Sari la conținut

Ionel Drîmbă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ionel Drîmbă
Informații personale
Născut(ă)18 martie 1942(1942-03-18)
Timișoara, Romania
Decedat(ă)2006
Brazil
Înălțime1.72 m
Țară România
Armăfloretă, sabie
Mânăstângaci

Ion (Ionel) Alexandru Drîmbă (n. 18 martie 1942, Timișoara – d. 2006, Brazilia) a fost un scrimer român specializat pe floretă și pe sabie. Laureat cu aur la floretă individual la Jocurile Olimpice de vară din 1968, a câștigat primul titlu olimpic din istoria scrimei românește. A fost și campion mondial pe echipe în 1969.

Carieră

Ion Drîmbă s-a născut la Timișoara într-o familie de origine modestă. Tatăl său lucra la Poștă.[1] La vârsta de opt ani, s-a apucat de scrima pentru a-l urma pe fratele său cel mai mare. A făcut primii pașii în acest sport la Asociația „Flacăra roșie” cu antrenorul Andrei Altman.[2] Și-a demonstrat valoarea rapid: de la vârsta de 13 ani a concurat în categoria de seniori (divizia B) la floretă și la sabie. În anul 1959 a câștigat la campionatul național de juniori la ambele probe.[2]

În anul 1960 s-a transferat la CSA Steaua ca angajat civil sub îndrumarea lui Vasile Chelaru.[1] În același an, la vârsta de 18 ani, a devenit campion național de seniori la floretă.[3] A cucerit medalia de argint la floretă și a ajuns în semifinală la sabie la Campionatul European de juniori de la Leningrad. A participat la proba de floretă individual la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma, dar nu a câștigat nici o medalie.[1] La Universiada din 1961 de la Sofia și-a cunoscut viitoarea lui soție, Ileana Gyulai.[3] În anul 1963 a devenit vicecampion mondial de juniori la Gent, și vicecampion universitar la floretă și medaliat cu bronz la sabie la Universiada de la Porto Alegre. În anul următor a fost campion național la ambele arme. A luat parte la patru probe Jocurile Olimpice din 1964 de la Tokyo, unde și-a îmbunătățit rezultatele de la Roma 1960, dar nu a putut urca pe podium.

Alături de Ștefan Ardeleanu, Iuliu Falb, Tănase Mureșanu și Mihai Țiu, a cucerit medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial din 1967 de la Montreal. Pentru aceasta realizare a fost numit maestru emerit al sportului. La Jocurile Olimpice din 1968, cu 19 de victorie și două înfrângeri, a câștigat primul titlul olimpic din istoria scrimei romanește. A fost declarat cel mai bun scrimer din lumea de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS). A fost decorat cu Meritul Sportiv, clasa I,[4] dar nu a primit mașina Fiat și suma de 25.000 de lei pe care statul român li-le promisese câștigătorilor unui titlu olimpic.

Nemulțumit de modul în care sportivii de performanta erau tratați în România, a defectat în Republica Federală Germană în 1970, în timp ce era în Paris pentru Challenge-ul Martini, o etapă de Cupa Mondială: a scăpat din un dineu oficial și a găsit refugiu la ambasada vest-germană.[3] Prin urmare, numele său a fost șters din statisticile și documentele oficiale. De pildă, nu a fost menționat în cartele Aur olimpic românesc (1980).[5] El s-a stabilit la Ulm, unde a lucrat ca antrenor pentru Federația Germană de Scrimă.[6] Le-a pregătit, printre altele, pe campionii germani Matthias Behr și Alexander Pusch.[2] După două ani, s-a mutat la Statele Unite, stabilindu-se mai întâi la Tucson, Arizona, apoi la San Francisco, unde și-a înființat școala de scrimă.[1] A lucrat, de asemenea, în Venezuela și în Brazilia, unde a creat un altul club de scrimă la Sao Paolo, lucrând în special cu Antonio Augusto Telles Machado.[2] Acolo s-a recăsătorit și a avut patru copii.[3]

În anul 1996 a decis să revină în România, unde numele său a fost restabilit după Revoluția Română din 1989. A fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer,[2] dar în ciuda experienței acumulate în străinătate, nu a primit nicio ofertă de angajare și a avut să-și retragă candidatura la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român.[7] Funcția a fost obținută de Ion Țiriac în cele din urmă. Foarte dezamăgit, Ion Drîmbă s-a întors în Brazilia, unde și-a continuat activitatea de antrenor în sudul regiunii Minas Gerais.[8] A pregătit-o, printre altele, pe sabrera Elora Pattaro, care a fost laureată cu argint la Campionatul Mondial pentru cadeți din 2003 de la Trapani.[9] A murit în anul 2006.[5]

Stilul său a fost descris astfel: „Deplasările ușoare, aidoma felinelor, îndelungatele momente de expectativă, ca și finalizarea rapidă și precisă a loviturilor, îl făceau să pară o panteră în acțiune.”[2]

Distincții

  • Maestru emerit al sportului (1967)
  • Meritul Sportiv, clasa I (1968)
  • Ordinul național „„pentru Merit”” în grad de ofițer (2000)

Referințe

  1. ^ a b c d Clement Peter (). „Ionel Drîmbă, floreta noastră de aur!”. sportclasic.ro. 
  2. ^ a b c d e f Nicu, Alexe, ed. (), „Federația Română de Scrimă”, Educației Fizice și Sportului din România (pdf), 1, Bucharest: Aramis, p. 1040 
  3. ^ a b c d Ionuț Tătaru (). „Ionel Drâmbă, primul campion olimpic al scrimei românești”. Antena 3. 
  4. ^ „Decretul nr. 1042/1968 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Sportiv unor sportivi, antrenori și medici sportivi”. Accesat în . 
  5. ^ a b Gabriel Toth (). „Timișoara olimpică: Medaliat cu aur, nerecunoscut de către comuniști”. Druckeria. 
  6. ^ „Fechtsport” (PDF) (în germană). Accesat în . 
  7. ^ „Drîmbă sare la beregata lui Tiriac”. Ziarul de Iași. . Accesat în . 
  8. ^ „Cidade de México 1968: curiosidades”. UOL Esporte (în portugheză). 
  9. ^ Jean-Marie Safra (). „La Grande Russie est de retour”. Escrime Internationale (în franceză) (43): 14–17. 

Legături externe