantine. Unii o plasează în timpul domniei lui Dioclețian (284-305), datorită reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, împărțind imperiul în pars Orientis și pars Occidentis. Alții plasează evenimentul în timpul domniei lui Teodosiu I (379-395) și a victoriei creștinismului împotriva păgânismului, sau, după moartea sa din 395, în momentul divizării Imperiului Roman în jumătățile de apus și de răsărit. Alții plasează această dată mai târziu, în 476, când ultimul împărat apusean, Romulus Augustus, a fost forțat să abdice, astfel lăsându-l pe împăratul din răsăritul elenizat ca singur împărat roman. În orice caz, schimbarea a fost graduală și, până în 330, când împăratul Constantin I și-a inaugurat noua capitală, procesul de elenizare și creștinare erau deja în curs. Cei mai mulți istorici au considerat schimbarea din timpul domniei lui Heraclius I (Heraclius a elenizat imperiul aproximativ pe la 640, prin adoptarea limbii grecești ca limbă oficială) ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca „Bizantin”, în loc de „Roman de Răsărit”, după această dată. Este doar o convenție întrucât majoritatea populației din zona europeană a imperiului, cu excepția grecilor, au continuat să vorbească latina populară până la apariția limbilor populațiilor migratoare (slavi și bulgari).
Focul grecesc era un produs incendiar de calitățile napalmului din epoca noastră, folosit de bizantinii din evul mediu. Odată aprins nu mai putea fi stins decât cu urină sau nisip.
Lansarea a focului se făcea printr-un sistem de conducte care porneau din vârful catargului corabiei bizantine și se proiecta pe nava dușmană prin ajutajul aflat pe ornamentul din prora corabiei (femeie sau balaur). Odată deschis vasul (de obicei o amforă) și intrând în contact cu aerul, "Focul grecesc" se amorsa și se turna de pe platforma catargului (de obicei unic la acea vreme). El ajungea prin conducte, pe care o incendia.
Asupra oamenilor avea efecte devastatoare căci avea proprietatea de a arde și sub apă, deci nici măcar o săritură în apa mării nu îi mai salva pe cei atinși de această "veritabilă armă chimică" !
Heraclius a reorganizat conducerea imperiului, după decăderea suferită sub predecesorii săi la tron, și a reușit să redobândească de la perși teritoriile pierdute anterior.
A încercat să încurajeze reunificarea dintre creștinii ortodocși și monofiziți, prin promovarea unei dogme de compromis, numită monotelism. Deasemenea, a schimbat limba oficială a imperiului din latină în greacă. Numeroși istorici consideră schimbarea din timpul domniei lui Heraclius ca punctul de ruptură cu trecutul roman al Bizanțului și obișnuiesc să numească imperiul ca "Bizantin", în loc de "Roman de Răsărit", după această dată.
