Nicolae Milescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Nicolae Milescu Spătarul)
Salt la: Navigare, căutare
Nicolae Milescu Spătarul
Nicolae Milescu-Spatarul bust DERIVAT.jpg
Nicolae Milescu Spătarul
Date personale
Născut 1636
Vaslui, Moldova
Decedat 1708, (72 de ani)
Moscova, Rusia
Naționalitate România România
Cetățenie Principatul Moldovei Modificați la Wikidata
Ocupație cărturar, traducător, călător, geograf, diplomat
Limbi limba română  Modificați la Wikidata
Studii Colegiul Patriarhal din Constantinopol
Activitatea literară
Opere semnificative Prima traducere integrală în limba română a Vechiului Testament
Note
Cancelarul Prințului Gheorghe Ștefan
Reprezentant al Moldovei în Imperiul Otoman

Nicolae Milescu sau Neculai Milescu Spătarul (în rusă Николай Гаврилович Спафарий) (n. 1636, Vaslui - d. 1708, Moscova) a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat român, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei.

Biografie[modificare | modificare sursă]

El a fost cunoscut si sub numele de Spatarul Milescu-Cârnu. Denumirea de „Spătarul” provine de la faptul că o perioadă a deținut funcția de mare spătar la curtea domnului Gheorghe Ghica din Țara Românească (1659-1660) Porecla Cancelarul Milescu Nas-Cârn provine de la faptul că a fost mutilat de domn (Ștefăniță Lupu conform lui Ion Neculce, Iliaș Alexandru - după alte surse) pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie. Un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor.

S-a născut pe moșia tatălui său Gavril, care era posibil de origine aromână, lângă Vaslui. A studiat la Marea Școală a Patriarhiei din Constantinopol[1] și, după ce se întoarce la Iași, este numit "grămătic" , adică secretar al domnului Moldovei Gheorghe Ștefan. Între anii 1660 și 1664 a fost reprezentantul țării (capuchehaie) în Imperiul Otoman și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm și chiar pe lângă Ludovic XIV[2].Milescu vorbea limba română, limba latină, limba greacă și limba rusă.[3]Totodată, cunoștea limbile turcă, franceză, italiană.

Banca Națională a României a pus în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 31 octombrie 2011 , o monedă din argint dedicată aniversării a 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu.[4][5]

Cariera[modificare | modificare sursă]

Între anii 1661–1668 efectuează prima traducere integrală în limba română a Vechiului Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta, apărută la Frankfurt în 1597.

L-a urmat pe Gheorghe Ștefan în exilul său la Stockholm și Stettin (1664-1667), și a vizitat Franța pentru a crea o alianță anti-otomană. În 1667 era primit la Stockholm ca trimis al fostului domn, Gheorghe Ștefan, „Nicolaus Spadarius, baro ac olim Generalis Walachiae”.[6]. În iulie 1667, Ludovic al XIV-lea răspundea lui Gheorghe Ștefan pentru scrisorile aduse de „le Baron Spatarius, cy-devant vostre Général”.

Se retrage din 1671 în Rusia. În anul 1671, patriarhul Dosoftei al Ierusalimului i-a scris țarului Aleksei Mihailovici al Rusiei,că la cererea sa i-l trimite pe Nicolae, fiul lui Gavril: „Am aflat că aveți nevoie de un om pravoslavnic, care să cunoască diferite limbi. Vă trimitem așadar pe purtătorul acestei scrisori, Nicolae, fiul lui Gavril, om foarte învățat în latină și slavă, de asemenea în greacă; el va putea să învețe cu repeziciune și rusa și să facă tot felul de tălmăciri...Dumnezeu vi-l trimite! S-a născut în Moldova, dar tatăl său este grec din insula (sic) Peloponezului. El va fi foarte necesar la curtea măriei-voastre.” La curtea țarului Aleksei și la școala slavo-greco-latină înființată de Petru Movilă, Milescu face o impresie atât de bună, încât țarul îi încredințează diverse misiuni. La 14 decembrie 1671 a fost primit "în rândul curtenilor (dvoreanini) în rîndul celor de la Moscova", ca interpret pentru limbile greacă, latină și română. În Moscova a lucrat în Departamentul solilor (Posolski Prikaz), ca șef al tălmacilor, sub protecția lui Artemon [sau Artimon] Matveev. Ion Neculce, în cronica sa O samă de cuvinte[7] scrie că "Și pentru învățătura lui au fost terziman împăratului [Alexei Mihailovici] și învăța și pre fiiul împăratului, pre Petru Alecsievici, carte. Și era la mare cinste și bogăție."

Nicolae Milescu este cunoscut pentru celebrul său periplu prin Orient (1675-1678).

Țarul Aleksei îl trimite în solie în China. Expediția durează mai mulți ani. În final totuși Spătarul nu se întâlnește cu împăratul acestei mari țări. Se pare că motivul a fost neacceptarea, din partea spătarului, a protocolului imperial pe care l-a considerat umilitor. Totuși, relatarea călătoriei întreprinse constituie un adevărat document istoric. Pe lângă descrierea moravurilor chinezești, întâlnim aspecte din Siberia, Mongolia.

În istoriografia rusă este cunoscut sub numele de Nikolai Spafari (Spatar), fără a se menționa că era român. Lucrarea sa De la Tobolsk până în China (note de călătorie) este editată în 1888 de G. Sion, într-o traducere neștiințifică, după un manuscris grecesc eronat. (Șerban Cioculescu, op.cit. p. 25).

Opera (ediții)[modificare | modificare sursă]

  • Jurnal de călătorie în China, traducere, ediție îngrijită și prefață de Corneliu Bărbulescu, București, ESPLA, 1956 (reeditări, 1958, 1962, 1974, 1987).Jurnalul...a fost scris în l. slavonă de către Nicolae Milescu
  • Descrierea Chinei, traducere, ediție îngrijită și prefață de Corneliu Bărbulescu, București, ESPLA, 1958 (reeditare, 1975);
  • Raportul de stat (Stateini Spisok) al soliei lui N. Spătaru în China. Tipărit la Sankt Petersburg, 1906
  • Aritmologhia [Aritmologhion], Etica și originalele lor latine, ediție critică, studiu monografic, traducere, note și indici de Pandele Olteanu, București, Editura Minerva, 1982.
  • Enchiridion sive Stella orientalis Occidentali splendens ( în trad. Manual sau steaua răsăritului luminând apusul), Paris, 1667
  • Dicționar slavo-grec-latin (în l.slavă, în manuscris)
  • Genealogia marilor împărați și prinți ruși. Trad. din l latină în l. slavonă ( împreună cu Petre Dolgov), 1674
  • Vasiliologhion, adică cronologia tuturor împăraților lumii (în l. rusă , în manuscris)
  • Cronica pre scurt a Românilor (în l. română, manuscris), circa 1663
  • Cartea Tătarilor (manuscris în l. greacă), 1677

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Corneliu Bărbulescu. Postfață, în vol. Nicolae Spătaru-Milescu.Jurnal de călătorie în China, Editura Minerva, București,, 1987
  2. ^ Șerban Cioculescu, Varietăți critice. Articolul O figură enigmatică : Spătarul N. Milescu. Editura pentru literatură, 1966, p.22
  3. ^ Sergiu Bacalov, Despre satele Milești: neamurile boierești Milescu și Milici, Chișinău, 2012. https://bacalovsergiu.files.wordpress.com/2015/11/deschide-sergiu-bacalov-despre-satele-milec59fti-neamurile-de-boieri-milescu-c59fi-milici1.pdf
  4. ^ Banca Națională a României
  5. ^ BNR lansează o monedă din argint dedicată împlinirii a 375 de ani de la nașterea lui Nicolae Milescu, 28 octombrie 2011, Adevărul, accesat la 11 mai 2013
  6. ^ N. Iorga, Istoria literaturii romănești, vol.I, ediția a II-a, revăzută și larg întregită, București, Editura librăriei Pavel Suru, 1925. Reproducere în facsimil la Editura SEMNE, 2011, p. 367
  7. ^ Ion Neculce O samă de cuvinte,Editura Minerva, București, 1972, p.33-34

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei, 1979, pp. 570-573
  • Valeriu Matei."Nicolai Milescu Spafarii", Pamiatnâie knijnâie datâ, Moscova, ed. Nauka, 1986.
  • P.P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708), ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ștefan S. Gorovei, Iași, Editura Junimea, 1987; ediție inițială: Paris, 1925
  • Radu Ștefan Vergatti, Nicolae Spătarul Milescu (viața, călătoriile, opera), București, Editura Paideia, 1998
  • Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, București, Editura Humanitas, 2002

Legături externe[modificare | modificare sursă]