Ionel Drîmbă

Ionel Drîmbă
Informații personale
Născut(ă)	18 martie 1942(1942-03-18) Timișoara, România
Decedat(ă)	20 februarie 2006 (63 de ani) Brazilia
Înălțime	1,72 m
Țară	România
Armă	floretă, sabie
Mână	stângaci
Palmares de medalii Jocurile Olimpice Aur Mexico 1968 Individual Campionatul Mondial Aur Montreal 1967 Pe echipe Bronz Montreal 1969 Pe echipe

Ionel Drîmbă și Ileana Gyulai

Ion (Ionel) Alexandru Drîmbă (n. 18 martie 1942, Timișoara, România – d. 20 februarie 2006, Brazilia) a fost un scrimer român specializat pe floretă și pe sabie. Laureat cu aur la floretă individual la Jocurile Olimpice de vară din 1968, a câștigat primul titlu olimpic din istoria scrimei românești. A fost și campion mondial pe echipe în 1969.

Carieră

Ion Drîmbă s-a născut la Timișoara într-o familie de origine modestă. Tatăl său lucra la poștă. La vârsta de opt ani, s-a apucat de scrimă pentru a-l urma pe fratele său cel mai mare. A făcut primii pași în acest sport la Asociația „Flacăra roșie” cu antrenorul Andrei Altman. Și-a demonstrat valoarea rapid: de la vârsta de 13 ani a concurat în categoria de seniori (divizia B) la floretă și la sabie. În anul 1959 a câștigat la campionatul național de juniori la ambele probe.

În anul 1960 s-a transferat la CSA Steaua ca angajat civil sub îndrumarea lui Vasile Chelaru. În același an, la vârsta de 18 ani, a devenit campion național de seniori la floretă. A cucerit medalia de argint la floretă și a ajuns în semifinale la sabie la Campionatul European de juniori de la Leningrad. A participat la proba de floretă individual la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma, dar nu a câștigat nici o medalie. La Universiada din 1961 de la Sofia și-a cunoscut viitoarea lui soție, Ileana Gyulai. În anul 1963 a devenit vicecampion mondial de juniori la Gent, și vicecampion universitar la floretă și medaliat cu bronz la sabie la Universiada de la Porto Alegre. În anul următor a fost campion național la ambele arme. A luat parte la patru probe Jocurile Olimpice din 1964 de la Tokyo, unde și-a îmbunătățit rezultatele de la Roma 1960, dar nu a putut urca pe podium.

Alături de Ștefan Ardeleanu, Iuliu Falb, Tănase Mureșanu și Mihai Țiu, a cucerit medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial din 1967 de la Montreal. Pentru această realizare a fost numit maestru emerit al sportului. La Jocurile Olimpice din 1968, cu 19 victorii și două înfrângeri, a câștigat primul titlu olimpic din istoria scrimei românești. A fost declarat cel mai bun scrimer din lume de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS). A fost decorat cu Meritul Sportiv, clasa I, dar nu a primit mașina Fiat și suma de 25.000 de lei pe care statul român i le promisese câștigătorilor unui titlu olimpic.

Nemulțumit de modul în care sportivii de performanță erau tratați în România, a fugit în Republica Federală Germană în 1970, în timp ce era în Paris pentru Challenge-ul Martini, o etapă de Cupa Mondială: a scăpat dintr-un dineu oficial și a găsit refugiu la ambasada vest-germană. Prin urmare, numele său a fost șters din statisticile și documentele oficiale. De pildă, nu a fost menționat în cartea Aur olimpic românesc (1980). El s-a stabilit la Ulm, unde a lucrat ca antrenor pentru Federația Germană de Scrimă. I-a pregătit, printre alții, pe campionii germani Matthias Behr și Alexander Pusch. După doi ani, s-a mutat în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se mai întâi la Tucson, Arizona, apoi la San Francisco, unde și-a înființat școala de scrimă. A lucrat, de asemenea, în Venezuela și în Brazilia, unde a creat un alt club de scrimă la Sao Paolo, lucrând în special cu Antonio Augusto Telles Machado. Acolo s-a recăsătorit și a avut patru copii.

În anul 1996 a decis să revină în România, unde numele său a fost restabilit după Revoluția Română din 1989. A fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer, dar, în ciuda experienței acumulate în străinătate, nu a primit nicio ofertă de angajare și a fost nevoit să-și retragă candidatura la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român deoarece nu îndeplinea una din condițiile solicitate (nu avea studii superioare). Funcția a fost obținută de Ion Țiriac în cele din urmă. Foarte dezamăgit, Ion Drîmbă s-a întors în Brazilia, unde și-a continuat activitatea de antrenor în sudul regiunii Minas Gerais. A pregătit-o, printre altele, pe sabrera Elora Pattaro, care a fost laureată cu argint la Campionatul Mondial pentru cadeți din 2003 de la Trapani. A murit în anul 2006.

Stilul său a fost descris astfel: „Deplasările ușoare, aidoma felinelor, îndelungatele momente de expectativă, ca și finalizarea rapidă și precisă a loviturilor, îl făceau să pară o panteră în acțiune.”.

Distincții

• Maestru emerit al sportului (1967)
• Meritul Sportiv, clasa I (1968)
• Ordinul național „pentru Merit” în grad de ofițer (2000)

Legături externe

Materiale media legate de Ionel Drîmbă la Wikimedia Commons

• Ionel Drîmbă la Comitetul Olimpic și Sportiv Român (arhivat)
• en Ionel Drîmbă la Olympedia.org
• Tușa decisivă lui Ion Drîmbă la Mexico 1968 pe YouTube