Kliment Voroșilov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Mareșalul Uniunii Sovietice, K. E. Voroșilov. Pentru alte sensuri, vedeți Voroșilov (dezambiguizare).
Kliment Voroșilov
Klim voroshilov.JPG
Kliment Voroșilov
Date personale
Născut 4/16 februarie 1881[1]
Lîsîceansk, Ucraina
Decedat 2 decembrie 1969 (88 de ani)[1][2]
Moscova, URSS[3]
Căsătorit cu Ekaterina Voroshilova[*]
Cetățenie Imperiul Rus
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Ocupație om politic
ofițer
revoluționar[*]
Ministru al Apărării al Uniunii Sovietice
În funcție
6 noiembrie 1925 – 7 mai 1940
Precedat de Mihail Frunze
Succedat de Semion Timoșenko

Premii Ordinul Lenin (23 februarie 1935)
Medalia „Pentru Victoria asupra Germaniei în Marele Război Patriotic 1941–1945”[*]
Ordinul Steagul Roșu (26 februarie 1920)
Erou al Muncii Socialiste (7 mai 1960)
Erou al Uniunii Sovietice (3 februarie 1956)
Jubilee Medal "XX Years of the Workers' and Peasants' Red Army"[*] (22 februarie 1938)
Ordinul Suvorov, cl. I[*] (22 februarie 1944)
Medalia „Pentru Apărarea Leningradului”[*]
Medalia „Pentru Apărarea Moscovei”[*]
Medal "For the Defence of the Caucasus"[*]
Erou al Uniunii Sovietice (22 februarie 1968)
Gold Star[*] (3 februarie 1956)
Gold Star[*] (22 februarie 1968)
"Hammer and Sickle" gold medal[*] (7 mai 1960)
Ordinul Lenin (22 februarie 1938)
Ordinul Lenin (3 martie 1940)
Ordinul Lenin (21 februarie 1945)
Ordinul Lenin (3 februarie 1951)
Ordinul Lenin (3 februarie 1956)
Ordinul Lenin (7 mai 1960)
Ordinul Lenin (3 februarie 1961)
Ordinul Lenin (22 februarie 1968)
Ordinul Steagul Roșu (1921)
Ordinul Steagul Roșu (2 decembrie 1925)
Ordinul Steagul Roșu (22 februarie 1930)
Ordinul Steagul Roșu (22 noiembrie 1944)
Ordinul Steagul Roșu (24 iunie 1948)
Medal "In Commemoration of the 800th Anniversary of Moscow"[*] (21 septembrie 1947)
Jubilee Medal "30 Years of the Soviet Army and Navy"[*] (22 februarie 1948)
Jubilee Medal "40 Years of the Armed Forces of the USSR"[*] (17 februarie 1958)
Jubilee Medal "Twenty Years of Victory in the Great Patriotic War 1941-1945"[*] (1965)
Q4137459[*] (29 mai 1957)
Order of Sukhbaatar[*]
Order of Sukhbaatar[*]
Q4335936[*]
Ordinul Trandafirului Alb[*]
Order of the Republic (Tuva)[*] (28 octombrie 1937)
Q2172254[*] (1959)
Partid politic Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (din 1903)
Semnătură Автограф К.Е. Ворошилова.png

(în limba rusă Климент Ефремович Ворошилов) (n. 23 ianuarie 1881 - d. 2 decembrie 1969) a fost un comandant militar și politician sovietic.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Voroșilov s-a născut în Verhneie, lângă Ekaterinoslav (astăzi Dnipropetrovsk), Ucraina, în Imperiul Rus. A aderat la mișcarea bolșevică în 1903. După victoria revoluției din 1917, a devenit membru al guvernului provizoriu ucrainean și comisar al afacerilor interne. În timpul războiului civil, a organizat apărarea orașului Țarițîn, unde l-a cunoscut pe Stalin, căruia i-a devenit prieten și aliat politic de nădejde.

Voroșilov a fost ales membru al CC al PCUS în 1921, rămânând membru cu drepturi depline până în 1961. În 1925, după moartea lui Mihail Frunze, Voroșilov a fost numit comisar al poporului pentru afacerile armatei și marinei și președinte al Sovietului Militar Revoluționar al URSS, ultim post pe care l-a ocupat până în 1934. A devenit membru plin al Biroului Politic în 1936 și a rămas în acestă funcție până în 1960. A fost profund implicat în acțiunile de epurare inițiate de Stalin la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut. Cariera sa militară a avut numai de câștigat de pe urma îndepărtării din funcție și a lichidării mareșalului Mihail Tuhacevski.

Voroşilov, Gorki, Stalin (de la stânga la dreapta) într-o fotografie din 1931.

Voroșilov a fost numit comisar al poporului pentru apărare în 1934 și a fost avansat la gradul de mareșal al Uniunii Sovietice în 1935. În al doilea război mondial, Voroșilov a fost membru al Consiliului de Stat pentru Apărare. A fost comandantul trupelor sovietice în războiului sovieto-finlandez din noiembrie 1939 până în ianuarie 1940, dar, din cauza incompetenței sale, Armata Roșie a suferit pierderi mari. Nikita Hrușciov avea o părere foarte proastă despre Voroșilov, pe care îl caracteriza drept "cel mai mare sac cu rahat din armată".

După declanșarea invaziei naziste a Uniunii Sovietice din iunie 1941, Voroșilov a fost numit comandant al frontului de nord-vest, dar, în ciuda bravurii personale – la un moment dat a condus personal un contraatac împotriva tancurilor germane –, a eșuat în încercarea de a preveni încercuirea Leningradului și a fost schimbat din funcție. Datorită vechii camaraderii cu Stalin, a supraviețuit disgrației în care a căzut, spre deosebire de alți comandanți militari mai puțin norocoși, care au plătit cu viața pentru înfrângerile de pe câmpul de luptă. În 19451947 a fost însărcinat cu supravegherea instaurării orânduirii comuniste în Ungaria.

În 1952, Voroșilov a fost numit membru al Prezidiului CC al PCUS. Moartea lui Stalin din 1953 a adus mari schimbări în conducerea PCUS, Voroșilov fiind numit în martie președinte al Prezidiului Sovietului Suprem (funcție echivalentă cu cea de președinte al Uniunii Sovietice), avându-i în subordine pe Nikita Hrușciov ca prim secretar al PCUS și pe Gheorghi Malenkov ca premier al Uniunii Sovietice. Voroșilov, Hrușciov și Malenkov au pus la cale arestarea lui Lavrenti Beria, unul dintre cei mai apropiați colaboratori al lui Stalin și unul dintre executanții epurărilor staliniste. După denunțarea de către Hrușciov a crimelor staliniste (1956), Voroșilov s-a alăturat temporar facțiunii conservatoare a lui Malenkov, Lazar Kaganovici și Viaceslav Molotov, (așa numitul "grup antipartinic"), în încercarea din 1957 de răsturnare de la putere a lui Hrușciov. Voroșilov a schimbat la timp tabăra, alăturându-se lui Hrușciov, supraviețuind politic înfrângerii "grupului antipartinic”.

La 7 mai 1960, Sovietul Suprem i-a aprobat lui Voroșilov "cererea de retragere" și l-a ales pe Leonid Brejnev președinte al Prezidiului (președinte al statului). Comitetul Central l-a eliberat pe mareșal și din funcția de membru al prezidiului PCUS (cum fusese redenumit Biroul Politic în 1952) la 16 iulie 1960. În octombrie 1961, a fost desăvârșită înfrângerea sa politică la lucrările celui de al XXII-lea congres al PCUS, când a fost exclus din Comitetul Central al partidului.

După căderea lui Hrușciov, Brejnev l-a reactivat pe Voroșilov, oferindu-i o poziție decorativă. Mareșalul a fost reales membru al CC în 1966 și i-a fost acordat un al doilea titlu de Erou al Uniunii Sovietice (1968). Voroșilov a fost decorat de 8 ori cu Ordinul Lenin. A murit în 1969 la Moscova.

Seria de tancuri KV, folosite în cel de-al doilea război mondial, au primit ca denumire numele mareșalului. Două orașe au primit numele său: Voroșilovgrad în Ucraina (redenumit acum Luhansk) și Voroșilov în Orientul Îndepărtat Sovietic (redenumit Ussuriisk). Academia de Tancuri a Armatei Roșii din Moscova a purtat de asemenea într-o perioadă numele mareșalului.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Kliment Voroșilov
  1. ^ a b "Kliment Voroșilov", Gemeinsame Normdatei, accesat la 13 august 2015 
  2. ^ "Kliment Voroșilov", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  3. ^ "Kliment Voroșilov", Gemeinsame Normdatei, accesat la 31 decembrie 2014