Nicolae Doicaru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Doicaru
Date personale
Nume la naștereNicolae Doicaru
Născut21 aprilie 1922
Dolhăuți, România
Decedat1990, (68 de ani)
Adjud, România
Căsătorit cuMelania Maidan
CopiiVladimir Doicaru[1][2]
Naționalitateromână
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța, 1949
Șeful Departamentului de Informații Externe
În funcție
1959 – 4 martie 1978
Ministru al Turismului
În funcție
7 martie 1978 – 15 august 1978
Membru supleant al CC al PCR
În funcție
28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1979

Premii1. Medalia sovieticã „Victoria“
2. Erou al Muncii Socialiste
3. Medalia de Aur „Secera și Ciocanul“
Partid politicPartidul Comunist din România
Alma mater1. Cursul de șase luni pentru radiotelegrafiști la PTTR București, 1941
2. Academia Ștefan Gheorghiu
3. Facultatea de Economie Generalã București, 1967
Profesieradiotelegrafist, militar, politician comunist, general de securitate

Nicolae Doicaru (n. 21 aprilie 1922, Dolhăuți – d. februarie 1990, Adjud)[3] a fost un general român de securitate, care a îndeplinit funcția de director al Direcției de Informații Externe a Securității Statului din România în perioada 1959 - 1978.

Biografie[modificare | modificare sursă]

În tinerețe Nicolae Doicaru a făcut parte din Frățiile de Cruce (organizație de factură legionară) [4] și a participat la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. După 23 august 1944, el a participat la luptele de pe Frontul de Vest făcând parte dintr-o unitate de transmisiuni. Nicolae Doicaru a devenit membru al Partidului Comunist Român din 1945.

În anul 1945 intră în Siguranța Statului, cu grad de comisar, activând la Constanța. Este avansat în anul 1947 în funcția de șef al Inspectoratului Regional de Siguranță Constanța. În anul următor se căsătorește cu Melania Maidan, originară din Bucovina de Nord și care lucra ca telefonistă care asigura legăturile trupelor sovietice din Dobrogea cu restul țării și cu centralele de transmisiuni din sudul Ucrainei.

În anul 1949 căpitanul Nicolae Doicaru este numit în funcția de șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța. În această calitate, el s-a făcut remarcat printr-un regim deosebit de dur impus deținuților politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar mai ales prin faptul că a acuzat de sabotaj mai mulți nevinovați, trimiși apoi în fața plutonului de execuție [4]. De asemenea, a organizat urmărirea, arestarea și uciderea partizanilor din Dobrogea (1949) și apoi a coordonat alături de Nicolae Ceaușescu reprimarea țăranilor care s-au împotrivit colectivizării. În anul 1950 a fost avansat la gradul de maior.

Pentru a justifica mersul lent al lucrărilor la șantierul Canalului Dunăre – Marea Neagră, s-au luat măsuri să se însceneze un proces public în care să fie judecați o serie de muncitori ca sabotori. În iulie 1952, ministrul de interne Alexandru Drăghici a convocat la minister o ședință cu conducătorii Securității în care s-a stabilit organizarea unui proces public exemplar în legătură cu sabotajul de la canal, cerând ca toată acțiunea să se încheie în decurs de trei săptămâni.[5] Maiorul Doicaru s-a ocupat de anchetarea muncitorilor, iar în urma anchetelor Securității Constanța, unii dintre aceștia au fost condamnați la moarte și executați deși erau nevinovați.

Șef al DIE[modificare | modificare sursă]

Remarcat cu acest prilej, colonelul Nicolae Doicaru devine în octombrie 1955 locțiitor al șefului Direcției de Informații Externe. Tot atunci au fost aleși ca locțiitori Solomon Sabău, Gheorghe Pele și Aurel Moiș.[6] După cum afirmă istoricul Cristian Troncotă, se pare că avea puternice legături cu serviciile secrete sovietice, fapt ce a determinat promovarea sa în cadrul DIE.[7] În paralel cu activitatea profesională, a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice din București.

În anul 1959, Nicolae Doicaru a fost numit în funcția de șef al Direcției I - Informații Externe a Securității Statului. În anul 1963 este înaintat ca adjunct al ministrului de interne și șef al Direcției Generale de Informații Externe, din cadrul Consiliului Securității Statului (CSS). În anul 1967 devine și vicepreședinte al CSS, iar un an mai târziu este înaintat la gradul de general-locotenment (cu 2 stele).

Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a III-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.[8]

Apoi, în anul 1972, generalul-locotenent Nicolae Doicaru devine prim-adjunct al ministrului de interne și șef al Departamentului de Informații Externe (DIE) din cadrul CSS. În anul 1974 este înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele) și numit consilier al președintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu. În același an este ales ca membru supleant al CC al PCR, cu prilejul Congresului al XI-lea. În calitate de consilier prezidențial, el l-a însoțit pe Ceaușescu în vizitele oficiale efectuate în Argentina, Brazilia, Ghana, Grecia, Guineea, Irak, Liban, Liberia, Libia, Mexic, Siria și Marea Britanie.

Începând din anul 1975 i s-au acordat atribuții suplimentare, conducând și Direcția a III-a de Contraspionaj. După cum declară însuși Doicaru în declarația dată în 12 septembrie 1978 ca urmare a fugirii din țară a lui Pacepa; "Cum eu o perioadă de aproape 3 ani am avut atribuții și pe linia altor unități ale ministerului, ex. D III, timp în care m-am ocupat cu tovarășii și am depistat cazul Satinger (Reșița), Ilieș, Nicolau și alții, Pacepa era cel care se ocupa cel mai mult de activitatea DIE" [9].

După ce la 4 martie 1978 este eliberat din funcția de prim-adjunct al ministrului de interne și șef al DIE și trecut în rezervă, Doicaru va îndeplini în perioada 7 martie - 15 august 1978 funcția de ministru al turismului în Guvernul Manea Mănescu (2). În această calitate, "el a primit sarcină să transforme această uriașă organizație într-o anexă a serviciului de spionaj al României".[10]

Trecerea sa în rezervă[modificare | modificare sursă]

După fuga generalului Ion Mihai Pacepa din România la 24 iulie 1978, Doicaru și-a pierdut toate funcțiile deținute (ministru al turismului și membru supleant al CC al PCR), a fost arestat împreună cu alți generali de securitate și anchetat. A refuzat să semneze declarațiile compuse de anchetatori, din care rezulta că Pacepa ar fi fost recrutat de către serviciile americane de spionaj și infiltrat de aceste servicii în DIE.

El a fost eliberat câteva luni mai târziu și numit ca director la IAS Mihăilești, dar a refuzat acest post. A rămas sub supraveghere până la Revoluția din decembrie 1989.

După cum susține generalul Pacepa că i-a povestit Aurel Dragoș Munteanu, la puține zile după revoluție, generalul Doicaru s-a prezentat în uniforma de general și cu toate decorațiile pe piept în fața conducerii Frontului Salvării Naționale și s-a oferit să creeze „un nou serviciu de spionaj, mai bun decât tot ce a avut România până acum".[11] Deși conducerea FSN l-a numit în funcția de director al Serviciului de Informații Externe nou-creat pe generalul Mihai Caraman, Doicaru a devenit prim-consilierul lui Gelu Voican Voiculescu, însărcinat cu serviciile secrete.

Nicolae Doicaru a murit în februarie 1990 la o partidă de vânătoare desfășurată în apropiere de comuna Costești, la sud de Focșani, fiind împușcat de un glonț, deși toți participanții la vânătoare aveau cartușe cu alice. Anchetatorii morții sale au dat verdictul de „sinucidere prin împușcare", iar dosarul său a fost clasat.[12]

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru contribuția deosebită adusă la întărirea forțelor armate și apărarea orînduirii sociale și de stat”[13]
  • medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru contribuția deosebită adusă la întărirea forțelor armate și apărarea orînduirii sociale și de stat”[13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro "Cine a fost Nicu Ceausescu? Ispita comunismului dinastic (II)" de Vladimir Tismăneanu
  2. ^ ro Elena Udrea a "pierdut" 300.000 USD pentru Năstase și Bitner
  3. ^ ro Membrii CC al PCR
  4. ^ a b „Gardianul, 10 noiembrie 2007 - Doicaru, spionul analfabet de care se temea până și Ceaușescu. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Gardianul, 19 mai 2007 - Alexandru Drăghici, biografia unui asasin[nefuncțională]
  6. ^ Eugen Denize - Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu Dej. În „Memoria”, nr. 30, p. 21
  7. ^ Cristian Troncotă - Istoria serviciilor secrete românești de la Cuza la Ceaușescu (București, 1999), p. 327
  8. ^ Decretul nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Populare Romîne nr. 18 din 9 decembrie 1964.
  9. ^ Ion Mihai Pacepa - Cartea Neagră a Securității - vol. III (Ed. Omega SRL, București, 1999), p. 179
  10. ^ Ion Mihai Pacepa - Cartea Neagră a Securității - vol. II (Ed. Omega SRL, București, 1999), p. 126
  11. ^ Ion Mihai Pacepa - Cartea Neagră a Securității - vol. II (Ed. Omega SRL, București, 1999), p. 127
  12. ^ „România Liberă, 18 decembrie 2007 - Oameni-cheie ai Revoluției au murit suspect. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ a b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.


Predecesor:
gen. Mihai Gavriliuc
Șeful Departamentului de Informații Externe
1959 - 4 martie 1978
Succesor:
gen. Alexandru Dănescu