Sari la conținut

Madrid Open 2023 – Simplu masculin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Madrid Open 2023
Campion:   Spania Carlos Alcaraz
Finalist:   Germania Jan-Lennard Struff
Scor:   6–4, 3–6, 6–3
Probe
Simplu   Masculin     Feminin
Dublu   Masculin    Feminin
2022 « Madrid Open » 2024

Madrid Open 2023 – Simplu masculin a avut loc în a doua jumătate a lunii aprilie 2023. Nouăzeci și șase de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Madrid, Spania, pe terenuri cu zgură, în exterior. Doisprezece dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare.

Numărul 1 mondial și triplu campion la Madrid, Novak Djokovic s-a retras înainte de începerea turneului.[1] Rafael Nadal, de cinci ori campion la Madrid, nu participă la turneu, dezvăluind că nu este pregătit să revină în competiție în urma accidentării la picior pe care a suferit-o la Australian Open în ianuarie.[2]

Aceasta va fi prima dată în istoria de 21 de ani a turneului care nu îi va avea pe niciunul dintre „Big Three” (Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic) pe tabloul principal.[3] Ei au câștigat 11 din cele 20 de ediții precedente ale Madrid Open.[3]

Zhang Zhizhen a devenit primul jucător de tenis chinez care a ajuns în sferturile de finală ale unui turneu ATP 1000.[4] Jan-Lennard Struff a devenit primul lucky loser care a ajuns în semifinalele turneului și al treilea la nivel de ATP 1000, după Thomas Johansson la Canada Masters din 2004 și Lucas Pouille la Italian Open 2016.[5]

Întâlnirea din semifinala dintre Karațev și Struff a fost o revanșă a întâlnirii lor din turul de calificare al turneului.

Carlos Alcaraz și-a apărat titlul cu succes,[6] învingând în finală pe germanul Jan-Lennard Struff cu 6–4, 3–6, 6–3 și câștigând titlul de simplu la Madrid Open 2023.

Capi de serie

[modificare | modificare sursă]

Toți jucătorii cap de serie încep în a doua rundă.

01.  Spania Carlos Alcaraz (campion)
02.  Main Page Daniil Medvedev (runda patru)
03.  Norvegia Casper Ruud (runda doi)
04.  Grecia Stefanos Tsitsipas (sferturi de finală)
05.  Main Page Andrei Rubliov (runda patru)
06.  Danemarca Holger Rune (runda trei)
07.  Canada Félix Auger-Aliassime (runda doi)
08.  Statele Unite ale Americii Taylor Fritz (runda patru)
09.  Statele Unite ale Americii Frances Tiafoe (runda trei)
10.  Main Page Karen Haceanov (sferturi de finală)
11.  Regatul Unit Cameron Norrie (runda trei)
12.  Polonia Hubert Hurkacz (runda trei)
13.  Germania Alexander Zverev (runda patru)
14.  Statele Unite ale Americii Tommy Paul (runda doi)
15.  Italia Lorenzo Musetti (runda doi)
16.  Australia Alex de Minaur (runda trei)
17.  Croația Borna Ćorić (semifinale)
18.  Spania Pablo Carreño Busta (abandon)
19.  Regatul Unit Dan Evans (runda doi)
20.  Spania Roberto Bautista Agut (runda trei)
21.  Canada Denis Șapovalov (runda doi)
22.  Statele Unite ale Americii Sebastian Korda (runda doi)
23.  Țările de Jos Botic van de Zandschulp (runda doi)
24.  Argentina Francisco Cerúndolo (runda doi)
25.  Argentina Sebastián Báez (runda trei)
26.  Bulgaria Grigor Dimitrov (runda trei)
27.  Serbia Miomir Kecmanović (runda doi)
28.  Japonia Yoshihito Nishioka (runda trei)
29.  Spania Alejandro Davidovici Fokina (runda patru)
30.  Țările de Jos Tallon Griekspoor (runda doi, s-a retras)
31.  Cehia Jiří Lehečka (runda doi)
32.  Statele Unite ale Americii Ben Shelton (runda doi)

Faceți clic pe numărul unui jucător pentru a accesa secțiunea unde apare acesta.

Tabloul principal

[modificare | modificare sursă]

Explicația simbolurilor

[modificare sursă]
  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat
Sferturi de finală Semifinale Finală
               
1 Spania Carlos Alcaraz 6 7
10 Main Page Karen Haceanov 4 5
1 Spania Carlos Alcaraz 6 6
17 Croația Borna Ćorić 4 3
LL Germania Daniel Altmaier 3 3
17 Croația Borna Ćorić 6 6
1 Spania Carlos Alcaraz 6 3 6
LL Germania Jan-Lennard Struff 4 6 3
LL Germania Jan-Lennard Struff 77 5 6
4 Grecia Stefanos Tsitsipas 65 7 3
LL Germania Jan-Lennard Struff 4 6 6
Main Page Aslan Karațev 6 3 4
Republica Populară Chineză Zhang Zhizhen 63 4
Q Main Page Aslan Karațev 77 6

Jumătatea superioară

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
1 Spania C Alcaraz 2 6 6
Finlanda E Ruusuvuori 78 77 Finlanda E Ruusuvuori 6 4 2
Franța U Humbert 66 64 1 Spania C Alcaraz 6 7
WC Statele Unite ale Americii E Nava 0 7 3 26 Bulgaria G Dimitrov 2 5
Franța G Barrère 6 5 6 Franța G Barrère 66 62
26 Bulgaria G Dimitrov 78 77
1 Spania C Alcaraz 6 6
13 Germania A Zverev 1 2
22 Statele Unite ale Americii S Korda 65 67
Argentina D Schwartzman 5 4 Q Franța H Grenier 77 79
Q Franța H Grenier 7 6 Q Franța H Grenier 1 0
Spania R Carballés Baena 6 6 13 Germania A Zverev 6 6
Belgia D Goffin 4 4 Spania R Carballés Baena 78 5 0
13 Germania A Zverev 66 7 6
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
10 Main Page K Haceanov 6 3 6
Brazilia T Monteiro 711 4 6 Brazilia T Monteiro 3 6 3
Q Croația B Gojo 69 6 3 10 Main Page K Haceanov 7 4 6
Australia A Popirin 6 4 4 20 Spania R Bautista Agut 5 6 3
Franța Q Halys 4 6 6 Franța Q Halys 6 65 3
20 Spania R Bautista Agut 4 77 6
10 Main Page K Haceanov 710 6
5 Main Page A Rubliov 68 4
28 Japonia Y Nishioka 5 6 6
Republica Populară Chineză Y Wu 2 4 Slovacia A Molčan 7 4 4
Slovacia A Molčan 6 6 28 Japonia Y Nishioka 2 5
Statele Unite ale Americii M Cressy 77 3 64 5 Main Page A Rubliov 6 7
Elveția S Wawrinka 63 6 77 Elveția S Wawrinka 5 4
5 Main Page A Rubliov 7 6
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
3 Norvegia C Ruud 3 4
Q Franța B Paire 1 6 66 Q Italia M Arnaldi 6 6
Q Italia M Arnaldi 6 3 78 Q Italia M Arnaldi 6 3 1
Australia T Kokkinakis 67 63 Spania J Munar 3 6 6
Spania J Munar 79 77 Spania J Munar 77 0
30 Țările de Jos T Griekspoor 63 0r
Spania J Munar 3 0
LL Germania D Altmaier 6 6
LL Germania D Altmaier 6 7
LL Main Page P Kotov 3 6 4 Germania O Otte 4 5
Germania O Otte 6 4 6 LL Germania D Altmaier 77 6
Peru JP Varillas 4 6 3 Q Germania Y Hanfmann 63 3
Q Germania Y Hanfmann 6 3 6 Q Germania Y Hanfmann 6 77
15 Italia L Musetti 4 63
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
12 Polonia H Hurkacz 69 6 7
WC Spania M Landaluce 2 1 Franța R Gasquet 711 4 5
Franța R Gasquet 6 6 12 Polonia H Hurkacz 63 3
PR Franța J Chardy 3 4 17 Croația B Ćorić 77 6
WC Franța H Gaston 6 6 WC Franța H Gaston 3 3
17 Croația B Ćorić 6 6
17 Croația B Ćorić 65 6 77
29 Spania A Davidovici Fokina 77 3 65
29 Spania A Davidovici Fokina 6 6
Spania A Ramos Viñolas 4 77 6 Spania A Ramos Viñolas 3 4
Main Page I Ivașka 6 63 2 29 Spania A Davidovici Fokina 77 5 77
Kazahstan A Bublik 717 64 6 6 Danemarca H Rune 61 7 65
Columbia DE Galán 615 77 4 Kazahstan A Bublik 1 6 69
6 Danemarca H Rune 6 4 711

Jumătatea inferioară

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
7 Canada F Auger-Aliassime 2 6 65
Australia J Kubler 3 3 Serbia D Lajović 6 3 77
Serbia D Lajović 6 6 Serbia D Lajović 77 3 3
Italia L Sonego 3 1 LL Germania J-L Struff 62 6 6
LL Germania J-L Struff 6 6 LL Germania J-L Struff 4 77 7
32 Statele Unite ale Americii B Shelton 6 64 5
LL Germania J-L Struff 79 67 6
Argentina P Cachín 67 79 3
24 Argentina F Cerúndolo 1 66
WC Iordania A Shelbayh 1 4 Argentina P Cachín 6 78
Argentina P Cachín 6 6 Argentina P Cachín 6 77
Argentina TM Etcheverry 6 6 9 Statele Unite ale Americii F Tiafoe 1 62
Franța A Mannarino 4 0 Argentina TM Etcheverry 3 65
9 Statele Unite ale Americii F Tiafoe 6 77
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
14 Statele Unite ale Americii T Paul 3 63
Q Main Page R Safiullin 6 3 6 Q Main Page R Safiullin 6 77
Chile N Jarry 2 6 3 Q Main Page R Safiullin 3 6 3
Statele Unite ale Americii M McDonald 6 3 64 Spania B Zapata Miralles 6 3 6
Spania B Zapata Miralles 3 6 77 Spania B Zapata Miralles 6 6
19 Regatul Unit D Evans 3 2
Spania B Zapata Miralles 3 1
4 Grecia S Tsitsipas 6 6
25 Argentina S Báez 3 6 6
Portugalia N Borges 2 67 Statele Unite ale Americii M Giron 6 3 4
Statele Unite ale Americii M Giron 6 79 25 Argentina S Báez 5 6 3
PR Regatul Unit K Edmund 4 1 4 Grecia S Tsitsipas 7 3 6
WC Austria D Thiem 6 6 WC Austria D Thiem 6 1 65
4 Grecia S Tsitsipas 3 6 77
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
8 Statele Unite ale Americii T Fritz 713 6
Australia C O'Connell 6 62 6 Australia C O'Connell 611 4
Serbia F Krajinović 4 77 2 8 Statele Unite ale Americii T Fritz 6 77
Chile C Garín 77 6 Chile C Garín 1 64
Elveția M-A Hüsler 65 2 Chile C Garín 77 65 6
27 Serbia M Kecmanović 63 77 4
8 Statele Unite ale Americii T Fritz 6 65 68
Republica Populară Chineză Z Zhang 3 77 710
21 Canada D Șapovalov 77 4 61
Q Austria J Rodionov 66 4 Republica Populară Chineză Z Zhang 64 6 77
Republica Populară Chineză Z Zhang 78 6 Republica Populară Chineză Z Zhang 2 77 77
Franța C Moutet 3 3 11 Regatul Unit C Norrie 6 62 62
Q Japonia Y Watanuki 6 6 Q Japonia Y Watanuki 4 65
11 Regatul Unit C Norrie 6 77
Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
16 Australia A de Minaur 6 77
Ungaria M Fucsovics 64 3 Q Italia M Cecchinato 4 65
Q Italia M Cecchinato 77 6 16 Australia A de Minaur 3 6 4
Q Main Page A Karațev 77 7 Q Main Page A Karațev 6 4 6
Serbia L Đere 65 5 Q Main Page A Karațev 6 7
23 Țările de Jos B van de Zandschulp 2 5
Q Main Page A Karațev 77 6
2 Main Page D Medvedev 61 4
31 Cehia J Lehečka 1 1
Statele Unite ale Americii JJ Wolf 4 3 Q Main Page A Shevchenko 6 6
Q Main Page A Shevchenko 6 6 Main Page A Shevchenko 6 1 5
Q Italia A Vavassori 6 79 2 Main Page D Medvedev 4 6 7
Regatul Unit A Murray 2 67 Q Italia A Vavassori 4 3
2 Main Page D Medvedev 6 6

Capi de serie

[modificare | modificare sursă]
  1. Germania Jan-Lennard Struff (rundă calificare)
  2. Italia Marco Cecchinato (calificat)
  3. Franța Luca Van Assche (runda unu)
  4. Germania Daniel Altmaier (rundă calificare)
  5. Franța Alexandre Müller (runda unu)
  6. Main Page Alexander Shevchenko (calificat)
  7. Japonia Taro Daniel (runda unu)
  8. Italia Matteo Arnaldi (calificat)
  9. Main Page Roman Safiullin (calificat)
  10. Main Page Pavel Kotov (rundă calificare)
  11. Croația Borna Gojo (calificat)
  12. Germania Yannick Hanfmann (calificat)
  13. Japonia Yosuke Watanuki (calificat)
  14. Finlanda Otto Virtanen (runda unu)
  15. Austria Jurij Rodionov (calificat)
  16. Austria Sebastian Ofner (rundă calificare)
  17. Franța Arthur Fils (rundă calificare)
  18. Argentina Juan Manuel Cerúndolo (rundă calificare)
  19. Italia Giulio Zeppieri (rundă calificare)
  20. Italia Francesco Passaro (runda unu)
  21. Franța Hugo Grenier (calificat)
  22. Main Page Aslan Karațev (calificat)
  23. Ungaria Zsombor Piros (rundă calificare)
  24. Spania Pedro Martínez (runda unu)

Jucători calificați

[modificare | modificare sursă]

Rezultate calificări

[modificare | modificare sursă]

Prima calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
1 Germania Jan-Lennard Struff 7 6
Italia Luca Nardi 5 4
1 Germania Jan-Lennard Struff 4 2
22 Main Page Aslan Karațev 6 6
Italia Raúl Brancaccio 4 0
22 Main Page Aslan Karațev 6 6

A doua calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
2 Italia Marco Cecchinato 3 6 6
  Kazahstan Timofey Skatov 6 2 3
2 Italia Marco Cecchinato 77 6
19 Italia Giulio Zeppieri 65 4
  Slovacia Jozef Kovalík 4 6 4
19 Italia Giulio Zeppieri 6 4 6

A treia calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
3 Franța Luca Van Assche 3 64
Brazilia Felipe Meligeni Alves 6 77
  Brazilia Felipe Meligeni Alves 3 612
Italia Andrea Vavassori 6 714
Italia Andrea Vavassori 6 65 6
14 Finlanda Otto Virtanen 1 77 2

A patra calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
4 Germania Daniel Altmaier 6 6
PR Ungaria Attila Balázs 1 1
4 Germania Daniel Altmaier 4 3
15 Austria Jurij Rodionov 6 6
Franța Laurent Lokoli 6 2 4
15 Austria Jurij Rodionov 2 6 6

A cincea calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
5 Franța Alexandre Müller 4 61
Japonia Kaichi Uchida 6 77
  Japonia Kaichi Uchida 6 3 4
WC Franța Benoît Paire 3 6 6
WC Franța Benoît Paire 3 77 6
20 Italia Francesco Passaro 6 64 2

A șasea calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
6 Main Page Alexander Shevchenko 710 77
Elveția Antoine Bellier 68 64
6 Main Page Alexander Shevchenko 77 6
18 Argentina Juan Manuel Cerúndolo 65 4
Taipeiul Chinez Tseng Chun-hsin 3 4
18 Argentina Juan Manuel Cerúndolo 6 6

A șaptea calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
7 Japonia Taro Daniel 1 7 2
WC Spania Daniel Rincón 6 5 6
WC Spania Daniel Rincón 3 77 2
21 Franța Hugo Grenier 6 64 6
  Slovacia Lukáš Klein 78 3 4
21 Franța Hugo Grenier 66 6 6

A opta calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
8 Italia Matteo Arnaldi 6 6
Austria Filip Misolic 1 4
8 Italia Matteo Arnaldi 3 6 6
17 Franța Arthur Fils 6 3 2
WC Maroc Reda Bennani 2 2
17 Franța Arthur Fils 6 6

A noua calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
9 Main Page Roman Safiullin 6 6
Portugalia João Sousa 2 2
9 Main Page Roman Safiullin 6 77
16 Austria Sebastian Ofner 4 64
Suedia Elias Ymer 3 1
16 Austria Sebastian Ofner 6 6

A zecea calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
10 Main Page Pavel Kotov 6 3 78
Belgia Kimmer Coppejans 4 6 66
10 Main Page Pavel Kotov 79 3 63
13 Japonia Yosuke Watanuki 67 6 77
Argentina Federico Delbonis 4 65
13 Japonia Yosuke Watanuki 6 77

A unsprezecea calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
11 Croația Borna Gojo 6 6
Regatul Unit Jan Choinski 3 2
11 Croația Borna Gojo 78 6
23 Ungaria Zsombor Piros 66 2
WC Spania Pablo Andújar 6 1 2
23 Ungaria Zsombor Piros 3 6 6

A douăsprezecea calificare

[modificare | modificare sursă]
Runda unu Rundă calificare
          
12 Germania Yannick Hanfmann 6 6
Germania Maximilian Marterer 2 4
12 Germania Yannick Hanfmann 6 6
WC Franța Arthur Cazaux 2 4
WC Franța Arthur Cazaux 4 6 78
24 Spania Pedro Martínez 6 2 66
  1. ^ „Novak Djokovic Withdraws From Madrid”, ATP Tour, accesat în  
  2. ^ „Rafael Nadal Withdraws From Madrid”, ATP Tour, accesat în  
  3. ^ a b Bhargav (). „All 3 of Rafael Nadal, Novak Djokovic and Roger Federer skip Madrid Masters for first time in tournament history”. Sportskeeda. Accesat în . 
  4. ^ Berkok, John (). „Zhang Zhizhen becomes first Chinese player to reach a Masters 1000 quarterfinal”. tennis.com. Accesat în . 
  5. ^ Staff, ATP (). „Lucky Loser Struff Stuns Tsitsipas To Reach Madrid SFs”. atptour.com. Accesat în . 
  6. ^ „Amazing Alcaraz Topples Zverev For Madrid Title”. Association of Tennis Professionals. . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]