Sari la conținut

Pasivism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Istoria României
Stema României
Acest articol este parte a unei serii
Preistoria pe teritoriul României
Epoca pietrei
Epoca bronzului
Epoca fierului
Dacia
Cultura și civilizația dacică
Războaiele daco-romane
Dacia romană
Originile românilor
Evul Mediu timpuriu în România
Formarea statelor medievale
Țările Române în Evul Mediu
Țara Românească
Principatul Moldovei
Dominația otomană
Țările Române la începutul epocii moderne
Epoca fanariotă
Modernizarea țărilor române
Regulamentul Organic
Revoluția Română de la 1848
Principatele Unite
Războiul de Independență
Regatul României
Primul Război Mondial
Unirea Basarabiei cu România
Unirea Bucovinei cu România
Unirea Banatului cu România
Unirea Transilvaniei cu România
România în al Doilea Război Mondial
Comunismul în România
Ocupația sovietică a României
R.P. Română/R.P. Romînă
R.S. România
Revoluția Română din 1989
România după 1989
Vezi și
Istoria românilor
Istoria militară a României
Istoriografia română

Portal România
 v  d  m 

Pasivismul a fost o tactică politică a Partidului Național Român din Transilvania condus de Ilie Măcelariu, care consta în boicotarea alegerilor și a vieții parlamentare din Ungaria și se întemeia pe nerecunoașterea dualismului austro-ungar și alipirii forțate a Transilvaniei la Ungaria. Prin înglobarea Transilvaniei la Ungaria comunitatea românescă din Transilvania înceta să constituie cel mai numeros grup etnic din provincie, fiind redusă în poziția de cea mai numeroasă minoritate la nivelul întregului regat al Ungariei.

Tactica pasivismului a fost adoptată la conferința de constituire a P.N.R. (1859) din Transilvania. Tactica pasivismului a fost opusă de cea activismului preconizat de Andrei Șaguna, originar din Miskolc, și de P.N.R. din Banat și Ungaria condus de Alexandru Mocioni, care prin alipirea Transilvaniei la Ungaria vedeau comunitatea românească din Ungaria întărită și propulsată în poziția de cea mai numeroasă minoritate etnică din Ungaria.

Tactica pasivismului a fost menținută și după unificarea P.N.R. din Transilvania cu P.N.R. din Banat și Ungaria (1881) până în 1905.