Sari la conținut

Interpretarea Copenhaga

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Interpretarea Copenhaga este o exprimare a înțelesurilor mecanicii cuantice care a fost în mare parte concepută din 1925 până în 1927 de către Niels Bohr și Werner Heisenberg și care rămâne una dintre cele mai acceptate interpretări ale mecanicii cuantice.[1][2]

Conform Interpretării Copenhaga, sistemele fizice nu au în general proprietăți clare înainte de a fi măsurate, iar mecanica cuantică nu poate prezice decât distribuția probabilității posibilelor rezultate ale unei anumite măsurări. Actul măsurării afectează sistemul, cauzând setul probabilităților să se reducă la numai una dintre posibilele valori imediat după măsurare. Această caracteristică este cunoscută drept colapsul funcției de undă.

Au existat multe obiecții la adresa Interpretării Copenhaga de-a lungul anilor. Acestea includ: salturi discontinue când are loc o observare, elementul probabilistic introdus în urma observării, subiectivitatea necesității unui observator, dificultatea definirii unui aparat de măsurat, și nevoia invocării fizicii clasice pentru a descrie "laboratorul" în care rezultatele sunt măsurate.

Alternative la Interpretarea Copenhaga includ interpretarea multiple-lumi, teoria De Broglie-Bohm (undă-pilot), Bayesianism-ul cuantic, și teoriile decoerenței cuantice.

Context

[modificare | modificare sursă]

Max Planck, Albert Einstein și Niels Bohr au postulat apariția energiei în cantități discrete (cuante) pentru a explica fenomene precum spectrul radiației corpurilor negre, efectul fotoelectric, și stabilitatea și spectrele atomilor. Aceste fenomene nu au putut fi explicate de către fizica clasică și au apărut chiar să fie în contradicție cu ea. Chiar dacă particulele elementare arată proprietăți previzibile în multe experimente, ele devin extrem de neprevăzute în altele, cum ar fi încercările de a identifica traiectorile unor particule individuale printr-un simplu aparat fizic.

Fizica clasică face o distincție între particule și unde și, de asemenea, se bazează pe continuitatea și determinismul fenomenelor naturale. La începutul secolului XX, fenomene atomice și subatomice noi descoperite păreau să sfideze aceste concepții. Între 1925 și 1926, mecanica cuantică a fost inventată ca un formalism matematic ce descria cu exactitate experimentele, dar care apărea să respingă aceste concepții clasice. În schimb, afirmă că probabilitatea și discontinuitatea sunt fundamentale în lumea fizică. Fizica clasică se bazează și pe cauzalitate. Poziția cauzalității în mecanica cuantică este disputată.

Mecanica cuantică nu poate fi împăcată pur și simplu cu limbajul curent și observările noastre și le-a părut fizicienilor de foarte multe ori contraintuitivă, inclusiv creatorilor ei.[3]

Interpretarea Copenhaga intenționează să indice moduri adecvate de a gândi și de a vorbi despre înțelesul fizic al formulărilor matematice ale mecanicii cuantice și ale rezultatelor experimentale aferente. Oferă tot respectul discontinuității, probabilității și dualismului undă-particulă, iar în anumite privințe, neagă cauzalitatea.

Originea termenului

[modificare | modificare sursă]

Werner Heisenberg i-a fost asistent lui Niels Bohr la institutul său în Copenhaga în anii 20' când au ajutat la conceperea teoriei mecanicii cuantice. În 1929, Heisenberg a fost invitat să țină o serie de cursuri la Universitatea din Chicago unde a explicat noul domeniu al mecanicii cuantice. Cursurile i-au fost după baza cărții sale, The Physical Principles of the Quantum Theory, publicată în 1930.[4] În prefața cărții, Heisenberg a scris:

În ansamblu, cartea nu conține nimic care nu poate fi găsit în publicațiile anterioare, în special în investigațiile lui Bohr. Scopul cărții mi se pare a fi îndeplinit dacă contribuie într-o oarecare măsură la răspândirea acelui "Kopenhagener Geist der Quantentheorie" [i.e. spiritul de la Copenhaga al teoriei cuantice] dacă ar fi să mă exprim așa, care a direcționat întreaga dezvoltare a fizicii atomice moderne.

Termenul "interpretarea Copenhaga" sugerează ceva mai mult decât un spirit, cum ar fi un set definit de reguli pentru interpretarea formalismului matematic al mecanicii cuantice, probabil datând din anii 1920. Cu toate acestea, nu există astfel de texte, în afară de câteva prelegeri informale ale lui Bohr și Heisenberg, care se contrazic reciproc cu privire la mai multe aspecte importante[necesită citare]. S-ar părea că termenul specific, cu sensul său mai clar, ar fi fost inventat de către Heisenberg în anii 1950[5], în timp ce critica "interpretări" alternative (ex., cea a lui David Bohm[6]) care fuseseră dezvoltate.[7] Prelegeri cu titlurile "Interpretarea Copenhaga a Teoriei Cuantice" și "Critici și Contrapropuneri pentru Interpretarea Copenhaga", pe care Heisenberg le-a ținut în 1955, sunt retipărite în colecția Physics and Philosophy.[8] Înainte de lansarea cărții, Heisenberg și-a exprimat în privat regretul de a fi utilizat termenul din cauză că sugera existența altor interpretări pe care el le considera un "nonsens".[9]

Statutul curent al termenului

[modificare | modificare sursă]

Potrivit unui adversar al interpretării Copenhaga, John G. Cramer, "În ciuda unei literaturi extinse care se referă la, discută și critică interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice, nicăieri nu pare să existe vreo declarație concisă care să definească pe de-a întregul interpretarea Copenhaga."[10]

Principii

[modificare | modificare sursă]

Nu există o definiție concretă a Interpretării Copenhaga, ci ea se compune din punctele de vedere ale unor oameni de știință și filozofi dezvoltate în timpul celui de-al doilea sfert al secolului XX. Bohr și Heisenberg nu au fost niciodată întru totul de acord despre cum poate fi înțeles formalismul matematic al mecanicii cuantice, iar Bohr chiar s-a distanțat la un moment dat de ceea ce el considera a fi interpretarea mai subiectivă a lui Heisenberg.[11]

Diferiți comentatori și cercetători i-au asociat variate idei, iar Asher Peres a remarcat că opinii foarte distincte, uneori contradictorii, sunt prezentate drept "Interpretarea Copenhaga".[12]

Câteva principii general acceptate ca parte a interpretării includ:

  1. O funcție de unde reprezintă starea sistemului. Ea înglobează tot ce se poate ști despre acel sistem înainte de observare; nu există alți "parametri ascunși".[13] Funcția de undă evoluează lin în timp fiind totodată izolată de alte sisteme.
  2. Proprietățile sistemului sunt supuse unui principiu al incompatibilității. Anumite proprietăți nu pot fi definite simultan pentru același sistem în același timp. Incompatibilitatea este exprimată cantitativ prin principiul incertitudinii al lui Heisenberg. De exemplu, dacă o particulă la un anumit moment are o locație clară, este lipsit de sens să vorbim despre impulsul ei în acea clipă.
  3. În timpul unei observații, sistemul trebuie să interacționeze cu un dispozitiv de laborator. Atunci când dispozitivul face o măsurare, funcția de undă a sistemelor se spune că se "colapsează" [i.e., se prăbușește] sau se reduce în mod ireversibil la o eigenstate (stare proprie) a observabilului care este înregistrat.[14]
  4. Rezultatele furnizate de dispozitivele de măsurare sunt în esență clasice și ar trebui descrise în limbajul obișnuit. Acest lucru a fost subliniat în mod special de Bohr și a fost acceptat de către Heisenberg.[15]
  5. Descrierea dată de funcția de undă este probabilistică. Acest principiu se numește regula lui Born, după Max Born.
  6. Funcția de undă exprimă o dualitate undă-particulă necesară și fundamentală. Asta ar trebui să se reflecte în calculele din limbajul obișnuit ale experimentelor. Un experiment poate arăta proprietăți de particulă, sau proprietăți de undă, conform principiului complementarității al lui Niels Bohr.[16]
  7. Funcționarea internă a proceselor atomice și subatomice este necesar și esențial inaccesibilă observării directe deoarece actul în sine de a o observa ar afecta-o extrem de mult.
  8. Când numerele cuantice sunt mari, ele se referă la proprietăți care se potrivesc îndeaproape cu cele ale descrierii clasice. Acesta este principiul de corespondență al lui Bohr și Heisenberg.

Metafizica funcției de undă

[modificare | modificare sursă]

Interpretarea Copenhaga neagă faptul că funcția de undă oferă o imagine direct înțeligibilă a unui obiect material obișnuit sau a unei componente discernabile ale sale[17][18] sau că reprezintă ceva mai mult decât un concept teoretic.

În termeni metafizici, interpretarea Copenhaga consideră că mecanica cuantică oferă informații despre fenomene, dar nu și că punctează către "obiecte care clar există", pe care le socotește ca fiind reziduuri ale intuiției obișnuite. Asta o face o teorie epistemică, fapt care contrastează opinia lui Einstein că fizica ar trebui să se ocupe cu "obiecte care chiar există" – o teorie ontică.[19]

O întrebare metafizică este uneori pusă: "Ar putea fi mecanica cuantică extinsă prin adăugarea la formalismul matematic a așa-ziselor «variabile ascunse», pentru a o transforma dintr-o teorie epistemică într-una ontică?" Interpretarea Copenhaga răspunde cu un "Nu" puternic.[20] Se pretinde uneori, de exemplu de către J.S. Bell, că Einstein s-a opus interpretării Copenhaga pentru că el credea că răspunsul la întrebarea despre "variabilele ascunse" era "Da". În schimb, Max Jammer scrie "Einstein nu a propus niciodată o teorie a variabilelor ascunse."[21] Einstein a explorat posibilitatea unei teorie a variabilelor ascunse și a scris o lucrare în care și-a descris explorarea, dar a retras-o de la publicare pentru că a simțit că este defectuoasă.[22][23]

Deoarece afirmă că funcția de undă devine "reală" numai când sistemul este observat, termenul de "subiectivă" este uneori propus pentru descrierea interpretării Copenhaga. Acesta este respins de către mulți Copenhageniști[24] deoarece procesul observării este mecanic și nu depinde de individualitatea observatorului.

Unii autori[cine?] au propus că Bohr a fost influențat de pozitivism (sau chiar pragmatism). Pe de altă parte, Bohr și Heisenberg nu erau în totalitate de acord, și au avut opinii diferite la momente diferite. Heisenberg în mod particular era determinat să se îndrepte către realism.[25]

Carl Friedrich von Weizsäcker, în timpul participării la un colocviu la Cambridge, a negat faptul că interpretarea Copenhaga afirmă că "ceea ce nu poate fi observat nu există." El a sugerat în schimb că interpretarea Copenhaga urmărește principiul "Ceea ce este observat există cu siguranță; despre ceea ce nu este observat suntem încă liberi să facem presupuneri adecvate. Ne folosim de această libertate pentru a evita paradoxurile."[10]

Regula lui Born

[modificare | modificare sursă]

Max Born vorbește despre interpretarea sa probabilistică ca o "interpretare statistică" a funcției de undă, [26][27] iar regula lui Born este esențială pentru interpretarea Copenhaga.[28]

Scriitorii nu folosesc toți aceeași terminologie. Structura "interpretare statistică", referindu-se la "interpretarea ansamblului", indică adesea o interpretare a regulii lui Born cât de cât diferită față de interpretarea Copenhaga.[29][30] În ceea ce privește interpretarea Copenhaga, este axiomatic ca funcția de undă să epuizeze tot ce se poate ști vreodată în prealabil despre o anumită stare a sistemului. Interpretarea "statistică" sau "a ansamblului", pe de altă parte, este în mod explicit agnostică cu privire la faptul dacă informațiile din funcția de undă sunt exhaustive pentru ceea ce ar putea fi cunoscut în avans. Se consideră a fi mai "minimă" decât interpretarea Copenhaga în afirmațiile sale. Nu spune mai mult decât că, la fiecare observare, o anumită valoare reală a unei proprietăți este găsită și că asemenea valori sunt găsite probabilistic, așa cum au fost detectate de nenumărate ori în cadrul observării aceluiași sistem.

Multele stări ale sistemului sunt considerate a constitui un "ansamblu", iar ele dezvăluie împreună probabilitatea prin aceste ocazii de observare. Deși au toate aceeași funcție de undă, elementele ansamblului s-ar putea să nu fie identice unul cu celălalt în toate privințele, conform interpretărilor "agnostice". Ele ar putea, din câte știm, dincolo de cunoașterea actuală și dincolo de funcția de undă, să aibă proprietăți individuale distinctive. În ceea ce privește știința actuală, semnificația experimentală a acestor forme diferite ale regulii lui Born este aceeași, deoarece ele fac aceleași predicții despre distribuția probabilităților rezultatelor observațiilor, iar potențialele proprietăți neobservate sau neactualizate nu sunt accesibile experimentării.

Consecințe

[modificare | modificare sursă]

Natura Interpretării Copenhaga este dezvăluită prin luarea în considerare a unui număr de experimente și paradoxuri.

1. Pisica lui Schrödinger

[modificare | modificare sursă]
Acest experiment mental evidențiază implicațiile pe care le are acceptarea incertitudinii la nivel microscopic asupra obiectelor macroscopice. O pisică este pusă într-o cutie sigilată, cu viața sau moartea ei făcută să depindă de starea unei particule subatomice. Astfel, o descriere a pisicii în timpul experimentului — pisică ce a fost inseparată de starea particulei subatomice — face ca ideea de "pisică vie sau moartă" să fie "încețoșată" [i.e., imprecisă]. Dar asta nu ar putea fi corect pentru că ar implica faptul că pisica este în același timp și vie și moartă până când este deschisă cutia pentru a se verifica acest lucru. Dar pisica, dacă supraviețuiește, nu o să-și amintească decât că a fost mereu în viață. Schrödinger se împotrivește ideii spunând "cât de naiv să accepți ca fiind valid un «model încețoșat» [i.e., imprecis] ca reprezentând realitatea."[31] Cum poate pisica să fie și vie și moartă în același timp?
Interpretarea Copenhaga: Funcția de undă reflectă cunoașterea noastră asupra sistemului. Funcția de undă arată că, odată ce pisica este observată, există o șansă de 50% ca ea să fie moartă și o șansă de 50% ca ea să fie vie.

2. Prietenul lui Wigner

[modificare | modificare sursă]
Wigner își pune prietenul împreună cu pisica în cutie. Observatorul extern crede că sistemul se află în starea . Prietenul său, însă, este convins că pisica este în viață, i.e. pentru el, pisica se află în starea . Cum pot Wigner și prietenul său să vadă două funcții de undă diferite?
Interpretarea Copenhaga: Răspunsul depinde de poziționarea tăieturii lui Heisenberg, care poate fi plasată arbitrar. Dacă prietenul lui Wigner este poziționat de aceeași parte a tăieturii cu observatorul extern, măsurătorile lui colapsează funcția de undă pentru ambii observatori. Dacă este poziționat de partea pisicii, interacțiunea lui cu pisica nu este considerată o măsurare.

3. Difracția celor două fante

[modificare | modificare sursă]
Lumina trece prin fante duble pe un ecran realizând un model de difracție. Este lumina o particulă sau o undă?
Interpretarea Copenhaga: Lumina nu este nici una nici alta. Un anumit experiment poate demonstra proprietăți de particulă (foton) sau proprietăți de undă, dar nu ambele în același timp (Principiul de complementaritate al lui Bohr).
Același experiment poate fi în teorie realizat cu orice sistem fizic: electroni, protoni, atomi, molecule, viruși, bacterii, pisici, oameni, elefanți, planete, etc. În practică a fost realizat pe lumină, electroni, buckminsterfulerene,[32][33] și câțiva atomi. Din cauza mărimii extrem de reduse a constantei Planck, este practic imposibilă realizarea unor experimente care să arate în mod direct natura ondulatorie a oricărui sistem mai mare decât câțiva atomi, dar, în general, mecanica cuantică consideră că toată materia posedă și comportamente de particulă, cât și comportamente de undă. Sistemele mai mari (cum ar fi virușii, bacteriile, pisiciile, etc.) sunt considerate "clasice", dar doar ca o aproximare, nu ca ceva exact.

4. Paradoxul EPR (Einstein–Podolsky–Rosen)

[modificare | modificare sursă]
"Particulele" inseparate sunt emise în același moment. Legile de conservare asigură că spin-ul măsurat al unei particule trebuie să fie opusul celeilalte, astfel dacă spin-ul uneia dintre particule este măsurat, spin-ul celeilalte particule este cunoscut instantaneu. Deoarece acest rezultat nu poate fi separat de aleatoriul mecanicii cuantice, nicio informație nu poate fi trimisă în această modalitate și nu există nicio încalcare a relativității speciale sau a Interpretării Copenhaga.
Interpretarea Copenhaga: Asumându-ne că funcțiile de undă nu sunt reale, colapsul funcției de undă este interpretat în mod subiectiv. Momentul în care observatorul măsoară spin-ul uneia dintre particule, el știe spin-ul celeilalte. Cu toate acestea, un alt observator nu poate beneficia decât după ce rezultatele măsurătorii i-au fost transmise cu o viteză mai mică sau egală cu cea a luminii.
Copenhageniștii afirmă că interpretările mecanicii cuantice unde funcția de undă este privită ca reală au probleme cu efecte de tip EPR, având în vedere că ele sugerează că legile fizicii permit influențelor să se propage la viteze mai mari decât viteza luminii. Totuși, susținători ai interpretării multiple-lumi[34] și ai cele tranzacționale[35][36] susțin că Interpretarea Copenhaga este în mod fatal non-locală.
Afirmația că efectele EPR încalcă principiul care spune că informația nu poate călători mai repede decât viteza luminii a fost contracarată prin notarea că ele nu pot fi folosite pentru semnalare fiindcă niciunul dintre observatori nu poate controla, sau predetermina, ceea ce observă, și astfel nu poate manipula ceea ce celălalt observator măsoară.

Alternative

[modificare | modificare sursă]
Pentru informații suplimentare, vezi Interpretările mecanicii cuantice

Interpretarea ansamblului este similară; aceasta oferă o interpretare a funcției de undă, dar nu pentru particule individuale. Interpretarea istoriilor consistente este propusă ca fiind "Copenhaga făcută cum trebuie". Chiar dacă interpretarea Copenhaga este deseori încurcată cu ideea conștiinței care cauzează colapsul, ea definește "observatorul" pur și simplu ca lucrul care face ca funcția de undă să se colapsese.[37] Teoriile informației cuantice sunt mai recente și sunt din ce în ce mai susținute.[38][39]

În cadrul realismului și determinismului, dacă funcția de undă este considerată ontologic reală și colapsul este în totalitate respins, rezultă o teorie a unor lumi multiple. Dacă colapsul funcției de undă este privit și el ca fiind ontologic real, se obține o teorie a colapsului obiectiv. În cadrul realismului și determinismului (cât și al non-localității), există o teorie a variabilelor ascunse, ex., interpretarea de Broglie-Bohm, care tratează funcția de undă ca fiind reală, poziția și impulsul ca precise și ca rezultând din valorile așteptate și proprietățile fizice ca fiind împrăștiate în spațiu. Pentru o interpretare atemporală nedeterministică care "nu face nicio încercare de a da un raport "local" la nivelul particulelor bine determinate"[40], funcția de undă conjugată, ("avansată" sau cu timpul inversat) a variantei relativistice a funcției de undă, și așa-zisa versiune "întârziată" sau cu timpul înainte[41] sunt ambele privite ca fiind reale și rezultă astfel interpretarea tranzacțională.[40]

Unii fizicieni, precum Paul Dirac[42], Richard Feynman și David Mermin aprobă interpretarea intrumentalistă a mecanicii cuantice, o poziție adesea echivalată cu evitarea tuturor interpretărilor. Aceasta este rezumată prin fraza "Taci și calculează!". Chiar dacă sloganul este atribuit uneori lui Dirac sau Feynman, se pare că el a fost inventat de către Mermin.[43]

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Siddiqui, Shabnam; Singh, Chandralekha (2017). "How diverse are physics instructors' attitudes and approaches to teaching undergraduate level quantum mechanics?". European Journal of Physics. 38 (3). doi:10.1088/1361-6404/aa6131.
  2. ^ Wimmel, Hermann (1992). Quantum Physics & Observed Reality: A Critical Interpretation of Quantum Mechanics. World Scientific. p. 2. Bibcode:1992qpor.book.....W. ISBN 978-981-02-1010-6.
  3. ^ Werner Heisenberg, Physics and Philosophy (1958): "I remember discussions with Bohr which went through many hours till very late at night and ended almost in despair; and when at the end of the discussion I went alone for a walk in the neighbouring park I repeated to myself again and again the question: Can nature possibly be so absurd as it seemed to us in these atomic experiments?"
  4. ^ J. Mehra și H. Rechenberg, The historical development of quantum theory, Springer-Verlag, 2001, pg. 271.
  5. ^ Howard, Don (2004). "Who invented the Copenhagen Interpretation? A study in mythology" (PDF). Philosophy of Science. 71(5): 669–682. CiteSeerX 10.1.1.164.9141. doi:10.1086/425941. JSTOR 10.1086/425941.
  6. ^ Bohm, David (1952). "A Suggested Interpretation of the Quantum Theory in Terms of 'Hidden' Variables. I & II". Physical Review. 85 (2): 166–193. Bibcode:1952PhRv...85..166B. doi:10.1103/PhysRev.85.166.
  7. ^ H. Kragh, Quantum generations: A History of Physics in the Twentieth Century, Princeton University Press, 1999, p. 210. ("the term 'Copenhagen interpretation' was not used in the 1930s but first entered the physicist’s vocabulary in 1955 when Heisenberg used it in criticizing certain unorthodox interpretations of quantum mechanics.")
  8. ^ Werner Heisenberg, Physics and Philosophy, Harper, 1958
  9. ^ Olival Freire Jr., "Science and exile: David Bohm, the hot times of the Cold War, and his struggle for a new interpretation of quantum mechanics", Historical Studies on the Physical and Biological Sciences, Volume 36, Number 1, 2005, pp. 31–35. ("I avow that the term ‘Copenhagen interpretation’ is not happy since it could suggest that there are other interpretations, like Bohm assumes. We agree, of course, that the other interpretations are nonsense, and I believe that this is clear in my book, and in previous papers. Anyway, I cannot now, unfortunately, change the book since the printing began enough time ago.")
  10. ^ a b Cramer, John G. (1986). "The Transactional Interpretation of Quantum Mechanics". Reviews of Modern Physics. 58 (3): 649. Bibcode:1986RvMP...58..647C. doi:10.1103/revmodphys.58.647. Arhivat de la original pe 08-11-2012.
  11. ^ Stanford Encyclopedia of Philosophy
  12. ^ "Par să existe tot atâtea Intrepretări Copenhaga diferite câte persoane folosesc acest termen, probabil chiar mai multe. De exemplu, în două articole clasice despre fundamentele mecanicii cuantice, Ballentine (1970) și Stapp (1972) oferă definiții diametral opuse “Interpretării Copenhaga.”", A. Peres, Experimentul lui Popper și Interpretarea Copenhaga, Stud. History Philos. Modern Physics 33 (2002) 23, preprint
  13. ^ "... for the ″hidden parameters″ of Bohm's interpretation are of such a kind that they can never occur in the description of real processes, if the quantum theory remains unchanged." Heisenberg, W. (1955). The development of the quantum theory, pp. 12–29 in Niels Bohr and the Development of Physics, ed. W. Pauli with the assistance of L. Rosenfeld and V. Weisskopf, Pergamon, London, at p. 18.
  14. ^ "It is well known that the 'reduction of the wave packets' always appears in the Copenhagen interpretation when the transition is completed from the possible to the actual. The probability function, which covered a wide range of possibilities, is suddenly reduced to a much narrower range by the fact that the experiment has led to a definite result, that actually a certain event has happened. In the formalism this reduction requires that the so-called interference of probabilities, which is the most characteristic phenomena [sic] of quantum theory, is destroyed by the partly undefinable and irreversible interactions of the system with the measuring apparatus and the rest of the world." Heisenberg, W. (1959/1971). Criticism and counterproposals to the Copenhagen interpretation of quantum theory, Chapter 8, pp. 114–128, in Physics and Philosophy: the Revolution in Modern Science, third impression 1971, George Allen & Unwin, London, at p. 125.
  15. ^ "Every description of phenomena, of experiments and their results, rests upon language as the only means of communication. The words of this language represent the concepts of ordinary life, which in the scientific language of physics may be refined to the concepts of classical physics. These concepts are the only tools for an unambiguous communication about events, about the setting up of experiments and about their results." Heisenberg, W. (1959/1971). Criticism and counterproposals to the Copenhagen interpretation of quantum theory, Chapter 8, pp. 114–128, in Physics and Philosophy: the Revolution in Modern Science, third impression 1971, George Allen & Unwin, London, at p. 127.
  16. ^ "... there is no reason to consider these matter waves as less real than particles." Heisenberg, W. (1959/1971). Criticism and counterproposals to the Copenhagen interpretation of quantum theory, Chapter 8, pp. 114–128, in Physics and Philosophy: the Revolution in Modern Science, third impression 1971, George Allen & Unwin, London, at p. 118.
  17. ^ Bohr, N. (1928). 'The quantum postulate and the recent development of atomic theory', Nature, 121: 580–590, doi:10.1038/121580a0, p. 586: "there can be no question of an immediate connexion with our ordinary conceptions".
  18. ^ Heisenberg, W. (1959/1971). 'Language and reality in modern physics', Chapter 10, pp. 145–160, in Physics and Philosophy: the Revolution in Modern Science, George Allen & Unwin, London, ISBN 0-04-530016 X, p. 153: "our common concepts cannot be applied to the structure of the atoms."
  19. ^ Jammer, M. (1982). 'Einstein and quantum physics', pp. 59–76 in Albert Einstein: Historical and Cultural Perspectives; the Centennial Symposium in Jerusalem, edited by G. Holton, Y. Elkana, Princeton University Press, Princeton NJ, ISBN 0-691-08299-5. On pp. 73–74, Jammer quotes a 1952 letter from Einstein to Besso: "The present quantum theory is unable to provide the description of a real state of physical facts, but only of an (incomplete) knowledge of such. Moreover, the very concept of a real factual state is debarred by the orthodox theoreticians. The situation arrived at corresponds almost exactly to that of the good old Bishop Berkeley."
  20. ^ Heisenberg, W. (1927). Über den anschaulichen Inhalt der quantentheoretischen Kinematik und Mechanik, Z. Phys. 43: 172–198. Translation as 'The actual content of quantum theoretical kinematics and mechanics' here: "Since the statistical nature of quantum theory is so closely [linked] to the uncertainty in all observations or perceptions, one could be tempted to conclude that behind the observed, statistical world a "real" world is hidden, in which the law of causality is applicable. We want to state explicitly that we believe such speculations to be both fruitless and pointless. The only task of physics is to describe the relation between observations."
  21. ^ Jammer, M. (1982). 'Einstein and quantum physics', pp. 59–76 in Albert Einstein: Historical and Cultural Perspectives; the Centennial Symposium in Jerusalem, edited by G. Holton, Y. Elkana, Princeton University Press, Princeton NJ, ISBN 0-691-08299-5, p. 72.
  22. ^ Belousek, D.W. (1996). "Einstein's 1927 unpublished hidden-variable theory: its background, context and significance". Stud. Hist. Phil. Mod. Phys. 21 (4): 431–461. Bibcode:1996SHPMP..27..437B. doi:10.1016/S1355-2198(96)00015-9.
  23. ^ Holland, P (2005). "What's wrong with Einstein's 1927 hidden-variable interpretation of quantum mechanics?". Foundations of Physics. 35 (2): 177–196. arXiv:quant-ph/0401017. Bibcode:2005FoPh...35..177H. doi:10.1007/s10701-004-1940-7.
  24. ^ "Of course the introduction of the observer must not be misunderstood to imply that some kind of subjective features are to be brought into the description of nature." Heisenberg, W. (1959/1971). Criticism and counterproposals to the Copenhagen interpretation of quantum theory, Chapter 8, pp. 114–128, in Physics and Philosophy: the Revolution in Modern Science, third impression 1971, George Allen & Unwin, London, at p. 121.
  25. ^ "Din punct de vedere istoric, Heisenberg voia să pună bazele teoriei cuantice numai pe cantități observabile cum ar fi intensitatea liniilor spectrale, scăpând de conceptele intuitive (anschauliche) cum ar fi traiectoriile particulelor în spațiu-timp. Această atitudine s-a schimbat drastic odată cu lucrarea sa în care a introdus relațiile de incertitudine - aici el a înaintat punctul de vedere conform căruia teoria este cea care decide ce poate fi observat. Trecerea sa de la pozitivism către operaționalism poate fi înțeleasă clar ca o reacție la apariția mecanicii undelor a lui Schrödinger care în particular, datorită intuitivității sale, a devenit foarte popular printre fizicieni. De fapt, cuvântul anschaulich (intuitiv) este prezent în titlul lucrării lui Heisenberg „Despre interpretarea teoriei cuantice - de la Copenhaga până în prezent". Time: 291. arXiv:quant-ph/0210152. Bibcode:2003tqi..conf..291K.
  26. ^ Born, M. (1955). "Statistical interpretation of quantum mechanics". Science. 122 (3172): 675–679. Bibcode:1955Sci...122..675B. doi:10.1126/science.122.3172.675. PMID 17798674.
  27. ^ "... the statistical interpretation, which I have first suggested and which has been formulated in the most general way by von Neumann, ..." Born, M. (1953). The interpretation of quantum mechanics, Br. J. Philos. Sci., 4(14): 95–106.
  28. ^ Bohr, N. (1928). 'The quantum postulate and the recent development of atomic theory', Nature, 121: 580–590, doi:10.1038/121580a0, p. 586: "In this connexion [Born] succeeded in obtaining a statistical interpretation of the wave functions, allowing a calculation of the probability of the individual transition processes required by the quantum postulate.".
  29. ^ Ballentine, L.E. (1970). "The statistical interpretation of quantum mechanics". Rev. Mod. Phys. 42 (4): 358–381. Bibcode:1970RvMP...42..358B. doi:10.1103/revmodphys.42.358.
  30. ^ Born, M. (1949). Einstein's statistical theories, in Albert Einstein: Philosopher Scientist, ed. P.A. Schilpp, Open Court, La Salle IL, volume 1, pp. 161–177.
  31. ^ Erwin Schrödinger, într-un articol din Proceedings of the American Philosophical Society, 124, 323–38.
  32. ^ Nairz, Olaf; Brezger, Björn; Arndt, Markus; Zeilinger, Anton (2001). "Diffraction of Complex Molecules by Structures Made of Light". Physical Review Letters. 87 (16): 160401. arXiv:quant-ph/0110012. Bibcode:2001PhRvL..87p0401N. doi:10.1103/PhysRevLett.87.160401. PMID 11690188.
  33. ^ Brezger, Björn; Hackermüller, Lucia; Uttenthaler, Stefan; Petschinka, Julia; Arndt, Markus; Zeilinger, Anton (2002). "Matter-Wave Interferometer for Large Molecules". Physical Review Letters. 88 (10): 100404. arXiv:quant-ph/0202158. Bibcode:2002PhRvL..88j0404B. doi:10.1103/PhysRevLett.88.100404. PMID 11909334.
  34. ^ Michael price on nonlocality in Many Worlds
  35. ^ Relativity and Causality in the Transactional Interpretation Arhivat în , la Wayback Machine. Archived 2008-12-02 at the Wayback Machine
  36. ^ „Collapse and Nonlocality in the Transactional Interpretation”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ Werner Heisenberg, Physics and Philosophy, Harper, 1958, p. 137.
  38. ^ Kate Becker (2013-01-25). "Quantum physics has been rankling scientists for decades". Boulder Daily Camera. Retrieved 2013-01-25.
  39. ^ Schlosshauer, Maximilian; Kofler, Johannes; Zeilinger, Anton (2013-01-06). "A Snapshot of Foundational Attitudes Toward Quantum Mechanics". Studies in History and Philosophy of Science Part B: Studies in History and Philosophy of Modern Physics. 44 (3): 222–230. arXiv:1301.1069. Bibcode:2013SHPMP..44..222S. doi:10.1016/j.shpsb.2013.04.004.
  40. ^ a b The Quantum Liar Experiment, RE Kastner, Studies in History and Philosophy of Modern Physics, Vol. 41, Iss. 2, May 2010.
  41. ^ Ecuația lui Schrödinger non-relativistică nu admite soluții avansate
  42. ^ http://home.fnal.gov/~skands/slides/A-Quantum-Journey.ppt
  43. ^ N. David Mermin (2004). "Could Feynman Have Said This?". Physics Today. 57 (5): 10–11. Bibcode:2004PhT....57e..10M. doi:10.1063/1.1768652.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • G. Weihs et al., Phys. Rev. Lett. 81 (1998) 5039
  • M. Rowe et al., Nature 409 (2001) 791.
  • J.A. Wheeler & W.H. Zurek (eds) , Quantum Theory and Measurement, Princeton University Press 1983
  • A. Petersen, Quantum Physics and the Philosophical Tradition, MIT Press 1968
  • H. Margeneau, The Nature of Physical Reality, McGraw-Hill 1950
  • M. Chown, Forever Quantum, New Scientist No. 2595 (2007) 37.
  • T. Schürmann, A Single Particle Uncertainty Relation, Acta Physica Polonica B39 (2008) 587. [1]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Fizică cuantică
Teorie cuantică veche
Mecanică cuantică
Teorie cuantică relativistă
Proiect:Mecanică cuantică
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Interpretarea_Copenhaga&oldid=15154181