Margot Frank

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Margot Frank
Margot Frank op het Joods lyceum.jpg
Margot Frank
Date personale
Nume la naștereMargot Betti Frank Modificați la Wikidata
Născută[1][2] Modificați la Wikidata
Frankfurt pe Main, Republica de la Weimar Modificați la Wikidata
Decedatăfebruarie 1945 (18 ani) Modificați la Wikidata
Lagărul de concentrare Bergen-Belsen, Germania Nazistă Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiomor (tifos) Modificați la Wikidata
PărințiOtto Frank
Edith Frank Modificați la Wikidata
Frați și suroriAnne Frank
Eva Schloss Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Netherlands.svg Regatul Țărilor de Jos
Flag of Germany (3-2 aspect ratio).svg Republica de la Weimar Modificați la Wikidata
Etnieevrei Modificați la Wikidata
Religieiudaism Modificați la Wikidata
Ocupațiestudentă[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Cauza decesuluitifos  Modificați la Wikidata
RudeEva Schloss  Modificați la Wikidata

Margot Betty Frank (n. ,[1][2] Frankfurt pe Main, Republica de la Weimar – d. februarie 1945, Lagărul de concentrare Bergen-Belsen, Germania Nazistă)[3] a fost fiica cea mare a lui Otto Frank și Edith Frank și sora mai mare a Annei Frank. Ordinul de deportare a lui Margot emis de Gestapo a grăbit decizia familiei Frank de a se ascunde. Potrivit jurnalului surorii ei mai mici, Anne, Margot a ținut un jurnal personal, dar nu s-a găsit niciodată vreo urmă a acestuia. A murit în lagărul de concentrare Bergen-Belsen.[4]

Primii ani și educația[modificare | modificare sursă]

Margot Betti Frank, numită după mătușa maternă Bettina Holländer (1898-1914), s-a născut în Frankfurt, Germania, din părinți evrei, și a trăit în suburbiile exterioare ale orașului, cu părinții ei, Otto Frank și Edith Frank-Holländer, și, de asemenea, cu sora ei, Anne Frank, în primii ani de viață.

Ea a învățat la Școala Ludwig-Richter din Frankfurt până la numirea lui Adolf Hitler pe 30 ianuarie 1933 în funcția de cancelar al Germaniei, care a determinat o sporire a măsurilor antievreiești, printre care și expulzarea elevilor evrei din școlile neevreiești. Ca răspuns la creșterea valului de antisemitism, familia Frank a decis să-i urmeze pe ceilalți 63.000 de evrei care au părăsit Germania în acel an și să emigreze la Amsterdam, în Țările de Jos. Edith Frank-Holländer și fiicele ei s-au mutat în iunie 1933 la Aachen, unde locuia mama ei, până ce Otto Frank a găsit o locuință la Amsterdam. Margot și mama ei au plecat din Germania pentru a i se alătura pe 5 decembrie 1933, fiind urmate de Anne în februarie 1934. Margot a fost înscrisă la o școală elementară de pe Jekerstraat, aflată în apropiere de locuința lor din sudul Amsterdamului, și a obținut rezultate școlare excelente, până când legea antievreiască impusă la un an după invadarea Țărilor de Jos de către naziști în 1940 a determinat eliminarea ei din liceu și mutarea la un liceu evreiesc. Acolo ea a arătat conștinciozitatea și inteligența care o făcuseră remarcată în școlile anterioare și a fost amintită de foștii săi colegi ca o persoană virtuoasă, rezervată și foarte ascultătoare. În jurnalul ei, Anne a relatat situații în care mama lor a afirmat că ea o imită pe Margot și, deși ea a scris că-și admira sora în anumite privințe pentru că era frumoasă și inteligentă, Anne a căutat să-și definească propria ei individualitate, fără a urma un model. Margot este prezentată, de asemenea, ca având o relație mult mai bună cu mama ei și avea o natură tolerantă și mult mai modestă spre deosebire de Anne, care avea o fire hotărâtă și spunea adesea în mod direct ceea ce nu-i convenea.

În timp ce Anne a moștenit ambivalența tatălui ei față de Tora, Margot a urmat exemplul mamei sale și s-a implicat în viața comunității evreiești din Amsterdam. Ea a urmat cursuri de ebraică, a participat la slujbele religioase de la sinagogă și în 1941 s-a alăturat unui club sionist olandez pentru tinerii care doreau să emigreze în Eretz Israel pentru a fonda acolo un stat evreiesc, unde, potrivit lui Anne, ea își dorea să devină moașă.

Pe 5 iulie 1942, ea a primit o citație pentru a se prezenta la sediul SS cu scopul de a fi deportată într-un lagăr de muncă și s-a ascuns a doua zi împreună cu familia ei în clădirea companiei fondate de tatăl ei. Lor li s-au alăturat mai târziu alți patru refugiați evrei și au rămas ascunși timp de doi ani până când au fost trădați de cineva pe 4 august 1944.[5]

Arestarea și moartea[modificare | modificare sursă]

Împreună cu ceilalți ocupanți ai ascunzătorii, Margot Frank a fost arestată de Gestapo și reținută peste noapte în sediul lor înainte de a fi dusă în celula unei închisori din apropiere, unde a rămas trei zile. Cele opt persoane care se ascundeau au fost duse apoi cu trenul, pe 8 august, în lagărul de tranzit Westerbork. Din cauza faptului că familia Frank nu a răspuns la citația trimisă lui Margot în 1942 și s-a descoperit că se ascunsese, ei (împreună cu Fritz Pfeffer și cu familia Van Pels) au fost declarați criminali de către comandanții lagărului și deținuți în blocul disciplinar pentru a presta munci grele. Ei au rămas acolo până când au fost selectați pentru ultimul tren care a plecat de la Westerbork către Auschwitz pe 3 septembrie 1944. Margot și Anne au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen pe 30 octombrie, unde s-au îmbolnăvit amândouă de tifos în iarna anului 1944.

Margot Frank a murit cândva prin februarie 1945, la vârsta de 18 ani, din cauza tifosului. Câteva zile mai târziu, Anne a murit din cauza aceleiași boli. Janny Brandes-Brilleslijper și sora ei, Lientje, le-au îngropat împreună într-una din gropile comune ale lagărului; în august 1945, odată ce s-a întors în Olanda și s-a refăcut de pe urma tifosului, Janny i-a scris lui Otto Frank și l-a informat că cele două fiice ale sale au murit.

Otto Frank a fost singura persoană care a supraviețuit din cele opt care se ascunseseră în Anexa secretă. Când s-a întors la Amsterdam, el a primit de la Miep Gies jurnalul Annei, pe care l-a publicat mai târziu în amintirea ei. La fel ca și Anne, Margot Frank a scris de asemenea, un jurnal în perioada în care au trăit ascunși (Anne a menționat jurnalul surorii sale în propriul ei jurnal), dar jurnalul lui Margot nu a fost niciodată găsit.[6] Cu toate acestea, mai mulți autori au scris jurnale atribuite lui Margot, precum romanul The Silent Sister de Mazal Alouf-Mizrahi. Scrisorile scrise de către ambele surori Frank unor prieteni prin corespondență americani au fost publicate în 2003.[7] Buddy Elias (1925-2015) a fost verișorul Annei și ruda sa apropiată ce i-a supraviețuit cel mai mult.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Margot Frank, SNAC, accesat în  
  2. ^ a b Margot Betti Frank, Find a Grave, accesat în  
  3. ^ „Margot Frank”. Annefrank.org. Accesat în . 
  4. ^ Rittner, Carol (). Anne Frank in the world: essays and reflections. M.E. Sharpe. p. 111. ISBN 978-0-7656-0020-2. 
  5. ^ Barnouw, David; Van Der Stroom, Gerrold, ed. (). The Diary of Anne Frank: The Revised Critical Edition. New York: Doubleday. p. 21. ISBN 0-385-50847-6. 
  6. ^ „Margot Frank”. Anne Frank Stichting. Accesat în . 
  7. ^ „Anne Frank and her Iowa Penpal”. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Frank, Anne. The Diary of Anne Frank: The Revised Critical Edition, edited by David Barnouw and Gerrold Van der Stroom, translated by Arnold J. Pomerans, compiled by H. J. J. Hardy, second edition, Doubleday 2001.
  • Lindwer, Willy. The Last Seven Months of Anne Frank, Pan Macmillan, 1989.
  • Rubin, Susan Goldman. Searching for Anne Frank: Letters from Amsterdam to Iowa, Abrams 2003.
  • Gies, Miep; with Alison

Legături externe[modificare | modificare sursă]