Iulian Antonescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Iulian Antonescu
Date personale
Născut26 iulie 1932
Piatra Neamț
Decedat24 ianuarie 1991
București
NaționalitateFlag of Romania.svg Română
OcupațieProfesor universitar, muzeograf, istoric, publicist

Iulian Antonescu (n. 26 iulie 1932, Piatra Neamț – d. 24 ianuarie 1991, București) a fost un profesor universitar, muzeograf, istoric și publicist, cetățean de onoare (post-mortem) al municipiilor Piatra Neamț (1999) și Bacău (2002).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fiu al colonelului Gheorghe Antonescu și al profesoarei Eugenia Antonescu[1][2], a făcut studiile elementare la Piatra Neamț și Chișinău[2]. S-a dovedit a fi un elev de excepție al Liceului „Petru Rareș” din Piatra Neamț[2], calitate pe care a păstrat-o și la Chișinău sau Craiova[1]. A absolvit cu diplomă de merit[2] Facultatea de Istorie din cadrul Universității București[1], formându-se ca specialist în istoria antică și medievală[1] sub conducerea profesorilor Dionisie M. Pippidi, Emil Condurachi, M. Berzea[1][2]. Între anii 1957-1971 a fost muzeograf și director al Muzeului regional (județean) Bacău[2]. A contribuit, în mod esențial, la înființarea muzeelor de istorie din Piatra Neamț, Roman, Bicaz, Onești și Târgu Neamț[1][2]. Și-a adus deasemeni contribuția la extinderea cercetărilor arheologice din zonă, editând totodată revista „Carpica”[3] – prima publicație de istorie și arheologie din regiune[2]. A fost lector și conferențiar la Institutul Pedagogic din Bacău[1][2]. Strălucit orator („un bătrân vulpoi al verbului”, cum se autodefinea), a rămas în conștiința intelectualității prin ciclurile sale de conferințe, considerate adevărate evenimente cultural-artistice[3]. A susținut conferințe și în Franța, S.U.A. și Marea Britanie[2][3]. În anul 1971 a devenit director al Direcției generale a Muzeelor din România[2][3], funcție deținută până în anul 1990[4]. A donat municipalității din Piatra Neamț clădirea în care a fost organizat ulterior Muzeul de Științe Naturale[3]. Este înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamț[4].

In memoriam
  • Muzeul Județean de Istorie și Artă Bacău îi poartă numele (azi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău).
  • O stradă în Piatra Neamț îi poartă numele.
  • Fundația Cultural-Științifică ce-i poartă numele, a fost înființată la 21 martie 2000, la Bacău și a avut de la început până în prezent, ca președinte de onoare pe Eugenia Antonescu și președinte executiv pe prof.dr. Ioan Mitrea[4]. La inițiativa fundației menționate, Consiliul Local al municipiului Bacău, în mai 2002, i-a acordat, post-mortem, titlul de Cetățean de onoare al orașului Bacău[4]. O alee din zona centrală a orașului Bacău poartă numele de „Aleea Iulian Antonescu[4].
  • Începând din anul 2001, Ministerul Culturii și Cultelor a instituit și acordat anual „Premiul Iulian Antonescu” pentru muzeografie[4].

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Depozitul carpic de la Negri și implicațiile sale istorice, în „Carpica”, I, 1968
  • Zece ani de muzeografie băcăuană, „Carpica”, I, 1968
  • Curțile domnești de la Bacău, „Carpica”, II, 1969

postum

  • Neliniști medievale, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2010, ce cuprinde traduceri din poezia medievală, „Kormar Ogmundarson”, sec. al X-lea, „Trubaduri provensali”, sec. al XII-lea, „Godfroy de Monmouth”[3] și din vechea poezie japoneză, din secolele al XI-lea, al XIII-lea și al XVII-lea[4].

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

„„Câți dintre cei care l-au cunoscut pe Iulică Antonescu au izbutit să treacă dincolo de măștile pe care inteligența, sensibilitatea și cultura lui le făceau să se succeadă pe fața-i nobilă și expresivă într-un adevărat joc actoricesc? Mulți interlocutori rămâneau fascinați de talentul său imitativ, de inflexiunile glasului inconfundabil și de mimica pe care și-o compunea cu o ușurință savantă. Puțini însă înțelegeau sensul ludic și ironia ascuțită sub acest divertisment la îndemâna tuturor. Căci marele intelectual nu se dezvăluia decât după o destul de îndelungată (și nebănuită) cercetare a celui cu care intra în comunicare””

[5]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g Consiliul Local, 1998, p.20
  2. ^ a b c d e f g h i j k Ante, 2006, p.23
  3. ^ a b c d e f Consiliul Local, 1998, p.21
  4. ^ a b c d e f g revista Ateneu
  5. ^ Ante, 2006, p.24

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • O antologie a literaturii nemțene, Laurian Ante, Ed. Mușatinia, Roman, 2006, p.23-25
  • Cetățeni de onoare ai municipiului Piatra Neamț, Consiliul Local Piatra Neamț, Ed. Răzeșu, p.20-21
  • Revista Ateneu Iulian Antonescu – 20 de ani de postumitate

Legături externe[modificare | modificare sursă]