Nicolae Noica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Nicolae Noica (n. 7 iulie 1943, Roșiorii de Vede, județul Teleorman) este un inginer constructor român, profesor universitar, istoric și politician.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tatăl său, medic de excepție, a fost directorul Spitalului din Roșiorii de Vede, o unitate medicală de prestigiu în perioada interbelică.

Unchiul său a fost Constantin Noica, cunoscutul filosof.[1]

Urmează gimnaziul și liceul din localitate (1949-1960), după care continuă cu Școala Tehnică Sanitară, specialitatea Aparatură Röntgen (1960-1963). Începând din 1964 urmează cursurile Facultății de Construcții Civile, Industriale și Agricole a Institutului de Construcții din București.

Activitatea profesională[modificare | modificare sursă]

După obținerea diplomei de absolvire, activează ca inginer proiectant la Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică pentru Construcții de Mașini (1969-1978). Aici a elaborat și coordonat proiecte ale unor obiective importante ale economiei naționale, precum la: Șantierul Naval Oltenița, Șantierul Naval Drobeta-Turnu Severin, Șantierul Naval Constanța, Șantierul Naval Mangalia, Uzina de vagoane Arad, Întreprinderea Mecanică Roman, Întreprinderea de Mașini Unelte București, ICPMUA București sau IPMP București. La toate lucrările implementate a avut contribuții proprii în proiectare.[2]

Ulterior, a ocupat funcția de responsabil cu calitatea la Trustul de Construcții Montaj și Reparații pentru Industria Chimică (1978-1988), inspector la Institutul Central de Cercetare Proiectare și Directivare în Construcții (1988-1990) și inspector-șef de stat la Inspectoratul de Stat pentru Calitatea Construcțiilor (1990-1995).

Activitatea didactică[modificare | modificare sursă]

În anul 1972 a început să desfășoare activitate ca șef de lucrări asociat la Catedra de statică a Institutului de Construcții din București. Ulterior, a devenit profesor asociat la Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole, titular al cursului de Istoria tehnicii construcțiilor, la Catedra de mecanică și statică.

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

După ce a fost ales deputat în județul Teleorman pe listele partidului PNȚCD, în legislatura 1996-2000, a fost numit ministru la Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului (MLPAT) în Guvernul Victor Ciorbea, în perioada 12 decembrie 1996 - 17 aprilie 1998, respectiv în Guvernul Radu Vasile, în perioada 17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999. Nicolae Noica este membru în Consiliul Director al Fundației Academia Civică.

Activitatea publicistică[modificare | modificare sursă]

  • Tradiții românești în construcțiile de lucrări publice, Editura All Educational, București, 1997;
  • Reforma și lucrările publice în România ultimilor ani 1997-2000, Editura Universalia, București, 2000;
  • Procedura de obținere a unui credit ipotecar în vederea construirii unei locuințe prin ANL, Editura Universalia, București, 2000;
  • Între istorie și actualitate. Politici de locuire în România, Editura Mașina de Scris, București, 2003;
  • Emil Prager - un model, Editura Mașina de Scris, București, 200304;
  • Banca Națională a României și personalități din istoria construcțiilor, Editura Mașina de Scris, București, 2006;
  • Neamul Noica, Editura Cadmos, București, 2009;
  • Lucrări publice din vremea lui Carol I. Acte de fundare și medalii comemorative, Editura Cadmos, București, 2008;
  • Palatul Patriarhiei. Personalități și semnificații din istoria construcțiilor sale, Editura Cadmos, București, 2008;
  • Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României, Editura Cadmos, București, 2009;
  • Școala Națională de Poduri și Șosele: 125 de ani, Editura Vremea, București, 2010;
  • Liviu Ciulley: un reper, Editura Cadmos, București, 2008;
  • Catedrala Mântuirii Neamului: istoria unui ideal, Editura Basilica, București, 2011;
  • Ministerul Lucrărilor Publice: 150 de ani, Editura Vremea, București, 2012;
  • Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale și personalități din vremea construcțiilor, Editura Vremea, București, 2014;
  • Domeniul Coroanei, instituția model a lui Carol I după 30 de ani, (colaborare cu Petrescu Ștefan), București, 2014;
  • Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand, Editura Vremea, București, 2015;
  • Palatul Universității din București și personalități din lumea constructorilor, Editura Vremea, București, 2015;
  • Ateneul Român și constructorii săi, Editura Vremea, București, 2016;

A prezentat numeroase lucrări la sesiunile organizate de CRIFST - Academia Română și a publicat peste 70 de articole de specialitate în diverse reviste din domeniu.

Recunoaștere[modificare | modificare sursă]

Semn al recunoașterii importanței activității desfășurate pe parcursul carierei, în special în domeniul cultural, a fost primit membru în diverse organisme.

Credem că Nicolae Noica își merită cu prisosință o candidatură pentru cel mai înalt for cultural și științific al țării – Academia Română
—Dan Constantin - jurnalul.ro, Omul zilei - Nicolae St. Noica'

Distincții[modificare | modificare sursă]

A primit și alte diplome din partea unor primării sau unor comune și orașe care au beneficiat de programele MLPAT.

Interviuri[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Corneliu-Mihail Lungu, Ioan Lăcătușu, Nicolae Șt. Noica la 70 de ani, colecția Profesioniștii noștri, vol.14, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2014[3]

Note[modificare | modificare sursă]