Institutul Român – Biblioteca Română din Freiburg
| Institutul Român - Biblioteca Română din Freiburg | |
_3459.jpg) | |
| Identificator ISIL | DE-Frei144  |
|---|---|
| Țara |  Germania |
| Înființare | |
| Adresă | Uhlandstraße 7, 79102 Freiburg/Breisgau[1] |
| Coordonate | 47°59′21″N 7°51′05″E / 47.98917°N 7.85147°E |
| Contact | |
| site web oficial | |
Modifică date / text  | |
Institutul Român – Biblioteca Română din Freiburg (în germană Rumänische Bibliothek) este o instituție culturală independentă a exilului românesc postbelic, cu valoare de patrimoniu cultural. Fondul bibliotecii este format din numeroase documente privind manifestările culturale ale românilor din Diaspora, o bogată arhivă formată din cărți vechi românești (psaltiri, ceasloave), publicații românești din străinătate (o colecție aproape completă a tuturor periodicelor românești din exil), opere literare, filosofice, istorice publicate în exil. Instituția este simbol al activității culturale realizate în exil de scriitori și artiși români, victime ale regimului comunist din România.[2]
Istoric[modificare | modificare sursă]
Biblioteca Română din Freiburg a fost înființată la data de 1 mai 1949,[3] din inițiativa unui grup de 15 exilați români. Primul director a fost Virgil Mihăilescu (1906–1989), profesor universitar, refugiat după 21 ianuarie 1941 în Germania, iar Mircea Manolescu bibliotecar-secretar și Marcel Preoțescu administrator. Instituția a dobândit statutul de persoană juridică un an mai târziu, pe 21 iulie 1950,[4] când i s-au alăturat profesorul Mihai Prodan, de la Universitatea din Freiburg, în calitate de președinte al asociației, iar secretar general a devenit Constantin Nagacevschi, Aurel Teușan secretar-bibliotecar și Florian Pârvulescu secretar-administrator.[5]
În primii șapte ani de la înființare, în cadrul Bibliotecii a funcționat un Oficiu de librărie, integrat apoi Oficiului de schimb, prin care s-au putut comanda volume ale autorilor români din exil. Având ca scop crearea unor fonduri de carte și arhive cu publicații românești din exil, din țară și din străinătate, Biblioteca a desfășurat și o bogată activitate publicistică. Începând din 1953 a publicat Buletinul Bibliotecii Române.
Biblioteca a devenit și institut de cercetare după 1950, desfășurând activități din sfera studiilor umaniste. A colaborat cu profesori din mediul academic german: W. Theodor Elwert (Mainz), Hugo Friedrich (Freiburg), Ernst Gamillscheg (Tübingen), Wilhelm Giese (Hamburg), Artur Hartmann (Freiburg), Walter Hoffmann (München) și Julius Wilhelm (Tübingen).
Structură[modificare | modificare sursă]
Clădire[modificare | modificare sursă]
Biblioteca Română din Freiburg se află în centrul vechi al orașului și are 5 niveluri (parter, 2 etaje, subsol și mansardă). Până în 1986, biblioteca a fost finanțată de statul german.[6] Sediul bibliotecii a fost cumpărat de refugiații români, care au contribuit cu suma de 86.000 de mărci germane, împreună cu statul vest-german cu 200.000, iar restul de 140.000 a fost completat printr-un împrumut contractat de instituție.[7]
Colecții[modificare | modificare sursă]
În cadrul Bibliotecii funcționează Secția Sud-Est Europeană, Secția Macedo-Română, Secția Textelor Documentare, Secția Tezelor de Doctorat, Secția Periodicelor, Secția „Monitoarelor Oficiale” și a „Buletinelor Oficiale” 1875–1976, precum și Secția de Manuscrise. Biblioteca prezintă lucrări extrem de valoroase, unele exemplare fiind considerate unice în spațiul exilului românesc.[8][9]
Patrimoniul bibliotecii cuprinde volume tipărite (aproximativ 700.000), opere de artă, manuscrise, publicații periodice fundamentale pentru identitatea culturală românească:[10] manuscrise literare (poezia „Criticilor mei” de Mihai Eminescu, donată de familia dinastică de Hohenzollern) sau scrieri de Vasile Alecsandri, Ștefan Baciu, Aron Cotruș, Hans Diplich, Mircea Eliade, George Enescu, M. Fontaine, Vintilă Horia, Eugen Lozovan, Regina Maria, Basil Munteanu, Grigore Nandriș, Ion Pillat, mitropolitul Visarion Puiu, Sextil Pușcariu, G. Racoveanu, Liviu Rebreanu, Ion Sân-Giorgiu, Petre Sergescu, Pamfil Șeicaru, Ionel Teodoreanu. Deține, de asemenea, și o importantă colecție de picturi și desene realizate de: Nina Batalli, Dimitrie Berea, Eugenia Caragață, Eugen Ciucă, Eugen Drăguțescu, N. Dumitrescu, Dimitrie Ghiață, Alexandru Istrati, Ioan Mirea, Theodor Pallady, Magdalena Rădulescu, J. A. Steriadi, G. Tomaziu. Printre obiectele de colecție se află un „port femeiesc din regiunea Muscel” care a aparținut Reginei Elisabeta, o pereche de mânuși din piele, care au aparținut Prințesei Maria, fiica regelui Carol I și a reginei Elisabeta, decedată la vârsta de 4 ani, precum și păpuși, batiste, farfurii, fețe de masă, ouă pictate, covoare, linguri, ciorapi, cazane, străchini, fluiere și alte obiecte tradiționale românești.[6]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ directory of German Library Codes
- ^ L.M. „Unică în Europa – Biblioteca Română de la Freiburg – va fi prezentată într-o expoziție la București”. Epoch Times România. Accesat în .
- ^ „Situația Bibliotecii Române din Freiburg, ignorată de Ministerul Culturii”. adevarul.ro. . Accesat în .
- ^ Hopulele, Cătălin (). „O bibliotecă din Germania cu mii de lucrări ale exilului din România comunistă, preluată de UAIC și Academia Română”. Ziarul de Iași. Accesat în .
- ^ „„Biblioteca românească de la Freiburg"”. romania-actualitati.ro. Accesat în .
- ^ a b Arhiva (). „Comoară românească în pericol: Manuscrise unicat mucegăiesc în Freiburg”. Evenimentul Zilei. Accesat în .
- ^ Manolescu, Florin (). Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989. București: Editura Compania. p. 84.
- ^ „Biblioteca Română din Freiburg – izvor de cultură românească în Occident și loc al memoriei exilului românesc”. Institutul Cultural Român (www.icr.ro). Accesat în .
- ^ „«Freiburg suna ca o făgăduință: cetatatea liberă»! Povestea unei biblioteci românești din exil - mărturie a culturii române în Occident”. adevarul.ro. . Accesat în .
- ^ „„Biblioteca Română din Freiburg este o comoară" – interviu cu Neagu DJUVARA”. dilemaveche.ro. Accesat în .
