Stavraton

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Stavraton sau stauraton (în greacă: σταυράτον, plural: stavrata) a fost o monedă de argint utilizată în cursul ultimului secol al Imperiului Bizantin.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Numele stavraton a apărut pentru prima oară la mijlocul secolului al XI-lea; el desemna atunci un histamenon de aur, care îl reprezenta pe împăratul bizantin ținând un sceptru în formă de cruce; mai specific, se referă la moneda de argint emisă de împăratul Ioan al V-lea Paleologul (r. 1341-1376; 1379-1390) în jurul anului 1367 și care a continuat să fie emisă și folosită până la sfârșitul Imperiului Bizantin (1453).[1][2] Această ultimă monedă bizantină a fost numită probabil după crucea (în greacă: σταυρός, „stavros” / „stauros”) care apare pe presupusul ei model, dublul „gigliato” din Neapole și din Provența; s-ar putea și ca numele să derive de la micile cruci aflate la începutul legendei, destul de rare pe monedele bizantine, chiar dacă nu sunt foarte evidente.[1][3][4] Această monedă a înlocuit vechiul hyperpyron de aur ca fiind moneda, aflată în circulație, cu cea mai înaltă valoare. În consecință ea era mai grea decât toate celelalte monede de argint preexistente, fie în Imperiul Bizantin, fie în restul Europei. Ea cântărea, la început, 8,5 grame, dar mai târziu a scăzut la 7,4 grame. Valoarea sa era de o jumătate de hyperpyron, acesta din urmă nemaifiind în circulație, folosindu-se doar cu titlu de referință.[4][5][6]

Stavratonul a fost emis și cu valori de 1/2 și 1/8, ambele din argint. Jumătatea de stavraton cântărea inițial 4,4 grame, scăzând treptat până la 3,7 grame; optimea de stavraton era cunoscută sub numele de doukatopoulon (în greacă: δουκατόπουλον; în română, literal: „mic ducat”; în italiană: „ducatelo”) sau aspron (în greacă: ἄσπρον), cântărind 1,1 grame. Nu a existat monedă de un sfert de stavraton, ducatul venețian de argint (în greacă: δουκάτον, romanizare: doukaton) fiind folosit în locul acestei monede lipsă.[6][7][8]

Pe toate aceste monede se aflau gravate bustul lui Hristos pe avers și bustul împăratului pe revers.[4] Legendele sunt mai degrabă similare, purtând pe revers ca inscripție exterioară și interioară: "+[Numele împăratului] ΔΕCΠΟΤΙC Ο ΠΑΛΕΟΛΟΓΟC / Θ[ΕΟ]V ΧΑΡΙΤΙ ΒΑCΙΛΕVC ΡWΜΑΙWN", adică «+Domnul (despotes) [numele împăratului] Paleologul / prin mila lui Dumnezeu, împărat (basileus) al romanilor». Pe stavrata emiși sub Ioan al V-lea, inscripțiile erau inversate, în timp ce sub Manuel al II-lea, era utilizat termenul «autokrator»: Θ[ΕΟ]V ΧΑΡΙΤΙ AVTOKΡΑΤOΡ [9] Până în 1990, nu se cunoșteau monede de argint emise sub ultimul împărat, Constantin al XI-lea Paleologul (r. 1449-1453), când a fost găsit un lot de nouăzeci de monede.[10][11]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Kazhdan (1991) « Stauraton », vol. 3, p. 1946
  2. ^ Pentru o cronologie a utilizării stavratonului, a se vedea Hendy (1985) pp.542-545.
  3. ^ Grierson (1999) p. 16
  4. ^ a b c Hendy (1985) p. 540
  5. ^ Kazhdan (1991) « Hyperpyron », vol. 2, p. 965/ « Stauraton », vol. 3, p. 1946
  6. ^ a b Grierson (1999) pp.16-17,45.
  7. ^ Kazdhan (1999) « Doukatopoulon », vol. 1, p. 658/ Stauraton, vol. 3, p. 1946
  8. ^ Hendy (1985) pp.540-541.
  9. ^ Hendy (1985) pp.542-543.
  10. ^ Hendy (1985) pp.545-546.
  11. ^ Grierson (1999) p. 17

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Cutler, A. « The stavraton : Evidence for an Elusive Byzantine Type” (in) American Numismatic Society Museum Notes, 11, 1964, pp.237-244.
  • en Grierson, Philip. Byzantine Coinage (PDF). Washington, DC, Dumbarton Oaks, 1999. ISBN: 978-0-88402-274-9.
  • en Grierson, Philip (1982). Byzantine Coins. London, Methuen. ISBN: 978-0-416-71360-2.
  • en Hendy, Michael F. (1985). Studies in the Byzantine Monetary Economy c. 300–1450. Cambridge, Cambridge University Press, 1985. ISBN: 0-521-24715-2.
  • en Kazhdan, A. (ed.). The Oxford Dictionary of Byzantium. New York, New York and Oxford, Oxford University Press, 1991. ISBN: 978-0-19-504652-6.
  • fr Laiou, Angeliki & Cécile Morrisson (dir.). Le Monde byzantin, vol. 3, L’Empire grec et ses voisins, XIIIe siècle-XVe siècle. Paris, Presses universitaires de France. 2011. ISBN: 978-2-130-52008-5.
  • en Sear, David R. Byzantine Coins and Their Values, 1987, ISBN: 978-0-900652-71-4.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • de Sommer, Andreas Urs. Katalog der byzantinischen Münzen in der Münzsammlung der Georg-August-Universität Göttingen. Universitätsverlag Göttingen, Göttingen 2003, ISBN: 3-930457-30-X, S. 180 (On-line) PDF; 1,6 MB; abgerufen am 9. März 2017.