Inocybe asterospora

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Inocybe asterospora
Inocybe.asterospora3.-.lindsey.jpg
Genul Inocybe, aici I. asterospora
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Inocybaceae
Gen: Inocybe
Specie: I. asterospora
Nume binomial
Inocybe asterospora
Quél. (1879)
Sinonime
  • Astrosporina asterospora (Quél.) Rea (1922)
  • Inocybe asterospora f. minor Torrend (1910)
  • (Inocybe asterospora f. velata Bon & Carteret (2006)
Toxic.png

Inocybe asterospora (Lucien Quélet, 1879) din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe[1][2] este o specie destul de răspândită de ciuperci ciuperci otrăvitoare, provocând uneori intoxicații letale. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri pe sol calcaros în păduri de foioase și mixte precum la marginile lor. Apare de la câmpie la munte, din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Numele binomial Inocybe asterospora a fost determinat de micologul francez Lucien Quélet în volumul 26 al jurnalului Bulletin de la Société mycologique de France din 1879,[5] fiind și numele curent valabil (2021).

Denumirea Astrosporina asterospora al naturalistul englez Carleton Rea (1861-1946) din 1922, bazând pe descrierea lui Quélet[6] precum formele Inocybe asterospora f. minor, creată botanistul și micologul portughez Camillo Torrend (1875-1961) în 1910,[7] și Inocybe asterospora f. velata[8] sunt acceptate sinonim.

Alți taxoni în legătură cu această specie nu sunt cunoscuți.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină astrum=astru, constelație, stea)[9] și cel de limba greacă veche (greacă veche σπόρος=sămânță, grăunte),[10] datorită aspectului exterior al sporilor ciupercii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Inocybe asterospora
  • Pălăria: robustă și fibroasă are un diametru de 3-6 cm, este conică cu un gurgui pronunțat, în formă de clopot care se aplatizează treptat cu înaintarea în vârstă, devenind plan-convexă, atunci cu crăpături radiale la margine, gurguiul central rămânând. Cuticula este uscată, în mijloc golașă, uneori cu suprapuneri negricioase, în rest fin radial fibroasă. Coloritul este tânăr ocru-brun, apoi gri-brun sau castaniu, spre centru mai întunecat și spre margine mai deschis. Pare adesea bicolor, datorită cărnii pălăriei translucide.
  • Lamelele: destul de subțiri și aglomerate, inegale, slab bulboase, sunt atașate la picior. Coloritul este inițial palid gri-bej până deschis măsliniu, la bătrânețe gri-brun cu muchii albicioase. Se decolorează brun-roșiatic după apăsare.
  • Piciorul: fibros, adesea complet brumat, are o înălțime de 5-8 și o grosime de 0,5-0,8, la bulb până 1,2 cm, fiind cilindric, plin, fără inel, la bază cu un bulb turtit, nu rar bordurat. Coloritul este de un brun sau brun-roșcat palid, spre bază mai închis, spre vârf rozaliu, ocazional chiar și intensiv brun-roșiatic în întregime, bulbul rămânând albicios.
  • Carnea: compactă și fibroasă este palid albicioasă în pălărie și bază, sub cocoașă gălbuie, ne-oxidând în roșiatic la tăiere, dar palid brun-roșiatică în picior. Are un miros grețos spermatic și un gust blând, însă dezgustător.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-ruginii sub-globuloși, stelat unghiulari, netezi, având o mărime de 9,5-12 x 8-10 (11) microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 25 (34)-30 (41) x 8 (12)-10 (16) microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 50-60 x 15-20 microni sunt fusiforme până în formă de sticlă cu pereți groși (3 µm), vârfurile cu incrustații. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cu aspect asemănător și pereți de 1 µm grosime, au capete cristaline, măsurând 13-18 x 39-58 microni, între ele se află elemente veziculoase de 8-21 x 10-12 µm. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) asemănătoare au o dimensiune de 62-76 x 18-24 microni. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului), asemănătoare cheilocistidelor, dar în relație mai zvelte, măsoară în partea superioară a tijei 39-101 x 11-22 microni, iar în treimea inferioară 65-84 x 16-18 microni.[11][12]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu Hidroxid de potasiu slab deschis portocaliu.[13]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Ciuperca și variațiile ei pot fi confundate în mod normal numai cu alte specii otrăvitoare de genul Inocybe, ca de exemplu: Inocybe aeruginascens,[14] Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina (foarte otrăvitoare, posibil letală),[15] Inocybe bongardii,[16] Inocybe cookei,[17] Inocybe corydalina (necomestibilă, foarte slab otrăvitoare),[18] Inocybe erubescens,[19] Inocybe fraudans,[20] Inocybe godeyi,[21] Inocybe grammata,[22] Inocybe haemacta,[23][24] Inocybe hirtella (foarte otrăvitoare, poate chiar letală),[25] Inocybe mixtilis,[26] Inocybe napipes,[27] Inocybe praetervisa,[28] Inocybe pudica,[29] Inocybe rimosa,[30] Inocybe splendens[31] sau Inocybe squamata,[32] dar de asemenea cu Entoloma conferendum (otrăvitoare),[33] Entoloma griseocyaneum (otrăvitoare)[34][35] sau cu Tricholoma vaccinum (necomestibil).[36]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Specia conține multă muscarină și poate fi fatală în cazul consumului,[37] dar mirosul și gustul dezagreabil împiedică în mod normal consumul, salvând astfel probabil vieți. Totuși, de exemplu în Taiwan, au fost reportate trei intoxicații cu consecințe letale.[38]

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 242-243, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  5. ^ Lucien Quélet: „Inocybe asterospora”, în:„Bulletin de la Société mycologique de France” vol. 26, Paris 1879, p. 50
  6. ^ Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Cambridge 1922, p. 210
  7. ^ Torrend C.: „Inocybe fibrosa Quél. var. trivialis”, în: „Brotéria. Série botanica”, vol. 11, Salamanca 1913, p. 167 [1]
  8. ^ Carteret & Bon: „Inocybe asterospora f. velata”, în: „Documents Mycologiques”, Editura Société mycologique du Nord de la France, vol.. 56, nr. 133-134, Lille 2006, p. 22
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 122, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 320
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 766-2
  12. ^ Pilzflora Ehingen
  13. ^ Mycopedia.ch
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  20. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 344-345, ISBN 978-3-440-14530-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Pilzforum
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 250-251, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 397, ISBN 3-85502-0450
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  31. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
  32. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 266-267 - 2, ISBN 88-85013-37-6.
  35. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 298-299, ISBN 88-85013-46-5
  36. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  37. ^ Pilzforum
  38. ^ Yu Fang Yi, Xue Za Zhi: „Mushroom poisoning (Inocybe asterospora Quel.”, în: „Zhonghua” (Societatea Micologică a Republicii China), vol. 18, nr. 4, Taipei 1984, p. 231-233

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver: Cortinariaceae I - Cortinarius (part I), Galerina, Hebeloma, Hebelomina, Inocybe, Phaeogalera “, vol. 4, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2017, ISBN 987-3-940316-05-9
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Jean-Marie Polese: „Les Champignons de Frace”, Editura Artémis, Losange 2007, ISBN: 978-2-84416-303-5
  • Josef Stangl: „ Die Gattung Inocybe in Bayern”, în: „Hoppea: Denkschriften der Regensburger Botanischen Gesellschaft”, Regensburg 1989, p. 46

Legături externe[modificare | modificare sursă]