Parker (sondă spațială)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sonda Parker (vedere artistică)

Parker (sondă spațială) (în engleză Parker Solar Probe, abreaviat PSP) este un observator solar spațial dezvoltat de NASA, a cărui lansare a avut loc la 12 august 2018. Obiectivul misiunii este studierea coroanei solare, partea exterioră a atmosferei Soarelui care se întinde până la mai multe milioane de kilometri de astru. Încălzirea coroanei solare și accelerarea vântului solar, care emană din ea, sunt două fenomene descoperite la mijlocul secolului al XX-lea, care rezultă din procese puțin înțelese astăzi. Pentru a rezolva aceste enigme, Parker Solar Probe va studia regiunea neexplorată a spațiului situat la mai puțin de 0,3 u.a. de Soare. În timpul fazei de culegere a datelor, care trebuie să dureze din 2018 până în 2025, observatorul solar circulă pe o orbită cu înclinație mică, al cărui periheliu se află aproape de Soare, iar afeliul se află la nivelul orbitei lui Venus. Asistența gravitațională a acestei planete este utilizată pentru a reduce, în mod progresiv, periheliul. Observatorul spațial trebuie să efectueze 24 de treceri la mai puțin de 0,17 u.a., dintre care trei treceri la mai puțin de 0,045 u.a. (9,68 raze solare).

Cu o masă de 685 kg la lansare, observatorul este protejat de fluxul termic intens de un scut gros. Parker Solar Probe a luat cu sine 4 suite de instrumente științifice, care reprezintă o masă totală de circa 50 de kilograme, dezvoltate în principal de către laboaratoare americane. Aceste instrumente vor măsura câmpurile electrice și magnetice, vor caracteriza particulele energetice, vor studia undele radio și plasma și vor efectua luări de imagini ale coroanei solare. Misiunea, care face parte din programul Living With a Star al NASA, are un cost total evaluat la circa 1,5 miliarde US$. Construcția observatorului solar a fost realizată de laboratorul de fizică aplicată al Universității Johns-Hopkins.

Numele său[1] este dat în onoarea astrofiozicianului Eugene Parker, care și-a dedicat viața observării Soarelui.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Proiectul Solar Probe din 2005, nereținut, necesita un scut termic conic enorm, pentru a supraviețui la trecerea la 4 raze solare de steaua noastră (vedere artistică).
Asamblarea satelitului Parker Solar Probe.

Un obiectiv științific identificat de la începutul erei spațiale[modificare | modificare sursă]

Descoperirea vântului solar (la începutul anilor 1960) și caracteristicile coroanei solare, de mai multe sute de ori mai fierbinte decât suprafața Soarelui (în cursul deceniului 1940) constitue două progrese majore în studiul Soarelui și al influenței sale asupra Sistemului Solar. Observațiile efectuate la distanță de pe Pământ sau de către sateliți situați pe orbită sau în punctele Lagrange nu au permis, până în prezent, să se elucideze procesele de încălzire și de accelerare la originea acestor fenomene.[2] Încă de la începutul erei spațiale (1958), National Research Council (NRC) american a recomandat lansarea unei misiuni spațiale al cărei obiectiv ar fi observarea acestor fenomene in situ, efectuând măsurări ale particulelor și câmpurilor din regiunile situate între Soare și orbita planetei Mercur. Timp de cinci decenii, această misiune figurează în obiectivele științifice ale NASA. Proiectul este clasat ca prioritar în raportul decenal din 2003 al NRC consacrat studiului Soarelui și fizicii spațiale, apoi în cel din 2013.[3]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Este prima oară când NASA a denumit una din sondele sale cu numele unei personalități în viață la momentul lansării respectivei sonde.
  2. ^ ([[#CITEREF|]], p. ES1).
  3. ^ (2016, p. 9).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Prezentarea misiunii
Instrumente
Alte articole detailate
Documente oficiale asociate fazei de concepție
  • Solar Probe Science and Technology Definition Team (), Solar Probe Plus Report of the Science and Technology Definition Team (STDT) (în engleză), NASA 
  • Applied Physics Laboratory (), March 10, 2008 Solar Probe+ Mission Engineering Study Report (în engleză), NASA/APL 
Propunera misiunii din 2005 (abandonată)
  • Solar Probe Science and Technology Definition Team (), Solar Probe Plus Report of the Science and Technology Definition Team (STDT) (în engleză), NASA 
  • Applied Physics Laboratory (), Solar Probe Thermal Protection System Risk Mitigation Study (în engleză), NASA 
Istoric și context
  • Ulivi, Paolo (), Robotic exploration of the solar system (în engleză), Springer Praxis, ISBN 978-1-4614-4811-2 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Parker Solar Probe

Vezi și[modificare | modificare sursă]